ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.09.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 581/2023

HOTĂRÂRE
13.09.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 581/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Nancy - Franța, la data de 22.08.2023, referința dosarului: nr. x, pe numele persoanei solicitate A. și predarea acestuia către organele judiciare din Franța.

S-a constatat că persoana solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 31.08.2023, până la data de 29.09.2023, inclusiv.

În temeiul art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore la data de 30.08.2023 și a fost arestată preventiv din data de 31.08.2023.

În temeiul art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și completată s-a dispus recunoaștere condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În esență, s-a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 31.08.2023 sub nr. x/2023 la Curtea de Apel Timișoara autoritățile judiciare din Franța, au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 22.08.2023 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Nancy, în dosarul nr. x/1000, având la bază mandatul emis la data de 05.07.2023 de către Judecătorul de instrucție de pe lângă Tribunalul Judiciar din Nancy, pe numele persoanei solicitate A. și arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile.

Cu privire la situația de fapt, s-a arătat că, în cursul lunii decembrie 2017, în regiunea Grand Est din Franța, un grup format din mai multe persoane, a săvârșit cinci furturi, pe timp de noapte, prin efracție și violarea sediului profesional, în dauna magazinului B.. Infracțiunile au fost comise în nopțile de 04.12.2017, 05.12.2017, 07.12.2017, 09.12.2017 și 10.12.2017, de fiecare dată fiind folosit același mod de operare, respectiv instalarea unor panouri de circulație astfel încât storurile metalice ale magazinelor să rămână deschise.

Deopotrivă, curtea a reținut că faptele pentru care se solicită predarea persoanei solicitate A. sunt incriminate în legislația penală din România, acestea putând constitui infracțiunile de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) teza II-a C. pen., precum și că sunt îndeplinite condițiile legale impuse de art. 97 din Legea nr. 302/2004 referitoare la faptele pentru care se dispune predarea și nu au fost identificate motive de refuz a predării.

De asemenea, Curtea de Apel Timișoara a constatat că persoana solicitată a fost de acord cu predarea către autoritățile judiciare din Franța și a precizat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a admis cererea formulată de autoritățile judiciare franceze, hotărând conform dispozitivului redat în partea introductivă a prezentelor considerente.

Împotriva sentinței penale nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație persoana solicitată A..

La termenul din data de 13 septembrie 2023, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de prevederile art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, având în vedere că persoana solicitată a consimțit la predare.

Totodată a precizat că hotărârea poate fi contestată numai în raport cu măsura preventivă dispusă în cauză.

Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportând considerațiile teoretice anterior menționate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că persoana solicitată A. a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

Totodată, conform prevederilor art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(2) Hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă."

În cauză, prin sentința penală nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, privind persoana solicitată A. și s-a dispus predarea acesteia autorităților judiciare franceze în vederea executării mandatului european de arestare emis la data de 22.08.2023 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul din Nancy - Franța,

Prin aceeași hotărâre, în baza art. 104 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a luat act de consimțământul la predare exprimat de persoana solicitată.

Întrucât persoana solicitată a consimțit la predarea către autoritățile judiciare franceze emitente ale mandatului european de arestare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în sensul că sentința prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă.

Relativ la cele ce precedă, se constată că persoana solicitată A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac.

Astfel cum s-a menționat anterior, dacă persoana solicitată a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare franceze emitente ale mandatului european de arestare, sentința prin care instanța de fond s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare este definitivă.

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Fără a relua situația de fapt reținută în cauză în cuprinsul hotărârii primei instanțe, Înalta Curte constată că în speță s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate A. în vederea efectuării de cercetări privind comiterea a cinci infracțiuni de furt calificat pe teritoriul Franței, fapte prevăzute de art. 311-5, art. 311-4, art. 311-2, art. 132-73 și art. 132-74 din C. pen. francez.

Raportat la infracțiunile presupus a fi săvârșite de persoana solicitată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate A. regăsindu-se printre faptele care dau loc la predare, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nemaifiind necesară verificarea acestei condiții.

Pe de altă parte, și dacă această condiție ar fi verificată, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, aceasta este îndeplinită în cauză, faptele ce fac obiectul mandatului european de arestare având echivalent în C. pen. român, reprezentând conținutul infracțiunilor de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) teza II-a C. pen.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și nu există niciun impediment la executare.

Cu privire la măsura preventivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărâre ia și măsura arestării persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, sub aspectul posibilității revocării sau înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea în vederea predării.

Măsura privativă este considerată singura utilă demersului asumat, o măsură restrictivă de libertate fiind ineficientă punerii în executare a mandatului european.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatorului invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune măsura preventivă a arestului la domiciliu față de acesta.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei.

Totodată, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția pe măsura arestării preventive.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 85 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția pe fondul cauzei.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 205/PI din data de 31 august 2023 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, în ceea ce privește soluția pe măsura arestării preventive.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 438/2023
Asupra contestației de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122/PI din data de 20 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2023, În temeiul prevederilor art. 109
ÎCCJ 2024-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 144/2024
Ședința publică din data de 20 februarie 2024 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32/PI din 07 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția p
ÎCCJ 2014-07-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 563/2023
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 197/PI din 22 august 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) ra
ÎCCJ 2023-12-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2023
Ședința publică din data de 21 decembrie 2023 Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293/PI din data de 08 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timiș
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 452/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 60 din 23 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pe
Sursă