ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1500/2020

HOTĂRÂRE

14.07.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1500/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă la data de 17.05.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., prin corespondent C. S.R.L., și cu intervenientul forțat D. a soliciat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 201.000 RON cu titlu de daune nepatrimoniale, precum și la plata penalitățior de întârziere începând cu data formulării acțiunii și până la plata efectivă a acestora.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1391, 1392 și 2208 C. civ., Legea nr. 136/1995, Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Prin încheierea din 13 septembrie 2017, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției I civile în soluționarea acțiunii, ridicată din oficiu de instanță și, în baza art. 200 C. proc. civ., a declinat soluționarea cauzei secției a II-a civile a Tribunalului Maramureș.

Primind dosarul, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă a pus în discuția părților competența instanței, stabilind, prin încheierea din 7 decembrie 2017, competența secției a II-a a tribunalului, având în vedere că se solicită obligarea la plată a asigurătorului și obiectul litigiului este strâns legat de activitatea societății de asigurare.

Prin sentința civilă nr. 739 din 23 mai 2019, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., obligând pârâta la plata sumei de 100.500 RON cu titlu de daune nepatrimoniale. Au fost respinse restul pretențiilor solicitate ca neîntemeiate, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de de 2.380 RON, reprezentând contravaloarea onorariului avocat și la plata sumei de suma de 3.115 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta A., precum și pârâta B., prin corespondent C. S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prin decizia nr. 107 din 20 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale, și a declinat competența de soluționare a apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 739/2019 în favoarea secției I civilă a Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, a reținut că litigiul dedus judecății are ca obiect pretențiile formulate de reclamanta-apelantă, în calitate de persoană prejudiciată în urma accidentului rutier cauzat de intervenientul forțat, asigurat în temeiul poliței RCA la pârâta B., litigiul fiind unul clasic, întemeiat pe prevederile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale și asigurării de răspundere civilă, în care nu se pune în discuție raportul de asigurare dintre societatea de asigurare și asiguratul său, ci exclusiv întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale în persoana asiguratului RCA, în conformitate cu prevederile art. 1357 C. civ.

Totodată, a reținut că litigiul pendinte nu este generat de activitatea economica sau de întreprinderea asigurătorului RCA, parte în litigiu, pentru a atrage competența tribunalului specializat, precum și că art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu poate constitui temei al competenței materiale a tribunalului specializat, întrucât este o normă de organizare judiciară și nu o normă de competență.

Învestită cu soluționarea apelurilor după declinare, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a pronunțat decizia nr. 87/A din 18 iunie 2020, prin care a admis excepția necompetenței funcționale, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare a reținut că obiectul cererii îl constituie o acțiune în răspundere civilă delictuală fondată pe un contract de asigurare, deci o cerere de competența materială funcțională a secțiilor sau instanțelor specializate în litigii vizând activitatea intreprinderilor.

Totodată, a avut în vedere faptul că, la fondul cauzei, Tribunalul Maramureș, secția I civilă și-a verificat competența, declinând soluționarea cauzei în favoarea Tribunalul Maramureș, secția II civilă, prin încheiere definitivă, iar Tribunalul Maramureș, secția II civilă și-a verificat și acesta competența prin încheierea din data de 07.12.2017 și a stabilit că este instanță competentă să soluționeze acțiunea formulată de reclamanta A.. Cum încheierea din 07.12.2017 nu a fost atacată împreună cu sentința civilă nr. 739 din 23 mai 2019, acest aspect a fost definitiv dezlegat și, prin urmare, nu mai putea fi pus în discuție în căile de atac.

Astfel, văzând faptul că procesul a fost judecat în primă instanță de secția a II-a civilă, și căile de atac urmează să fie soluționate de aceeași secție a Curții de Apel.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea reclamantei A. de obligare a pârâtei B., prin corespondent C. S.R.L., la plata sumei de 201.000 RON cu titlu de daune nepatrimoniale, precum și la plata penalitățior de întârziere începând cu data formulării acțiunii și până la plata efectivă a acestora.

Cauza a fost soluționată în fond prin sentința nr. 739 din 23 mai 2019 de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A., precum și pârâta B., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, care și-a declinat competența în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., "Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunța prin încheiere".

În speță, aceste condiții sunt îndeplinite, dezînvestirea reciprocă operând între două secții cu specializări diferite din cadrul Curții de Apel Cluj.

Astfel, în soluționarea regulatorului de competență cu care a fost învestită, Înalta Curte are în vedere că excepția de necompetență teritorială a fost invocată și în fața instanței inițial învestite și aceasta a admis-o, declinând soluționarea cauzei în favoarea unei alte secții a aceleiași instanțe, iar aceasta din urmă a reținut cauza în vederea soluționării, apreciind că este competentă.

Potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză".

Drept urmare, văzând că încheierea din 7 decembrie 2017 nu a fost atacată odată cu sentința civilă nr. 739 din 23 mai 2019, competența materială funcțională a secțiilor specializate în soluționarea prezentei cauze a fost stabilită cu titlu definitiv, instanța superioară celei care a pronunțat soluția în primă instanță nemaiputând pune în discuție în calea de atac competența funcțională a secției sub aceleași aspecte.

Dacă s-ar accepta reaprecierea de către instanța de control judiciar a naturii litigiului cu scopul stabilirii propriei competențe de soluționare a cauzei, s-ar repune în discuție implicit temeiul stabilirii competenței primei instanțe.

Or, necompetența primei instanțe poate fi invocată doar în termenul și în condițiile prescrise de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nefiind posibilă invocarea sa direct în apel.

Raportând considerentele expuse anterior la situația din speță, rezultă că soluționarea pe fond a cauzei, în primă instanță, de către un complet specializat din cadrul Tribunalului Maramureș, atrage competența secției specializate din cadrul Curții de Apel Cluj de soluționare a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 739 din 23 mai 2019.