ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 160 din data de 05.08.2022, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în Dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. , posesor al CI seria x nr. x eliberate de B., la data de 17.03.2022, fără antecedente penale, studii medii, lucrător în construcții, administrator al S.C. C. S.R.L., căsătorit, având doi copii minori, trimis în judecată sub control judiciar, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "coruperea sexuală a minorilor" - fapta din data de 14.03.2022.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate D. la o distanță mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "coruperea sexuală a minorilor"- fapta din data de 17.03.2022.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate D. la o distanță mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare și s-a dispus ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare în condițiile art. 60 C. pen., în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate D. la o distanță mai mică de 100 metri, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) C. pen., respectiv: a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; n) dreptul de a comunica cu persoana vătămată D. și de a se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 100 metri, o) dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate D. la o distanță mai mică de 100 metri, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a fost menținută măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul A..

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii, de 24 de ore, de la data de 18.03.2022, orele 20:00, până la data 19.03.2022, orele 20:00.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare, precum și efectuarea unei comunicări prin care inculpatul să fie informat cu privire la scopul prelevării, constând în obținerea și stocarea profilului său genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.

În baza art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă minoră D., prin reprezentant legal E. și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă minoră D., prin reprezentant legal E., a sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plății.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 111/A/27.01.2023 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. , împotriva Sentinței penale nr. 160 din data de 05 august 2022, pronunțată de Judecătoria Drăgășani în Dosarul nr. x/2022.

În fapt, s-a reținut că, la datele de 14.03.2022 și 17.03.2022, inculpatul A. a urmărit pe raza mun. Drăgășani, jud. Vâlcea pe victima minoră D., de 12 ani, pe traseul urmat de aceasta de la ieșirea de la școală și până la locuința sa și, în scara blocului acesteia din apropierea gării din municipiu, a exercitat acte de natură sexuală, respectiv acțiuni de autosatisfacere sexuală prin masturbare, determinând victima să le suporte.

III. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 28.02.2023, prin e-mail, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin cererea formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat faptul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prealabil, a arătat că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Pe fondul recursului în casație, a invocat, în esență următoarele:

Prin actul de sesizare, s-a reținut starea de fapt constând în aceea că, în datele de 14.03.2022 și 17.03.2022, a fost surprins de către minora D. în timp ce ar fi efectuat acte de natură sexuală exhibiționiste în fața blocului în care aceasta locuia.

A solicitat să se aibă în vedere discrepanța între starea de fapt reținută în rechizitoriu, dar și în cele două hotărâri judecătorești raportat la modul în care persoana vătămată a perceput faptele astfel cum acestea au fost descrise prin declarația acesteia.

În acest context, a apreciat că faptele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu se arată în ce a constat acțiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupuse a fi săvârșite de inculpat. Astfel, descrierea faptei nu întrunește elementele de tipicitate a infracțiunii. Din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul, chiar dacă ar fi exercitat acte de natură sexuală de autosatisfacere, prezența minorei la acestea s-a rezumat la momentele cât minora a parcurs distanța de la intrarea în bloc și până la finalizarea urcării treptelor dintre parter și etajul I. În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere declarațiile persoanei vătămate.

Cu privire la prima modalitate de comitere a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., a arătat că fapta nu poate fi încadrată în această modalitate de comitere întrucât nu a existat niciun act de natură sexuală.

În ceea ce privește cea de-a doua modalitate de săvârșire a infracțiunii constând în determinarea minorului să suporte sau să efectueze un astfel de act de natură sexuală, a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că minora nu a suportat și nici nu a efectuat astfel de acte, precum și faptul că nu a existat o determinare a minorei în acest sens.

Astfel, declarațiile minorei contrazic reținerile instanței, starea de fapt nefiind susținută de niciun mijloc de probă direct, ci prin interpretarea dată unor mijloace de probă indirecte.

Existența infracțiunii este probată doar cu declarația persoanei vătămate minore, însă această declarație este inconstantă și influențată. Față de aceste argumente, a apreciat că nu există niciun mijloc de probă care să susțină acuzația adusă.

A considerat că, indiferent de modalitatea în care a fost interpretat materialul probator, era necesare să se clarifice ce a văzut minora în realitate. În lipsa clarificării acestor aspecte, nu se poate vorbi de un standard de probă satisfăcător menit să asigure demonstrarea vinovăției inculpatului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, a solicitat să se aibă în vedere că minora nu a avut reprezentarea acțiunii de autosatisfacere, mama și psihologul, cu ocazia audierii, fiind cele care i-au explicat această noțiune. De asemenea, s-a încercat ca minorei să-i fie indusă ideea că a fost urmărită.

Concluzionând sub acest aspect, a apreciat că din întreg materialul probator administrat nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul se face vinovat de acuzația adusă.

Raportat la aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului, în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen.

IV. Prin încheierea din 03.05.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., însă doar în ceea ce privește motivul de recurs în casație de la pct. I al cererii, respectiv că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu se arată în ce a constat acțiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupuse a fi săvârșite de inculpat.

Cu privire la motivele de recurs în casație vizând, în esență, încălcarea dreptului la un proces echitabil și lipsa de motivare a hotărârii din perspectiva analizei probelor, Înalta Curte a apreciat că acestea nu pot face obiectul recursului în casație, din acest punct de vedere cererea inculpatului fiind inadmisibilă.

VI. Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 03.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esență, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condițiile de tipicitate a infracțiunii de corupere sexuală a minorilor întrucât nu s-a arătat în ce a constat acțiunea de determinare a minorei de a participa la actul de natură sexuală presupus a fi săvârșit de inculpat, precum și faptul că nu a existat niciun act de natură sexuală comis asupra minorei.

Constituie infracțiunea de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen.:

Comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut în art. 220, împotriva unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, precum și determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani.

În ceea ce privește actele de natură sexuală prevăzute de art. 220 alin. (1) C. pen., acestea constă în raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 și 16.

Din analiza elementelor constitutive ale infracțiunii rezultă că elementul material al acestei infracțiuni implică existența a doua variante alternative, respectiv comiterea unui act de natură sexuală, altul decât cel prevăzut de art. 220 C. pen. și determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte ori să efectueze un act de natură sexuală. De asemenea, o condiție necesară pentru existența infracțiunii este ca făptuitorul să fi știut sau să își fi putut da seama că minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani.

În esență, chestiunea invocată de inculpat și care urmează a fi analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., este reprezentată de acele conduite ale inculpatului, descrise în hotărârea de condamnare, în sensul că acestea nu reprezintă acțiuni de determinare a minorei să suporte un act de natură sexuală dintre cele prevăzute de art. 221 alin. (1) raportat la art. 220 C. pen.

Deși inculpatul, prin cererea de recurs în casație, analizează faptele săvârșite din perspectiva ambelor modalități normative de săvârșire a faptei, Înalta Curte constată că, instanța de apel, a reținut ca modalitate de săvârșire cea de-a doua variantă alternativă, respectiv determinarea minorei să suporte un act de natură sexuală dintre cele prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., nefiindu-i imputată inculpatului comiterea uni act de natură sexuală împotriva persoanei vătămate.

Astfel, la fila nr. x a deciziei recurate, instanța de apel reține ca situație de fapt:

(…) inculpatul a determinat minora D., în vârstă de 12 ani, să suporte actele de natură sexuală (acțiunile de autosatisfacere sexuală prin masturbare), pe care a urmărit-o în acest scop și care aveau legătură cu prezența acesteia, minora fiind nevoită să le suporte.

Prin urmare, faptele comise de inculpat au fost calificate corect de prima instanță ca infracțiuni de corupție sexuală prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen. ce sancționează determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte un act de natură sexuală.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport de această situație de fapt, va analiza dacă acțiunea inculpatului realizează corespondența dintre fapta concret săvârșită și elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poată fi încadrată în elementul material al infracțiunii de corupere sexuală a minorilor în cea de-a doua variantă normativă - determinarea.

Din punct de vedere teoretic, determinarea minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani să suporte un act de natură sexuală implică instigarea persoanei vătămate minore să suporte un astfel de act.

Revenind la speța de față, Înalta Curte constată că acțiunea de determinare a minorei D. să asiste la actul de autosatisfacere a inculpatului a constat în aceea că, având cunoștință că victima va intra în scara blocului unde locuiește, după ce în prealabil a urmărit-o în oraș, a așteptat-o în acel loc cu pantalonii jos, într-un spațiu îngust, închis, minora fiind nevoită să treacă pe lângă inculpatul care realiza acțiuni de autosatisfacere prin masturbare, pentru a urca pe scări spre locuința ei.

Prin cele susținute, practic, inculpatul încearcă să inducă ideea că nu a constrâns-o în niciun fel pe minoră să asiste la actul de natură sexuală comis și că aceasta s-a aflat întâmplător în acel loc, tocmai pentru a i se reține varianta atenuată a infracțiunii prevăzute de art. 221 alin. (3) C. pen.

Or, pentru existența infracțiuni, Înalta Curte reține că actele de determinare nu trebuie să fie realizate prin constrângere, în acest caz putând fi reținută o infracțiune mai gravă sau un concurs de infracțiuni.

Prin urmare, simpla determinare a persoanei vătămate, contrar celor susținute de apărare, atrage consumarea infracțiunii în această modalitate normativă, nefiind necesar ca minorul să fi suportat actul de natură sexuală.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului care, având cunoștință că victima va intra în scara blocului unde locuiește, după ce în prealabil a urmărit-o în oraș, a așteptat-o în acel loc cu pantalonii jos, într-un spațiu îngust, închis, minora fiind nevoită să treacă pe lângă inculpat în timp ce acesta se masturba, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., în varianta alternativă a determinării.

Concluzionând, Înalta Curte reține că, deși se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 221 alin. (1) C. pen., în realitate, se contestă existența faptelor și se pune în discuție standardul probatoriu, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate pe această cale.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte consideră că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reținută de instanța de apel, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă D., în cuantum de 510 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 111/A din data de 27 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-parte civilă D., în cuantum de 510 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iunie 2023.

GGC - NN