ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 20 februarie 2024
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 32/PI din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În baza art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 08.01.2024 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, în dosarul Nr. Parchet x/Nr. Instrucție x, având la bază mandatul de arestare emis la data de 03.01.2024 de către judecătorul de instrucție de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, pe numele persoanei solicitate A., cetățean român, și predarea acesteia către organele judiciare din Franța.
S-a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa autorităților judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 114 raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost amânată predarea persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara și a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, sau, în caz de condamnare a persoanei solicitate cu executarea pedepsei în regim de detenție, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.
În baza art. 104 alin. (10) raportat la art. 58 alin. (3), cu aplicarea art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o perioadă de 30 zile, în vederea predării, și emiterea de îndată a mandatului de arestare, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, acesta urmând să fie pus în executare, la data încetării motivelor care au justificat amânarea potrivit art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 76/2023, s-a solicitat Biroului național SIRENE întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din SIS introdusă de Franța în baza unui mandat european de arestare.
În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 8 alin. (1) lit. b) și alin. (4) raportat la art. 5 alin. (3) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocatului pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală și cooperare judiciară internațională în materie penală, s-a dispus plata sumei de 1098 RON reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se va vira din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Timiș, onorariu avocat care în condițiile art. 8 alin. (3) din același protocol se acordă o singura dată pentru întreaga durată a procedurii judiciare de executare a mandatului european de arestare (desfășurată atât în fața procurorului cât și a instanței de judecată).
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 08.01.2024 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, în dosarul Nr. Parchet x/Nr. Instrucție x, având la bază mandatul de arestare emis la data de 03.01.2024 de către judecătorul de instrucție de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse pe numele persoanei solicitate A., arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile în vederea predării acesteia către organele judiciare din Franța și amânarea predării persoanei solicitate.
În susținerea cererii, s-a arătat că mandatul european de arestare a fost emis în scopul efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea unui număr de 7 infracțiuni, respectiv 3 infracțiuni de furt comis în grup organizat, o infracțiune de furt comis prin înșelăciune, efracție sau escaladă într-o locuință sau într-un depozit și 3 infracțiuni de distrugere printr-un mijloc periculos pentru alte persoane comise în grup organizat, conform C. pen. francez, fapte comise pe teritoriul Franței în luna august 2022, pentru care poate fi aplicată o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare. S-a arătat că circumstanțele comiterii faptelor au fost descrise în conținutul mandatului european de arestare, în cuprinsul căruia s-a indicat și calificarea juridică a acestora.
S-a apreciat că, în cauză, sunt întrunite exigențele impuse de art. 97 din Legea nr. 302/2004, referitoare la faptele pentru care se dispune predarea, însă, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că în prezent persoana solicitată A. are calitatea procesuală de inculpat în dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, dosar în care este judecat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj, dosarul aflându-se în faza camerei preliminare, și, de asemenea, persoana solicitată A. are calitatea procesuală de inculpat și în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, dosar aflat în faza apelului, în care este judecat pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că persoana solicitată este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de grup infracțional organizat, furt, tentativă la furt, furt calificat și distrugere. Astfel, conform mandatului european de arestare, numitul A. este acuzat de faptul că, în data de 18 august 2022, în jurul orei 04:00 dimineața, a participat la vandalizarea unui distributor automatic de bancnote (DAB) al băncii La Poște din cartierul Ancely, din Toulouse. Totodată, împreună cu alte persoane au furat un vehicul lejer și au sustras un camion de tip betoniera din zona Montaudran (Toulouse) de care s-au folosit ca si "camion-berbec" pentru a distruge DAB-ul. Aceștia au incendiat camionul la locul faptei si mai apoi au incendiat si mașina. S-a mai reținut un furt fusese de asemenea comis la standul de tir din Fenouillet în timpul aceleiași nopți, în data de 17 august 2022 seara.
A mai reținut că faptele imputate persoanei căutate constituie infracțiunile de furt comis în grup organizat și sunt prevăzute de articolele art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 din C. pen. și pedepsite de articolele art. 311-9 alin. (1), art. 311-14, art. 311-15, art. 131-26-2 din C. pen., o infracțiune de furt comis prin înșelăciune, efracție sau escaladă într-o locuință sau într-un depozit, fapte prevăzute de articolele art. 311-5, art. 311 -4, art. 311-1, art. 132-73, art. 132-74 din C. pen. și pedepsite de articolele art. 311-5 alin. (5), art. 311-14, art. 311-15 din C. pen. și 3 infracțiuni de distrugere printr-un mijloc periculos pentru alte persoane comise în grup organizat, fapte prevăzute de articolele art. 322-8 1°, art. 322-6 alin. (1), art. 132-71 din C. pen. și pedepsite de articolele art. 322-8 alin. (1), art. 322-15, art. 322-16, art. 322-18, art. 131-26-2 din C. pen.
S-a arătat că, în ședința publică din 07.02.2024, persoanei solicitate A. i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața instanței la termenul de judecată din aceeași dată s-a reținut că aceasta nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Franța, fără a renunța la beneficiul regulii specialității.
Analizând sesizarea formulată și actele depuse, instanța de fond a constatat că sunt respectate dispozițiile art. 87 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare; faptele arătate mai sus și prevăzute de C. pen. francez sunt incriminate și de legea penală română în dispozițiile art. 367 C. pen., art. 228 alin. (1) C. pen., art. 32 C. pen., raportat la art. 228 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., raportat la art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 253 alin. (4) C. pen., durata maximă a pedepsei prevăzute de C. pen. francez fiind de 15 ani închisoare, că nu au fost formulate obiecții privind identitatea, nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din aceeași lege, iar termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit, observându-se, totodată, că persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa în Franța.
În plus, s-a avut în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.
Pentru aceste motive, constatând că nu există niciun impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, instanța a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a dispus executarea mandatului european de arestare emis la data de 08.01.2024 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, în dosarul Nr. Parchet x/Nr. Instrucție x, având la bază mandatul de arestare emis la data de 03.01.2024 de către judecătorul de instrucție de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse pe numele persoanei solicitate A., precum și predarea acestuia către autoritățile judiciare din Franța, impunându-se ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.
Pe de altă parte, examinând înscrisurile existente la dosar, instanța a constatat că, în momentul de față, persoana solicitată are calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, dosar în care este judecat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj, dosarul aflându-se în faza camerei preliminare, și, de asemenea, persoana solicitată A. are calitatea procesuală de inculpat și în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, dosar aflat în faza apelului, în care este judecat pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
În atare situație, s-au apreciat incidente dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care, în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.
În acest context, constatând că persoana solicitată este cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni în România, instanța a apreciat că, în cauză, se impune amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Franța, în conformitate cu dispozițiile art. 114, raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, până la data soluționării definitive a cauzelor ce fac obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara și a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara sau, în caz de condamnare a persoanei solicitate cu executarea pedepsei în regim de detenție, punerii în libertate ca urmare a liberării condiționate sau executării pedepsei la termen, în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat contestație persoana solicitată A., învederând, prin apărătorul desemnat din oficiu, că ceea ce se critică este dispoziția de amânare a predării până la soluționarea definitivă a celor două dosare în care este cercetat, omițându-se a se avea în vedere și un dosar aflat în instrumentarea parchetului.
Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., sub toate aspectele, prin prisma dispozițiilor art. 425
1
C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel, reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.
Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 din Legea nr. 302/2004.
Verificând actele dosarului, în raport cu aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a încuviințat punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului român A. și predarea acestuia către autoritățile judiciare franceze constatând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Astfel, mandatul european de arestare emis la data de 08.01.2024 de către Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, în dosarul Nr. Parchet x/Nr. Instrucție x, având la bază mandatul de arestare emis la data de 03.01.2024 de către judecătorul de instrucție de pe lângă Tribunalul Judiciar din Toulouse, are forma și conținutul prevăzut de art. 87 din Legea nr. 302/2004, faptele, astfel cum au fost descrise în conținutul respectivului mandat, prevăzute de C. pen. francez și sancționate cu o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare, sunt incriminate și de legea penală română în dispozițiile art. 367 C. pen., art. 228 alin. (1) C. pen., art. 32 C. pen., raportat la art. 228 alin. (1) C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen., raportat la art. 77 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 253 alin. (4) C. pen., fiind sancționate cu pedeapsa închisorii, în cauză nu au fost formulate obiecții privind identitatea și nu este incident niciunul din motivele de refuz prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, chiar dacă persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea sa în Franța, iar termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.
Pe de altă parte, în mod judicios, prima instanță a făcut, în cauză, aplicarea dispozițiilor art. 114 din Legea nr. 302/2004, privind amânarea predării, având în vedere că, din actele dosarului, a rezultat că persoana solicitată este cercetată penal în calitate de inculpat în două cauze aflate pe rolul instanțelor din Timișoara.
În acest sens, se observă că, potrivit art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în situația în care persoana solicitată este urmărită penal sau judecată de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia poate fi amânată până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea poate fi amânată până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispozițiile art. 58 alin. (2) - (5) și (7) din aceeași lege se aplică în mod corespunzător.
Examinând actele dosarului sub acest aspect, se constată că, din adresele din 02.02.2024 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare (nr. 160/II/6/2024) și din verificările efectuate de procuror la data de 05.02.2024 pe site-ul portal.just.ro, materializate în procesul-verbal întocmit la aceeași dată, rezultă că persoana solicitată A. are calitatea de inculpat în dosarul nr. x/2024 aflat pe rolul Judecătoriei Timișoara, aflat în faza camerei preliminare, dosar în care este judecat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj, precum și în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Timișoara, aflat în faza apelului, în care este judecat pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie calificată.
Deși contestatorul a invocat existența și a unei cauze care s-ar afla pe rolul unei unități de parchet, acesta nu a putut indica numărul de dosar al respectivei cauze și nici unitatea de parchet în a cărei instrumentare se află, așa încât, în lipsa unor date concrete, Înalta Curte nu poate verifica veridicitatea susținerilor acestuia cu privire la incidența unui motiv suplimentar de amânare a predării, cu atât mai mult cu cât indicii în acest sens nu se regăsesc nici în actele de la dosar.
Pentru motivele arătate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 32/PI din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere că se află în culpă procesuală, contestatorul persoană solicitată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 32/PI din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 1098 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2024.