ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 21.01.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

21.01.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Deliberând, asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare a vieții private (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.)

În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 226 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 lună și 20 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de violare a vieții private (fapte din datele de 04.04.2022 și 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.).

În baza art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, de 1 luna și 20 de zile închisoare, la care s-a adăugat un spor de 10 zile închisoare (o treime din pedeapsa de 1 luna închisoare), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 1 luna și 30 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost aplicată pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate), aceasta urmând a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 luna și 30 de zile închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-au stabilit, în sarcina inculpatului, pe durata termenului de încercare, următoarele obligații:

• Să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta;

• Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

• Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

• Să comunice schimbarea locului de muncă;

• Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune București sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 3 București sau în cadrul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a pus inculpatului în vedere dispozițiile art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7000 RON cu titlu de daune morale către partea civila C..

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. și art. 1357 C. civ., admite in parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 6000 RON cu titlu de daune morale către partea civila B..

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a camerei x, cu seria x , însoțită de un selfie stick, ambele de culoare neagră, în care se află un card de memorie micro SDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. și art. 453 C. proc. civ. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4000 RON cu titlu de cheltuieli de judecata către partea civila C..

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București, secția I Penală a reținut că prin rechizitoriul nr. x/2023 din 16.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea a două infracțiuni de violare a vieții private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, fapte prevăzute și pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 și 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că:

a) la data de 07.04.2022, în intervalul orar 23:21-23:30, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoțită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, inculpatul A. a efectuat, fără consimțământul persoanei vătămate B., două înregistrări audio video, în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în locuința sa, în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreținea relații sexuale), înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământ, producând o atingere nejustificată a vieții private a acesteia,

b) la data de 04.04.2022, în jurul orei 23:05 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoțită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, fără consimțământul persoanei vătămate C., a efectuat o înregistrare audio video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menționat mai sus, care o prezintă pe persoana vătămată C., în timp ce se spăla pe mâini, după efectuarea necesităților fiziologice, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieții private.

La data de 09.12.2022, în jurul orei 21:00 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x nr. .13A, bl. D., de unde, cu ajutorul unei camere video, însoțită de selfie stick și de card de memorie, cu caracteristicile tehnice menționate anterior, fără consimțământul persoanei vătămate C. a efectuat un număr de 11 înregistrări audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menționat mai sus, acolo unde se afla numita C., înregistrări video care o prezintă pe persoana vătămată dezbrăcată, în timpul efectuării igienei corporale, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieții private.

Procedura în fața primei instanțe.

Prin încheierea din data de 6.09.2023, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București în dosarul nr. x/2023, s-a constatat legalitatea sesizării Curții de Apel București prin rechizitoriul nr. x/2023 din 16.05.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății cauzei.

În cursul judecății, Curtea de Apel București a audiat pe inculpatul A., care a recunoscut, în totalitate, faptele reținute în sarcina sa și a cerut ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei.

Au fost audiați și martorii E., F., G..

Pentru părțile civile a fost încuviințată proba cu înscrisurile pe care acestea le-au depus la dosarul cauzei.

Prima instanță de judecată, analizând întregul material probator administrat în cauză, a constatat că faptele reținute în sarcina inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de violare a vieții private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, prevăzute și pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 și 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C. pen., reținând că inculpatul este la primul conflict cu legea penala, are studii superioare juridice, este divorțat și are un copil minor, precum și vârsta tânără a acestuia, posibilitățile de reintegrare în societate, de conștientizare a caracterului grav al infracțiunii, înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei atestând că este o persoană integrată în societate.

Prin urmare, s-a considerat că pedeapsa rezultantă de 1 lună și 30 zile este de natură să corespundă tuturor criteriilor prevăzute de lege și reprezintă un mijloc adecvat de constrângere și reeducare a inculpatului pentru activitatea infracțională desfășurată.

Cu privire la pedeapsa complementară, prima instanță a constatat că fapta comisă de inculpat, îl face nedemn să exercite drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia de persoanele vătămate pe o perioadă de 1 an începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și ca pedeapsă accesorie, care ar urma a se executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.

Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea a reținut că persoana vătămată B. s-a constituit parte civilă și a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 30.000 euro cu titlu de daune materiale, iar persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 90.000 RON cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune materiale.

Partea civilă B. a precizat că valoarea daunelor materiale, în cuantum de 30.000 euro acoperă plățile anticipate pentru lichidarea creditului, iar suma de 18.000 euro, restul rămas de achitat la bancă, dobânzile și comisioanele de rambursare anticipate, conform extraselor bancare depuse in cadrul probei cu înscrisuri.

În motivarea pretențiilor materiale, partea civilă a precizat că, din cauza traumei prin care a trecut, se simte în pericol și este nevoită să își caute o altă locuință pentru a se îndepărta de inculpat, astfel încât a trebuit să suporte lichidarea creditului bancar contractat pentru achiziționarea apartamentului în care locuiește în prezent (18.000 euro), comisioanele agențiilor imobiliare, diferența de preț pentru cumpărarea unui nou apartament, etc.

Prima instanță a reținut că, din probatoriul administrat, nu a rezultat că prejudiciul material invocat de partea civilă B., în sumă de 30.000 de euro, s-ar afla în legătură directă cu fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în aceasta cauza, iar cu privire la partea civilă C., probatoriul administrat nu a confirmat prejudiciul material invocat de aceasta.

Cu toate acestea, s-a apreciat de către Curtea de Apel București că probatoriul administrat a confirmat faptul ca părțile civile B. și C. au fost victimele infracțiunilor comise de inculpat, astfel cum acestea au fost descrise, suferind atingeri ale vieții private ocrotite de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, viața celor doua părți civile a fost afectată în sens negativ de faptele inculpatului, acestea având stări de panică și disconfort, accentuate de împrejurarea că inculpatul le este vecin.

Este însă sarcina instanței să cuantifice daunele morale suferite de părțile civile, raportat la toate suferințele produse acestora prin faptele inculpatului.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că daunele morale acordate trebuie să fie proporționale cu prejudiciul suferit de victimă, să nu se transforme în adevărate "amenzi civile", sursă de îmbogățire a uneia din părți în detrimentul celeilalte.

Chiar dacă nu există un criteriu obiectiv pentru a cuantifica aceste suferințe, Curtea a apreciat că, raportat la suferințele psihice prin care au trecut părțile civile B. și C., suma de 6000 RON pentru prima și suma de 7000 RON pentru cea de-a doua, reprezintă sume suficiente pentru a le ajuta să depășească trauma emoțională și pentru a repara prejudiciul moral încercat.

Totodată, având în vedere că bunurile (cameră x însoțită de un selfie stick, ambele de culoare neagră, în care se află un card de memorie micro) au fost folosite în vederea săvârșirii infracțiunilor deduse judecatii in aceasta cauza, s-a dispus confiscarea lor.

În ceea ce privește solicitarea părții civile C., de obligare a inculpatului la plata sumei de 7500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de procesul penal, în raport cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în prezenta cauză în baza art. 2 alin. (2) C. proc. civ., s-a arătat că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Prin urmare, având în vedere cuantumul solicitat de partea civilă C., prima instanță a apreciat că vor fi acordate doar parțial, în sumă de 4000 RON (onorariu avocat), proporțional cu admiterea pretențiilor exprimate de partea civilă.

***

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă B..

Motive de apel

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a apreciat că hotărârea apelată este nelegală sub aspectul neindividualizării în concret a conținutului pedepsei complementare prev. de art. 66 lit. o) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate, nefiind precizată de către instanță o anumită distanță de la care operează interdicția.

De asemenea, s-a considerat că este netemeinică hotărârea sub aspectul neaplicării, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare și a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată.

Partea civilă B. a criticat sentința apelată, în ceea ce privește latura penală, sub aspectul individualizării pedepsei, față de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., cu raportare la dispozițiile art. 226, alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea de 6 luni și stabilirea unui termen de supraveghere de cel puțin 3 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

De asemenea, în acord cu motivul de apel nr. 1 formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a solicitat individualizarea în concret a pedepsei complementare prevăzută de art. 66, lit. o) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate la o distanță de minim 200 metri, pentru protejarea intereselor persoanelor vătămate.

Referitor la motivul de apel nr. 2 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat aplicarea, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare și a celei accesorii prevăzută de art. 66 lit. n) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate, aplicarea acesteia având ca scop întregirea efectului pedepsei principale, completarea rolului represiv, preventiv și educativ al acesteia, fiind îndeplinite cerințele de proporționalitate cu scopul urmărit.

Cu privire la latura civilă, partea civilă a arătat că, sub aspectul temeiului juridic aplicabil, trimiterea la dispozițiile art. 1533 C. civ. este greșită, întrucât se referă la răspunderea civilă delictuală. În cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile din Cartea a V-a - Despre obligații, capitolul IV- Răspunderea civilă, cu referire în principal la secțiunea a 6-a - Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale.

De asemenea, s-a susținut că din probele administrare în cauză rezultă indubitabil că partea civilă a luat decizia vânzării apartamentului în care a fost filmată fără drept fiind traumatizată de fapta inculpatului având stări de panică, frica de a rămâne singură în apartament, accentuată de împrejurarea că inculpatul îi este vecin.

S-a apreciat de partea civilă că sunt îndeplinite cerințele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, relevante fiind următoarele dispozițiile legale art. 1357 alin. (1) și (2), art. 1381 alin. (1) și (2), art. 1385 alin. (1), (2), (3) și (4) C. civ.

Din analiza situației de fapt și a dispozițiilor legale aplicabile, în opinia părții civile, a rezultă existența prejudiciului material, acesta fiind o consecință directă a faptei inculpatului, între faptă și prejudiciul injust cauzat victimei existând un raport de cauzalitate, adică o legătură de la cauză la efectul ei, fiind îndeplinită, totodată, și condiția caracterului cert al prejudiciului. S-a mai arătat că se constată o tendință de atenuare a condiției certitudinii prejudiciului, fiind dezdăunate victimele care au suferit prejudicii ce rezultă din pierderea unei șanse sau posibilității de a realiza un câștig ori de a evita o pierdere.

Astfel, partea civilă a susținut că ar pierde șansa de a fructifica avansul ipotecar unui credit contractat anterior cu o dobândă de 8,23% și o durată de creditare de 181 luni, își utilizează toate resursele bănești pentru plata anticipată și urmează să achite o diferență de preț de peste 50.000 euro. Prin contractarea unui credit bancar mai mare și în condiții de plată mult mai oneroase, a considerat că este evidentă paguba ce nu poate fi evitată ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei, aceasta fiind reală și serioasă, consecință directă a faptei ilicite.

Prin urmare, neacordarea daunelor materiale echivalează cu o condamnare a victimei obligată să rămână în locuința aflată în proximitatea locuinței inculpatului, ori mutarea într-o locuință cu suportarea pagubei, ceea ce încalcă dispozițiile legale privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Referitor la prejudiciul patrimonial sau daunele morale, s-a arătat că acestea sunt consecințele dăunătoare suferite de o persoană, constând în suferințe fizice sau psihice, urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitatea fizică, personalitatea afectivă și personalitatea socială.

În opinia părții civile, fapta inculpatului a adus atingere demnității și onoarei persoanelor vătămate, au încălcat dreptul la propria imagine și au adus atingere vieții private, instanța de fond ignorând, însă, faptul că aceasta este o persoană publică, lucrează în Ministerul Dezvoltării Regionale, fiind cunoscută de mii de persoane, colegi de serviciu sau colaboratori, situația sa a fost expusă public de presa națională, ceea ce i-a creat suferințe suplimentare.

Urmează ca instanța de apel sa aibă în vedere că nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă satisfacție de ordin moral celui prejudiciat.

În consecință, s-a solicitat acordarea daunelor materiale în cuantum de 30000 euro și a daunelor morale în cuantum de 30000 euro.

S-a mai solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat în cuantum de 4760 RON + TVA, conform facturii nr. x/02.09.2024 și a chitanței nr. 245/02.09.2024, reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.

***

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 22 mai 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 10 septembrie 2024.

În cursul cercetării judecătorești, în faza procesuală a apelului, la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2024, în temeiul dispozițiilor art. 420 alin. (5) din C. proc. pen., instanța supremă a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu înregistrări video transcrise pe un suport material, solicitate de apelanta-parte civilă B., termen la care, de asemenea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor.

Ulterior, în data de 05 noiembrie 2024, când a fost stabilit termen pentru deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii, inculpatul a transmis, prin email, o cerere prin care a solicitat repunerea în termenul de apel, motivat de faptul că până în prezent nu i s-a comunicat sentința penală. Totodată a arătat că înțelege să formuleze întâmpinare și apel incident, cerere care cuprinde 4 puncte referitoare la pedeapsele (principale și complementare) aplicate de prima instanță. La cerere, intimatul-inculpat a atașat și biletele de avion pentru data de 10 septembrie 2024, precizând că a fost în imposibilitate de prezentare la termen. În raport de aceste cereri formulate, instanța supremă a dispus repunerea cauzei pe rol și a acordat termen la data de 03 decembrie 2024, când, după ce s-a dispus respingerea cererii de repunere în termenul de apel întrucât nu s-a invocat nicio cauză temeinică de împiedicare pentru a declara apelul în termen și nemaifiind cereri de formulat, a fost acordat cuvântul în dezbaterea apelurilor declarate de parchet și de apelanta partea civilă B., precum și pe excepția tardivității apelului declarat de inculpatul A., invocată de procuror.

***

Examinând, cu prioritate, apelul declarat de inculpatul A. Înalta Curte reține că, potrivit art. 410 alin. (1) C. proc. pen., "Pentru procuror, persoana vătămată și părți, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge de la data comunicării hotărârii, în cazurile prevăzute la art. 406 alin. (1), sau, după caz, de la data comunicării copiei minutei, în celelalte cazuri.".

În conformitate cu dispozițiile art. 264 alin. (1) rap. la 259 alin. (1) C. proc. pen., comunicarea hotărârii (sentință penală) se face la adresa unde locuiește inculpatul, iar potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. pen., dacă inculpatul nu se află acasă, agentul înmânează comunicarea soțului, unei rude sau oricărei persoane care locuiește cu acesta ori care în mod obișnuit îi primește corespondența.

În cauza de față, în procesul-verbal întocmit de factorul poștal cu ocazia îndeplinirii procedurii de comunicare a sentinței penale nr. x/F din 29 aprilie 2024 a Curții de Apel București – secția I penală se regăsesc mențiunile "a fost afișată înștiințarea și returnez restul de acte la instanța emitentă, deoarece destinatarul, soțul, o rudă, o persoană care locuiește cu destinatarul ori îl primește corespondența, administratorul clădirii, portarul sunt absenți".

În procesul-verbal întocmit de către factorul poștal cu ocazia efectuării procedurii de comunicare nu este făcută nicio mențiune cu privire la o imposibilitate de comunicare, așa cum prevăd dispozițiile art. 261

C. proc. pen.

Prin urmare, au devenit incidente dispozițiile art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., în sensul că s-a procedat la afișarea înștiințării pe ușa locuinței inculpatului.

Termenul stabilit de către instanța de judecată, potrivit art. 261 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., în care inculpatul era în drept să se prezinte la sediul instanței pentru a i se comunica sentința este de 7 zile și curge de la data afișării înștiințării, respectiv 02 mai 2024.

Conform art. 261 alin. (4) lit. g) C. proc. pen., sentința penală se consideră comunicată la data de 10 mai 2024.

În cazul prevăzut de art. 406 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel de 10 zile stabilit de art. 410 C. proc. pen., curge de la data comunicării sentinței penale.

Plecând de la aceste date și calculând cele două termene procedurale succesive în raport cu art. 269 alin. (1) și (2) C. proc. pen. (de 7 zile, în care inculpatul era în drept să se prezinte la sediul instanței pentru a i se comunica sentința și de 10 zile, în care inculpatul era în drept să formuleze apel) rezultă, pe de o parte, că procedura de comunicare a sentinței penale a fost îndeplinită în conformitate cu dispozițiile procesual penale, la data de 10 mai 2024, iar, pe de altă parte, că ultima zi în care inculpatul avea posibilitatea de a declara apel este 21 mai 2024.

Susținerea inculpatului în sensul că nu i-ar fi fost comunicată sentința penală ori că nu ar fi găsit-o pe ușa locuinței sau în cutia poștală ori că nu a fost menționat niciun martor asistent în procesul-verbal de comunicare, sunt contrazise, așa cum s-a arătat mai sus, de procesul-verbal de predare întocmit de factorul poștal și care se află la dosarul primei instanțe. Potrivit dispozițiilor procesual penale, citația nu se introduce în cutia poștală în ipoteza în care destinatarul nu este găsit la domiciliu (singura ipoteză în care se depune citația în cutia poștală fiind reglementată de art. 163 alin. (3) C. proc. civ. - dacă destinatarul refuză să primească citația, agentul o va depune în cutia poștală - dispoziții care nu au aplicabilitate în prezenta cauză în raport cu art. 2 alin. (2) C. proc. civ.), ci se procedează la afișarea înștiințării pe ușa locuinței destinatarului [art. 264 alin. (1) rap. la art. 261 alin. (4) C. proc. pen..], fapt ce rezultă fără echivoc din actele dosarului. Totodată, dispozițiile procesuale penale nu impun, pentru legala îndeplinire a procedurii de comunicare, ca la efectuarea acestei proceduri să participe un martor asistent, fiind suficient să se regăsească mențiunile prevăzute la art. 262 C. proc. pen.

Astfel fiind, apelul declarat în cauză de către inculpat la data de 05 noiembrie 2024 a fost introdus cu depășirea termenului de 10 de zile prevăzut de 410 C. proc. pen., iar inculpatul nu se regăsește în niciuna din situațiile prevăzute de art. 270 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Conform 268 alin. (1) C. proc. pen., nerespectarea acestui termen, atrage decăderea din exercițiul dreptului de a mai formula apel și nulitatea actului făcut peste termen.

În consecință, Înalta Curte, în baza 421 pct. 1 lit. a) teza I din C. proc. pen., va respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 61/F din data de 29 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, prin prisma motivelor invocate de procuror și de partea civilă B., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, supuse verificărilor potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține că soluționarea cauzei în primă instanță, s-a făcut în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii învinuirii, fiind respectate toate condițiile prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (1) și art. 377 C. proc. pen., inculpatul A. declarând personal (conform celor menționate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2023), anterior începerii cercetări judecătorești, că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare în sarcina sa și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere prezentate .

Se reține, deopotrivă, că inculpatul și-a exprimat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității în cazul în care va fi găsit vinovat de săvârșirea faptelor imputate.

Ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, Înalta Curte reține că au mai fost administrate alte probe, respectiv proba testimonială constând în audierea martorei F. (în ceea ce privește starea psihică a părții civile – filele x) și extras H. (referitor la pretențiile civile – dosar primă instanță), probe solicitate de partea civilă B. pentru dovedirea acțiunii civile.

Efectuând propria analiză a probatoriului ce a fundamentat trimiterea în judecată, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, constând în aceea că:

- la data de 07.04.2022, în intervalul orar 23:21-23:30, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoțită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, x, seria x , cu capacitate 16 GB, inculpatul A. a efectuat, fără consimțământul persoanei vătămate B., două înregistrări audio video, în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în locuința sa, în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreținea relații sexuale), înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământ, producând o atingere nejustificată a vieții private a acesteia,

- la data de 04.04.2022, în jurul orei 23:05 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul camerei x, de aproximativ 7cm/5cm, cu seria identificată x, însoțită de un selfie-stick, ambele de culoare neagră, în care se afla cardul de memorie microSDHC, marca x, cu seria x , cu capacitate 16 GB, fără consimțământul persoanei vătămate C., a efectuat o înregistrare audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menționat mai sus, care o prezintă pe persoana vătămată C., în timp ce se spăla pe mâini, după efectuarea necesităților fiziologice, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieții private.

- la data de 09.12.2022, în jurul orei 21:00 inculpatul A. s-a urcat pe terasa blocului, situat pe str. x, bl. D., de unde, cu ajutorul unei camere video, însoțită de selfie stick și de card de memorie, cu caracteristicile tehnice menționate anterior, fără consimțământul persoanei vătămate C. a efectuat un număr de 11 înregistrări audio-video, în baia apartamentului nr. x, situat la etajul 10 al blocului menționat mai sus, acolo unde se afla numita C., înregistrări video care o prezintă pe persoana vătămată dezbrăcată, în timpul efectuării igienei corporale, înregistrarea audio-video a persoanei vătămate, în propria locuință, fără consimțământul acesteia, producându-i o atingere nejustificată a vieții private.

Totodată, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă atât existența faptelor imputate inculpatului, cât și săvârșirea acestora cu forma de vinovăție cerută de lege, respectivele mijloace de probă coroborându-se cu susținerea inculpatului consemnată în încheierea din 10 noiembrie 2023, în care a arătat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa.

Dispozițiile art. 226 alin. (1) din C. pen. referitoare la violarea vieții private prezintă următorul conținut:

(1) Atingerea adusă vieții private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepsește cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

Rațiunea incriminării este redată în expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., unde se arată că, în capitolul IX intitulat Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private din titlul I, Partea specială, sunt grupate infracțiunile ce aduc atingere domiciliului, vieții private și corespondenței, iar între acestea violarea vieții private constituie o incriminare nouă, necesară a întregi cadrul protecției penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Identificarea explicită de către legiuitor a valorilor comune garantate de art. 8 din Convenție, respectiv dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a corespondenței oricărei persoane și protejarea lor penală în cadrul aceleiași grupe de infracțiuni, implică interpretarea unitară a termenilor comuni din normele juridice de incriminare a violării de domiciliu și a violării vieții private.

În cauza de față, sub aspectul laturii obiective, instanța supremă reține că elementul material al infracțiunii constă în atingerea adusă vieții private, care s-a realizat prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării audio-video cu ajutorul camerei x, însoțită de selfie stick și de card de memorie, a celor două părți civile aflate într-un mediu privat (imobilele mai sus indicate). De asemenea, se observă că este îndeplinită și cerința esențială atașată acestui element material, atingerea adusă vieții private realizându-se fără drept.

Urmarea imediată a constat într-o stare de pericol la adresa vieții private a celor două părți civile, care este, de altfel, specifică unei infracțiuni de pericol, nu de rezultat, astfel încât protecția legii penale să nu fie în mod nejustificat limitată prin producerea efectivă a suferințelor psihice.

Așadar, fiind vorba de o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate rezultă în mod nemijlocit din comiterea faptelor.

În ceea ce privește latura subiectivă, se reține că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., respectiv intenție indirectă, întrucât acesta a prevăzut că prin acțiunea sa s-ar putea pune în pericol viața privată a persoanelor vătămate și, deși nu a urmărit, a acceptat producerea acestui rezultat.

Așadar, instanța de apel reține că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracțiuni, sub aspectul laturii obiective și subiective, și au fost săvârșite de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, întrunind astfel elementele de tipicitate ale infracțiunilor de violare a vieții private, prin modalitatea fotografierii, captării sau înregistrării de imagini, fără drept, fapte prevăzute și pedepsite de art. 226 alin. (1) C. pen. (faptă din data de 07.04.2022, în dauna persoanei vătămate B.), respectiv art. 226 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din datele de 04.04.2022 și 09.12.2022, în dauna persoanei vătămate C.), ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

***

Referitor la apelurile formulate, Înalte Curte constată că atât Ministerul Public, cât și partea civilă B. au criticat soluția primei instanțe sub aspectul neindividualizării în concret a conținutului pedepsei complementare prev. de art. 66 lit. o) C. pen. constând în interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate, nefiind precizată de către instanță o anumită distanță de la care operează interdicția și sub aspectul neaplicării, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare și a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată.

Partea civilă a mai citicat, suplimentar, și individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea de 6 luni și stabilirea unui termen de supraveghere de cel puțin 3 ani, calculat de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă.

Sub aspectul individualizării pedepselor complementare și accesorii, Înalta Curte reține că, într-adevăr, potrivit art. 66 alin. (5) C. pen., când se dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit. n) și lit. o), instanța individualizează în concret conținutul acestei pedepse, ținând seama de împrejurările cauzei.

Se observă, așadar, că prima instanță, deși a dispus interzicerea dreptului inculpatului de a se apropia de persoanele vătămate, în concret nu a precizat distanța de la care operează interdicția impusă inculpatului de a se apropia de cele două persoane vătămate. În acest context, Înalta Curte apreciază că interzicerea dreptului de a se apropia de persoanele vătămate la o distanță mai mică de 100 metri este suficientă pentru protejarea intereselor acestora.

O altă eroare strecurată în sentința penală apelată, este aceea că s-a apreciat că interdicția de a se apropia de persoana vătămată se încadrează la disp. art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., când, în realitate, această interdicție este menționată la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen., text care are următoarea formulare: "dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori de a se apropia de acestea". La lit. o) este prevăzută interdicția de a se apropia de anumite locuri frecventate de persoana vătămată, indiferent de prezența acesteia în locurile respective, și anume: "locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale.

Totodată, pentru întregirea efectului pedepsei principale, completarea rolului represiv, preventiv și educativ al acesteia, instanța supremă consideră necesară aplicarea, pe lângă fiecare pedeapsă principală, a pedepsei complementare și a celei accesorii prevăzute de art. 66 lit. n) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica cu persoanele vătămate.

Astfel, în acord cu susținerile apelanților din prezenta cauză, se impune aplicarea pedepsei complementare și accesorii din rațiuni de protecție a persoanelor vătămate, pentru a împiedica inculpatul să ia legătura, în orice fel, cu acestea, pe durata de 1 an, având în vedere natura și modalitatea de comitere a faptelor, inculpatul săvârșind împotriva celor două persoane vătămate infracțiuni de violarea vieții private, prin incriminarea cărora se urmărește protejarea intimității vieții private a persoanei fizice și relațiile sociale ce se nasc și se dezvoltă în jurul acestei valori sociale.

În legătură cu pedepsele complementare și accesorii aplicate, instanța supremă constată o altă eroare strecurată în sentința penală apelată, aceea că, în momentul în care se aplică pedeapsa compelmentară și accesorie, pe lângă fiecare dintre cele două infracțiuni, se menționează dreptul de a se apropia de "persoanele vătămate", deși fiecare infracțiune s-a reținut a fi comisă în dauna unei singure persoane vătămate, neputându-se interzice, ca pedeapsă complemetară, dreptul inculpatului de a se apropia de o persoană, care nu are nicio legătură cu infracțiunea în virtutea căreia se aplică acea pedeapsă complementară.

Abia în momentul aplicării pedepsei complementare pe lângă pedeapsa principală rezultantă, în dispozitiv se va regăsi interdicția de a se apropia de ambele persoane vătămate, dar în temeiul alin. (2) al art. 45 C. pen., care va fi precizat pe lângă art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., fiind vorba despre pedepse complemetare de aceeași natură, dar cu conținut diferit.

În ceea ce privește motivul de apel al părții civile privind individualizarea pedepsei principale, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și nu se impune aplicarea pedepsei de 6 luni închisioare, maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea de violare a vieții private, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani, așa cum solicită apelanta parte civilă.

Pe de altă parte, aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare ar fi nelegală, atâta vreme cât maximul care ar putea fi aplicat pentru infracțiunea săvârșită în raport cu această parte civilă este de 4 luni, în condițiile în care inculpatul a beneficiat de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 în virtutea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Astfel, în procesul de individualizare, judecătorul fondului a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 74 alin. (1) C. pen., ținând seama atât de împrejurările concrete în care au fost comise faptele, de rezultatul produs, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o conduită constantă de recunoaștere și regret a faptelor comise și care este o persoană bine integrată în comunitate. În acest sens, instanța supremă reține că pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză este o pedeapsă orientată spre un cuantum mediu, dându-se eficiență prevederilor art. 396 alin. (10) Cod procedură, motiv pentru care o atare pedeapsă satisface exigențele individualizării judiciare a pedepsei.

În raport de aceste aspecte, nu pot fi primite nici susținerile inculpatului formulate atât oral, cu ocazia dezbaterilor, cât și prin cererea de apel și care au fost solicitate a fi avute în vedere de instanța supremă drept concluzii scrise.

În ceea ce privește apelul exercitat de partea civilă B. sub aspectul laturii civile, criticile aduse hotărârii pronunțate de prima instanță sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Conform art. 1357 din C. civ., "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

Din această normă legală se desprind condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală a unei persoane și, pe cale de consecință, pentru a putea fi acordate despăgubiri unei persoane păgubite printr-un fapt ilicit, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Verificându-le în speța dedusă judecății, Înalta Curte reține că fapta ilicită este reprezentată de acțiunea inculpatului de a efectua două înregistrări audio-video, fără consimțământul persoanei vătămate B., în dormitorul apartamentului nr. x, situat pe Intrarea Monolitului nr. 16 - D. 7, proprietatea persoanei vătămate, aceasta din urmă fiind surprinsă în ipostaze intime (dezbrăcată, în timp ce întreținea relații sexuale), prejudiciul constă în atingerea nejustificată vieții private a persoanei vătămate, legătura de cauzalitate rezultă din probatoriului administrat în cauză și reținut de prima instanță, iar fapta ilicită a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție sub forma intenției.

În atare situație, persoana vătămată este îndrituită să primească despăgubiri pentru prejudiciile produse, iar inculpatul este ținut să acopere prejudiciul cauzat prin fapta sa.

Persoana vătămată B., constituită parte civilă, a solicitat în fața primei instanțe obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, iar prima instanță i-a acordat 6.000 de RON, sumă contestată de partea civilă.

Sub aspectul întinderii despăgubirilor acordate de instanța de fond pentru prejudiciile morale suferite de partea civilă, Înalta Curte reține că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, nepatrimonial este greu de realizat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferințelor suportate de partea civilă și include o doză de aproximare din partea instanțelor judecătorești, întrucât legea nu stabilește niciun criteriu vizând determinarea cuantumului daunelor morale, acestea fiind lăsate la aprecierea instanței de judecată, în funcție de particularitățile fiecărei cauze în parte.

Însă, pe cale jurisprudențială (națională, dar și europeană) s-au stabilit unele criterii ce se verifică într-o astfel de acțiune, respectiv persoanele îndreptățite la despăgubiri morale, consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanta valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, echitatea.

Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit criterii legale sau repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral, totuși, în lipsa acestora, instanțele au obligația de a asigura un echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate și despăgubirile acordate, în așa fel încât să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparație de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.

Criteriul echității aplicat în materia despăgubirilor morale, astfel cum rezultă din jurisprudența CEDO, are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Pentru a aprecia, la rândul său, asupra cuantumului daunelor morale, Înalta Curte are în vedere faptul că probele, constând în declarațiile martorilor audiați de prima instanță sub acest aspect, precum și înscrisurile depuse, constând în extrase de pe site-ul online I. și înregistrări audio-video din cadrul unor emisiuni TV, sunt de natură a releva intensitatea și durata suferințelor psihice resimțite de partea civilă, ca și impactul în viitor al evenimentului produs asupra acesteia.

Astfel, Înalta Curte observă că a existat, într-adevăr, o mediatizare a cazului, care însă nu a fost excesivă. În același timp, partea civilă nu a fost scoasă nici din mediul familial și nici din cel social, aceasta având un loc de muncă, la care s-a prezentat și după comiterea faptei.

În toată această perioadă, deși partea civilă a fost supusă suferințelor psihice, aceasta a putut să desfășoare activitățile curente pe care le desfășura și înainte, chiar dacă au existat unele rezerve inițiale, care, de altfel, sunt normale având în vedere că a fost victima unei infracțiuni.

Prin urmare, vătămarea părții civile a avut consecințe negative asupra acesteia legate de normala desfășurare a vieții sale sociale pe o anumită durată de timp, însă nu se poate susține că există în continuare un prejudiciu atât de însemnat încât să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale.

Pe de altă parte, însă, Înalta Curte trebuie să ia în considerare și finalitatea instituirii daunelor morale, faptul că aceste daune morale se acordă într-un cuantum suficient pentru a realiza o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dar în același timp nu trebuie să se transforme într-o sursă de venit nejustificată, respectiv într-o îmbogățire fără just temei.

În raport cu toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că va

Sursă