ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin
rezoluția
nr.
295/P/2011 din 20 septembrie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații
judecători B.A.M., J.I., și D.F. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped.
de art. 246 C. pen., art. 248 și art. 248
1
C. pen., cu aplic. art.
33 lit. a) C. pen., ca urmare a plângerii penale depusă de petentul S.D..
În
motivare s-a reținut că la data de 27 iunie 2011, a fost înregistrată plângerea
formulată de petentul S.D..
Pe
fondul plângerii, petentul reclamă faptul că magistrații judecători B.A.M., I.J.
și F.D., în exercițiul sarcinilor de serviciu și-au îndeplinit în mod defectuos
atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării cauzelor cu care a fost investită
instanța de judecată și care le-au fost repartizate în speță dosarele nr.
1243/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, nr. 6359/31/2008 al Curții de Apel
Timișoara și nr. 5674/30/2010 al Curții de Apel Timișoara și în acest fel i s-a
cauzat o vătămare a intereselor legale. De asemenea, apreciază că s-a cauzat o
tulburare însemnată a bunului mers al justiției cu consecințe deosebit de
grave.
Petentul
reclamă că magistrații judecători menționați, nu ar fi ținut cont de practica
judiciară invocată de el în acțiuni și că soluțiile pronunțate nu sunt legale.
In faza
actelor premergătoare s-a procedat la identificarea și analizarea dosarelor
invocate de petent, respectiv dos. nr. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiș, Dosarul
cu același nr. al Curții de Apel Timișoara, dos. nr. 6359/50/2008 al
Tribunalului Timiș, dos. 6359/50/2008 al Curții de Apel Timișoara și dos.
1243/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, pentru analizarea celor care au fost
soluționate de către magistrații judecători reclamați de petent și
identificarea eventualelor aspecte infracționale reclamate de petent ca fiind
infracțiuni de serviciu.
Din
analiza dos. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiș - secția civilă, rezultă că
obiectul cauzei îl constituie acțiunea civilă formulată de reclamantul S.D., în
contradictoriu cu pârâții L.P.C.S.T. și I.Ș.J.T., având ca obiect obligația de
a face.
Prin
sentința nr. 2559/08 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul menționat completul
format din magistrații judecători l.P. - președinte și judecător A.D. a admis
excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei I.Ș.J.T.. Respinge
acțiunea formulată de reclamantul S.D. și I.Ș.J.T..
Această
sentință a fost atacată cu recurs de reclamant, recursul făcând obiectul Dosarului
nr. 5674/30/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și
asigurări sociale.
Cauza a
avut ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamantul S.D. împotriva
sentinței civile nr. 2559 pronunțată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul
Timiș, în Dosarul nr. 5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâții intimați L.P.C.S.T.
și I.Ș.J.T., având ca obiect litigiul de muncă - despăgubiri.
Prin
decizia civilă nr. 693/24.03-.2011,instanța constituită din judecător F.D. -
președinte, M.A.B. - judecător și I.J. - judecător, deliberând asupra
recursului în urma analizării tuturor cererilor părților „respinge recursul
declarat de către reclamantul S.D. împotriva sentinței civile nr. 2559
pronunțată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul Timiș, în Dosarul nr.
5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâții intimați L.P.C.S.T. și I.Ș.J.T..
Soluția este irevocabilă.
În
vederea pronunțării deciziei, magistrații judecători au procedat la analizarea
recursului declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor
art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304
1
C. proc. civ.
În ceea
ce privește Dosarul înregistrat sub nr. 1243/59/2010 la Curtea de Apel
Timișoara - secția litigii de muncă și asigurări sociale, se reține că acesta a
avut ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul S.D.
împotriva deciziei civile nr. 2506 din 05 octombrie 2010 pronunțată de Curtea
de Apel Timișoara, în dosar nr. 6359/30/2008, în contradictoriu cu intimații C.I.
și L.P.C.S.T..
Prin
decizia civilă nr. 212/27 01.2011, instanța constituită din președinta A.B. și
judecători I.J. și F.D., având în vedere prev. art. 318 C.proc. civ., a reținut
că nu orice greșeală materială poate fi privită ca motiv de contestație, ci
numai acele greșeli care au fost esențiale, determinând soluția eronată a
instanțelor, precum și faptul că susținerile formulate de contestator în calea
extraordinară de atac, de retractare, nu se încadrează în cerințele expres și
limitativ enunțate, vizând modul în care instanța de judecată a înțeles să
interpreteze art. 78 alin. (1) și (2) și alin. (8) din Legea nr. 19/2000, a
respins contestația în anulare formulată de contestator. Decizia este
irevocabilă.
În ceea
ce privește Dosarul nr. 6359/30/2008 al Tribunalului Timiș, acesta a avut ca
obiect acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S.D. în
contradictoriu cu pârâtul L.P.C.S.T., având ca obiect litigiu de muncă.
Prin
sentința civilă nr. 1094/PI din 03 mai 2010, instanța formată din președinte - L.V.
și judecător P.C., a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu
cu pârâtul, sentința fiind definitivă. împotriva acestei sentințe a formulat
recurs reclamantul - recurent S.D., în contradictoriu cu pârâții-intimați L.P.C.S.T.
și C.I., având ca obiect contestație decizie concediere.
Prin
decizia civilă nr. 2506/05 noiembrie 2010, instanța compusă din președinte C.M.D.
și judecători V.S. și C.P. respinge recursul reclamantului.
Din
analiza dosarelor menționate și în special a hotărârilor pronunțate e
judecătorii B.A.M., I.J. și F.D., judecători reclamați de petent, nu s-a
reținut comiterea vreunei infracțiuni de serviciu de către acesta. Cauzele au
fost analizate și judecate cu respectarea prevederilor legale și a deontologiei
profesionale.
Nemulțumirile
petentului legate de soluțiile pronunțate de magistrații judecători, nu pot
constitui temei pentru tragerea la răspunderea penală a acestora.
În ceea
ce privește o eventuală activitate infracțională a magistraților judecători, de
altfel, legiuitorul nu putea să incrimineze ca fapte penale, soluțiile pe care
le pronunță cei însărcinați să îndeplinească o activitate de jurisdicție, cât
timp aceștia se bucură de independență și autonomie.
Dacă
persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, săvârșesc o faptă
penală cu intenție, în legătură cu aceasta vor răspunde penal, însă în nici un
caz nu vor răspunde penal pentru soluțiile pe care le pronunță.
În
jurisprudență s-a reținut că hotărârile judecătorești, atât în privința
dispozițiilor, cât și a considerentelor, nu pot fi criticate decât prin căi
legale de atac, astfel că, o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată
prin ea însăși o infracțiune.
Dacă se
admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții, se pot face
plângeri penale, înseamnă că se instituie noi căi de atac neprevăzute de lege,
ceea ce este inadmisibil.
Mai
mult, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care
îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul
acesteia, devenite irevocabile, se creează posibilitatea unui comportament
abuziv al părților de rea credință, precum și o insecuritate juridică, prin
recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile
legale de atac.
În
materie civilă, cât și în materie penală, după epuizarea căilor de atac,
părțile nemulțumite recurg în mod șicanator la calea plângerii penale împotriva
celor care au pronunțat soluții (A se vedea în acest sens, prof. univ. dr. Gh.
Dobrican, Răspunderea judecătorilor, procurorilor .. în Dreptul nr. 6/2005,
pag. 146).
Împotriva
acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Procurorul General al
parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care prin rezoluția nr.
1253/11/2/2011 din 10 noiembrie 2011 a respins plângerea ca neîntemeiată,
considerând soluția procurorului ca legală și temeinică.
Împotriva
actelor procurorilor de mai sus a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara
petentul, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, considerând că
activitate de judecată a judecătorilor intimați constituie infracțiunile
reclamate, ca urmare a modului în care s-au soluționat dosarele în care a fost
parte.
S-a
reproșat totodată Procurorului general că analizând plângerea petentului
împotriva rezoluției procurorului de caz a preluat motivarea acestuia din urmă
și că nemulțumirea sa este determinată în principal de modul de soluționare
procedural al dosarelor, mod contrar dispozițiilor legale în domeniu.
Prin
sentința penală
nr.
7/PI din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza
art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată
plângerea petentului S.D., împotriva rezoluției nr. 295/P/2011 a Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20 septembrie 2011 și a rezoluției nr.
1253/11/2/2011, a Procurorului general al aceluiași Parchet.
Pentru a
hotărî astfel a reținut că potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția
României, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii",
principiu care stabilește că judecătorii la judecarea și soluționarea unei
cauze se întemeiază numai pe probele administrate, potrivit legii și aplică
dispozițiile legale în vigoare, în conformitate cu sentimentele și conștiința
lor că aceasta este soluția corectă și legală.
Așa cum
procurorii au arătat, în prezenta speță judecătorii intimați nu au făcut
altceva decât să-și exercite prerogativele conferite de lege și de principiul
de mai sus, respectiv să pronunțe soluții în dosare care reprezintă în opinia
lor corecta aplicare a legii.
Prin
urmare, modul în care judecătorii interpretează și aplică dispozițiile legale
într-un caz concret nu poate fi cenzurat decât prin căile de atac prevăzute de
lege, fără ca aceasta să poată fi considerată infracțiune, decât dacă ar exista
date sau fapte probate că interpretare și aplicarea legii într-o cauză s-a
făcut într-o modalitate încriminată de textul de lege ca infracțiune, ceea ce
în speță nu s-a întâmplat așa cum procurorii au reținut.
Cu alte
cuvinte, răspunderea penală a magistraților judecători nu este admisibilă doar
pentru modul în care au condus o procedură sau au pronunțat soluțiile
pronunțate în anumite dosare, întrucât aceasta ar afecta autoritatea de lucru
judecat și independența judecătorilor ca atribute esențiale ale statului de
drept.
Împotriva
sentinței nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția
penală, a declarat recurs petentul S.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei
Curți sub nr. 1752/59/2011.
Examinând
hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385
6
alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul
art. 385
15
alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că
recursul formulat de recurentul petent S.D., este inadmisibil, având în vedere că
decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă.
Înalta
Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care
intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care
legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă
exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un
act neprocesual.
Dispozițiile
art. 385
1
C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile,
care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile
ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual
penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a
condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.
În
prezenta cauză prin sentința nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel
Timișoara, secția penală, în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C.
proc. pen. , a respins ca nefondată plângerea petentului S.D., împotriva
rezoluției nr. 295/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
din 20 septembrie 2011 și a rezoluției nr. 1253/11/2/2011, a Procurorului
general al aceluiași Parchet, în condițiile în care textul de lege prevăzut la
art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei
căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind
definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar
prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curțide Casație și
Justiție .
Astfel,
exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul
astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.
Față de
considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.
385
15
alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva
sentinței penale nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara,
secția penală.
În
temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga
recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva sentinței penale
nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara- secția penală.
Obligă
recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțata
în ședința publica, azi 17 mai 2012.