ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 703/2023

Ședința publica din data de 3 mai 2023

asupra cauzei de fața, constata urmatoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecata formulata și precizata, înregistrata inițial pe rolul Tribunalului Maramureș-Secția a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.04.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu S.C. C. S.A., S.C. C.-Bistrița și intervenientul forțat D., obligarea pârâților la plata urmatoarelor sume cu titlu de despagubiri reprezentând daune materiale și morale, datorate ca urmare a producerii evenimentului rutier din data de 19.04.2016, din culpa asiguratului D., cu autoturismul marca x, având numar de înmatriculare x, în baza poliței de asigurare seria x/16/H16/DV nr. x, astfel: 1202 RON daune materiale; echivalentul în RON a 125.000 euro la cursul BNR din ziua plații cu titlu de daune morale; dobânda legala aferenta sumelor menționate începând cu data introducerii acțiunii și pâna la plata integrala a acestora, cu cheltuieli de judecata.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 alin. (3), art. 193, art. 194 C. proc. civ., art. 1349, art. 1381, art. 1385 și urm. C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurarile - art. 43, art. 49, art. 54.

Prin încheierea din data de 4.09.2018, Tribunalul Maramureș-Secția a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civila, de contencios administrativ și fiscal și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civila a Tribunalului Maramureș.

Prin sentința nr. 1234/18.11.2021, Tribunalul Maramureș-Secția I civila a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtele la plata, catre reclamant, a sumei de 1.002 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 20.000 euro în echivalent în RON la data plații reprezentând daune morale, cu dobânda legala începând de la data ramânerii definitive hotarârii și pâna la efectiva achitare; a respins restul pretențiilor formulate de reclamant; a obligat pârâtele la plata, catre reclamant, a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecata.

Prin decizia nr. 299/A/28.06.2022, Curtea de Apel Cluj-Secția I civila a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva încheierilor de ședința din 10.01.2019 și din 07.02.2019 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2018; a admis în parte apelurile declarate de reclamantul A. și pârâta S.C. C. S.A. împotriva sentinței atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul ca: a admis excepția lipsei calitații procesuale de folosința a Agenției Bistrița din cadrul societații pârâte S.C. C. S.A.; a anulat cererea de chemare în judecata formulata împotriva Agenției Bistrița din cadrul societații S.C. C. S.A., ca fiind formulata împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala de folosința; a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale și morale stabilite de catre Tribunalul Maramureș începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 17.04.2018 și pâna la plata integrala a despagubirilor; a menținut restul dispozițiilor sentinței civile atacate; a obligat intimata S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata în favoarea apelantului A..

Împotriva deciziei nr. 299/A/28.06.2022, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta S.C. C. S.A..

Recurenta a aratat ca potrivit art. 2213 C. civ., asigurarile obligatorii sunt reglementate de legi speciale, iar la data încheierii contractului RCA, 01.12.2015, în vigoare erau Legea nr. 136/1995 și Norma de punere în aplicare a ASF nr. 23/2014. Raportat la art. 4 din Legea nr. 136/1995, asigurarea RCA este obligatorie, sens în care acesta reprezinta un contract forțat ale carui condiții sunt date de Legea nr. 136/1995 și de Norma de punere în aplicare a ASF nr. 23/2014.

Nici Legea nr. 136/1995, nici Norma ASF nr. 23/2014 nu reglementeaza dobânda legala penalizatoare, astfel ca, în cauza nu poate fi aplicat art. 1535 C. civ. având în vedere prevederile art. 2213 C. civ. și principiul specialia generalibus derogant.

Norma ASF nr. 23/2014 reglementeaza, la art. 37-38, penalitațile de întârziere și o procedura speciala de punere în întârziere care presupune formularea unei cereri de despagubire. Prin aplicarea dispozițiilor art. 1535 C. civ. instanța ignora procedura insituita de norma de punere în aplicare care, în esența, stabilește ca debitorul nu se va afla de drept în întârziere de la data savârșirii faptei de catre asigurat, nici de la data introducerii cererii de chemare în judecata, ci dupa stabilirea despagubirii pe cale amiabila sau judecatoreasca.

Mai arata recurenta ca pâna la pronunțarea hotarârii definitive debitul principal nu are caracter cert, lichid și exigibil, sens în care nu permite curgerea dobânzii legale. Prevederile art. 1535 C. civ., în baza carora instanța a întemeiat soluția, stipuleaza ca dobânda legala va curge fața de o suma de bani care nu a fost platita la scadența, or în cauza suma de bani este stabilita doar de instanța, sens în care nu se poate reține scadența unei sume care la data introducerii cererii nu era stabilita. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a existat o procedura amiabila de stabilire a despagubirii. Totodata, art. 37 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 stipuleaza scadența obligației de plata la 10 zile de la data stabilirii despagubirii pe cale amiabila sau de la data ramânerii definitive a hotarârii, sens în care scadența obligației nu poate fi de la data introducerii acțiunii când suma nici nu a fost determinata.

Recuranta solicita admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei recurate – cu privire la dobânda legala penalizatoare- și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Mai solicita desființarea actelor de executare, cu consecința întoarcerii executarii silite în conformitate cu art. 723 și urm. C. proc. civ., precum și acordarea cheltuielilor de judecata efectuate în recurs.

Raportul întocmit în cauza, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat parților, iar prin încheierea din 1 martie 2023 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecata în ședința publica pentru soluționarea acestuia la data de 3 mai 2023.

Intimatul- reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și acordarea cheltuielilor de judecata în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu avocat.

A aratat intimatul ca instanța de apel a reținut în mod corect netemeinicia solicitarii pârâtei de constatare a inadmisibilitații cererii de obligare a asiguratorului la plata dobânzii legale penalizatoare în considerarea ideii potrivit careia noțiunea de dobânda legala este straina de litera și spiritul Normei ASF nr. 23/2014 și Legii nr. 136/1995.

De asemenea, în mod legal s-a constatat ca, atât clauza penala prevazuta de Norma ASF nr. 23/2014 în sarcina asiguratorului, cât și dobânda legala penalizatoare au aceeași natura, respectiv dauna moratorie, generata de întârzierea în executarea obligației de plata, între cele doua tipuri de despagubiri existând diferența sub aspectul cuantumului și al termenului în care se pot solicita.

Totodata, corect a reținut instanța de apel ca existența prejudiciului moral pâna la momentul cuantificarii sale de catre judecator nu poate fi negata, chiar daca prejudiciul nepatrimonial nu este unul precis din punct de vedere matematic, ci se impune a fi estimat de parți, prin acord, sau de judecator, în cadrul litigiului civil.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate, prin prisma dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constata caracterul nefondat al acestora, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:

Litigiul poarta asupra unei cereri de despagubiri rezultate din evenimentul rutier din 19.04.2016, ce a avut ca urmare vatamarea corporala a reclamantului A..

Despagubirile materiale și morale acordate de instanța de fond au fost menținute în apel, instanțele dispunând, totodata, și obligarea asiguratorului la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale și morale stabilite de catre Tribunalul Maramureș, însa curtea de apel a dispus plata dobânzii începând cu data introducerii cererii de chemare in judecata, 17.04.2018 (și nu de la data ramânerii definitive a hotarârii, astfel cum a dispus instanța de fond) și pâna la plata integrala a despagubirilor.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține ca hotarârea atacata este pronunțata cu încalcarea dispozițiilor art. 2213 C. civ., art. 53 din Legea nr. 136/1995, art. 38 Norma ASF nr. 23/2014 și cu aplicarea eronata a prevederilor 1535 C. civ.

În esența, recurenta argumenteaza în sensul ca dispozițiile legii speciale- Legea 136/1995, Norma ASF nr. 23/2014 - nu reglementeaza dobânda legala penalizatoare, astfel ca, în raport de prevederile art. 2213 C. civ. și principiul specialia generalibus derogant, în cauza, nu sunt incidente prevederile art. 1535 C. civ.

Pentru dezlegarea chestiunilor de drept privind dobânda legala penalizatoare în contextul reglementarilor speciale din materia asigurarilor de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, a fost declanșat, în repetate rânduri, mecanismul de unificare jurisprudențiala prevazut de art. 519 C. proc. civ., iar considerentele hotarârilor Înaltei Curți de Casație și Justiție se aplica, mutatis mutandis, în prezenta cauza.

Se observa ca, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25 din 9 mai 2022 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 554 din 7 iunie 2022, au fost statuate urmatoarele:

"54. … potrivit acțiunii deduse judecații, pretențiile parții referitoare la dobânda penalizatoare au fost fundamentate pe dispozițiile art. 1.381 alin. (2), art. 1.385 alin. (3) și art. 1.535 din C. civ., solicitându-se, ca atare, dobânzi (lucrum cessans), potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, ca parte a prejudiciului încercat prin savârșirea faptei ilicite, în asigurarea principiului reparației integrale [conform art. 1.385 alin. (1) din C. civ..].

Totodata, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 86 din 20 noiembrie 2017 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 46 din 17 ianuarie 2018, s-a reținut ca:

"58. Este știut faptul ca daunele-interese moratorii sunt despagubirile în bani care reprezinta echivalentul prejudiciului cauzat creditorului prin întârzierea executarii obligației de catre debitor. Prin dispozițiile art. 38 din Norma nr. 23/2014 au fost evaluate legal daunele-interese moratorii cuvenite persoanei prejudiciate prin neîndeplinirea în termenele prevazute de lege a obligațiilor ce îi revin asiguratorului RCA, cu consecința prevazuta de art. 1.535 alin. (1) din C. civ., constând în inexistența obligației creditorului de a face dovada existenței și întinderii prejudiciului. În plus, cuantumul daunelor-interese moratorii, stabilit legal, este unul fix, astfel încât el nu poate fi modificat prin proba faptului ca prejudiciul creditorului este mai mic."

Pe cale de consecința, se impune a se face distincție între dobânzile legale penalizatoare și penalitațile pe zi de întârziere, în considerarea finalitații lor diferite.

Susținerea unei aplicari eronate a normelor C. civ. referitoare la repararea prejudiciului, cu nesocotirea prevederilor Normei ASF nr. 23/2014, ignorându-se astfel, principiul aplicarii prioritare a normei speciale în raport cu cea generala, este lipsita de fundament.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 "asiguratorul acorda despagubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații raspund fața de terțe persoane pagubite prin accidente de autovehicule", iar potrivit art. 50 alin. (1) din același act normativ "despagubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le plateasca cu titlu de dezdaunare".

Or, în ceea ce privește "dezdaunarea", respectiv stabilirea întinderii prejudiciului, trebuie sa se aiba în vedere principiile și reglementarea specifica raspunderii civile delictuale.

Cum actul normativ special (Legea nr. 136/1995) nu conține o reglementare detaliata asupra acestui aspect, el trebuie considerat ca se completeaza cu dispozițiile C. civ.

Art. 1385 C. civ., invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecata, reglementeaza, la nivel de principiu, întinderea reparației, respectiv faptul ca prejudiciul trebuie reparat integral. Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana pagubita este îndreptațita sa pretinda repararea întregului prejudiciu, atât prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor banești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) și art. 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

Înalta Curte are în vedere ca, în raport de prevederile art. 2 alin. (2) din C. civ., ori de câte ori o alta ramura de drept privat, reglementând raporturi juridice din asemenea domenii, este eliptica în determinarea semnificației juridice a unor noțiuni sau acestea nu au o accepțiune specifica ori nu formeaza obiectul unei reglementari speciale, se aplica dreptul comun reprezentat de C. civ.

De altfel, Legea nr. 136/1995 reglementeaza expres completarea normelor speciale cu dispozițiile legislației civile, ca drept comun, sens în care, art. 69

1

din Legea nr. 136/1995 prevede ca "în România, asigurarile și reasigurarile sunt supuse dispozițiilor C. civ. și ale prezentei legi".

Totodata, Norma ASF nr. 23/2014 are caracterul unei norme explicative, date în aplicarea unei legi, fara a putea sa instituie sau sa modifice reguli ori principii în legatura cu repararea prejudiciului cauzat prin fapta delictuala a persoanei asigurate, pe care actul normativ însuși (Legea nr. 136/1995) nu le prevede și fara a putea limita sau modifica aplicarea regulilor impuse de C. civ.

Așadar, din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține ca aspectul dezlegat de curtea de apel, potrivit caruia pârâta datoreaza dobânda legala penalizatoare, are suport în dispozițiile legale incidente, prin raportare la capatul de cerere formulat de reclamant, în virtutea principiului disponibilitații reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

O alta critica în strânsa legatura cu aplicarea dispozițiilor legale referitoare la penalitațile de întârziere este aceea ca în mod greșit instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 17.04.2018 (data înregistrarii cererii de chemare în judecata), întrucât, conform prevederilor art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014, în cazul despagubirilor acordate prin sentințe judecatorești, penalitațile sunt datorate începând cu a 11- a zi de la data la care asiguratorul a primit o hotarâre definitiva. Pâna la pronunțarea unei hotarâri judecatorești definitive, susține recurenta, daunele morale nu au un caracter cert, lichid și exigibil, astfel ca nu sunt purtatoare de dobânzi și nu puteau fi acordate de la momentul introducerii acțiunii.

Critica este nefondata.

Conform art. 1381 alin. (2) C. civ., dreptul la reparație se naște din ziua cauzarii prejudiciului, chiar daca acest drept nu poate fi valorificat imediat, textul de lege menționat are în vedere o dobânda penalizatoare, astfel cum este definita de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 13/2011, pe când textul de lege invocat de recurenta, respectiv art. 37 alin. (4) din Norma nr. 23/2014 se refera la penalitațile de întârziere la plata carora este obligata societatea de asigurare, în urma valorificarii unui titlu executoriu.

Întrucât aspectele de nelegalitate deduse judecații pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotarârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmeaza a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțata, instanța de recurs nu va mai examina cererea de întoarcere a executarii silite formulata odata cu motivele de recurs, aceasta fiind ramasa fara obiect.

Reținând culpa procesuala a recurentei, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligata la plata sumei de 2.000 RON, catre intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecata, conform înscrisului aflat la fila x, apreciind ca suma acordata cu acest titlu este rezonabila fața de complexitatea cauzei și activitatea prestata de avocat în faza procesuala a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 299/A din 28 iunie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civila.

Obliga pe recurenta-pârâta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 2.000 RON în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitiva.

Pronunțata în ședința publica astazi, 3 mai 2023.