Atmaca împotriva Turciei

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 60845/00, de către Erșan ATMACA împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 3 aprilie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza, Președintele, G. Bonello, R. Türmen, K. Traja, L. Garlicki, J. Šikuta, dna P. Hirvelä, judecători și dna Araci, grefierul de secțiune adjunctă, având în vedere cererea depusă la 25 martie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat la 5 iunie 2006, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Ersan Atmaca, este un național turc născut în 1973 și locuiește în Balıkesir.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Toktay, un avocat practicant în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost student al academiei de poliție Yozgat. La o dată neespecificată, autoritățile academiei au cerut Laboratorului Penal Yozgat să analizeze scrisurile studenților și să le compare cu graffiti scrise în toalete. Raportul expert din 11 noiembrie 1997 a declarat că scrisul pe perete era cel mai probabil cel al reclamantului. La 17 noiembrie 1997, reclamantul a fost arestat și arestat de ofițeri de poliție la substratul antiterror al Direcției de Securitate Yozgat. Reclamantul a mărturisit că a scris graffiti pe zidurile toaletei sub influența unui prieten și că și-a regretat actul.

În aceeași zi, el a fost examinat de un medic la spitalul de stat Yozgat. Potrivit raportului medical redactat de medic, reclamantul nu a prezentat semne fizice de tratament. La 19 noiembrie 1997, reclamantul a fost examinat de un medic la centrul de sănătate Yozgat. Potrivit raportului medical redactat de medic, reclamantul nu a suportat semne fizice de tratament. La 19 noiembrie 1997, reclamantul și-a exprimat declarațiile în fața procurorului public și a Curții Magistrate. În fața procurorului public și a Curții Magistrate, reclamantul a mărturisit că a comis actul impugnat. La 24 noiembrie 1997, procurorul public de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a depus un proiect de pronunțare de acuzație acuzând reclamantul de ajutor și acuzarea unei organizații ilegale.

În timpul procedurii dinainte de Curtea de Securitate a Ankara, reclamantul a refuzat declarațiile sale anterioare și a susținut că le-a dat sub presiune. El a contestat în continuare veracitatea examinării medicale efectuate la 19 noiembrie 1997. La 23 decembrie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a declarat că nu a găsit convingerea declarațiilor reclamantului în fața acesteia și, ținând seama de mărturiile reclamantului în custodie de poliție, și în fața procurorului public și a Curții Magistrate, împreună cu raportul de experți al 11-lea. Noiembrie 1997, a condamnat reclamantul în temeiul articolului 169 din Codul Penal și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 29 septembrie 1998, Curtea de Casație a anulat hotărârea menționată susținând că reclamantul ar fi trebuit să fie condamnat în temeiul articolului 7 din Legea nr. 3713. Între timp, la 1 iulie 1998, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului.

La 23 decembrie 1998, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a condamnat reclamantul în temeiul articolului 169 din Codul Penal și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. La 9 noiembrie 1999, Camerele Criminale Conjuncte ale Curții de Casație au susținut hotărârea menționată anterior. La o dată neespecificată, reclamantul a fost închis pentru a-și curăța condamnarea. La 10 ianuarie 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a hotărât să elibereze reclamantul în mod condițional în temeiul articolului 1 § 2 din Legea nr. 4616. COMPLAINTul Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 2 din Convenție că dreptul său de a fi presupus nevinovat a fost încălcat. În acest sens, el susține că nu există alte dovezi în afară de raportul expertului, declarațiile sale în custodie de poliție, în fața procurorului public și în fața Curții Magistrate pentru a-l condamna.

El susține că toate aceste declarații au fost luate sub presiune și că instanța ar fi trebuit să fi ordonat un alt raport de experți, deoarece acest expert nu a fost desemnat de judecător. PROCEDURA La 15 decembrie 2005, Curtea a hotărât să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii reclamantului. La 5 iunie 2006, Guvernul a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul. Prin scrisoarea din 29 iunie 2006, observațiile Guvernului au fost trimise reclamantului, care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție, în răspuns până la 9 septembrie 2006. Prin scrisoarea din 30 octombrie 2006, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada permisă de prezentare a observațiilor clientului său a expirat la 9 septembrie 2006 și că nu a fost solicitată prelungirea timpului.

1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Această scrisoare a fost returnată la Registru la 27 noiembrie 2006, deoarece nu a fost susținută. Prin scrisoarea din 2 ianuarie 2007, trimisă prin post înregistrat, reclamantul a fost notificat cu privire la evenimentele menționate anterior. 1 (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Reclamantul a primit această scrisoare la 12 ianuarie 2007. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns.

Curtea remarcă că, la 2 ianuarie 2007, reclamantul a fost reamintit că perioada permisă de prezentare a observațiilor sale scrise s-a expirat și a avertizat de posibilitatea ca acest caz să fie eliminat din lista Curții. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmeze cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. 1 în amenda, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție ar trebui întreruptă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Fatoș Araci Nicolas Președintele adjunct al grefierului Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 60845/00 by Erșan ATMACA against Turkey The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 3 April 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza, President, Mr G. Bonello, Mr R. Türmen, Mr K. Traja, Mr L. Garlicki, Mr J. Šikuta, Mrs P. Hirvelä, judges, and Mrs F. Araci , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 25 March 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having regard to the observations submitted by the respondent Government on 5 June 2006, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Ersan Atmaca, is a Turkish national who was born in 1973 and lives in Balıkesir.

He was represented before the Court by Mr N. Toktay, a lawyer practising in Ankara. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant was a student of the Yozgat police academy. On an unspecified date, the authorities of the academy requested the Yozgat Criminal Laboratory to analyse the students’ handwritings and to compare them with graffiti written in the toilets. The expert report dated 11 November 1997 stated that the writing on the wall was most likely to be that of the applicant. On 17 November 1997 the applicant was arrested and taken into custody by police officers at the anti-terror branch of the Yozgat Security Directorate. The applicant confessed that he had written the graffiti on the walls of the toilet under the influence of a friend and that he regretted his act.

On the same day, he was examined by a doctor at the Yozgat State Hospital. According to the medical report drafted by the doctor, the applicant did not bear any physical signs of ill-treatment. On 19 November 1997 the applicant was examined by a doctor at the Yozgat Health Centre. According to the medical report drafted by the doctor, the applicant did not bear any physical signs of ill-treatment. On 19 November 1997 the applicant gave his statements before the public prosecutor and the Magistrates’ Court. Before both the public prosecutor and the Magistrates’ Court the applicant confessed to having committed the impugned act. He was remanded in custody. On 24 November 1997 the public prosecutor at the Ankara State Security Court filed a bill of indictment accusing the applicant of aiding and abetting an illegal organisation.

During the proceedings before the Ankara State Security Court, the applicant denied his previous statements and claimed that he had given them under duress. He further challenged the veracity of the medical examination conducted on 19 November 1997. On 23 December 1998 the Ankara State Security Court stated that it did not find convincing the applicant’s statements before it and, taking into account the applicant’s confessions in police custody, and before the public prosecutor and the Magistrates’ Court together with the expert report of 11 November 1997, convicted the applicant under Article 169 of the Criminal Code and sentenced him to three years and nine months’ imprisonment. On 29 September 1998 the Court of Cassation quashed the aforementioned judgment holding that the applicant should have been convicted under Article 7 of Law no. 3713. In the meantime on 1 July 1998 the applicant was released pending trial.

On 23 December 1998 the Ankara State Security Court convicted the applicant under Article 169 of the Criminal Code and sentenced him to three years and nine months’ imprisonment. On 9 November 1999 the Joint Criminal Chambers of the Court of Cassation upheld the above-mentioned judgment. On an unspecified date, the applicant was imprisoned to purge his sentence. On 10 January 2001 the Ankara State Security Court decided to conditionally release the applicant pursuant to Article 1 § 2 of the Law no. 4616. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 2 of the Convention that his right to be presumed innocent was violated. In this connection, he claimed that there was no other evidence apart from the expert report, his statements given in police custody, before the public prosecutor and before the Magistrates’ Court to convict him.

He claimed that all these statements were taken under duress and that the court should have ordered another expert report as this expert had not been appointed by the judge. PROCEDURE On 15 December 2005 the Court decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicant’s complaint. On 5 June 2006 the Government submitted their observations on admissibility and merits. By letter dated 29 June 2006, the Government’s observations were sent to the applicant, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 9 September 2006. By letter dated 30 October 2006, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of his client’s observations had expired on 9 September 2006 and that no extension of time has been requested.

The applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to a conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. This letter was returned to the Registry on 27 November 2006 as it was not claimed. By letter dated 2 January 2007, sent by registered post, the applicant was notified of the aforementioned events. The applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to a conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

The applicant received this letter on 12 January 2007. However, no response has been received. THE LAW The Court notes that, on 2 January 2007, the applicant was reminded that the period allowed for submission of his written observations had expired and warned of the possibility that the case might be struck out of the Court’s list. The applicant has not submitted any reply to the Court. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

Accordingly, the application of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Fatoș Araci Nicolas Bratza Deputy Registrar President