Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2013

HOTĂRÂRE
25.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 301/PI din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 133 alin. (1) cu aplicarea art. 721 C. proc. civ., a fost anulată plângerea formulată de petentul A.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că, în cauză, nu se poate desluși obiectul plângerii. Împotriva acestei sentințe, petentul A.I. a declarat recurs. Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuția părților admisibilitatea recursului declarat de petent.

Examinând recursul declarat de petent, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin,8 al aceluiași articol este definitivă. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, hotărârea a fost pronunțată la data de 25 noiembrie 2010, după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menționate. Potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege. Petentul A.I. și-a exercitat dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Înalta Curte a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.I. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A.I. împotriva Sentinței penale nr. 301/PI din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1575/2013
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 290/PI din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 31/2013
Asupra recursului penal de față, constată următoarele: În baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin sentința penală nr. 220/PI din 19 septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost re
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2012
folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a
ÎCCJ 2012-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3683/2012
Asupra recursurilor penale de față; În baza actelor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33/ PI din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a r
ÎCCJ 2014-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală
art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exerci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă