ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 47/S, pronunțată la data de 26.02.2021, de către Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2018, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial în formă continuată prev. de art. 13
2
din Legea 78/2000 raportat la art. 248 - art. 248
1
C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. (6 acte materiale);
A fost lăsată nesoluționată latura civilă a cauzei.
În baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.., a fost dispusă încetarea procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale pornit împotriva numitului A., pentru infracțiunile de:
- conflict de interese prev. de art. 253
1
C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.,
- conflict de interese prev. de art. 253
1
C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a constatat că nu au fost formulate pretenții civile cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 253
1
C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 C. pen.
Au fost ridicate măsurile popririi asiguratorii sau a sechestrelor asiguratorii instituite, după cum urmează:
- prin ordonanța din data de 28.09.2016 asupra conturilor bancare aparținând A..
- prin ordonanța din data de 19.12.2016 asupra sumelor de bani primite cu titlu de salariu de către A..
- prin ordonanțele din datele de 13.01.2017 și 16.01.2017 s asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Brașov.
Prin decizia nr. 358/Ap din 18.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov, împotriva sentinței penale nr. 47/S, pronunțate la data de 26.02.2021, de către Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2018, pe care a desființat-o sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile inculpatului A., soluției de achitare pentru infracțiunile de abuz în serviciu și uz de fals, temeiul achitării inculpatului B., greșita reținere a caracterului continuat al infracțiunilor de fals, modul de soluționare a acțiunii civile, omisiunea desființării înscrisurilor false și a menținerii măsurilor asiguratorii, precum și a omisiunii de obligare la plata cheltuielilor judiciare - și rejudecând cauza în aceste limite, s-a dispus cu privire la inculpatul A. următoarele:
În baza art. 13
2
din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale corespunzătoare celor 6 ani fiscali 2008-2013).
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. privind pedeapsa accesorie.
În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare să înceapă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani stabilit conform art. 92 C. pen., care a început să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei.
În baza art. 93 alin. (1) și (2) C. pen., s-a impus ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov conform programului stabilit de consilierul de probațiune;
- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
- să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune Brașov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, la alegerea serviciului.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul A. să efectueze 100 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Sâmbăta de Sus sau al unei instituții din subordinea Consiliului Local Făgăraș, la alegerea consilierului de probațiune.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 C. pen., referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii cu intenție a unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, precum și în cazul în care nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere.
A fost reținut noul C. pen. ca lege penală mai favorabilă și cu privire la infracțiunile de conflict de interese, și pe cale de consecință, s-a constatat că soluția de încetare a procesului penal vizează infracțiunile de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 alin. (1) C. pen., iar nu infracțiunile de conflict de interese, prev. de art. 253
1
alin. (1) C. pen. din 1968.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile UAT Sâmbăta de Sus și, în consecință, a fost obligat inculpatul A., la plata către partea civilă a sumei de 176.411 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat și neachitat pentru anii 2008-2010 pentru S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L..
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile UAT Sâmbăta de Sus și, în consecință, au fost obligați, în solidar, inculpații A., E., S.C. C. S.R.L. și F., la plata către partea civilă a sumei de 971.581 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat și neachitat pentru anii 2011-2013 pentru S.C. C. S.R.L..
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă acțiunea civilă a părții civile UAT Sâmbăta de Sus și, în consecință, au fost obligați, în solidar, inculpații A., G., S.C. D. S.R.L. și F., la plata către partea civilă a sumei de 230.112 RON, reprezentând impozitul pe clădiri datorat și neachitat pentru anii 2011-2013 pentru S.C. D. S.R.L..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.., au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în cauză pe parcursul urmăririi penale, după cum urmează:
- prin ordonanța din data de 28.09.2016 asupra conturilor bancare aparținând A.;
- prin ordonanța din data de 19.12.2016 asupra sumelor de bani primite cu titlu de salariu de către A.;
- prin ordonanțele din datele de 13.01.2017 și 16.01.2017 asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului A.;
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în cauză (câte 3.000 de RON de RON pentru faza de urmărire penală și câte 1.000 de RON pentru prima instanță).
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., la data de 14 iunie 2022, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin motivele de recurs în casație recurentul A. a formulat critici de nelegalitate ce au legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanța de apel.
Referitor la trăsăturile de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, cu referire și la Decizia nr. 405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, recurentul a susținut că, primul aspect ce trebuie stabilit este care sunt, în concret, dispozițiile legale, din legislația primară, ce au fost încălcate și apoi, pe calea silogismului juridic, să se stabilească care elemente de fapt, dovedite ca fiind certe, se suprapun acestor dispoziții legale, pentru a fi realizată cerința tipicității faptei, din perspectiva elementului material - verbum regens, urmării periculoase și legăturii de cauzalitate dintre acestea, pentru a întregi tipicitatea faptei.
Cu referire la situația sa juridică din cauză, recurentul a învederat că i s-a reproșat că, în calitate de primar și de ordonator principal de credite a dat dispoziții de serviciu pentru a nu se urmări și încasa impozitul pe clădiri aparținând firmelor familiei sale, prin care a încălcat următoarele prevederi legale prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, în forma de la data faptelor: Art. 61 alin. (2), art. 63 alin. (1) lit. c), art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2006 a administrației publice locale, art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv.
Recurentul a mai susținut că, instanța nu a identificat în concret, care dintre aceste prevederi le-ar fi încălcat, câtă vreme textele legale indicate au caracter general.
A menționat că, ceea ce i s-a reproșat, în mod efectiv, a fost că, în scopul de a obține foloase necuvenite pentru E., G., B., administratori și asociați în cadrul C. S.R.L și D. S.R.L, nu a luat măsuri pentru:
- încasarea debitelor restante din impozitul pe clădiri datorat de către cele două persoane juridice, pentru clădirile deținute pe raza localității Sâmbăta de Sus,
- pentru înregistrarea acestor debite în noul sistem informatic implementat în anul 2011
- pentru calculul corespunzător normelor fiscale a impozitului datorat ulterior implementării programului informatic.
S-a reținut de asemenea că a dat dispoziții funcționarilor din cadrul primăriei care aveau ca sarcină de serviciu urmărirea și încasarea veniturilor la bugetul local să acționeze în sens contrar, respectiv:
- să nu urmărească debitele restante
- să nu le preia în noul program informatic
- să calculeze impozitul pe clădiri datorat de cele două societăți începând cu anul 2011, după implementarea programului informatic, potrivit înscrisurilor false depuse, balanțe de verificare la 31.12.2010 pentru C. S.R.L și la 31.01.2011 pentru D. S.R.L, care menționau valori contabile ale imobilelor considerabil reduse față de valorile declarate anterior, atât la primărie, cât și la alte instituții publice (ANAF) deși cunoștea faptul că valoarea contabilă și de piață reală a acestor imobile nu a scăzut.
În urma acestor acțiuni s-a reținut că s-a cauzat un prejudiciu pentru UAT Sâmbăta de Sus în sumă totală de 1.378.105,3 RON, impozit pe clădiri datorat și neîncasat pe anii fiscali 2008-2013.
Recurentul a mai criticat soluția instanței de apel, întrucât aceasta, făcând referire la dispoziții cu caracter general, dar care nu privesc în mod specific atribuțiile sale de primar, a adus atingere tocmai considerentelor exprimate de către Curtea Constituțională în decizia sa, din moment ce, fără a se reproșa, în mod obiectiv, o acțiune regăsită în legislația primară, a dispus condamnarea sa.
În acest context, a menționat că, funcția de primar, conducătorul instituției nu presupune și obligația de verificare a legalității actelor ce emană de la aparatul de specialitate din cadrul primăriei, iar aprobarea/semnătura sa nu produce alte consecințe juridice decât cu privire la investirea documentului cu formula de autoritate și atestă parcurgerea procedurilor interne ale instituției, în sensul că documentul sau decizia au parcurs toate etapele fiind avizate din punct de vedere tehnic ori juridic de către funcționarii care au astfel de atribuții din cadrul compartimentelor/direcțiilor de specialitate, conform formularelor specifice pentru procedurile operaționale sau de sistem.
Deopotrivă, a susținut că, atunci când a făcut referire, în considerentele hotărârii sale, la caracterul general al atribuțiilor de serviciu ale primarului și imposibilitatea urmăririi punerii lor în aplicare cu privire la fiecare caz concret, instanța de apel a apreciat, în mod nelegal, că această împrejurare vizează latura subiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, ținând de măsura în care autorul faptei a cunoscut modalitatea concretă de punere în aplicare a legii în ipoteza dedusă judecății. Recurentul a considerat că, argumentul instanței de apel contrazice, în mod flagrant, tocmai rațiunea reglementării infracțiunii de abuz în serviciu, care conține ca element material constitutiv încălcarea dispozițiilor legale de către funcționarul public. Mai mult, a arătat că, în contextul în care subiectul activ nu are reprezentarea obiectivă a normelor care i se adresează, nu se poate susține că această împrejurare ține de latura subiectivă a infracțiunii.
A reiterat că, ceea ce i s-a imputat în cauză, a fost neluarea de măsuri, respectiv neîndeplinirea unui act ce intra în atribuțiile sale de serviciu. A afirmat că, în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată, aceasta fiind optica Curții Constituționale expuse în cadrul Deciziei CCR nr. 405/2016.
Raportat la toate aceste considerente, având în vedere starea de fapt reținută de acuzare și confirmată de către instanța de apel, prin soluția de condamnare dispusă, recurentul a considerat că fapta pentru care a fost acuzat, reală să fie, nu este prevăzută de legea penală.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casație, iar pe fond, pronunțarea unei soluții de achitare.
Prin încheierea din 19.10.2022 pronunțată de Înalta Curte, secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală, constatându-se că, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. invocat de acesta, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă, respectiv neîndeplinirea condiției elementului material ca actul ce face parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului, să fie reglementat de legislația primară.
Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că fapta a fost dezincriminată.
Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.
În speță, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art. 13
2
din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.
Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.
Dispozițiile art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 prevăd că, în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Prin Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii".
Sub aspect obiectiv, constatând că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", Curtea Constituțională a subliniat că realizarea în concret a obligațiilor de serviciu presupune o manifestare de voință care se raportează atât la un standard subiectiv/intern al persoanei care exercită atribuția de serviciu (ce ține de forul intern al persoanei respective, iar măsura în care acesta este atins ține de autoevaluarea acțiunilor întreprinse), cât și la un standard obiectiv (ce are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă), context în care, deși cele două standarde coexistă, standardul subiectiv nu poate exceda standardului obiectiv, în analiza modalității de executare a unei atribuții de serviciu acesta din urmă fiind prioritar, iar organelor judiciare, în misiunea de interpretare și aplicare a legii și de stabilire a defectuozității îndeplinirii atribuției de serviciu, le revine obligația de a aplica acest standard obiectiv, astfel cum acesta a fost stabilit prin prescripția normativă (Decizia nr. 405/2016, parag. 50-52).
Înalta Curte constată că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, inculpatul A., în calitate de primar al comunei Sâmbăta de Sus și de ordonator principal de credite (conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, actual art. 68 și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 273/2006), persoană care asigură punerea în aplicare a cadrului legal vizând activitatea autorității publice (conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, actual art. 66), în baza unei rezoluții infracționale unice, în anii fiscali 2008-2013, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu vizând obligația gestionării fondurilor publice (art. 63 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 215/2001, la data faptei) și a patrimoniului public cu asigurarea legalității (art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999) și obligația urmăririi modului de realizare a veniturilor (art. 23 alin. (2) lit. b) din Legea 273/2006), în scopul de a obține foloase necuvenite pentru membrii familiei sale, inculpații E. și G., administratori și asociați în cadrul inculpatelor S.C. C. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., nu a luat măsuri pentru încasarea debitelor restante din impozitul pe clădiri datorat de cele două societăți inculpate pentru clădirilor deținute pe raza localității Sâmbăta de Sus, pentru înregistrarea acestor debite reprezentând impozitul pe clădiri în noul sistem informatic implementat în anul 2011 și pentru calculul corespunzător normelor fiscale a impozitului datorat ulterior implementării programului informatic, sens în care a dat dispoziții funcționarilor din aparatul de specialitate al primăriei care aveau ca sarcină de serviciu urmărirea și încasarea veniturilor la bugetul local să acționeze în sens contrar, respectiv să nu urmărească debitele restante, să nu le preia în noul program informatic și să calculeze impozitul pe clădiri datorat de cele două societăți începând cu anul 2011 după implementarea programului informatic potrivit înscrisurilor false depuse, balanțe de verificare la 31.12.2010 pentru S.C. C. S.R.L. și la 31.01.2011 pentru D. S.R.L., care menționau valori contabile ale imobilelor considerabil reduse față de valorile declarate anterior atât la primărie cât și la alte instituții publice (ANAF), deși cunoștea faptul că valoarea contabilă și de piață reală a acestor imobile nu a scăzut - cauzând astfel un prejudiciu pentru UAT Sâmbăta de Sus, în sumă totală de 1.378.104 RON (impozit pe clădiri datorat și neîncasat pentru anii fiscali 2008-2013), care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cele două societăți inculpate și pentru asociații acestora, inculpații E. și G..
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate criticile referitoare la incidența Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016.
Verificând, așadar, hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și a motivelor care îl susțin, astfel cum s-a arătat în încheierea de admitere în principiu, se constată că, instanța de apel a reținut că inculpatul, în calitate de primar și de ordonator principal de credite, a dat dispoziții de serviciu pentru a nu fi urmărit și încasat impozitul pe clădiri aparținând societăților comerciale deținute de membrii familiei sale, încălcând astfel următoarele prevederi legale, privind exercitarea atribuțiilor de serviciu:
- Legea nr. 215/2006 a administrației publice locale:
- Art. 61 alin. (2):
(2) Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.
- Art. 63 alin. (1) lit. c):
(1) Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:
c) atribuții referitoare la bugetul local.
- Art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001:
(4) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:
a) exercită funcția de ordonator principal de credite.
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
- Art. 21 alin. (2):
Categorii de ordonatori de credite
(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităților administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului București, primarii sectoarelor municipiului București și președinții consiliilor județene.
- Art. 23 alin. (2) lit. b):
Responsabilitățile ordonatorilor de credite
(2) Ordonatorii de credite răspund de:
b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;
- O.G. nr. 119/1999, republicată, privind controlul intern și controlul financiar preventiv
- Art. 5 alin. (1):
Buna gestiune financiară
(1) Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.
În cuprinsul deciziei recurate s-a mai notat că, modalitatea în care faptele apar comise prin raportare la prevederile legale în materie, constatându-se în cauză că inculpatul primar a dispus efectiv înlăturarea impozitului prin ștergerea datelor din evidențele specifice (...), conduită vădit contrară în mod obiectiv atribuțiilor de serviciu referitoare la urmărirea modului de realizare a veniturilor din impozitele locale, în ceea ce privește inculpatul primar (...).
Descrierea situației de fapt reținută cu titlu definitiv și aspectele inserate expressis verbis de instanța de apel, demonstrează încălcarea atribuțiilor de serviciu prevăzute de legislația primară, în sarcina inculpatului ori îndeplinirea defectuoasă a acestora, în sensul normei de incriminare, astfel cum a fost reconfigurată prin decizia instanței de contencios constituțional.
Recurentul A. a susținut că i-a fost imputat în cauză faptul că nu a luat măsurile necesare în vederea încasării debitelor constând în impozite pe imobile, susținând că nu a fost indicată de către instanța de apel, în mod expres, vreo atribuție de serviciu încălcate printr-o inacțiune.
Se notează, însă, că instanța de apel a reținut contrariul, în cuprinsul deciziei recurate fiind menționat că:
"acuzația vizează tocmai săvârșirea cu intenție directă a infracțiunii de abuz în serviciu, prin dispunerea ștergerii și a calculării vădit nelegal a impozitelor pentru firmele familiei sale, în scopul favorizării acestora prin neachitarea lor deloc sau în alt cuantum decât cel prevăzut de lege, ceea ce exclude necunoașterea de către inculpatul primar a situației concrete prin invocarea caracterului general și complex al sarcinilor de serviciu ale funcției de primar".
Așadar, se constată că recurentul solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Astfel cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.
Conchizând, Înalta Curte constată că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. este prevăzută de legea penală, baza factuală fiind coerent caracterizată în drept, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii imputate.
Pentru considerente expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 358/AP din 18 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2022.