ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.04.2023

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2023

HOTĂRÂRE
25.04.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea formulată de recurentul inculpat A. și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, s-a reținut că autorul excepției nu are niciun interes procesual propriu în invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., atâta timp cât cererea de recurs în casație nu a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.

În acest sens, s-a avut în vedere că la dosarul înaintat instanței supreme nu au fost atașate și dovezile de comunicare a deciziei penale recurate către D.N.A., Serviciul Teritorial Timișoara, inculpați, partea civilă și partea responsabilă civilmente, ci doar borderourile de expediere către poștă . Deși au fost efectuate demersuri pentru înaintarea dovezilor de comunicare, Curtea de Apel Timișoara a transmis că nu deține aceste înscrisuri (adresa de la dosar I.C.C.J.), în același sens fiind și precizările Tribunalului Timiș (procesul-verbal de la dosar I.C.C.J.). Prin urmare, în lipsa dovezilor de comunicare a deciziei recurate, nu se poate considera că termenul de declarare a recursului în casație s-ar fi împlinit.

În atare situație, întrucât, în speță, nu se pune problema tardivității căii extraordinare de atac, s-a apreciat că nu poate fi stabilită o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii în contenciosul constituțional cu privire la dispozițiile art. 435 din C. proc. pen. și soluționarea prezentului recurs în casație.

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că, prin raportare la aceste prevederi, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată recurentul inculpat A., de sesizare a Curți Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen.

Împotriva dispoziției încheierii din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, privind respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., a formulat recurs recurentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 aprilie 2023, sub Dosar nr. x/2016.1, cu termen de judecată la data de 25 aprilie 2023.

La data de 14 aprilie 2023, prin registratură, apărătorul ales al recurentului A., avocat B., a transmis o cerere prin care a solicitat retragerea recursului.

Examinând cererea de retragere a recursului formulată de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a lua act de manifestarea de voință a recurentului, în considerarea următoarelor argumente:

Înalta Curte constată că recurentul A., prin apărătorul său ales, avocat B., și-a manifestat voința de a-și retrage recursul formulat împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii formulată de recurentul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 4251 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. fac trimitere expresă la prevederile art. 415 din C. proc. pen., din care rezultă, potrivit alin. (1), că, până la închiderea dezbaterilor la instanța de control judiciar, părțile își pot retrage calea de atac declarată.

În consecință, evaluând manifestarea de voință a recurentului A. prin prisma considerațiilor teoretice expuse anterior, Înalta Curte constată că aceasta respectă exigențele art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., aplicabile în procedura de față în condițiile art. 4251 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

Ca urmare, dând eficiență dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul petent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 aprilie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 583/2023
Ședința publică din data de 14 septembrie 2023 Asupra recursului de față, constată următoarele: 1. Prin încheierea penală nr. 103/CO/CP din data de 30 iunie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală (instanță învestită cu soluționarea,
ÎCCJ 2023-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2023
a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 620/A din data de 15 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, în dosar nr. x/2020, reținând că se circumscrie cazulu
ÎCCJ 2023-05-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 370/2023
Ședința publică din data de 17 mai 2023 Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 25 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sec
ÎCCJ 2023-04-24
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 34/2023
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din data de 6 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul
ÎCCJ 2023-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 105/2023
Ședința publică din data de 08 februarie 2023 Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin încheierea din data de 27.12.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția Penală
Sursă