ATMACA v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ATMACA v. TURKEY (CtEDO, 2007)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 60845/00, de către Erșan ATMACA împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 3 aprilie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza, Președintele, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, L. Garlicki, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători și dna Araci, grefierul de secțiune adjunctă, având în vedere cererea depusă la 25 martie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat la 5 iunie 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ersan Atmaca, este un național turc născut în 1973 și locuiește în Balıkesir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Toktay, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost student al academiei de poliție Yozgat. La o dată neespecificată, autoritățile academiei au cerut Laboratorului Penal Yozgat să analizeze scrisurile studenților și să le compare cu graffiti scrise în toalete. Raportul expert din 11 noiembrie 1997 a declarat că scrisul pe perete era cel mai probabil cel al reclamantului. La 17 noiembrie 1997, reclamantul a fost arestat și arestat de ofițeri de poliție la substratul antiterror al Direcției de Securitate Yozgat. Reclamantul a mărturisit că a scris graffiti pe zidurile toaletei sub influența unui prieten și că și-a regretat actul. În aceeași zi, el a fost examinat de un medic la spitalul de stat Yozgat. Potrivit raportului medical redactat de medic, reclamantul nu a prezentat semne fizice de tratament. La 19 noiembrie 1997, reclamantul a fost examinat de un medic la centrul de sănătate Yozgat. Potrivit raportului medical redactat de medic, reclamantul nu a suportat semne fizice de tratament. La 19 noiembrie 1997, reclamantul și-a exprimat declarațiile în fața procurorului public și a Curții Magistrate. În fața procurorului public și a Curții Magistrate, reclamantul a mărturisit că a comis actul impugnat. La 24 noiembrie 1997, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a depus un proiect de pronunțare de acuzație acuzând reclamantul de ajutor și acuzarea unei organizații ilegale. În timpul procedurii dinainte de Curtea de Securitate a Ankara, reclamantul a refuzat declarațiile sale anterioare și a susținut că le-a dat sub presiune. El a contestat în continuare veracitatea examinării medicale efectuate la 19 noiembrie 1997. La 23 decembrie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a declarat că nu a găsit convingerea declarațiilor reclamantului în fața acesteia și, ținând seama de mărturiile reclamantului în custodie de poliție, și în fața procurorului public și a Curții Magistrate, împreună cu raportul de experți al 11-lea. Noiembrie 1997, a condamnat reclamantul în temeiul articolului 169 din Codul Penal și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 29 septembrie 1998, Curtea de Casație a anulat hotărârea menționată susținând că reclamantul ar fi trebuit să fie condamnat în temeiul articolului 7 din Legea nr. 3713. Între timp, la 1 iulie 1998, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. La 23 decembrie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a condamnat reclamantul în temeiul articolului 169 din Codul Penal și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 9 noiembrie 1999, Camerele Criminale Conjuncte ale Curții de Casație au susținut hotărârea menționată anterior. La o dată neespecificată, reclamantul a fost închis pentru a-și curăța condamnarea. La 10 ianuarie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a hotărât să elibereze reclamantul în mod condițional în temeiul articolului 1 § 2 din Legea nr. 4616. COMPLAINTul Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat. În acest sens, el susține că nu există alte dovezi în afară de raportul expertului, declarațiile sale în custodie de poliție, în fața procurorului public și în fața Curții Magistrate pentru a-l condamna. El susține că toate aceste declarații au fost luate sub presiune și că instanța ar fi trebuit să fi ordonat un alt raport de experți, deoarece acest expert nu a fost desemnat de judecător. PROCEDURA La 15 decembrie 2005, Curtea a hotărât să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii reclamantului. La 5 iunie 2006, Guvernul a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 29 iunie 2006, observațiile Guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție, în răspuns până la 9 septembrie 2006. Prin scrisoarea din 30 octombrie 2006, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada permisă de prezentare a observațiilor clientului său a expirat la 9 septembrie 2006 și că nu a fost solicitată prelungirea timpului. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Această scrisoare a fost returnată la Registru la 27 noiembrie 2006, deoarece nu a fost susținută. Prin scrisoarea din 2 ianuarie 2007, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat cu privire la evenimentele menționate anterior. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Reclamantul a primit această scrisoare la 12 ianuarie 2007. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns. Curtea remarcă că, la 2 ianuarie 2007, reclamantul a fost reamintit că perioada permisă de prezentare a observațiilor sale scrise s-a expirat și a avertizat de posibilitatea ca acest caz să fie eliminat din lista Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmeze cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Fatoș Araci Nicolas Președintele adjunct al grefierului Bratza