ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 371/2023

Ședința publică din data de 17 mai 2023

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 08 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin cererea depusă în ședință la dosarul nr. x/2023, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, arătând că aceasta întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitate, întrucât este invocată de părți în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, are ca obiect neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare care are incidență în cauză.

Cererea recurentului A. a fost înregistrată sub nr. x/2023/a1.

Pe fondul excepției, s-a arătat că prevederile anterior menționate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), privind respectarea legii, și art. 16 alin. (1), privind egalitatea în fața legii, din Constituția României.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cauză, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de recurentul A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte a constatat că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, s-a arătat că prin criticile formulate nu se urmărește armonizarea textului art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu Constituția României, ci se tinde la completarea dispozițiilor enunțate, prin adăugarea la lege. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Or, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de recurent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Împotriva încheierii din data de 08 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs, în termenul legal, recurentul A., motivele fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând recursul declarat de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

După cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întruct instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă, așadar, că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, prin urmare, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Înalta Curte reține că însăși Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 385 din 04 iunie 2019 (publicată în Monitorul Oficial nr. 862 din 25 octombrie 2019), a stabilit că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicarea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, în acord cu susținerile instanței care a pronunțat încheierea recurată, constată că prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze și că o astfel de înrâurire ar fi putut avea excepția invocată în cauză dacă s-ar fi pus problema admisibilității căii de atac a recursului declarat de recurentul A..

Prin urmare, se constată că, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată nu îndeplinește condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, declararea neconstituționalității textului nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.

Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curții Constituționale nici nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, urmărește modificarea și completarea acestor dispoziții legale.

Or, sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de recurent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 08 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 08 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2023.