ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1647/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin rezoluția nr. 295/P/2011 din 20 septembrie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători B.A.M., J.I., și D.F. pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 248 și art. 248 1 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., ca urmare a plângerii penale depusă de petentul S.D.. În motivare s-a reținut că la data de 27 iunie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul S.D.. Pe fondul plângerii, petentul reclamă faptul că magistrații judecători B.A.M., I.J.

și F.D., în exercițiul sarcinilor de serviciu și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării cauzelor cu care a fost investită instanța de judecată și care le-au fost repartizate în speță dosarele nr. 1243/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, nr. 6359/31/2008 al Curții de Apel Timișoara și nr. 5674/30/2010 al Curții de Apel Timișoara și în acest fel i s-a cauzat o vătămare a intereselor legale. De asemenea, apreciază că s-a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al justiției cu consecințe deosebit de grave. Petentul reclamă că magistrații judecători menționați, nu ar fi ținut cont de practica judiciară invocată de el în acțiuni și că soluțiile pronunțate nu sunt legale.

In faza actelor premergătoare s-a procedat la identificarea și analizarea dosarelor invocate de petent, respectiv dos. nr. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiș, Dosarul cu același nr. al Curții de Apel Timișoara, dos. nr. 6359/50/2008 al Tribunalului Timiș, dos. 6359/50/2008 al Curții de Apel Timișoara și dos. 1243/59/2010 al Curții de Apel Timișoara, pentru analizarea celor care au fost soluționate de către magistrații judecători reclamați de petent și identificarea eventualelor aspecte infracționale reclamate de petent ca fiind infracțiuni de serviciu. Din analiza dos. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiș - secția civilă, rezultă că obiectul cauzei îl constituie acțiunea civilă formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâții L.P.C.S.T.

și I.Ș.J.T., având ca obiect obligația de a face. Prin sentința nr. 2559/08 octombrie 2010 pronunțată în Dosarul menționat completul format din magistrații judecători l.P. - președinte și judecător A.D. a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei I.Ș.J.T.. Respinge acțiunea formulată de reclamantul S.D. și I.Ș.J.T.. Această sentință a fost atacată cu recurs de reclamant, recursul făcând obiectul Dosarului nr. 5674/30/2010 al Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale. Cauza a avut ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinței civile nr. 2559 pronunțată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâții intimați L.P.C.S.T.

și I.Ș.J.T., având ca obiect litigiul de muncă - despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 693/24.03-.2011,instanța constituită din judecător F.D. - președinte, M.A.B. - judecător și I.J. - judecător, deliberând asupra recursului în urma analizării tuturor cererilor părților „respinge recursul declarat de către reclamantul S.D. împotriva sentinței civile nr. 2559 pronunțată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâții intimați L.P.C.S.T. și I.Ș.J.T.. Soluția este irevocabilă. În vederea pronunțării deciziei, magistrații judecători au procedat la analizarea recursului declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 304 1 C. proc.

civ. În ceea ce privește Dosarul înregistrat sub nr. 1243/59/2010 la Curtea de Apel Timișoara - secția litigii de muncă și asigurări sociale, se reține că acesta a avut ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva deciziei civile nr. 2506 din 05 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosar nr. 6359/30/2008, în contradictoriu cu intimații C.I. și L.P.C.S.T.. Prin decizia civilă nr. 212/27 01.2011, instanța constituită din președinta A.B. și judecători I.J. și F.D., având în vedere prev. art. 318 C.proc.

civ., a reținut că nu orice greșeală materială poate fi privită ca motiv de contestație, ci numai acele greșeli care au fost esențiale, determinând soluția eronată a instanțelor, precum și faptul că susținerile formulate de contestator în calea extraordinară de atac, de retractare, nu se încadrează în cerințele expres și limitativ enunțate, vizând modul în care instanța de judecată a înțeles să interpreteze art. 78 alin. (1) și (2) și alin. (8) din Legea nr. 19/2000, a respins contestația în anulare formulată de contestator. Decizia este irevocabilă. În ceea ce privește Dosarul nr. 6359/30/2008 al Tribunalului Timiș, acesta a avut ca obiect acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul S.D.

în contradictoriu cu pârâtul L.P.C.S.T., având ca obiect litigiu de muncă. Prin sentința civilă nr. 1094/PI din 03 mai 2010, instanța formată din președinte - L.V. și judecător P.C., a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul, sentința fiind definitivă. împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul - recurent S.D., în contradictoriu cu pârâții-intimați L.P.C.S.T. și C.I., având ca obiect contestație decizie concediere. Prin decizia civilă nr. 2506/05 noiembrie 2010, instanța compusă din președinte C.M.D. și judecători V.S. și C.P. respinge recursul reclamantului. Din analiza dosarelor menționate și în special a hotărârilor pronunțate e judecătorii B.A.M., I.J.

și F.D., judecători reclamați de petent, nu s-a reținut comiterea vreunei infracțiuni de serviciu de către acesta. Cauzele au fost analizate și judecate cu respectarea prevederilor legale și a deontologiei profesionale. Nemulțumirile petentului legate de soluțiile pronunțate de magistrații judecători, nu pot constitui temei pentru tragerea la răspunderea penală a acestora. În ceea ce privește o eventuală activitate infracțională a magistraților judecători, de altfel, legiuitorul nu putea să incrimineze ca fapte penale, soluțiile pe care le pronunță cei însărcinați să îndeplinească o activitate de jurisdicție, cât timp aceștia se bucură de independență și autonomie. Dacă persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, săvârșesc o faptă penală cu intenție, în legătură cu aceasta vor răspunde penal, însă în nici un caz nu vor răspunde penal pentru soluțiile pe care le pronunță.

În jurisprudență s-a reținut că hotărârile judecătorești, atât în privința dispozițiilor, cât și a considerentelor, nu pot fi criticate decât prin căi legale de atac, astfel că, o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune. Dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunțat soluții, se pot face plângeri penale, înseamnă că se instituie noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Mai mult, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, devenite irevocabile, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac.

În materie civilă, cât și în materie penală, după epuizarea căilor de atac, părțile nemulțumite recurg în mod șicanator la calea plângerii penale împotriva celor care au pronunțat soluții (A se vedea în acest sens, prof. univ. dr. Gh. Dobrican, Răspunderea judecătorilor, procurorilor .. în Dreptul nr. 6/2005, pag. 146). Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care prin rezoluția nr. 1253/11/2/2011 din 10 noiembrie 2011 a respins plângerea ca neîntemeiată, considerând soluția procurorului ca legală și temeinică. Împotriva actelor procurorilor de mai sus a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara petentul, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, considerând că activitate de judecată a judecătorilor intimați constituie infracțiunile reclamate, ca urmare a modului în care s-au soluționat dosarele în care a fost parte.

S-a reproșat totodată Procurorului general că analizând plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului de caz a preluat motivarea acestuia din urmă și că nemulțumirea sa este determinată în principal de modul de soluționare procedural al dosarelor, mod contrar dispozițiilor legale în domeniu. Prin sentința penală nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea petentului S.D., împotriva rezoluției nr. 295/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20 septembrie 2011 și a rezoluției nr. 1253/11/2/2011, a Procurorului general al aceluiași Parchet.

Pentru a hotărî astfel a reținut că potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României, „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii", principiu care stabilește că judecătorii la judecarea și soluționarea unei cauze se întemeiază numai pe probele administrate, potrivit legii și aplică dispozițiile legale în vigoare, în conformitate cu sentimentele și conștiința lor că aceasta este soluția corectă și legală. Așa cum procurorii au arătat, în prezenta speță judecătorii intimați nu au făcut altceva decât să-și exercite prerogativele conferite de lege și de principiul de mai sus, respectiv să pronunțe soluții în dosare care reprezintă în opinia lor corecta aplicare a legii.

Prin urmare, modul în care judecătorii interpretează și aplică dispozițiile legale într-un caz concret nu poate fi cenzurat decât prin căile de atac prevăzute de lege, fără ca aceasta să poată fi considerată infracțiune, decât dacă ar exista date sau fapte probate că interpretare și aplicarea legii într-o cauză s-a făcut într-o modalitate încriminată de textul de lege ca infracțiune, ceea ce în speță nu s-a întâmplat așa cum procurorii au reținut. Cu alte cuvinte, răspunderea penală a magistraților judecători nu este admisibilă doar pentru modul în care au condus o procedură sau au pronunțat soluțiile pronunțate în anumite dosare, întrucât aceasta ar afecta autoritatea de lucru judecat și independența judecătorilor ca atribute esențiale ale statului de drept.

Împotriva sentinței nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a declarat recurs petentul S.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 1752/59/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent S.D., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este definitivă. Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. În prezenta cauză prin sentința nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , a respins ca nefondată plângerea petentului S.D., împotriva rezoluției nr. 295/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20 septembrie 2011 și a rezoluției nr. 1253/11/2/2011, a Procurorului general al aceluiași Parchet, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiționar în fața Înaltei Curțide Casație și Justiție . Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea. Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva sentinței penale nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva sentinței penale nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara- secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțata în ședința publica, azi 17 mai 2012.