ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3793/2024

Ședința publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, reclamantele A. și B. au solicitat instanței să constate netemeinicia Hotărârii nr. 887/16.07.2021 emise de către CNAIR S.A., să dispună modificarea în parte a deciziei, majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cerere.

Prin cererea precizatoare, reclamantele A. și B. au contestat cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite spre a le fi achitate, în cadrul procedurii de expropriere a loturilor de teren: tarla x, număr parcel x, număr cadastral x, număr cadastral x și număr cadastral x, conform H.G. nr. 354/2020.

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secția Civilă

Prin sentința civilă nr. 407 din 8 februarie 2024 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere că reclamanții au solicitat modificarea Hotărârii nr. 887/16.07.2021 emise de către CNAIR S.A. în strânsă legătură cu pretențiile lor referitoare la stabilirea despăgubirilor aferente exproprierii, astfel încât instanța mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel București, este competentă material să dezlege cererea de chemare în judecată în ansamblul său.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 939 din data de 24 mai 2024, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că reclamantele au solicitat doar modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite în procedura exproprierii, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, iar competența de soluționare a cauzei aparține instanței de drept comun, respectiv instanței civile care, din punct de vedere material, este Tribunalul.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ între instanțele sesizate îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu obiectul dedus judecății și prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamantele A. și B. au contestat cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite spre a le fi achitate, în cadrul procedurii de expropriere a loturilor de teren: tarla x, număr parcel x, număr cadastral x, număr cadastral x și număr cadastral x, conform H.G. nr. 354/2020, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21-29 din Legea nr. 33/1994 și art. 22-23 din Legea nr. 255/2010.

Cererea nu conține nicio critică de nelegalitate a H.G. nr. 37/2021 cu privire la măsurile dispuse de autoritatea publică, privind amplasamentul lucrării de utilitate publică aprobat sau declanșarea procedurii de expropriere.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, sunt aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care "Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun."

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferul dreptului de proprietate", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei aparține instanței de drept comun, respectiv instanței civile, iar conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, aplicabil prin prisma art. 34 din Legea nr. 255/2010, instanța civilă la care se referă art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 este tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.

În același sens, Curtea are în vedere și statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - complet RIL din Decizia nr. 14/2019, în care s-a reținut, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, că instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate și solicită atât stabilirea acestora de către instanță, cât și obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere și consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.

Astfel, Înalta Curte a reținut că este de competența instanței conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, instanță care este cea de drept comun, potrivit art. 23 alin. (1) din aceeași lege, și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate, aceasta fiind situația în prezenta cauză.

Așa cum rezultă și din cererea de chemare în judecată, reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 și pe cele ale Legii nr. 33/1994, nefiind nici un dubiu cu privire la materia cauzei.

Prin urmare, legea specială aplicabilă în această cauză, raportat la obiectul acțiunii, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanțelor de drept comun, situație în care competența de soluționare a prezentului litigiu va fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului Ilfov.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A. și B. și pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.