ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de fata:
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constata următoarele:
Prin sentința comercială
nr. 4133 din 21 martie 2008 a Tribunalului București, secția a VI a comercială,
s-a admis acțiunea reclamantei SC S.E. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC B.
SA Bucuresti și A.V.A.S. Bucuresti și s-a constatat nulitatea absolută a pct. 5
din hotărârea A.G.E.A. din 11 octombrie 2007 referitoare la vânzarea activului
„Baracă metalică și teren aferent 545 mp”.
Apelurile
declarate împotriva acestei sentințe de către pârâtele SC B. SA Bucuresti și A.V.A.S.
Bucuresti au fost respinse ca nefondate prin Decizia comercială nr. 546 din 10
decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială.
Instanța
de control judiciar a avut în vedere că, potrivit art. 12 din Legea nr. 346/2004,
întreprinderile mici și mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor
autonome, societăților/companiilor naționale și societăților comerciale cu
capital majoritar de stat, cu respectarea dispozițiilor legale privind
proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Art. 12 lit. d) din Legea nr.
346/2004 prevede că întreprinderile mici și mijlocii au drept de preferință la
cumpărarea activelor disponibile ale regiilor autonome,
societăților/companiilor naționale precum și ale societăților comerciale cu
capital majoritar de stat aflate în vecinătatea imediată a activelor pe care le
dețin în proprietate. Dreptul de preferință se poate exercita prin depunerea
unei solicitări în acest sens, în termen de 30 de zile calendaristice de la
data înscrierii activului pe listele cuprinzând activele disponibile prevăzute
la art. 13 alin. (4). Este interzis sub sancțiunea nulității absolute,
transferul, în orice moment al dreptului de proprietate asupra activului
disponibil, fără acordarea dreptului de preferință.
Fără a
înlătura aplicabilitatea prevederilor legii generale - legea privatizării - ce
constituie dreptul comun în materie, curtea de apel a apreciat că, în speță
sunt aplicabile prevederile Legii nr. 346/2004, lege cu caracter special, fiind
cunoscută regula că norma specială se aplică cu prioritate ori de câte ori se
găsește în fața unui caz care intră în prevederile sale.
Față de
cele arătate și nu în ultimul rând și față de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 346/2004
care prevede că, regiile autonome, societățile, companiile naționale precum și
societățile comerciale cu capital majoritar de stat sunt obligate ca în termen
de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către întreprinderile mici și
mijlocii să încheie contractele de vânzare-cumpărare, Curtea a apreciat că în
speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 346/2004 și nu Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și
completările ulterioare.
În ceea
ce privește susținerea A.V.A.S. în sensul că Hotărârii A.G.E.A. este legală
fiind adoptată în concordanță cu legislația internă și europeană, prin
invocarea art. 81 alin. (1) și (2) din Tratatul de la Roma și art. 11 alin. (2)
din Constituție, Curtea a reținut că este neîntemeiată deoarece art. 85 alin.
(1) arată în mod expres că sunt interzise practicile ce pot aduce atingere
liberei concurențe, deci nu este incident în speța de față.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC B. SA Bucuresti prin
administrator judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S. Bucuresti, care au invocat art. 304
pct. 9 C. proc. civ. și au susținut încălcarea legii de către instanța de apel.
Înalta
Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, va admite
recursurile și va răspunde acestora printr-un considerent comun, după cum
urmează:
Hotărârea
atacată este nelegala, urmând a fi modificata pentru motivul prevăzut la art. 304
pct. 9 C. proc. civ., fiind data cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor
art. 12 și art. 13 din Legea nr. 346/2004, precum și a dispozițiilor art.
15 din Legea nr. 137/2002 întrucât în speța de fata sunt incidente prevederile
legislației privatizării, cadrul legal special in privința închirierii si
vânzării activelor societăților comerciale, iar nu dispozițiile Legii nr. 346/2004
astfel cum au considerat atât instanța de fond cat si instanța de apel.
În
conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru
accelerarea privatizării, cu modificările si completările ulterioare:
Art. 2 -
"Prevederile prezentei legi se aplica societăților comerciale, indiferent
de actul normativ în baza căruia s-au înființat, la care statul sau o
autoritate a administrației publice locale este acționar sau asociat,
filialelor la care sunt acționari/asociați majoritari societăți comerciale cu
capital majoritar de stat, precum și regiilor autonome".
Art. 15 alin.
(4) - "Vânzarea, închirierea, asocierea în participațiune, aportul la
capitalul social al unei societăți comerciale, leasingul imobiliar și
constituirea uzufructului având ca obiect activele societății comerciale,
inclusiv cele de interes strategic, se aprobă de către adunarea generala a
acționarilor pe baza mandatului acordat de instituția publică implicată".
Dispozițiile
art. 153
22
din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale,
republicata, cu modificările și completările ulterioare, prevăd: „Consiliul de
administrație, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în
numele și în contul societății, prin care să dobândească bunuri pentru
aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în
garanție bunuri aflate in patrimoniul societății, a căror valoare depășește
jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii
actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor, data in
condițiile art. 115";
Concluzionând,
competența de aprobare a operațiunii de închiriere, vânzare a activelor unor
societăți comerciale în care statul este acționar, aparține adunării generale a
acționarilor.
Evident
ca, în cazul operațiunilor juridice menționate mai sus sunt incidente prevederile
legislației privatizării, cadrul legal special in privința închirierii si
vânzării activelor societăților comerciale.
În
decizia comerciala pronunțata, instanța de apel a înlăturat nejustificat aceste
apărări, reținând greșit că in speța sunt aplicabile prevederile legislației
specifice întreprinderilor mici si mijlocii, respectiv art. 12 și art. 13
din Legea nr. 346/2004.
Conform
prevederilor art. 13 (4) din Legea nr. 346/2004, cu modificările si
completările ulterioare, societățile comerciale cu capital majoritar de stat
sunt obligate să stabilească și să întocmească liste cuprinzând activele
disponibile, liste care trebuie transmise C.C.I. a Municipiului București.
Or, așa
cum și SC S.E. SRL cunoștea, asemenea liste cuprinzând activele disponibile ale
SC B. SA nu au fost depuse la C.C.I. a Municipiului București, astfel încât nu
sunt aplicabile prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările si completările
ulterioare.
Din
înscrisurile aflate la dosarul cauzei și apreciate de instanța ca fiind
pertinente, nu rezultă faptul că SC B. SA a stabilit și întocmit o asemenea
listă de active disponibile, astfel cum acestea sunt definite de legislația
întreprinderilor mici și mijlocii.
Prevederile
Legii nr. 346/2004, respectiv art. 13 alin. (1), (2) și (4), reglementează
expressis verbis faptul ca societatea comerciala este singura îndreptățită să
stabilescă dacă activele din patrimoniul acesteia sunt active disponibile (în
sensul că activele în cauză nu au fost utilizate mai mult de trei luni, se află
în conservare pentru o perioada mai mare de 1 an) și să întocmească lista la
care am făcut referire mai sus pe care să o depună la C.C.I. a Municipiului
București.
În acest
context, pornind de la ideea ca activul „baraca metalica si teren aferent in
suprafața de 545 mp” nu sunt active disponibile, astfel cum acestea sunt
definite de dispozițiile legale redate mai sus, rezultă că prevederile Legii nr.
346/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile
speței de față, nefiind îndeplinită condiția exercitării vreunui drept de
preferința atâta timp cat activele în cauză nu au fost declarate de societatea
comerciala ca fiind disponibile.
Pe lângă
această condiție de declarare a activelor ca fiind active disponibile in sensul
Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare, trebuie
îndeplinită și condiția existentei unui contract de închiriere în derulare.
În
condițiile în care rezultă ca nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 346/2004,
cu modificările si completările ulterioare, acestea nu sunt incidente speței de
față, soluția corectă a instanței ar fi trebuit sa fie admiterea apelului A.V.A.S.
În consecință,
societatea comercială poate vinde activele respective în concordanță deplină cu
dispozițiile Legii nr. 137/2002, cu modificările și completările ulterioare,
ale O.U.G. nr. 88/1997, cu modificările si completările ulterioare, fără a avea
obligația să respecte dispozițiile Legii nr. 346/2004. Totodată, instanța de
apel a reținut în mod greșit, în considerarea aplicării in cauza a prevederilor
art. 12 lit. d) din Legea nr. 346/2004, dreptul de preferința al SC S.E. SRL la
cumpărarea activelor disponibile.
De
altfel, potrivit art. 85 alin. (1) lit. d) din Tratatul din 25 mai 1957
privitor la instituirea unei Comunități Europene (Tratatul C.E.), sunt
interzise orice decizii sau practici care pot afecta comerțul, între alte state
prin aplicarea unor condiții inegale la pretenții echivalente față de
partenerii comerciali, creîndu-se astfel un dezavantaj concurențial". Prin
aceste dispoziții cuprinse in art. 85 Tratatul C.E. se anulează atât dreptul de
preferința, cât și stabilirea unui preț preferențial invocate de pârâtă.
Tratatul
de instituire a Comunității Europene a fost ratificat odată cu ratificarea
Tratatului de aderare a României la Comunitatea Europeana prin Legea nr. 157/2005.
Ca atare,
prevederile art. 85 din Tratatul din 25 martie 1957, pentru țara noastră, cu
referire la raporturile comerciale stabilite pe piața internă, ca parte a
pieței comunitare sunt obligatorii.
Instanța
de apel a considerat în mod eronat că prevederile art. 85 Tratatul C.E. nu sunt
incidente în speța de fata nesocotind principiul priorității dreptului
comunitar.
În
cadrul Curții Europene de Justiție, supremația (prioritatea) dreptului
comunitar trebuie sa fie generală și absolută, regăsindu-se asupra ansamblului
dreptului național, inclusiv și asupra regulilor constituționale.
Curtea
de Justiție a Uniunii Europene a arătat ca normele interne ale unui stat, chiar
și cele de ordin constituțional, nu pot justifica neîndeplinirea de către state
a obligațiilor comunitare. Aceasta a susținut că prin contrast cu tratatele
internaționale obișnuite, Tratatul C.E. a creat propriul sau sistem juridic,
care a devenit parte integranta a sistemelor juridice ale statelor membre și pe
care tribunalele lor sunt obligate sa-l aplice.
În acest
context normativ, dispozițiile Legii nr. 346/2004, ca lege speciala, își
încetează aplicabilitatea, fiind in contradicție evidenta cu art. 85 Tratatul C.E.
Având in
vedere cele expuse, instanța de apel era obligată să facă aplicarea art. 85 Tratatul
C.E., acesta susținând în mod total greșit că nu are relevanță în cauză pentru
considerentele relevate mai sus.
Totodată,
potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României, „tratatele ratificate de
Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern." Prin această
prevedere cuprinsă în legea fundamentală, este consacrat principiul priorității
dreptului comunitar. Astfel, odată ratificat, Tratatul de instituire a
Comunităților Europene devine parte a dreptului intern, devenind direct
aplicabil în legislația națională. Prevederile comunitare trebuie aplicate cu
prioritate, România devenind membră a U.E. începând cu 1 ianuarie 2007. În
acest context normativ, dispozițiile Legii nr. 346/2004, ca lege specială, își
încetează aplicabilitatea, fiind in contradicție evidenta cu textul menționat
din tratat.
Dispunând
în sensul respingerii apelurilor și pe fond admițând cererea introductivă și,
astfel, constatându-se nulitatea absoluta a pct. 5 din Hotărârea A.G.E.A. a SC
B. SA din 11 octombrie 2007, instanța de judecata a pronunțat o hotărâre
contrara legii, Hotărârea A.G.E.A. SC B. SA fiind legală, întrucât a fost
adoptata in concordanta cu legislația interna si europeana.
Pentru
aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se vor admite recursurile
declarate de pârâtele SC B. SA București prin administrator judiciar G.G.E. Sprl
și A.V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale nr. 546 din 10 decembrie 2008
a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Se va modifica în tot
decizia recurată în sensul că se vor admite apelurile declarate de pârâtele SC
B. SA București prin administrator judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S. București
împotriva sentinței comerciale nr. 4133 din 21 martie 2008 a Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, pe care o va schimba în totalitate. Se va
respinge acțiunea reclamantei SC S.E. SRL Voluntari în contradictoriu cu
pârâtele SC B. SA București prin administrator judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S.
București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursurile declarate de pârâtele SC B. SA București prin administrator
judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S. București împotriva Deciziei comerciale nr. 546
din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Modifică
în tot decizia recurată în sensul că admite apelurile declarate de pârâtele SC
B. SA București prin administrator judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S. București
împotriva sentinței comerciale nr. 4133 din 21 martie 2008 a Tribunalului
București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în totalitate.
Respinge
acțiunea reclamantei SC S.E. SRL Voluntari în contradictoriu cu pârâtele SC B.
SA București prin administrator judiciar G.G.E. Sprl și A.V.A.S. București.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.