ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3918/2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă, la data de 17.08.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A. și B., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman - reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii - prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., să constate netemeinicia Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. să dispună modificarea în parte a deciziei și majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cerere.

În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 255/2010 și prevederile Legii nr. 33/1994.

2.1. Prin sentința civilă nr. 408/08.03.2024, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Procedând astfel, Tribunalul Ilfov a reținut, în raport de unul dintre capetele principale de cerere formulate de reclamanți, respectiv cel care viza modificarea Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A., incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, precum și a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică specială nu se prevede altfel.

De asemenea, Tribunalul a constatat incidența prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ. care stabilesc criteriul de determinare al instanței competente în funcție de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, în ipoteza formulării mai multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, care au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată.

Reținând că Hotărârea nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A.. este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, iar reclamanții au solicitat modificarea acesteia, în strânsă legătură cu pretențiile lor referitoare la stabilirea despăgubirilor aferente exproprierii, Tribunalul Ilfov a stabilit că instanța mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal, este competentă material să dezlege cererea de chemare în judecată în ansamblul său.

2.2. Prin sentința nr. 855 din 15 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la primul termen de judecată acordat de Curtea de Apel din data de 15.05.2024, reclamanții au depus o precizare a cererii de chemare în judecată prin care au arătat că înțeleg să solicite constatarea netemeiniciei hotărârii de acordare a despăgubirii nr. 22/27.02.2023 prin care a fost expropriată suprafața de 1.117,00 mp în raport de Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020 emisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., modificarea în parte a deciziei și să se dispună majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere.

A arătat instanța că argumentul reținut de Tribunalul Ilfov pentru motivarea soluției de declinare a competenței de soluționare a cauzei către Curtea de Apel București s-a fundamentat pe faptul că unul dintre capetele principale de cerere formulate de reclamanți constă în modificarea Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de către CNAIR S.A., act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

Referitor la competența instanței de contencios administrativ, Curtea a subliniat că aceasta are un caracter special, derogatoriu de la dreptul comun și intervine doar în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Prin urmare, simpla calitate de autoritate publică a părților implicate nu atrage în mod obligatoriu competența instanței de contencios administrativ.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

În raport de prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, a reținut Curtea de Apel București că cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanțelor de drept comun.

De asemenea, art. 34 din Legea nr. 255/2020 dispune că prevederile acestui act normativ se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor acesteia.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "Soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere."

În cauză, obiectul acțiunii judiciare îl reprezintă contestarea cuantumului despăgubirilor stabilite în cadrul unei proceduri de expropriere, astfel încât competența de soluționare a cauzei nu se stabilește prin raportare la prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 coroborate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

În consecință, Curtea de Apel a constatat că Tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză în primă instanță.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie competența materială de soluționare a cauzei în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că reclamanții au învestit inițial instanța civilă cu o cerere prin care au solicitat modificarea în parte a Hotărârii nr. 1772/03.11.2021 emisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., ulterior precizată în fața instanței de contencios administrativ prin care au solicitat să se constate netemeinicia hotărârii de acordare a despăgubirii nr. 22/27.02.2023 prin care a fost expropriată suprafața de 1.117,00 mp, în raport de Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020 emisă de aceeași instituție, precum și majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri.

Se constată, astfel că, obiectul principal al litigiului ce face obiectul prezentului regulator de competență, vizează o decizie de expropriere emisă în conformitate cu Legii nr. 255/2010.

Prin urmare, raporturile juridice născute prin actul a cărui modificare se solicită sunt guvernate de legea specială în temeiul căreia a fost emisă decizia de expropriere atacată, și anume Legea nr. 255/2010, distinctă de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Legea nr. 255/2010 instituie o procedură specială de soluționare a acțiunilor în justiție privitoare la drepturile persoanelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și, totodată, stabilește legitimarea procesuală pasivă a autorităților sau instituțiilor publice care au atribuții și competențe speciale în domeniul respectiv, emiterea deciziei de expropriere fiind reglementată la articolul 9 din acest act normativ.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010; "(1) Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun".

Înalta Curte constată că în speță, reclamanții A. și B. au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite Decizia de expropriere nr. 887/16.07.2020, ipoteză în care se aplică norma de competență anterior citată.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 255/2010, potrivit cărora:

"Dispozițiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi".

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează despăgubiri datorate ca urmare a exproprierii pentru utilitate publică, iar dreptul comun în materie de expropriere este reprezentat de Legea nr. 33/1994, care în preambul prevede că:

"În vederea realizării unor lucrări care servesc unor utilități publice și ținând seama de caracterul de excepție conferit de Constituția României și de C. civ. cedării prin expropriere a dreptului de proprietate privată, drept a cărui protecție se realizează, de altfel, prin garantarea și ocrotirea sa de către lege, în mod egal, indiferent de titular, se adoptă prezenta lege, care cuprinde dispoziții de natură să asigure atât cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere și stabilire a despăgubirilor, cât și apărarea dreptului de proprietate privată."

Prin urmare, întrucât cererea de acordare a despăgubirilor este accesorie exproprierii, competența de soluționare a acestora aparține instanței competente pentru cererea de expropriere, art. 21 din Legea nr. 33/1994 prevăzând în acest sens că:

"soluționarea cererilor de expropriere este de competența tribunalului județean sau a Tribunalului București, în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere".

O asemenea interpretare reiese și din prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120."

Imobilul din speță, respectiv terenul în suprafața de 1.117,00 mp este situat în comuna Berceni, județul Ilfov, înscris la poziția nr. 712 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 354/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada de centură București, sector Centura Sud km 52 + 770 - km 100 + 900", pe raza localităților Glina, Cernica, Popești-Leordeni, Berceni, Vidra, Clinceni și Ciorogârla din județul Ilfov, localitate aflată în raza de competență a Tribunalului Ilfov, competența de soluționare a cauzei aparținând astfel acestei instanțe.

Sub acest aspect, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a reținut în mod corect că potrivit art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară".

Astfel, având în vedere obiectul litigiului, ce privește un act administrativ prin care s-au stabilit despăgubiri pentru exproprierea unui imobil, emis în temeiul unei legi speciale - Legea nr. 255/2010, precum și dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, art. 123 alin. (1) C. proc. civ. și art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov, secția civilă este instanța competentă să soluționeze cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.