Decizia nr. 979/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 754/2021 a Tribunalului Maramureș

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, la 20 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și cu intervenienta forțată C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispune obligarea pârâtei B. S.A. la plata de despăgubiri în suma de 500.000 euro cu titlu de daune morale și materiale pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de circulație din 11 ianuarie 2017; obligarea pârâtei la plata de penalități în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, începând cu 18 ianuarie 2018 și până la plata efectivă și integrală a despăgubirilor; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin cererea completatoare din 12 iunie 2018, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligarea acesteia la plata de despăgubiri constând în prestații bănești periodice, în cuantum de 2500 RON lunar, începând cu 11 ianuarie 2017 și în continuare, pe toată perioada incapacității de muncă; obligarea pârâtei la plata sumei de 470 RON, despăgubiri materiale suplimentare.

Sentința Tribunalului Maramureș Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Tribunalul Maramureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intervenientei C.. Prin sentința civilă nr. 754 din 13 iulie 2021, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat pe pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. suma de 80.000 (optzeci mii) RON, cu titlu de daune morale și suma de 1670 RON, despăgubiri materiale, cu penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi după rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală a sumelor datorate; a respins, ca nefondate, celelalte pretenții.

Decizia Curții de Apel Cluj, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 143 din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de apelantul A. și de apelanta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 754 din 13 iulie 2021 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2018, care a fost schimbată, în parte, după cum urmează: a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. despăgubiri pentru nerealizarea câștigului din muncă, în cuantum de 12.640 RON aferent intervalului ianuarie - decembrie 2017; a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.603 RON începând cu 29 ianuarie 2018 și până la achitarea integrală a despăgubirilor; a fost obligată pârâta B. S.A. să achite reclamantului A. penalități de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 45.707 RON începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive și până la achitarea integrală a despăgubirilor; au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței civile atacate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, pârâta B. S.A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta B. S.A. susține că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 20 alin. (4) și (5) și art. 22 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 54/2016, în privința acordării penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.602 RON, începând cu 29 ianuarie 2018 și până la achitarea despăgubirilor integrale. Citează dispozițiile art. 22 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 54/2016, avute în vedere de instanța de apel, și arată că, în mod greșit, s-a apreciat că recurenta este obligată la plata sumei ofertate în termen de 10 zile de la data emiterii ofertei. În acest sens, arată că alin. (5) al art. 22 din O.U.G. nr. 54/2016 nu este aplicabil în speță întrucât întreg prejudiciul creat reclamantului a făcut obiectul prezentului litigiu. Astfel, chiar dacă recurenta a formulat o ofertă de despăgubire, reclamantul nu a acceptat-o, astfel încât a supus analizei instanței de judecată întregul prejudiciu creat prin producerea evenimentului rutier, fiind aplicabile în cauză prevederile alin. (6) al art. 22 care vizează stabilirea întregului prejudiciu de către instanța de judecată și acordarea despăgubirilor în baza hotărârii judecătorești definitive. Mai arată că hotărârea recurată este nelegală având în vedere temeiul legal al acordării penalităților de întârziere, reprezentat de art. 20 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 54/2016, nu art. 22 alin. (5), cum s-a reținut prin hotărârea recurată. Învederează că nu există o dispoziție legală care să impună achitarea sumei ofertate în termen de 10 zile de la emiterea ofertei, termenul menționat raportându-se la alin. (4) al art. 20 din O.U.G. nr. 54/2016, asiguratorul având la dispoziție 10 zile pentru a efectua plata sumei ofertate și acceptate, cu titlu de întreg prejudiciu cauzat sau pentru a efectua plata sumei stabilite de către instanța de judecată prin hotărâre definitivă. Având în vedere faptul că, în speță, se regăsește ipoteza soluționării litigiului pe cale judecătorească, sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (4) teza a II a din O.U.G. nr. 54/2016 și, astfel, termenul de plată curge de la data la care asiguratorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, având la dispoziție 10 zile pentru a efectua plata. Susține că, ipotetic vorbind, în prezenta cauză, asiguratorului i s-a creat o situație mai grea, sancționată cu aplicarea penalităților de întârziere pentru că a formulat o ofertă de despăgubire, față de situația în care nu ar fi ofertat, situație în care penalitățile ar fi curs din a 11-a zi de la data comunicării hotărârii judecătorești, ca și în cazul celorlalte despăgubiri stabilite în mod definitiv. Conform art. 500, art. 643, art. 723 C. proc. civ., a solicitat desființarea, în parte, a actelor de executare privind executarea despăgubirilor (privind penalitățile de întârziere aferente sumei de 48.602 RON, începând cu 29 ianuarie 2018), efectuate în baza deciziei civile nr. 143/A/2022, pronunțată la 29 martie 2022 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, cu consecința întoarcerii executării silite, în conformitate cu art. 723 și urm C. proc. civ.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 februarie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/A/2022 din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fost fixat termen de judecată la 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Criticile formulate, care se impun a fi cenzurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul modului de soluționare a capătului de cerere referitor la plata penalităților de întârziere, recurenta susținând, în esență, că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv art. 20 alin. (4) și (5) și art. 22 alin. (5) și (6) din O.U.G. nr. 54/2016, în privința acordării penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere aferente sumei de 48.603 RON, începând cu 29 ianuarie 2018 și până la achitarea despăgubirilor integrale. Înalta Curte are în vedere împrejurarea că instanța de apel a apreciat corect că regimul juridic al penalităților de întârziere datorate de către asigurator este reglementat de O.U.G. nr. 54/2016. În acest context, Înalta Curte constată că penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, reglementate prin dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016, au rolul de a sancționa refuzul la plată, ceea ce are drept consecință faptul că o atare sancțiune poate fi aplicată doar în cazul în care există o culpă în întârzierea plății despăgubirilor care, prin ipoteză, au caracter cert, lichid și exigibil. Din interpretarea prevederilor art. 20 alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016, rezultă că despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la împlinirea termenului de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, sub condiția depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii și cuantificării prejudiciului sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Astfel, textul de lege evocat distinge două momente în raport de care asigurătorul RCA are obligația să plătească despăgubirea. Primul vizează ipoteza care consacră principiul stabilirii și acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, în baza înțelegerii dintre persoanele implicate în raportul juridic de asigurare, iar cel de-al doilea moment se referă la ipoteza în care stabilirea despăgubirii se realizează pe cale judiciară. Stabilirea și acordarea despăgubirilor pe cale amiabilă presupune existența unui acord, atât în privința persoanei răspunzătoare de producerea prejudiciului, a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, cât și în ceea ce privește cuantumul prejudiciilor produse. Se reține că exercitarea dreptului de apreciere, pe baza probelor administrate, a întinderii despăgubirilor morale cuvenite victimelor poate avea drept consecință o cuantificare diferită a acestor despăgubiri de către asigurător, în raport cu propria apreciere a victimelor și nașterea unui conflict care se impune a fi tranșat de către instanța de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească temeinicia dreptului la despăgubiri și să se procedeze la stabilirea unei creanțe certe, lichide și exigibile în sarcina asiguratului. Prin ipoteză, neînțelegerile referitoare la cuantumul despăgubirilor includ și cazul în care asiguratorul notifică părții prejudiciate o ofertă de despăgubire, care însă nu este agreată de partea prejudiciată, situație în care neplata sumei menționate în ofertă nu este urmarea atitudinii culpabile a pârâtei, ci a lipsei încheierii unei înțelegeri care să reprezinte temeiul plății despăgubirilor. In egală măsură, acceptarea unei oferte de despăgubire trebuie să fie neechivocă, deoarece numai în acest caz, se poate vorbi de un act juridic prin care se stabilesc definitiv despăgubiri și, prin urmare, despre existența unei creanțe certe și lichide. În privința momentului de la care reclamantul ar putea pretinde, în cauză, penalități de întârziere, se reține că, deși la momentul învestirii instanței pârâta emisese o primă ofertă referitoare la despăgubirile materiale și morale, aceasta a fost refuzată de către reclamant fiind apreciată prea redusă raportat la leziunile suferite și urmările accidentului de circulație, iar prin cererea de chemare în judecată, titularul cererii a pretins stabilirea pe cale judiciară a despăgubirilor la care este îndreptățit ca urmare a prejudiciului suferit în urma accidentului, așadar indemnizația în integralitatea sa. Astfel, nu se poate reține că părțile au ajuns la un acord cu privire la cuantumul despăgubirilor pe care pârâta, în calitate de asigurător, îl datora reclamantului, persoană prejudiciată. Într-o atare ipoteză, în care, raportul juridic litigios se impune a fi tranșat de către instanța de judecată, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se stabilească temeinicia dreptului de despăgubiri și să se procedeze la stabilirea unei creanțe certe, lichide și exigibile în sarcina asiguratului, penalitățile de întârziere pot fi acordate doar de la data la care există o hotărâre definitivă a instanței de stabilire a acestor despăgubiri, conform art. 21 alin. (4) și alin. (5) din O.U.G. nr. 54/2016. În cauza pendinte, deoarece stabilirea despăgubirilor solicitate de către reclamantul A. s-a realizat în cadrul procedurii jurisdicționale de față, Înalta Curte constată că este lipsită de temei aprecierea instanței de apel în sensul că reclamantul este îndreptățit la plata penalităților de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi, pentru suma de 48.603 RON, calculate începând cu data de 29 ianuarie 2018, data formulării ofertei de către asigurator și până la plata efectivă a despăgubirilor. Pentru considrentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 143/A/2022 din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă va fi admis, cu consecința casării, în parte, a hotărârii atacate și trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru reluarea judecății în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata către reclamant a penalităților de întârziere aferente sumei de 48.603 RON. Referitor la solicitarea recurentei de desființare a actelor de executare efectuate în baza deciziei anterior menționate, cu consecința întoarcerii executării silite, se reține că, potrivit art. 500 C. proc. civ., "Hotărârea casată nu are nicio putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în temeiul unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel. Instanța va constata aceasta, din oficiu, prin dispozitivul hotărârii de casare." De asemenea, potrivit art. 723 alin. (1) C. proc. civ., "În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia (…)". În raport de aceste dispoziții legale și de soluția pronunțată în cauză, de admitere a recursului declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 76/A din 18 martie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și casare, în parte, a deciziei recurate, Înalta Curte dispune întoarcerea executării silite pentru sumele reprezentând penalități de întârziere aferente sumei de 48.603 RON.