ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 395/2023

Deliberând asupra recursului declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin încheierea penală din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ce ar contraveni dispozițiilor art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

În esență, petentul a arătat că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 se referă la termenul de exercitare a căii de atac de 48 de ore de la pronunțarea soluției, apreciind că îi este încălcat dreptul la apărare, dar și dreptul la un proces echitabil, întrucât sunt stabilite termene pentru declararea recursului, imposibil de respectat în comparație cu termenul de judecare a căii de atac a recursului, de 3 zile de la pronunțarea soluției, ceea ce conduce la crearea unei situații de discriminare, având în vedere că instanța de recurs poate proceda la judecarea unei cereri de recurs cu încălcarea termenului de 3 zile, prevăzut prin dispozițiile legale, însă nu are posibilitatea de a exercita calea de atac cu depășirea celor 48 de ore de la pronunțarea soluției.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale, a considerat că sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul în care excepția de neconstituționalitate ridicată privește dispoziții dintr-o lege în vigoare, are legătură cu soluționarea cauzei, a fost ridicată la cererea uneia dintre părți și vizează prevederi care să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale, printr-o decizie anterioară a curții.

Coroborând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și realizând o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care poate fi folosită excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, Înalta Curte a constatat că excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces (petentul A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea recursului formulat de petentul A. împotriva dispoziției de respinge a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 135/2010 din cuprinsul încheierii F/CP din 08 decembrie 2022, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală (prin aceeași încheiere, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din 27.05.2022, menținută prin ordonanța din data de 15.07.2022 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).

Totodată, s-a constatat că excepția invocată vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", text de lege care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În esență, petentul a apreciat că dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 vin în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) și alin. (2), art. 21 și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte a constatat că excepția ridicată nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiindcă prin demersul efectuat petentul urmărește modificarea și completarea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, ceea ce transformă Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cu care "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Înalta Curte a subliniat că scopul invocării excepției de neconstituționalitate este acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală, în sensul în care partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și pronunțarea unei soluții în ceea ce o privește care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională, situație care nu se regăsește în cauză. S-a reținut că autorul acesteia nu arată în ce constă contrarietatea dintre textele de lege criticate și prevederile constituționale invocate, motiv pentru care se consideră că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții Constituționale, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, dorește modificarea și completarea conținutului dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prin instituirea posibilității exercitării căii de atac cu depășirea termenului de 48 de ore de la pronunțare, care să fie prevăzută în mod expres de legiuitor.

De asemenea, prin Decizia nr. 723 din 02 noiembrie 2021 publicată în M.Of. nr. 669 din 05.07.2022 (parag. 16), Curtea Constituțională a arătat că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu. Din aceleași rațiuni, legiuitorul a instituit și regulile speciale de procedură referitoare atât la exercitarea recursului ca singură cale de atac împotriva încheierii instanței de judecată, cât și la soluționarea recursului în termen de 3 zile, fără ca prin aceasta să se poată susține încălcarea dreptului de acces la instanță sau a dreptului la apărare (a se vedea Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, parag. 18 și Decizia nr. 546 din 7 iulie 2020, parag. 14).

Prin urmare, s-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia.

Împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, a declarat recurs contestatorul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 17 mai 2023, sub Dosar nr. x/2022.1, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 23 mai 2023.

La termenul de judecată din 23 mai 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția tardivității recursului formulat, având în vedere data declarării căii de atac.

Examinând, cu prioritate, excepția tardivității recursului, invocată din oficiu de către procuror, raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este tardiv.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său, nu se socotește ora la care începe să curgă și nici ora la care se împlinește și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivității acestuia.

În raport cu aceste dispoziții, având în vedere că încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2022 a fost pronunțată la data de 12 aprilie 2023, termenul de 48 de ore, în care se putea declara recurs, s-a împlinit la data de 15 aprilie 2023.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior enunțate și având în vedere data pronunțării deciziei recurate, Înalta Curte constată că la data la care acesta a declarat recurs, respectiv la 18 aprilie 2023, expirase termenul în care se putea ataca dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziții exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluției instanței penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., dispoziții procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013. Conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel. (2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește".

Or, calea de atac formulată de inculpat, prin e-mail, la data de 18 aprilie 2023, a fost exercitată după expirarea termenului legal întrucât, deși termenul pe ore se calculează pe unități libere de timp, se constată că, față de data pronunțării soluției recurate, termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 15 aprilie 2022.

Deopotrivă, se constată că data împlinirii termenului procedural prevăzut de lege a căzut într-o zi nelucrătoare, însă astfel cum s-a arătat, termenele pe ore nu se prorogă, neexistând o dispoziție legală în acest sens.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

În consecință, recursul declarat de petent, după comunicarea deciziei, respectiv la data de 18 aprilie 2023, a fost exercitat după expirarea termenului legal, întrucât termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 15 aprilie 2023, ora 02:00.

Prin urmare, cum excepția tardivității constituie o excepție peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de și cum excepția tardivității constituie o excepție peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de petent, astfel că, nu se va mai proceda la examinarea pe fond a motivelor de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale din data de 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - ED