ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 460/2023

Asupra cauzei penale, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., formulată de recurentul A..

Pentru a hotărî în acest sens, s-a reținut că, la data de 17 mai 2023, pe rolul instanței supreme a fost înregistrată sub nr. x/2022/a1.1, cauza având ca obiect recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, fiind stabilit termen de judecată la data de 23 mai 2023.

La termenul de judecată din 23 mai 2023, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, fiind format Dosarul asociat nr. x/2022, respectiv cauza de față.

A invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., raportat la dispozițiile următoarelor articole din Constituție: art. 21 - Accesul liber la justiție, părțile au dreptul la un proces echitabil; art. 24 - Dreptul la apărare, dreptul la apărare este garantat; art. 16 - Egalitatea în drepturi, cetățenii sunt egali în fața legii (...), fără privilegii și fără discriminări.

În motivare, în esență, a arătat că la data de 12.04.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, soluție ce a fost publicată pe portalul scj.ro la data de 13.04.2023, în intervalul orar 12:00 -12.30. La data de 18.04.2023, a formulat recurs împotriva acestei soluții, prin care a solicitat anularea acesteia și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 16 alin. (d) și (2) din Constituție.

La data de 13.04.2023, data la care a fost publicată soluția pe portalul scj.ro, a fost într-o zi de joi, iar zilele de vineri 14.04.2023 și luni 17.04.2023 au fost declarate prin lege zile nelucrătoare, pe cale de consecință, oficiul de registratură al Înaltei Cutii de Casație și Justiție a fost închis în această perioadă, în mod implicit, prima zi în care s-ar fi putut formula recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 era doar ziua de marți, 18.04.2023, ziua în care, de altfel, a și fost formulată cererea de recurs împotriva acestei soluții.

În continuare, a susținut, ca o primă constatare, că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. vorbesc despre calcularea termenelor "pe ore" raportat la "ora de la care începe să curgă termenul", respectiv, ora la care a fost pronunțată soluția, în situația în care această ora nu este cunoscută de către recurent, mai mult decât atât, în situația în care această oră nici nu are vreo relevanță pentru recurent, ceea ce are cu adevărat importanță, fiind doar momentul de la care recurentul a luat la cunoștință despre soluția pronunțată.

Astfel, ca o prima concluzie cu privire la dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., acestea fac vorbire despre curgerea termenului procedural, raportat la un moment necunoscut recurentului, respectiv, raportat la ora la care a fost pronunțată soluția, și nu raportat la momentul la care recurentul a luat la cunoștință despre soluția pronunțată, fapt ce încalcă, în totalitate și pe deplin, atât dreptul acestuia la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare, drepturi fundamentale consfințite și garantate prin dispozițiile art. 21 alin. (3) și, respectiv, art. 24 din Constituție, întrucât recurentul nu știe cu exactitate timpul pe care îl are la dispoziție pentru a formula recurs.

Ca o a doua constatare, analizând, atât dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cât și situația de fapt descrisă și prezentată, a susținut că soluția pronunțată a fost publicată pe portalul scj.ro doar la data de 13.04.2023, în intervalul orar 12:00 - 12.30. Astfel, rezultă, în mod clar, cert și evident faptul că, la momentul la care a fost publicată această soluție pe portalul scj.ro termenul de exercitare a căii de atac a recursului era practic deja "împlinit", în sensul în care, "teoretic", pentru a depune la registratura Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere de recurs, aceasta ar fi trebuit a fi redactată, printată și depusă în mai puțin de 2 ore de la publicarea soluției pe portalul scj.ro. În situația în care ar fi fost comunicată prin poștă, aceasta ar fi trebuit a fi redactată, printată și transmisă în aceeași zi, în mai puțin de 7 ore de la publicarea soluției pe portalul scj.ro, fapt imposibil pentru recurent, având în vedere că în ziua de 13.04.2023 (ziua de joi de dinaintea Paștelui) acest oficiu avea program mai scurt.

Ca o a treia constatare, analizând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și raportându-le la dispozițiile art. 181 alin. (f) pct. 1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" în cauzale de natură penală este diferită de modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" în cauzele de natură civilă, fapt ce încalcă, în mod grav, flagrant și neîndoielnic, principiul nediscriminării, astfel cum acesta este statuat și definit prin dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție "Cetățenii sunt egali în fața legii (...), fără privilegii și fără discriminări".

Mai mult decât atât, cererea de recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale nu a fost formulată nici în temeiul Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și nici în temeiul Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., ci a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, iar dispozițiile acestui articol de lege nu fac absolut nicio diferență între excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauzele de natură penală și în cauzele de natură civilă, pe cale de consecință, nici modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" nu poate fi diferită în funcție de natura cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, întrucât acest fapt încalcă, în totalitate și pe deplin principiul nediscriminării, astfel cum acesta este statuat și definit prin dispozițiile art. 16 alin. (d) din Constituție.

În ceea ce privește prezenta cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituție, a susținut că îndeplinește, în totalitate și pe deplin toate cerințele legale de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute prin dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de petentul A., Înalta Curte a reținut că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care, însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale prin raportare la prezenta cauză, s-a apreciat că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de petentul A. în Dosarul nr. x/2022.1, aflat pe rolul Înaltei Curți, în stadiul procesual al recursului declarat de petent împotriva încheierii din 12 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 269 din Legea nr. 135/2010, text care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat de către petentul A., respectiv art. 269 din Legea nr. 135/2010, reglementează calculul termenelor procedurale.

În opinia autorului excepției, norma legală criticată este lipsită de claritate și previzibilitate, întrucât modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe ore în cauzale de natură penală este diferită de modalitatea de calcul a termenelor procedurale pe ore în cauzele de natură civilă, fapt ce încalcă, în mod grav, flagrant și neîndoielnic, principiul nediscriminării.

Înalta Curte a reținut că, în speță, susținerile petentului A. anterior menționate nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, față de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în scris în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, s-a constatat că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte a reținut că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, respectiv completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează calculul termenelor procedurale.

Or, analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte a apreciat că, în realitate, se tinde la extinderea, dincolo de litera și spiritul lor, a textelor de lege apreciate ca neconstituționale, ceea ce este în mod evident inadmisibil, întrucât Curtea Constituțională ar deveni legiuitor pozitiv.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă.

Împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1, A. a declarat recurs.

În motivare, recurentul a susținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. vorbesc despre calcularea termenelor "pe ore" raportat la "ora de la care începe să curgă termenul", respectiv, ora la care a fost pronunțată soluția, în situația în care această oră nu este cunoscută de către recurent, mai mult decât atât, în situația în care această oră nici nu are vreo relevanță pentru recurent, ceea ce are cu adevărat importanță, fiind doar momentul de la care recurentul a luat la cunoștință despre soluția pronunțată.

Astfel, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fac vorbire despre curgerea termenului procedural, raportat la un moment necunoscut recurentului, respectiv, raportat la ora la care a fost pronunțată soluția, și nu raportat la momentul la care recurentul a luat cunoștință despre soluția pronunțată, fapt ce încalcă, în totalitate și pe deplin, atât dreptul acestuia la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare, drepturi fundamentale consfințite și garantate prin dispozițiile art. 21 alin. (3) și, respectiv, art. 24 din Constituție, întrucât recurentul nu știe cu exactitate timpul pe care îl are la dispoziție pentru a formula recurs.

Totodată, a susținut că cererea de recurs nu a fost formulată nici în temeiul C. proc. civ. și nici în temeiul C. proc. pen., ci în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, articol de lege care nu prevede nicio diferență între excepțiile de neconstituționalitate ridicate în cauzele de natură civilă sau de natură penală. Pe cale de consecință, nici modalitatea de calcul a termenelor procedurale "pe ore" nu poate fi diferită în funcție de natura cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, întrucât acest fapt încalcă principiul nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se constată, așadar, că instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Verificând realizarea condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în procedura examinării recursului declarat de către o parte din proces, respectiv recurentul A., împotriva încheierii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată; excepția invocată în prezenta cauză are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fără ca norma criticată să fi fost declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Textul de lege criticat, respectiv art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., are următorul conținut, "La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește."

În ceea ce privește cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță, în raport, cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată având doar o legătură formală cu soluționarea cauzei.

Astfel, se constată, că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. reglementează modul în care se calculează termenele procedurale "pe ore", iar pe fondul nemulțumirii în legătură cu momentul expirării termenului de 48 de ore de la pronunțare, în care se poate declara recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul critică, în realitate, normele referitoare la expirarea termenului și efectele produse, fără a menționa textele de lege și a indica motivele de neconstituționalitate.

Totodată, se constată că, o a două critică a recurentului vizează, în concret, dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, fiind, în realitate, critici suplimentare în susținerea excepției de neconstituționalitate a acestui text de lege, a cărui neconstituționalitate a fost invocată inițial, fiind la originea cererilor succesive de sesizare a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, excepția este inadmisibilă având în vedere și modalitatea de exercitare a acesteia în cadrul unei căi de atac ce are caracter repetitiv. În concret, excepția este invocată de recurent în cadrul unui nou recurs declarat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unui alt text legal, situație în care excepția nu are legătură cu cauza.

Prin urmare, în raport, cu argumentele recurentului, nu se poate reține, în speță, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2023.

GGC - NN