ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 39 din data de 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2023, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen. și art. 83 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) din C. pen. s-a dispus amânarea aplicării pedepsei închisorii și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 88 din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, în sensul că instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. și art. 109 din C. pen. s-a luat măsura de siguranță a obligării la tratament medical față de inculpatul A., până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În baza art. 255 din C. proc. pen. s-a dispus restituirea cuțitului folosit la comiterea infracțiunii către numita B..

În baza dispozițiilor art. 112 alin. (3) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a contravalorii, în cuantum de 20 RON, a cuțitului folosit la comiterea infracțiunii, cuțit predat Detașamentului 3 Jandarmi Onești, conform procesului-verbal, emis în data de 28.05.2020, aflat la dosarul de urmărire penală.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., art. 20 alin. (2) din C. proc. pen., art. 1349, art. 1357, art. 1381 și art. 1385 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă C. a sumei de 5.000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a redat starea de fapt din rechizitoriu și analiza mijloacelor de probă, precum și încadrarea juridică dată faptelor, astfel cum au fost reținute în cuprinsul rechizitoriului.

S-a reținut astfel că faptele inculpatului A. care în data de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele imobilului care găzduiește sediile Judecătoriei Onești și al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, folosind un cuțit, l-a amenințat cu acte de violență și cu moartea pe numitul C., acțiunile sale fiind motivate de apartenența etnică a victimei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.

A notat că prin încheierea nr. 9 din data de 01 februarie 2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă la data de 14 februarie 2023 s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/2022 din data de 28.12.2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău privind pe inculpatul A., cercetat pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Competența materială a curții de apel a fost atrasă de profesia de avocat deținută de inculpat, conform Adresei nr. x din 12.02.2021, dosar urmărire penală.

Inculpatul A. a fost audiat la termenul de judecată din data de 28 martie 2023, nerecunoscând fapta, în totalitate, astfel că instanța a cercetat cauza în baza procedurii de drept comun.

Având în vedere poziția procesuală a inculpatului A., instanța a dispus administrarea nemijlocită a probei testimoniale cu martorii audiați în cursul urmăririi penale, D., E., F., G., la solicitările reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale inculpatului și a procedat și la ascultarea nemijlocită a părții civile C..

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În după-amiaza zilei de 28 mai 2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Onești și Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, inculpatul A., după ce s-a înarmat cu un cuțit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării și enervării cauzate de dispariția animalului său de companie, un câine, precum și a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetățeni de etnie romă, a proferat injurii, amenințări cu moartea și cu acte de violență fizică, precum și remarci degradante referitoare la originea etnică, către partea civilă C., în timp ce inculpatul flutura cuțitul, pe care-l ținea în mâna stângă.

Martoră oculară, la desfășurarea întregului eveniment agresiv, a fost D., concubina părții civile C., care o însoțea pe aceasta. Audiată fiind, în cursul urmăririi penale și apoi a judecății, martora D. a declarat că, la debutul incidentului, inculpatul i-ar fi reproșat ei, cât și părții civile, pe un ton agresiv, furtul unui cățel, iar mai apoi ar fi început să înjure și să facă referiri acuzatoare la etnia romă ("a început să mă înjure pe mine, pe soțul meu și pe țigani în general. Ne-a făcut nespălați, hoți, mizerabili, ne înjura de morți, de rasă. I-am spus că, dacă are ceva cu noi, să mă înjure personal, să lase familia și rasa în pace", "țigani borâți, mi-ați furat cățelul, voi țiganii tot furați") și scoțând un cuțit din buzunar, i-a amenințat cu moartea ("că ne taie, că ne omoară împreună cu toată familia", "s-a apropiat de soțul meu cu cuțitul în mână și, în timp ce se apropia, ne înjura de morți, de rasă, "țigani (...) mi-ai furat cățelul, țiganule borâtule ai văzut cățelul pe drum și l-ai furat", "a continuat cu jigniri la adresa ambilor, spunea "țigani borâți"). În continuare, martora a relatat despre intervenția martorului E., care le-a sărit în apărare și l-a dezarmat de cuțit pe inculpat.

Martorul E., audiat fiind, în cursul urmăririi penale și apoi a judecății, a declarat că, în calitatea sa de jandarm, care asigură paza Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, ieșind din tura sa de serviciu, în stradă, a fost alertat de țipetele unei femei și de vocile unor bărbați. Ajungând în locul din care venea zgomotul, în spatele Judecătoriei Onești, l-a văzut pe inculpatul A., cu un cuțit în mână, îndreptat către un bărbat și o femeie, ambii de etnie romă. Gestul agresiv al inculpatului, constând în fluturarea cuțitului, era însoțit de amenințări verbale, dintre care au fost reproduse textual următoarele:

"te tai cioară borâtă, îți tai și țiganca, te tai și pe tine.", "trebuie să piară rasa țigănească, că îi omoară". În continuare, fiind amenințat el însuși, martorul a aplicat inculpatului o tehnică specifică de dezarmare, reușind astfel să îl deposedeze pe inculpat de cuțit, după care a solicitat deplasarea la fața locului a unui echipaj de jandarmi.

Urmare a solicitării martorului E., la fața locului, s-a deplasat echipa de intervenție din cadrul Detașamentului nr. 3 de Jandarmi Onești, formată din martorii F., G., care l-au identificat pe inculpatul A. și au ridicat de la locul faptei un cuțit cu lama de 11 cm, folosit de acesta pe parcursul conflictului. De asemenea, au mai fost identificați martorul E., persoana vătămată C. și concubina celui din urmă, D., așa cum rezultă și din procesul-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020 - fl. 19-20, procesul-verbal de stabilire identitate, control corporal, ridicare în vederea confiscării din 28.05.2020 - fl. 21, dosar urmărire penală.

Martorii F., G. au declarat, în ambele faze procesuale, că au observat că inculpatul reproșa că i-ar fi furat câinele și amenința un bărbat brunet, spunând: "vede el" "mi-ați furat câinele, să îl aduceți, că altfel vă tai".

Martorul G. a declarat în cursul urmăririi penale că "injuriile se refereau cu predilecție la etnia lor, spunea de exemplu "balauri borâți" "și amenințarea consta în aceea că le spunea că o să-i taie dacă nu îi dau cățelul înapoi."

Prin urmare, s-a reținut că cele relatate de martorii anterior menționați, se coroborează cu declarațiile părții civile C..

Inculpatul A., în ambele faze procesuale, a recunoscut că, în timp ce flutura un cuțit în mâna stângă, a amenințat-o verbal pe partea civilă, inculpatul fiind tensionat și crezând că animalul său de companie fusese furat de membrii unei comunități de romi din Conți, însă nu a recunoscut unul dintre motivele ce i-au animat acțiunea agresivă asupra părții civile, anume apartenența la etnia romă a acesteia.

Instanța a observat că inculpatul a avut, constant, o atitudine procesuală, de recunoaștere parțială a infracțiunii de amenințare, acesta recunoscând actele de amenințare verbală asupra părții civile, nerecunoscând însă motivația acțiunilor sale. A apreciat că întregul probatoriu administrat în ambele faze procesuale a dovedit, fără putință de tăgadă, că motivul principal al comiterii infracțiunii de amenințare de către inculpat a fost acela că partea civilă făcea parte din etnia romă. Astfel, potrivit declarației inculpatului, în momentul în care i-a văzut pe cei doi, respectiv partea civilă și concubina sa, căutând în gunoaie, a tras concluzia că animalul său de companie "nu putea fi furat decât de niște țigani." Motivația etnică în comiterea faptei de amenințare de către inculpat a rezultat cu prisosință și din declarațiile martorilor D., E., G., coroborate cu declarația părții civile C..

A concluzionat că întregul probatoriu administrat a demonstrat că inculpatul A. a comis infracțiunea, în principal, pe motive de apartenență a părții civile C. la etnia romă, și, în secundar, pe motivul de a-și recupera câinele de la o comunitate romă, pe care o bănuia, fără motive întemeiate, de furtul acelui animal de companie.

A reținut că situația de fapt așa cum a fost expusă a fost probată cu următoarele mijloace de probă:

- Proces-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020 - fl. 19-20

- Proces-verbal de stabilire identitate, control corporal, ridicare în vederea confiscării din 28.05.2020 - fl. 21

- Proces-verbal de predare-primire nr. x din 28.05.2020 - fl. 24

- raport din 16.06.2020 - fl. 26

- planșe fotografice - fl. 27 -30

- declarație persoană vătămată C. din 15.06.2020 - fl. 31

- adresă UNBR din 12.02.2021 - fl. 33

- declarație persoană vătămată C. din 28.09.2022 - fl. 34-37

- declarație martor D. - fl. 38-41

- declarație martor E. din 7.10.2022 - fl. 42 - 45

- declarație martor F. din 01.11.2022 - fl. 46-50

- p.v. drepturi și declarație martor G. din 01.11.2022 - fl. 51 - 55

- declarație suspect A. din 21.10.2022 - fl. 56-63, precum și din 28.10.2022 - fl. 64-66

- adresă către Baroul Bacău din 28.10.2022 - fl. 67

- declarație inculpat A. din 6.12.2022 - fl. 69-70

- copie cazier judiciar A. - fl. 71

- raport expertiză medico-legală nr. x/24.11.2022 - fl. 135-136.

- declarație inculpat-fila x.

- declarație parte civilă -fila x.

- declarații martori D., E., F., G. - dosar instanță.

În drept, s-a reținut că, fapta inculpatului A. care, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Onești și Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, după ce s-a înarmat cu un cuțit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării și enervării cauzate de dispariția animalului său de companie, un câine, precum și a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetățeni de etnie romă, pe motive de etnie, a proferat injurii, amenințări cu moartea și acte de violență fizică, precum și remarci degradante referitoare la originea etnică, către partea civilă C., în timp ce flutura un cuțit, aflat în mâna sa stângă, întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., fapta fiind comisă, în principal, pe motive etnice.

Din probele administrate, instanța a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii este reprezentat de acțiunea inculpatului de a amenința verbal persoana vătămată cu exercitarea unor acte de violență - proferarea de amenințări cu moartea și violență fizică la adresa persoanei vătămate ("te tai", "te omor") - în timp ce agresorul mânuia un cuțit.

Amenințarea realizată de către inculpat a fost aptă de a produce o stare puternică de teamă persoanei vătămate, întrucât inculpatul a acționat fără vreo provocare din partea părții civile sau a vreunui terț, fără a exista vreun motiv rezonabil și întemeiat, după care inculpatul s-a manifestat agresiv din punct de vedere verbal, începând să adreseze injurii, cu referire la etnia acesteia, precum și amenințări, timp în care manipula un cuțit către persoana vătămată.

Urmarea imediată a fost reprezentată, pe de o parte, de starea de pericol pentru integritatea fizică și morală a persoanei vătămate, iar, pe de altă parte, de starea de pericol pentru libertatea psihică a acesteia. Mai mult, persoanei vătămate i-a fost lezat sentimentul de liberă apartenență la etnia romă.

S-a apreciat că legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a reținut că inculpatul a comis fapta cu intenție directă, formă de vinovăție prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., acesta prevăzând urmarea faptei sale și urmărind producerea acesteia.

Ca un element subiectiv suplimentar, ce reprezintă circumstanța legală agravantă prevăzută la art. 77 lit. h) din C. pen., instanța a reținut că fapta a fost comisă pe motiv etnic.

Astfel, constatând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 396 alin. (1) și (4) din C. proc. pen., întrucât s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune, sub aspectul laturii obiective și subiective, și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța a stabilit o pedeapsă față de inculpat pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.

Instanța a avut în vedere că funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă proporționare a acesteia, ținând seama și de persoana căreia îi este destinată în vederea reintegrării în societate, urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului A., curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 din C. pen., în cuprinsul căruia se arată că stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

S-a reținut că, deși individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci dimpotrivă, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după reguli și criterii precis determinate de lege. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului stabilirii acesteia, așa încât respectarea lui este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, s-a reținut că pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

De asemenea, s-a reținut că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

Instanța de fond a avut în vedere că doar o pedeapsă justă și proporțională este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii de infracțiuni.

Cu privire la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite de inculpat, instanța a apreciat că aceasta prezintă periculozitate ridicată, având în vedere, în primul rând, natura relațiilor sociale lezate, respectiv cele referitoare la libertatea psihică a persoanei, care reprezintă o componentă esențială a libertății individuale, precum și cele ținând de libertatea de apartenență etnică, iar, în al doilea rând, modul de comitere a faptei de către inculpat, anume amenințările cu moartea și cu acte de violență fizică asupra persoanei vătămate, exercitate în loc public, de față cu mai multe persoane, în plină zi, în timp ce inculpatul manipula un cuțit.

Totodată, instanța fondului nu a omis urmările cu impact asupra psihicului părții civile, care se pot agrava în timp, întrucât persoana a cărei libertate morală este afectată își pierde liniștea, este în permanență preocupată de ceea ce i s-ar putea întâmpla, această stare fiind de natură a se răsfrânge în mod negativ asupra vieții sale. Instanța a avut în vedere și motivul săvârșirii infracțiunii, care este unul agravant.

Deși fapta prezintă o periculozitate ridicată, instanța a avut în vedere în stabilirea pedepsei și circumstanțele subiective pozitive ale inculpatului, acesta neavând antecedente penale, fiind superior școlarizat, inculpatul are studii superioare, având o conduita bună după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal.

Instanța a reținut că scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scop care se realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea și reeducarea, cât și cu privire la ceilalți destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigențele acestei legi în vederea evitării apariției unui raport de conflict cu statul.

Astfel, raportat la circumstanțele reale de săvârșire a faptei, dar și la persoana inculpatului, instanța a apreciat că stabilirea unei pedepse cu închisoarea de 7 luni, situată la nivelul mediu prevăzut de lege, va fi în măsură să conducă la reeducarea și sancționarea inculpatului, astfel încât a făcut și aplicarea instituției amânării aplicării pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 din C. pen., apreciind că amânarea aplicării pedepsei este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în C. pen. român.

Instanța nu a stabilit pedepse complementare/accesorii față de inculpat întrucât nu s-a pronunță o soluție de condamnare în cauză, ci una de amânare a aplicării pedepsei principale.

Raportat la individualizarea executării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 din C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, nu s-a sustras de la judecată, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare (inculpatul este bine integrat socio-familial și școlarizat superior), scopul sancțiunii penale poate fi atins.

Văzând și prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 254/2013, instanța a conchis că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată. În acest sens, a reținut că rolul sancționator și preventiv al pedepsei poate fi atins prin aplicarea dispozițiilor art. 83 din C. pen., respectiv amânarea aplicării unei pedepse, aceasta fiind suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului pe viitor, având în vedere că acesta nu a dat dovadă de un comportament infracțional structurat, ci, din contră, prezenta infracțiune a fost o abatere izolată de la un comportament bun, normal în societate.

Instanța a mai constatat că, prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24.11.2022 comisia constituită la nivelul Serviciului de Medicină Legală Bacău a stabilit că inculpatul A. prezintă diagnosticul psihiatric de: psihosindrom de dependență etanolică; tulburare de personalitate de tip instabil emoțional. Examinarea psihologică a acestuia a evidențiat manifestări iritativ-impulsive pe fondul consumului de alcool. S-a concluzionat că inculpatul păstrează capacitatea psihică de apreciere a conținutului și a consecințelor faptelor social negative ale faptei comise, față de care păstrează discernământul. Totodată, comisia a recomandat tratament de specialitate prin rețeaua psihiatrică locală, evitarea consumului de alcool și a situațiilor conflictuale.

Instanța reținut că, potrivit art. 109 alin. (1) și (2) din C. pen., atunci când făptuitorul din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Când persoana față de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală.

Pe de altă parte, a reținut că din dispozițiile art. 566 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rezultă că măsura de siguranță a obligării la tratament medical poate fi luată doar după ce în cauză s-a efectuat un raport de expertiză medico-legală care să stabilească faptul că inculpatul suferă de o boală, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psihoactive, iar inculpatul prezintă pericol pentru societate.

În speță, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul devine violent pe fondul bolii de care suferă, infracțiunea dedusă judecății fiind comisă tocmai într-o astfel de împrejurare, și a fost efectuată o expertiză medico-legală prin care s-a stabilit că inculpatul suferă de o boală, astfel că se impune luarea față de inculpat a măsurii de siguranță a obligării la tratament medical. Faptul că inculpatul poate dezvolta un comportament violent, pe fondul bolii de care suferă, a rezultat, pe de o parte, din conținutul expertizei psihiatrice prin care s-a menționat că examinarea psihologică a evidențiat manifestări iritativ-impulsive, pe fondul consumului de alcool, și, pe de altă parte, din modalitatea concretă de comitere a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, faptă constând în aceea că a amenințat-o pe partea civilă, în timp ce manipula un cuțit, în loc public și în plină zi.

Boala de care suferă inculpatul a rezultat din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică prin care s-a concluzionat că inculpatul prezintă diagnosticul de "psihosindrom de dependență etanolică; tulburare de personalitate de tip instabil emoțional", raport prin care s-a concluzionat că inculpatul păstrează capacitatea psihică de apreciere a conținutului și a consecințelor faptelor social negative ale faptei comise, față de care păstrează discernământul. Totodată, comisia a recomandat tratament de specialitate prin rețeaua psihiatrică locală, evitarea consumului de alcool și a situațiilor conflictuale.

Instanța a conchis că obligarea la tratament medical este unica măsură de siguranță ce poate fi dispusă față de inculpat, în vederea proteguirii intereselor sociale, care trebuie să se dezvolte la adăpost de orice fapte prevăzute de legea penală, dar și a intereselor proprii ale inculpatului, care trebuie să vizeze însănătoșirea sa ori ameliorarea bolii de care suferă, așa cum rezultă din conținutul raportului de nouă expertiză și din modalitatea concretă de comitere a faptei de amenințare de către inculpat.

În baza art. 255 din C. proc. pen., instanța a dispus restituirea cuțitului către mama inculpatului, numita B. întrucât, din declarațiile inculpatului, a rezultat că aceasta nu a cunoscut scopul folosirii acestui obiect.

În baza dispozițiilor art. 112 alin. (3) din C. pen., instanța a dispus confiscarea specială a contravalorii, în cuantum de 20 RON, a cuțitului folosit la comiterea infracțiunii, predat Detașamentului 3 Jandarmi Onești, așa cum rezultă din procesul-verbal, emis în data de 28.05.2020, aflat la dosarul de urmărire penală.

În latura civilă a cauzei, instanța a observat că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă, cu respectarea termenului procedural prevăzut de art. 20 alin. (1) din C. proc. pen., solicitând 5000 RON, despăgubiri morale.

Referitor la existența prejudiciului, instanța a reținut că noțiunea de "prejudiciu" cuprinde toate efectele negative resimțite de o persoană ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană, iar pentru a fi susceptibil de reparare prejudiciul trebuie să îndeplinească două condiții: să fie cert (existența sa și posibilitățile de evaluare să fie sigure, respectiv prejudiciul să se fi produs deja la data la care se solicită a fi acoperit ori producerea sa în viitor să fie sigură, nu eventuală) și să nu fi fost încă reparat.

În ceea ce privește prejudiciul moral, instanța a reținut că stabilirea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cum este în cazul prejudiciului material, daunele morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii cum ar fi cele referitoare la consecințele negative suferite de părțile civile, în cazul de față în plan emoțional și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs. În general, repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii victimelor, pe cât posibil, în situația anterioară (restitutio in integrum).

Instanța de fond a avut în vedere că despăgubirile acordate victimei trebuie să constituie o justă și integrală reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită a autorului, fiind de principiu că victima unui fapt ilicit are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, iar întinderea despăgubirilor este determinată de principiul reparației integrale a prejudiciului, dar, totodată, sumele acordate cu titlu de daune morale nu trebuie sa reprezinte o îmbogățire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferință certă, rezultată din producerea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică fără îndoială și o doza de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, în măsura să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale (Decizia nr. 6330/2011, secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Astfel, a reținut că evaluarea daunelor morale trebuie să corespundă corelativ atât criteriilor de echitate, de compensare, de sancțiune de ordin civil pentru inculpat, dar nici să nu se transforme într-o sumă exorbitantă.

La aprecierea cuantumului acestora, instanța s-a raporta la importanța valorii lezate, ce este una importantă, dreptul la demnitate și integritate morală, dreptul de liberă apartenență la etnie, la modalitatea concretă în care inculpatul a comis fapta de amenințare, partea civilă fiind supusă proferării de amenințări grave și jigniri, pe criterii de etnie, în loc public, în plină zi, de față cu mai multe persoane, printre care și concubina sa.

Prejudiciul moral a constat în efectul negativ suferit de partea civilă, ca urmare atingerii aduse onoarei, demnității sale, inclusiv prin deteriorarea percepției celorlalți asupra persoanei sale, raportat la etnia sa.

De asemenea, s-a reținut că partea civilă, cu siguranță s-a simțit umilită de acțiunile inculpatului, aceasta fiind acuzată de inculpat, fără existența vreunei date plauzibile, că i-ar fi furat câinele, fiind amenințată cu un cuțit, fiind ponegrită, totul pe motive etnice, în loc public, de față cu multe persoane.

Instanța a conchis că efectele negative suferite de către partea civilă, în plan psihic și afectiv, prin amenințarea sa pe motive de etnie, sunt dificil de cuantificat, însă e de netăgăduit suferința puternică, posibil persistentă în timp, provocată de acțiunile agresive ale inculpatului. Astfel, instanța a reținut că suma de 5.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, reprezintă o compensație proporțională cu suferința morală pricinuită părții civile prin acțiunile ilicite ale inculpatului, dar și echitabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..

Inculpatul nu a indicat motivele declarării căii de atac în cuprinsul cererii formulate, precizând că acestea vor face obiectul unei cereri separate, după ce va lua la cunoștință de motivarea sentinței penale apelate.

În cursul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat a criticat sentința atacată exclusiv sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, apreciind că se impune reducerea acesteia în raport de circumstanțele reale ale cauzei și de cele personale ale inculpatului.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel:

Învestită în cel de-al doilea grad de jurisdicție, Înalta Curte, la termenul de judecată din data de 31 mai 2023, a luat act de lipsa inculpatului A. și, notând că nu sunt cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Ansamblul circumstanțelor faptice în care a fost comisă infracțiunea de amenințare imputată apelantului inculpat a fost corect reținut de către instanța de fond, în urma unei analize judicioase a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât și pe parcursul cercetării judecătorești.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelului declarat, efectuând propria analiză a particularităților cauzei și reținând că în apel nu au fost administrate probe noi, Înalta Curte constată temeinice statuările primei instanțe referitoare la circumstanțele temporale și contextuale în care în care a fost săvârșită fapta dedusă judecății.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, în special declarațiile inculpatului A., ale părții civile C. și ale martorilor D., E., F., G., proces-verbal de constatare a faptei din 28.05.2020, reiese că, în după-amiaza zilei de 28.05.2020, în jurul orei 16:00, inculpatul A., după ce s-a înarmat cu un cuțit, pe care l-a luat anterior din apartamentul mamei sale, pe fondul supărării și enervării cauzate de dispariția animalului său de companie, un câine, precum și a bănuielilor cu privire la faptul că acesta ar fi fost sustras de cetățeni de etnie romă, a proferat injurii, amenințări cu moartea și acte de violență fizică, precum și remarci degradante referitoare la originea etnică către partea civilă C., în timp ce flutura un cuțit, aflat în mâna sa stângă, în parcarea amplasată în spatele sediilor Judecătoriei Onești și al Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești. De altfel, așa cum reiese din declarațiile pe care apelantul inculpat le-a dat atât în faza de urmărire penală, cât și în etapa judecății în primă instanță, acesta recunoaște succesiunea evenimentelor din data de 28.05.2020, negând situația de fapt reținută prin actul de sesizare și confirmată de către instanța de fond doar sub aspectul mobilului care ar fi determinat comiterea faptei, care atrage și reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 77 lit. h) din C. pen. - "săvârșirea infracțiunii pentru motive legate de (...) etnie". Sub acest din urmă aspect, Înalta Curte constată că apărările formulate de către inculpat în primul grad de jurisdicție sunt nefondate, toate acțiunile sale îndreptate împotriva părții civile C. fiind determinate de apartenența părții civile la etnia romă și de prejudecățile inculpatului cu privire la membrii comunităților de romi, în contextul în care niciun element obiectiv nu era de natură a-l conduce pe inculpat la concluzia că partea civilă ar avea vreo legătură cu dispariția animalului său de companie.

Prin urmare, fapta astfel comisă realizează toate condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă proprii infracțiunii de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, deși justă, soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului A. nu poate fi menținută, în condițiile în care pe parcursul procesului penal a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale înainte de primul termen de judecată în apel, respectiv prescripția răspunderii penale.

Aceasta în contextul în care, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018) s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"(...) în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (parag. 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în M. Of. nr. 531/30.05.2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. nr. 1141/28.11.2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25.06.2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30.05.2022 -, nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului termenului prescripției răspunderii penale, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă este reprezentată de dispozițiile legale în vigoare în perioada respectivă.

În continuare, Înalta Curte reține că, potrivit acestor reglementări, infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă la care, urmare a reținerii circumstanței agravante legale prevăzute de art. 77 lit. h) din C. pen., se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăși o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) din C. pen., "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt:

a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani;

b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani;

c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani;

e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege, potrivit art. 187 din C. pen., pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Prin urmare, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de amenințare se determină prin raportare maximul special al pedepsei stabilite pentru infracțiunea de amenințare de dispozițiile art. 206 alin. (1) din C. pen., de un an închisoare, fără a fi avută în considerare cauza de agravare reglementată de art. 77 lit. h) din C. pen. și este de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen.

Cum, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. (...).", având în vedere data săvârșirii faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, 28 mai 2020, prin raportare la dispozițiile art. 186 alin. (1) din C. pen., acesta s-a împlinit la data de 28 mai 2023.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, context în care, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.. Totodată, Înalta Curte apreciază că împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale anterior primului termen de judecată acordat în cauză și ținând cont faptul că apelantul inculpat nu s-a prezentat la judecarea cauzei, și faptul că nu a indicat motivele pentru care a declarat calea de atac constituie circumstanțe în raport cu care se poate concluziona că inculpatul și-a manifestat voința în sensul încetării procesului penal.

Concomitent, constată că menținerea celorlalte măsuri dispuse de către instanța de fond este necesară în raport de datele concrete ale cauzei.

Astfel, în ceea ce privește măsurile de siguranță, Înalta Curte notează că acestea sunt sancțiuni de drept penal, care, potrivit art. 107 din C. pen., au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală și se dispun față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranță au o natură și un regim juridic diferite de pedepsele penale, nefiind dispuse ca urmare a comiterii unor infracțiuni. Cu alte cuvinte, așa cum a reținut și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 206 din 20 aprilie 2023 (parag. 16), "dispunerea măsurilor de siguranță nu este o consecință a angajării răspunderii penale și nu depinde de gravitatea faptelor săvârșite, acestea putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, pentru că dispunerea lor este determinată de existența stării de pericol pe care o prezintă persoana făptuitorului. Fiind menite să combată starea de pericol ce rezultă din săvârșirea faptei prevăzute de legea penală și să preîntâmpine comiterea unor astfel de fapte, măsurile de siguranță se iau pe durată nedeterminată, putând fi menținute atâta vreme cât există starea de pericol."

În speță, se constată că diagnosticul psihiatric pus apelantului inculpat A. prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din data de 24 noiembrie 2023, respectiv psihosindrom de dependență etanolică, tulburare de personalitate de tip instabil emoțional, manifestări iritativ-impulsive pe fondul consumului de alcool, coroborat cu modalitatea în care acesta și-a gestionat situația emoțională care a escaladat prin săvârșirea faptelor de care este acuzat, denotă că starea sa reprezintă un pericol pentru societate, care poate fi estompat doar prin obligarea inculpatului la a urma tratamentul medical recomandat până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

În ceea ce privește confiscarea specială a sumei de 20 RON, reprezentând contravaloarea cuțitului folosit la comiterea infracțiunii, cuțit predat Detașamentului 3 Jandarmi Onești, conform procesului-verbal, emis în data de 28.05.2020, aceasta este fondată, întrucât cuțitul nu aparține apelantului inculpat A., ci mamei acestuia, B., care nu a cunoscut scopul folosirii sale, împrejurare în raport de care urmează să îi fie restituit.

De asemenea, se constată că încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., justificată de constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale, nu are ca efect lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile, instanța având îndatorirea de a se pronunța prin hotărâre asupra acesteia, conform art. 25 alin. (5) raportat la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri morale, sumă pe care instanța de fond a considerat-o o justă și integrală reparare a prejudiciului cauzat de fapta ilicită a apelantului inculpat A..

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că prejudiciul moral astfel cuantificat reprezintă o despăgubire echitabilă a persoanei vătămate, în considerarea suferințelor emoționale care i-au fost cauzate prin comportamentul agresiv al apelantului inculpat, în special stările de temere și umilință pe care le-a simțit în urma amenințărilor și a jignirilor pe care inculpatul, înarmat cu un cuțit, i le-a adresat, în contextul în care aceasta nu a provocat în nicio modalitate un astfel de comportament, ba mai mult, nici nu îl cunoștea pe inculpat.

În consecință, Înalta Curte, va admite apelul declarat de inculpatul A., va desființa, în parte, sentința penală apelată, doar sub aspectul soluției de condamnare a inculpatului, și, rejudecând în fond:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen., menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (3) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 39 din data de 11 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală apelată, doar sub aspectul soluției de condamnare a inculpatului, și, rejudecând în fond:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. h) din C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desenat din oficiu pentru apelantul inculpat A., în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2023.

GGC - NN