ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 14/2025

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 326/PI din 24 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum și predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Belgia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) și alin. (13) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. - cetățean român pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.12.2024 și până la data de 22.01.2025, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare din Belgia.

Totodată s-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută 24 de ore din data de 23.12.2024, ora 19:55 și până la data de 24.12.2024, ora 19:55 prin ordonanța procurorului nr. 33282/II/5/2024.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Belgia, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.12.2024, sub numărul x/2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a solicitat admiterea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.12.2024 de către autoritățile din Belgia, Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles, în dosarul nr. x - x, cu privire la persoana urmărită internațional A. - cetățean român , arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare din Belgia precum și predarea aceleași persoane urmărite internațional către autoritățile judiciare din Belgia.

Analizând dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că mandatul european de arestare a fost emis pe numele persoanei solicitate A. la data de 11.12.2024 de către Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles în dosarul nr. x - x.

Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că persoana urmărită internațional A. este căutată în vederea efectuării urmăririi penale, aceasta fiind suspectată de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian.

În ceea ce privește circumstanțele comiterii faptei, în conținutul mandatului european de arestare s-au aratat următoarele:

"Reclamantul, domnul B. a întreținut o relație afectivă cu A., din care a rezultat copilul C.. Numiții s-au separat la data de 04.07.2021. Prin decizia din data de 27.01.2023, Curtea de Apel București (România) a dispus întoarcerea copilului minor C., la locul său de reședință obișnuită adică Belgia. Prin decizia din data de 01.02.2023, Curtea de Apel din Bruxelles a declarat jurisdicțiile belgiene competente pentru luarea măsurilor de creștere a copilului comun. Prin decizia din data de 25.10.2023, Curtea de Apel Bruxelles a admis acordul provizoriu al părților referitor la dreptul de vizită a doamnei A. cu privire la minorul C.. In așteptarea expertizei, Curtea de Apel din Bruxelles, prin decizia din data de 25.09.2024, a extins dreptul de vizită al mamei la un weekend din două în weekendurile din săptămânile pare de vineri de la ieșirea de la școală până luni la intrarea la școală. Conform acestei decizii, doamna Tauber a primit copilul în weekendul din 4 octombrie 2024. Luni, 07.10.2024, minorul C. nu a fost adus la școală conform dispozitivului din decizia Curții de Apel din Bruxelles din data de 25.09.2024. B. a contactat serviciul de poliție federală din Bruxelles pentru a le explica că se afla în România cu C.. B. a sesizat autoritățile centrale cu o cerere de retur al minorului. El s-a deplasat în România, la domiciliul doamnei Tauber, la Nădrag, unde polițiștii români l-au informat că aceasta ar fi părăsit domiciliul însoțită de copil și bagaje (conform imaginilor de supraveghere video)."

În continuare s-a reținut că potrivit mandatului european de arestare, faptele pentru care este suspectată persoana urmărită internațional A. reprezintă infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian, iar durata maximă a pedepsei prevăzută de legea belgiană pentru această infracțiune este de 5 ani închisoare.

Analizând sesizarea formulată și actele depuse, prima instanță a constatat că sunt respectate dispozițiile articolului 87 din Legea 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Curtea de apel a reținut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Belgia, a unei persoane solicitate, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

Potrivit art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea 302/2004 și în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, mandatul european de arestare poate fi emis și în vederea efectuării urmăririi penale, acesta fiind și cazul mandatului european emis în cauză de către Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles.

Verificând condiția dublei incriminări în raport de dispozițiile art. 97 alin. (2) din Legea 302/2004, instanța de apel a reținut că faptele care fac obiectul mandatului european de arestare sunt incriminate și de legislația română, deoarece faptele pot întruni elementele de tipicitate ale infracțiunii de nerespectare măsurilor privind încredințarea minorului prev. și ped. de art. 379 C. pen. precum și faptul că infracțiunea ce face obiectul mandatului european de arestare este descrisă, în detaliu, atât sub aspectul circumstanțelor (de loc, timp, grad de participare al persoanei solicitate), cât și sub aspectul naturii și încadrării juridice a acestora.

De asemenea, prima instanță a apreciat că în speță nu sunt incidente motive imperative de refuz al executării MEA reglementate de art. 99 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 [din informațiile existente nu reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent; infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare nu este acoperită de amnistie în România; persoana solicitată poate răspunde penal, prin prisma vârstei sale] sau motive facultative de refuz al executării reglementate de art. 99 alin. (2) lit. a) – i) din Legea nr. 302/2004 [nu este incidentă situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, după cum s-a arătat mai sus; persoana solicitată nu este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul; mandatul nu a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea; persoana solicitată nu a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene; mandatul nu se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; mandatul european nu cuprinde infracțiuni care să fi fost comise în afara teritoriului statului emitent; conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare nu s-au prescris; organele judiciare române nu au decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare și nici nu au pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte]. Totodată s-a constatat că nu este incidentă nici vreo cauză de amânare a predării, conform art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1), (2) din aceeași lege.

Sub cel din urmă aspect, prima instanță a apreciat, pe de o parte, că, potrivit fișei de cazier judiciar, persoana solicitată nu are antecedente penale în România, iar, pe de altă parte, că Parchetul nu a furnizat informații din care să rezulte că, în prezent, aceasta ar fi cercetată penal de către autoritățile judiciare române în vreo cauză.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că în prezenta cauză nu este incident niciunul din motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării mandatului european de arestare.

Pentru aceste motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul din motivele obligatorii sau opționale de refuz al executării, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A., fără a indica motivele căii de atac exercitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 10 ianuarie 2025, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 15 ianuarie 2025.

În data de 14 ianuarie 2025, contestatoarea A., a depus la dosarul cauzei, motivele contestației formulate la care au fost atașate înscrisuri în probațiune, constând, în esență, în faptul că acesta solicită respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene și implicit predarea acesteia, invocând în acest sens faptul că acesta nu a săvârșit nicio infracțiune, întrucât nu și-a răpit și privat de libertate copilul, și dorește să rămână în România pentru a avea grija de copilul său ce necesită o atenție sporită având în vedere vârsta foarte fragedă dar mai ales problemele medicale de care suferă ca urmare a violențelor exercitate asupra sa de tatăl acestuia.

La termenul de judecată din 15 ianuarie 2025 s-au luat concluziile apărării persoanei solicitate și ale reprezentantului Ministerului Public în sensul admiterii contestației formulate și respingerii sesizării punerii în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare belgiene, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 425

1

C. proc. pen.. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.

La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și întrunește condițiile speciale prevăzute de art. 98 din aceeași lege și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele dosarului, în acest context normativ, Înalta Curte constată că, în cauză, față de persoana solicitată A. a fost emis, la data de 11.12.2024, un mandat european de arestare de către Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles, în dosarul nr. x - x, persoana solicitată fiind căutată în vederea efectuării urmăririi penale, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 432 din C. pen. belgian.

Sub aspectul situației de fapt, în cuprinsul mandatului s-a arătat că "reclamantul, domnul B. a întreținut o relație afectivă cu A., din care a rezultat copilul C.. Numiții s-au separat la data de 04.07.2021. Prin decizia din data de 27.01.2023, Curtea de Apel București (România) a dispus întoarcerea copilului minor C., la locul său de reședință obișnuită din Belgia. Prin decizia din data de 01.02.2023, Curtea de Apel din Bruxelles a declarat jurisdicțiile belgiene competente pentru luarea măsurilor de creștere a copilului comun. Prin decizia din data de 25.10,2023, Curtea de Apel Bruxelles a admis acordul provizoriu al părților referitor la dreptul de vizită a doamnei A. cu privire la minorul C.. În așteptarea expertizei, Curtea de Apel din Bruxelles, prin decizia din data de 25.09.2024, a extins dreptul de vizită al mamei la un weekend din două în weekendurile din săptămânile pare de vineri de la ieșirea de la școală până luni la intrarea la școală. Conform acestei decizii, doamna Tauber a primit copilul în weekendul din 4 octombrie 2024. Luni, 07.10.2024, minorul C. nu a fost adus la școală conform dispozitivului din decizia Curții de Apel din Bruxelles din data de 25.09.2024. B. a contactat serviciul de poliție federală din Bruxelles pentru a le explica că se afla în România cu C.. B. a sesizat autoritățile centrale cu o cerere de retur al minorului. El s-a deplasat în România, la domiciliul doamnei Tauber, la Nădrag, unde polițiștii români l-au informat că aceasta ar fi părăsit domiciliul însoțită de copil și bagaje (conform imaginilor de supraveghere video)."

În raport de cele menționate cu privire la situația de fapt descrisă în cuprinsul mandatului european de arestare, Înalta Curte constată că, în legislația română, aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 379 alin. (1) C. pen., respectiv nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului. Potrivit art. 379 alin. (1) C. pen., reținerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Astfel, se reține că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, în cuprinsul său fiind menționate toate informațiile enumerate în acest text de lege, iar faptele imputate se numără printre cele la care se referă art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (fiind întrunită cerința dublei incriminări, așa cum s-a arătat în cele ce preced), însă Înalta Curte punând în balanță, în cauză, interesul superior al persoanei solicitate constând în respectarea dreptului la familie (art. 8 CEDO) și cel al interesului superior al minorului C. și cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, constând în aducerea imediată a acesteia în fața autorităților judiciare din Belgia apreciază că, la acest moment, interesul minorului în vârstă de doar 4 ani primează.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate și se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 (art. 84 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată).

Principiul recunoașterii reciproce, care constituie, potrivit considerentului (6) al acestei decizii-cadru, "piatra de temelie" a cooperării judiciare în materie penală, își găsește expresia la articolul 1 alin. (2) din decizia-cadru menționată, care consacră regula potrivit căreia statele membre sunt obligate să execute orice mandat european de arestare pe baza acestui principiu și în conformitate cu dispozițiile aceleiași decizii-cadru.

Însă, cu privire la acest aspect, Înalta Curte arată faptul că în jurisprudența Curții Europene de Justiție se regăsesc situații în care s-a stabilit că în timp ce executarea mandatului european de arestare constituie principiul, refuzul executării este conceput ca o excepție care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte.(Hotărârea din 18 aprilie 2023, E. D. L. C-699/21).

Astfel, potrivit dispozițiilor articolul 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584, procedura de emitere și de punere în executare a unui mandat european de arestare nu poate avea ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale garantate de convenția europeană a drepturilor omului, printre care și cele anterior menționate, respectiv dreptul la familie și interesul superior al minorului prevăzute atât de art. 8 din Convenția europeană pentru drepturile omului cât și de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

În acest context argumentativ, Înalta Curte, analizând solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare față de persoana solicitată, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale garantate, reține faptul că, din actele dosarului rezultă că în eventualitate în care s-ar da eficiență solicitării autorităților judiciare din Belgia, prin predarea acesteia ar avea loc o încălcare a dreptului său la respectarea vieții de familie, dar mai ales al interesului superior al copilului său, C., în vârstă de doar 4 ani și care se află în România. De altfel, se constată că la dosarul cauzei, au fost depuse de persoana solicitată, în acest sens, înscrisuri medicale emise atât de instituții medicale din Belgia cât și din România din care rezultă ca minorul C. a fost, în mod repetat, victima agresiunilor verbale dar mai ales fizice din partea tatălui său B., motiv pentru care, conform controlului medical din 06 noiembrie 2024 efectuat la spitalul din mun. Lugoj, acestuia i s-a recomandat un tratament medicamentos cât și asigurarea unui mediu protectiv de către mama sa prin evitarea factorilor de stres.

În plus, se observă că, fiind audiată de către Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, persoana solicitată A. a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților judiciare din Belgia, că nu renunță la regula specialității și înțelege efectele consimțământului la predare, precum și că nu a comis nicio infracțiune, ci doar a încercat să își protejeze copilul de violențele verbale și fizice exercitate asupra sa de către tatăl acestuia, B..

Înalta Curte reține că articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieții sale private și de familie și că, pe de altă parte, articolul 24 alin. (2) tot din cartă prevede că, în toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial, astfel încât, în cauză, interesul superior al minorului C. este să continue să întrețină cu regularitate relații personale și contacte directe cu mama sa.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a abordat problema refuzului executării unui mandat european de arestare (MEA) în contextul interesului superior al copilului în cauza C-261/22, GN. În această speță, o mamă a doi copii mici, condamnată în Belgia pentru trafic de persoane, a fost arestată în Italia. Autoritățile italiene au solicitat informații privind condițiile de detenție pentru mamele cu copii mici în Belgia, dar, neprimind un răspuns satisfăcător, au refuzat predarea.

CJUE a statuat că simplul fapt că persoana căutată este mama unor copii mici care locuiesc cu ea nu constituie, în sine, un motiv suficient pentru a refuza executarea unui MEA, însă, autoritatea judiciară de executare poate să evalueze, în fiecare caz, dacă predarea ar aduce atingere interesului superior al copilului, ținând cont de condițiile specifice din statul emitent și de situația personală a persoanei solicitate.

După cum reiese din articolul 3 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului, la care se referă în mod expres Explicațiile cu privire la articolul 24 din cartă, alin. (2) al acestui din urmă articol se aplică și unor decizii care, precum un mandat european de arestare emis în privința mamei unor copii de vârstă mică, nu au ca destinatari acești copii, dar au consecințe importante pentru aceștia din urmă [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctele 36 și 37]. Or, posibilitatea unui părinte și a copilului său de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie (Hotărârea din 14 decembrie 2021, Stolichna obshtina, rayon "Pancharevo", C-490/20, EU:C:2021:1008, punctul 61). Astfel, articolul 24 alin. (3) din cartă prevede dreptul oricărui copil de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său. (...) stabilirea interesului superior al copilului ține de o apreciere care trebuie să ia în considerare toate împrejurările speței [a se vedea prin analogie Hotărârea din 26 martie 2019, SM (Copil plasat sub kafalah algeriană), C-129/18, EU:C:2019:248, punctul 73, Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Returnarea unui minor neînsoțit), C-441/19, EU:C:2021:9, punctele 46 și 60, precum și Hotărârea din 11 martie 2021, État belge (Returnarea părintelui unui minor), C-112/20, EU:C:2021:197, punctul 27].

Deși revine înainte de toate fiecărui stat membru, pentru a garanta deplina aplicare a principiilor încrederii și recunoașterii reciproce care susțin funcționarea mecanismului mandatului european de arestare, sarcina de a asigura, sub controlul final al Curții, protejarea cerințelor inerente drepturilor fundamentale garantate la articolul 7 din cartă, precum și la articolul 24 alin. (2) și (3) din aceasta, abținându-se de la orice măsură susceptibilă să le aducă atingere, existența unui risc real ca persoana care face obiectul unui mandat european de arestare și/sau copiii săi să sufere, în cazul predării acestei persoane către autoritatea judiciară emitentă, o încălcare a acestor drepturi fundamentale poate totuși să permită autorității judiciare de executare să se abțină, în mod excepțional, să dea curs acestui mandat european de arestare în temeiul articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie (Instanță constituită prin lege în statul membru emitent), C-562/21 PPU și C-563/21 PPU, EU:C:2022:100, punctul 46, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21, EU:C:2023:57, punctele 72 și 96].

Articolul 8 din CEDO garantează dreptul la respectarea vieții private și de familie. Orice ingerință în acest drept trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie prevăzută de lege; să urmărească un scop legitim; să fie necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit.

Deși punerea în executare a unui MEA urmărește un scop legitim (cooperarea internațională în materie penală), aceasta nu este automată și trebuie să fie proporțională cu respectarea drepturilor fundamentale. În speță, executarea mandatului ar presupune separarea persoanei solicitate de copilul său minor și preluarea minorului de către celălalt părinte cu privire la care s-au depus înscrisuri din care ar rezulta că l-a agresat în mod repetat fizic și verbal pe minor, ceea ce reprezintă o ingerință gravă și disproporționată în dreptul la viața de familie precum și existența unui risc real și serios ca minorul să fie supus unor tratamente incompatibile cu interesele sale, posibil dăunătoare sănătății și dezvoltării sale fizice, psihice sau morale.

Conform jurisprudenței CEDO (ex. Neulinger și Shuruk c. Elveția), interesul superior al copilului este primordial și trebuie luat în considerare cu prioritate în orice decizie judiciară. Separarea copilului de principalul său îngrijitor poate avea un impact negativ semnificativ asupra dezvoltării și bunăstării copilului, ceea ce contravine atât art. 8 din CEDO, cât și art. 3 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.

CEDO a stabilit că, în cazul în care există o relație de dependență între persoana solicitată și membrii familiei, instanțele naționale trebuie să efectueze un test de proporționalitate detaliat înainte de a dispune măsuri care ar putea duce la separare (Maslov c. Austria). În speță, predarea persoanei solicitate ar crea o ingerință disproporționată, având în vedere dependența copilului față de părinte precum și relația dintre celălalt părinte și copilul minor, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar și consecințele posibil ireparabile asupra copilului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în speță, există un risc real ca atât persoana solicitată A. care face obiectul mandatului european de arestare cât și copilul său să sufere, în cazul predării acesteia către autoritatea judiciară emitentă, o încălcare a drepturilor fundamentale anterior precizate, fiind permis astfel autorității judiciare de executare să se abțină, în mod excepțional, să dea curs acestui mandat european de arestare în temeiul articolului 1 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 februarie 2022, Openbaar Ministerie, C-562/21 PPU și C-563/21 precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi și alții, C-158/21].

În consecință, Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară emitentă s-ar produce încălcarea drepturilor fundamentale garantate de art. 8 CEDO cât și de art. 7 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Totodată, se constată că în cauză este incident și motivul facultativ de refuz al punerii în executare a mandatului prevăzut de art. 4 pct. 7 lit. a) din decizia cadrul 2002/584/JAI, transpus în legislația română în art. 99 alin. (1) lit. e) din legea nr. 302/2004, fapta fiind în parte comisă și pe teritoriul României.

Pentru aceste motive, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția Penală, în dosarul nr. x/2024, pe care o va desființa, și, rejudecând, va respinge sesizarea formulată pentru executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum și predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.

În consecință, va revoca măsura arestării persoanei solicitate A. - cetățean român .

Totodată, va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din data de 24.12.2024 emis în baza sentinței penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024 de către Curtea de Apel Timișoara – secția penală, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, dispune Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației formulată de persoana solicitată vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea persoană solicitată, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:

Respinge sesizarea formulată pentru executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A. precum și predarea acesteia către organele judiciare din Belgia.

Revocă măsura arestării persoanei solicitate A. - cetățean român .

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare nr. x/PI/ME din data de 24.12.2024 emis în baza sentinței penale nr. 326/PI din data de 24.12.2024 de către Curtea de Apel Timișoara – secția penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

În baza art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, dispune Biroului SIRENE național întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Belgia - Tribunalul de Primă Instanță Francofonă Bruxelles la data de 11.12.2024 în dosarul nr. x - x pe numele persoanei solicitate A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2025.