ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 34/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 09 noiembrie 2021 sub nr. x/118/2021, reclamanta Regia Autonomă Județeană A a solicitat obligarea pârâtului B la plata sumei de 1.493.330 lei, reprezentând prejudiciul cauzat regiei prin plata nelegală privind acordarea de tichete cadou, fără ca pentru aceste cheltuieli să existe prevederi bugetare aprobate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 și 1530-1548 C. civ. și ale O.U.G. nr. 109/2011.

Primul ciclu procesual Prin sentința nr. 1326 din 19 aprilie 2022, Tribunalul Constanța-Secția I civilă a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare și a respins cererea formulată de reclamanta Regia Autonomă Județeană A, în contradictoriu cu pârâtul B, ca fiind prescrisă. Prin decizia civilă nr. 216/C din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Constanța-Secția I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 1326 din 19 aprilie 2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/118/2021, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanța. Prin decizia nr. 1049 din 8 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția I civilă a anulat, ca tardiv, recursul formulat de pârâtul B împotriva deciziei nr. 216/C din 5 octombrie 2022 a Curții de Apel Constanța. La data de 13.12.2022 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța-Secția I civilă.

Al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 2949 din 24 octombrie 2023 pronunțată în dosar nr. x/118/2021*, Tribunalul Constanța-Secția I civilă a admis acțiunea reclamantei Regia Autonomă Județeană A și a obligat pârâtul B la plata, către reclamantă, a sumei de 1.493.330 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului constând în plăți nelegale de tichete cadou. Prin decizia nr. 47/C din 4 martie 2024, Curtea de Apel Constanța-Secția I civilă a admis apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 2949 din 24 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/118/2021*. A anulat în tot sentința civilă apelată și a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 47/C din 4 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța-Secția I civilă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta C S.A. (fostă Regia Autonomă Județeană A), solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii de fond. Recurenta a arătat că instanța de apel nu a procedat la coroborarea probelor administrate în cauză și nu a făcut o analiză pertinentă a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului. Recurenta a expus situația de fapt și etapele procesuale anterioare și a arătat că în urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României s-a întocmit procesul verbal de constatare nr 5635/15.07.2014 și s-a emis Decizia nr. 71/12.08.2014, prin care s-a constatat că, în calitatea sa de director general, intimatul-pârât a angajat și efectuat în perioada 2011-2013 plăți prin acordarea de tichete cadou în valoare de 1.493.330 lei, fără a exista prevederi legale în acest sens, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 82/1991, art. 9 alin. (1) din Legea nr 193/2006, art. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2006 și O.G. nr. 26/2013. Totodată, s-a mai reținut că, pe lângă interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor legale de către intimatul-pârât, în cadrul RAJA nu au existat organe de control intern, astfel încât toate deciziile luate de către directorul B, de cele mai multe ori greșite și care au antrenat patrimonial societatea, nu au fost supuse unui control intern, fiind aduse la îndeplinire fără a putea fi verificate din punct de vedere al legalității acestora. Prin decizia nr. 71/15.07.2014 a Curții de Conturi s-a dispus în sarcina organului de conducere al societății dispunerea de măsuri legale pentru înlăturarea neregulilor. Deși mandatul de director al intimatului-pârât a încetat în luna septembrie 2015, acesta cunoscând astfel măsurile impuse prin decizia Curții de Conturi, intimatul nu a contestat în instanță, însușindu-și, în aprecierea recurentei, concluziile reținute prin decizie. Față de această situație, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1357 C. civ., prima instanță reținând în mod corect că reclamanta a făcut dovada existenței în patrimoniul său a unui prejudiciu constând în suma de 1.493.330 lei plătită de către intimatul-pârât angajaților, în calitatea sa de ordonator de credite, cu titlu de tichete cadou. În mod corect, instanța de fond a apreciat în sensul că fapta intimatului-pârât de a încălca prevederile legale prin interpretarea și aplicarea eronată a acestora și de a nu avea un control intern în ceea ce privește plățile dispuse, este o faptă ilicită. Câtă vreme, deși putea uza de acest drept, Decizia nr. 71/2017 nu a fost contestată de către intimatul-pârât, cele constate de către controlorii financiari se prezumă a fi corecte, astfel că, în mod corect instanța de fond a reținut că intimatul-pârât nu a respectat dispozițiile Legii nr. 193/20006 și ale H.G. nr. 1317/2006, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 71/2014. Nu poate fi reținută apărarea intimatului-pârât potrivit căreia acesta nu avea calitate de ordonator de credite și că plățile au fost avizate de către Consiliul Județean, această susținere nefiind dovedită. Așa cum rezultă din Contractul de mandat nr. 3/25.07.2009, printre obligațiile directorului general se enumera și aceea de a transmite lunar Consiliului Județean D situația privind cheltuielile cu salariile realizate în luna anterioară și cumulate de la începutul anului, structura fondului de salarii, inclusiv fondul de salarii pentru directorul general. Or, din această clauză rezultă clar că directorul general este cel care stabilește cheltuielile cu personalul, includerea în mod nelegal în cadrul acestora a unor cheltuieli cu titlu de tichete cadou fiind, deci, o faptă ilicită a intimatului-pârât. Referitor la raportul de cauzalitate, sistemul în funcție de care se apreciază raportul de cauzalitate ca element al răspunderii este acela al indivizibilității cauzei cu condițiile. Potrivit acestui sistem, la stabilirea raportului cauzal trebuie să se aibă în vedere faptul că fenomenul cauză nu acționează izolat, ci că desfășurarea lui este condiționată de anumiți factori, care, fără a precede ei direct efectul păgubitor, favorizează totuși producerea efectului. În cauză, contrar celor reținute de către instanța de apel, acțiunea intimatului-pârât de a dispune în mod nelegal plata unor tichete cadou constituie cauza producerii prejudiciului material al recurentei. Recurenta apreciază că vinovăția intimatului-pârât a fost dovedită, acesta acționând în afara atribuțiilor sale stabilite prin contractul de mandat și cu încălcarea procedurii prevăzute de lege. Astfel, având în vedere că și Curtea reține că „fapta invocată prin cererea de chemare în judecată este gravă”, coroborat cu faptul că în arhivele societății nu au putut fi identificate înscrisuri suplimentare datând din perioada efectuării plăților nelegale, respectiv 2011-2013, societatea fiind supusă și procedurii insolventei în perioada 2016-2021 (unul dintre motivele stării de insolvabilitate fiind și plățile nelegale efectuate de intimatul-pârât), se impune admiterea recursului și menținerea hotărârii de fond.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul declarat de recurenta-reclamantă C S.A. (fostă Regia Autonomă Județeană A) în raport de excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 483 alin. (3) și ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual aplicabile, astfel că părțile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În litigiul pendinte, verificând cererea de recurs, se constată că, deși recurenta își întemeiază calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind situația în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, aceasta nu dezvoltă critici care să poată fi încadrate motivului de nelegalitate invocat. Astfel, recurenta expune textul legal menționat, descrie etapele procesuale anterioare și afirmă că „...în mod greșit instanța de apel a admis apelul formulat de intimatul-pârât B și a respins acțiunea formulată de subscrisa, reținând, fără a proceda la coroborarea probelor administrate în cauză și fără a face o analiză pertinentă a îndeplinirii condițiilor prescrise de lege pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului-pârât, că reclamanta nu a adus nicio probă pentru a dovedi fapta ilicită, cuantumul prejudiciului și culpa pârâtului”. Această afirmație nu este susceptibilă de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fiind formulată într-o manieră generică și cu trimitere la probatoriul administrat în apel, aspect de netemeinicie ce nu poate forma obiect de analiză al controlului de legalitate specific instanței de recurs. În continuare, recurenta descrie stări de fapt privind funcția ocupată de intimatul-pârât în perioada 2009-2015, modalitatea în care s-a desfășurat controlul Curții de Conturi finalizat prin Decizia nr. 71 din 12 august 2014 a acestei autorități și constatările cuprinse în această decizie. Este evident că redarea unor stări și situații de fapt nu este încadrabilă în vreuna din ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, prin urmare, nu poate fi analizată din perspectiva vreunui aspect de nelegalitate. Apoi recurenta redă textul art. 1357 C. civ., apreciază că din conținutul acestui text legal rezultă care sunt condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în ce constă prejudiciul și fapta ilicită și concluzionează că „În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a făcut dovada existenței în patrimoniul său a unui prejudiciu constând în suma de 1.493.330 lei plătită de către intimatul-pârât angajaților, în calitatea sa de ordonator de credite, cu titlu de tichete cadou”. Rezultă că recurenta, deși indică dispozițiile art. 1357 C. civ., nu învederează o eventuală interpretare sau aplicare greșită a acestui text de lege de către instanța de apel, ci expune considerații teoretice de ordin general și face trimitere la soluția de primă instanță, care a fost modificată prin decizia recurată. Or, pe de o parte, criticile deduse judecății în calea extraordinară a recursului trebuie să se raporteze la considerentele instanței care a pronunțat hotărârea recurată (instanța de apel), iar nu la cele ale hotărârii date în primă instanță, iar pe de altă parte, simpla indicare a unui text de lege în conținutul memoriului de recurs nu este suficientă pentru a determina încadrarea în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege, dacă nu este susținută de argumente în acest sens. Recurenta învederează cele statuate prin Decizia nr. 71/2014 a Curții de Conturi, face aprecieri cu privire la soluția instanței de fond și la apărările intimatului-pârât, expune conținutul contractului de mandat nr. 3 din 25 iulie 2009, precum și considerente teoretice de ordin general cu privire la raportul de cauzalitate și la vinovăție, concluzionând că „În cauză, contrar celor reținute de către instanța de apel, acțiunea intimatului-pârât de a dispune în mod nelegal plata unor tichete cadou constituie cauza producerii prejudiciului material al subscrisei”. Nici prin aceste afirmații nu sunt expuse aspecte de nelegalitate, care să fundamenteze motivul de recurs invocat, din care să rezulte în ce mod instanța de apel a interpretat sau aplicat greșit dispozițiile de drept material incidente. În ultimul paragraf al memoriului de recurs, recurenta arată că, întrucât chiar instanța de apel a reținut că fapta invocată prin cererea de chemare în judecată este gravă, iar în arhivele societății nu s-au putut identifica înscrisuri suplimentare datând din perioada efectuării plăților nelegale (2011-2013), se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii de fond. Motivarea recursului presupune nu numai indicarea, punctuală, a vreuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ., dar și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de recurentă. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului, situație față de care devine incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, întrucât criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta C S.A. (fostă Regia Autonomă Județeană A) împotriva deciziei nr. 47/C din 4 martie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Constanța-Secția I civilă.