ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2023

HOTĂRÂRE
06.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 martie 2023 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția I penală (instanță investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 623 din 22 septembrie 2022 a Judecătoriei Sector 3 București), a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre, reevaluând, în condițiile art. 242 alin. (2) C. proc. pen., împrejurările cauzei și conduita procesuală a inculpatului, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, măsura arestării preventive fiind în continuare necesară bunei desfășurări a procesului penal și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, dar și proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului.

****

Împotriva acestei încheieri, la data de 22 martie 2023 (data poștei), a formulat contestație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 30 martie 2023, sub nr. x/2021/a27, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului C10.

La termenul fixat în cauză, 6 aprilie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației formulate de inculpatul A., susținând că aceasta este îndreptată împotriva unei încheieri care, potrivit legii, este definitivă, fiind pronunțată în procedura apelului.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea contestației exercitate de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care, în faza procesuală a apelului, instanța de control judiciar a respins, ca nefondată, cererea inculpatului A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

Această încheiere nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație, excedând sferei încheierilor împotriva cărora se poate exercita cale de atac, conform art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale menționate, "împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare."

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale rezultă că încheierile prin care instanța de control judiciar dispune asupra măsurilor preventive în cursul judecății nu sunt susceptibile a fi atacate cu contestație, aceste hotărâri fiind definitive.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.:

"calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".

Pentru considerentele prezentate, constatând că inculpatul A. a formulat contestație împotriva unei încheieri definitive, nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., raportat la art. 206 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația exercitată de acesta.

În consecință, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în sumă de 340 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 21 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2023
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea din data de 28 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza
ÎCCJ 2023-01-03
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2023
Ședința publică din data de 03 ianuarie 2023 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din data de7.12.2022, Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 208 al
ÎCCJ 2021-11-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 961/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Deliberând asupra admisibilității contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală din data de 05 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul
ÎCCJ 2022-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală
aplicând în aceste condiții o pedeapsă peste maximul special redus în condițiile aplicării succesive obligatorii a cauzelor speciale de reducere a pedepsei. În concluzie, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și a) disp
ÎCCJ 2024-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 637/2024
din 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018 și de la 21.02.2018 la 01.03.2018, arestarea preventivă și arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019, precum și detenția de l
Sursă