ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1064/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1064/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că, prin Sentința penală nr. 301 din 20

septembrie 2011, Tribunalul Prahova, secția penală, a respins, ca neîntemeiată,

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.G., prin

apărător, din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit.

i) C. pen. în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art.

183 C. pen.

Totodată, în baza

art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.G. pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat la 18 (optsprezece) ani închisoare și

4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu

excepția dreptului de a alege.

În baza art. 250

alin. (1), (3) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 1 (un) an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Potrivit art. 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, aceea de 18 (optsprezece) ani închisoare și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a

alege.

S-au aplicat dispozițiile

art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 21 iulie 2010 la zi.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 250 alin. (1), (3) C. pen., s-a dispus condamnarea

inculpatului F.D.I. la 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

purtare abuzivă, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

Potrivit art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui

termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. și s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea

pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 C. pen. pe durata termenului de

încercare.

S-a luat act că

părțile vătămate I.C.M. și C.A. nu s-au constituit părți civile în cadrul

procesului penal.

A fost admisă

acțiunea civilă exercitată de partea civilă C.I.P. și, în consecință, a fost

obligat inculpatul B.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G.

SRL București la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale

reprezentând cheltuieli cu înmormântarea și parastasele ulterioare efectuate

victimei C.A.G., precum și la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune

morale.

A fost obligat

inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București

să plătească părții civile C.I.P. suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare

reprezentând onorariul apărătorului ales.

De asemenea, s-a

dispus obligarea celor doi inculpați la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, în după-amiaza zilei

de 20 iulie 2010, partea vătămată I.C.M. împreună cu victima C.A.G. au consumat

câte un pahar de bere la domiciliul celui din urmă, iar, în jurul orelor 19,00,

s-au deplasat la un bar situat la intersecția str. B.V. cu str. A., unde s-au

întâlnit cu martorul U.C. și unde, de asemenea, au consumat câte o bere cu

alcool. De la acest bar, cei trei s-au deplasat cu un taxi la un alt bar situat

în centrul mun. Ploiești, unde au mâncat mici și au băut câte două beri. În

jurul orelor 23,00, cei trei s-au deplasat în zona M.B. la un alt bar, unde au

mai băut o bere și, întrucât nu le-a plăcut locația, s-au hotărât să plece

către domiciliu. În timp ce erau în taxi, victima C.A.G. le-a propus celorlalți

să intre în Restaurantul „P.V.", unde s-au așezat la prima masă situată în

partea stângă, la intrare în local, și au comandat o carafă cu vin alb. După

aproximativ 15 - 20 minute de la sosirea acestora, în restaurant a intrat martorul

V.M.I., care s-a așezat la masa de lângă bar, situată în fața mesei unde erau

cei trei, stând la masă cu martora P.C.G., barmanița de la restaurant. Între

cei trei și martorul V.M.I. a intervenit o discuție în contradictoriu, martorul

V.M.I. dându-le mai multe țigări, la un moment dat martorul U.C. solicitându-i

acestuia să facă o partidă de skandenberg fără întrebuințarea violenței fizice

sau verbale.

În jurul orelor 2,00,

martora P.C.G. a acționat butonul de panică, comunicând că există un conflict

în local, la fața locului sosind în aproximativ 4 minute două echipaje SC B.G.

SRL București - Sucursala Ploiești, respectiv primul alcătuit din F.D., S.M.,

B.G. și N.M., iar cel de-al doilea din M.M.I. și I.D.F. În restaurant au intrat

toți cei șase agenți B. având cagulele pe față, iar șeful de tură M.M.I. a

întrebat-o pe martora P.C.G. motivul solicitării echipei de intervenție, având

în vedere ca în local nu era niciun scandal care să justifice acționarea

butonului de panică. Întrucât barmanița a comunicat că cei trei au provocat

scandal și a cerut ca aceștia să fie dați afară din restaurant, echipajul de la

B. a solicitat celor trei să părăsească localul. La scurt timp, martorul U.C.,

partea vătămata I.C.M. și victima C.A.G. s-au ridicat de la masă pentru a

pleca, primul ieșind partea vătămată I.C.M., iar după acesta martorul U.C.

Victima C.A.G. s-a ridicat de la masă, i-a făcut un semn cu pumnul strâns

martorului V.M.I. spunându-i „te aranjez eu", iar, în momentul în care a

ajuns la ieșirea din local, lângă vitrinele frigorifice, unde se afla

inculpatul B.G., a fost lovit de acesta, care i-a aplicat un pumn în față.

După ieșirea celor

trei din restaurant, agenții de intervenție și-au ridicat cagulele de pe față,

iar inculpatul B.G. a intrat în local, moment în care barmanița i-a spus că

unul din cei trei care au fost dați afară și-a uitat o geacă, motiv pentru care

acesta a luat geaca și a ieșit din local, plecând după aceștia. După inculpatul

B.G. a plecat și inculpatul F.D., care i-a văzut pe martorul U.C. și victima

C.A.G. deplasându-se pe trotuarul din partea stângă de la ieșirea din local. În

momentul în care martorul U.C. și victima C.A.G. erau în apropierea

intersecției, inculpatul B.G. a strigat la aceștia să se oprească pentru a le

da geaca, l-a lovit pe C.A.G., după care l-a ajuns din urmă pe martorul U.C.,

căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, martorul făcând

pe el de durere. Inculpatul F.D. i-a aplicat și el mai multe lovituri lui

C.A.G., loviturile primite de acesta de la cei doi ducând la căderea victimei

pe trotuar, aceasta lovindu-se la ambii genunchi. După acest incident,

inculpatul B.G. a intrat în restaurant, a luat o țigară de la martorul V.M.I.,

după care a ieșit din local împreună cu ceilalți agenți.

Văzând că a fost

urmărit de agenții de la B., partea vătămată I.C.M. a fugit spre intersecție,

apoi în partea stângă până a ajuns în dreptul unei biserici la o distanță de

aproximativ 60 metri față de intersecție, unde a stat ascuns după autoturismele

parcate.

După incident, șeful

de tură de intervenție M.M., împreună cu martorul I.D.M., au rămas în fața

restaurantului, iar celălalt echipaj a plecat către punctul fix de la autogara

S. La foarte scurt timp, partea vătămata I.C.M. s-a întors, iar când era

împreună cu martorul U.C. și cu victima C.A.G., acesta din urmă a luat de la

martorul U.C. telefonul mobil al acestuia și a apelat Serviciul Național Unic

de Urgență 112 la orele 02,24 unde, fiind transferat pentru a vorbi cu

operatoarea de la Serviciul de ambulanță, precum și la Dispeceratul poliției,

acesta a solicitat intervenția unui echipaj de poliție, precum și un echipaj al

ambulanței spunând „aș dori și eu un echipaj de poliție, dacă se poate la

„P.V." în Ploiești", iar, la întrebarea operatorului „ce s-a

întâmplat?" C.A.G. a răspuns „păi a venit B. ne-a bătut acolo, ne-a

omorât". în continuarea discuției cu operatorul de la Serviciul Național

Unic de Urgență 112, victima C.A.G. a fost întrebat dacă are nevoie de

îngrijiri medicale, acesta răspunzând afirmativ și menționând că este singurul

care este rănit. Întrucât s-a constatat că este nevoie de intervenția unui

echipaj medical, a fost transferat pentru a discuta cu operatorul de la

ambulanță, fiind din nou întrebat dacă este cineva rănit, acesta răspunzând „eu

sunt .. mă dor, mă dor, rău, rău, rău genunchii, mă dor, mi-a dat cu bâtele

astea cu ce au ei".

Întrucât șeful de

tură de intervenție M.M. a crezut că cei trei se întorc la restaurant, a

anunțat prin dispecerat să revină și celălalt echipaj, acesta sosind la fața

locului la foarte scurt timp, moment în care victima C.A.G., partea vătămată

I.C.M. și martorul U.C. erau în fața scărilor de la colțul imobilului, în

dreptul intersecției, fiind înconjurați de agenții de la B., care au coborât

din autoturism și s-au apropiat de aceștia având cagulele ridicate de pe față.

Atât victima C.A.G., cât și partea vătămată I.C.M. le-au spus agenților de la

B. că au anunțat organele de poliție, moment în care inculpatul B.G. s-a

îndreptat către aceștia, i-a aplicat o lovitură cu tomfa părții vătămate I.C.M.

în zona toracelui, iar, în momentul în care a ajuns lângă victima C.A.G., i-a

aplicat mai multe lovituri cu tomfa și pumnii, ce au condus la căderea victimei

pe trotuar cu fata în jos. în momentul în care inculpatul B.G. a lovit victima

C.A.G., partea vătămată l.C.M. a fugit către același loc unde s-a retras

anterior, așteptând să sosească și ceilalți doi, însă văzând că aceștia nu au

apărut, s-a deplasat către domiciliu și s-a întors la scurt timp cu un taxi,

găsindu-l pe C.A.G. decedat și rezemat de un gard metalic. Martorul U.C. stătea

în poziție șezut pe bordura de lângă imobil, rezemat de perete pe partea

dreaptă, la o distanță de aproximativ 4 metri față de locul în care inculpatul

B.G. a lovit victima C.A.G.

Deși victima C.A.G.

era întins la pământ cu fața în jos, agentul de intervenție de la B.,

inculpatul B.G. l-a lovit cu picioarele și cu tomfa în zona spatelui și a

coastelor, fără a ține cont de strigătele colegilor și ale celui agresat. După

ce a văzut că victima C.A.G. respiră foarte greu, B.G. s-a îndreptat către

martorul M.M. cu mâinile în cap spunându-i „bă acesta vorbește incoerent și

horcăie", după care s-a deplasat la restaurant, de unde a luat apă într-o

sticlă de 2,5 litri și a stropit victima pe față. În acest timp, victima era

întinsă pe trotuar cu fața în jos și nu mai avea vreo reacție, ceea ce l-a

determinat pe inculpat să se întoarcă în restaurant pentru a mai lua o sticlă

cu apă cu care a continuat să stropească victima. Întrucât victima nu se mai

mișca, inculpatul B.G., împreună cu inculpatul F.D., a rezemat-o cu spatele de

o poartă metalică aflată în apropiere, iar inculpatul B.G., când a trecut pe

lângă martorul U.C. i-a spus acestuia „du-te mă, ia-ți prietenul și plecați de

aici", martorul răspunzându-i „cum să mă duc să-l iau, nu vezi că l-ai

omorât?". întrucât anterior victima C.A.G. apelase serviciul de urgență

Serviciul Național Unic de Urgență 112 solicitând intervenția unui echipaj de

poliție și a ambulanței, acestea au sosit la scurt timp după incident,

echipajul medical constatând decesul victimei.

Conform raportului

medico-legal întocmit de S.M.L. Ploiești, moartea victimei C.A.G. a fost

violentă, s-a datorat unui politraumatism însoțit de contuzie cardiacă și

insuficienței cardio-circulatorii, leziunile constatate la autopsie putând fi

produse prin lovire cu corpuri dure. S-a arătat în același raport că loviturile

aplicate toracic posterior au determinat luxațiile costovertebrale infiltrate

hematie (deci vitale), infiltratul hematie periesofagian și contuzia cardiacă

(dovedită histopatologic conform examenului efectuat de I.N.M.L. M.M.

București). Totodată, s-a specificat că loviturile toracice au putut produce

fibrilație ventriculară și oprire cardiacă per se, în cazul de față infiltratul

hematie mioepicardic impietând asupra activității electrice a inimii,

determinând tulburări aritmice, disociație electromecanică și asistolie,

oprirea inimii fiind urmată de insuficiența cardio-respiratorie și deces.

Totodată, raportul medico-legal a specificat în mod expres că între leziunile

victimei și deces a existat legătură de cauzalitate directă necondiționată.

Această situație de

fapt a fost reținută de instanță pe baza coroborării întregului material

probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul

cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor - agenți de

intervenție B., procesul-verbal de recunoaștere din grup efectuată de către

martorul U.C., depozițiile acestuia, declarațiile inculpaților, precum și

concluziile raportului medico-legal de autopsie în care s-a menționat că

moartea victimei C.A.G. a fost violentă și s-a datorat unui politraumatism

însoțit de contuzie cardiacă și insuficiență cardio-circulatorie.

În drept, instanța a

apreciat că fapta inculpatului B.G. care, în data de 21 iulie 2010, a aplicat

mai multe lovituri cu tomfa și picioarele victimei C.A.G., ce au determinat

luxațiile costovertebrale infiltrate hematie, infiltratul hematie periesofagian

și contuzia cardiacă (dovedită histopatologic) care a impietat asupra

activității electrice a inimii determinând tulburări aritmice, disociație

electromecanică și asistolie, iar, în final, oprirea inimii, urmată de

insuficiență cardiorespiratorie și deces, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 -175 lit. i) C. pen.

În ceea ce privește

cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.

183 C. pen., formulată de inculpatul B.G., instanța a constatat că aceasta este

neîntemeiată întrucât, aplicând numeroase lovituri cu picioarele și tomfa în

zona toracică posterioară, cu o intensitate deosebită, acesta și-a reprezentat,

fără echivoc, producerea rezultatului letal pe care, chiar dacă nu l-a dorit,

l-a acceptat, astfel că a acționat cu intenția specifică de a ucide.

Referitor la fapta

aceluiași inculpat de a aplica o lovitură cu tomfa părții vătămate I.C.M.,

precum la fapta inculpatului F.D.I. de a aplica mai multe lovituri atât

victimei C.A.G., cât și martorului U.C., instanța a apreciat că acestea

întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de purtare

abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, Tribunalul a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama atât de gradul deosebit de ridicat

de pericol social al faptelor comise, de urmările produse și modalitatea în

care au fost săvârșite, cât și de persoana inculpaților, care nu au antecedente

penale, iar, pe parcursul procesului, au încercat să nege comiterea faptelor,

dând declarații contradictorii.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel partea civilă C.I.P., inculpații B.G. și F.D.I.,

precum și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București, pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul B.G., acesta a criticat, în principal, sentința

instanței de fond sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei pentru

care fost trimis în judecată, solicitând schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., în

cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu

a acționat cu intenția de a lovi victima în zonele vitale, singurele lovituri

pe care le-a aplicat acesteia fiind cu picioarele. În subsidiar, inculpatul a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ținând seama de

faptul că anterior nu a mai fost condamnat, că a regretat comiterea faptei și a

fost de acord cu despăgubirea părții civile în măsura în care prejudiciul a

fost dovedit.

Referitor la

inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul

greșitei sale condamnări, susținând că materialul probator administrat în cauză

nu justifică o astfel de soluție și solicitând, în consecință, achitarea sa

pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C.

pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Apelantul parte

civilă C.I.P. și apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL București -

Sucursala Ploiești au criticat hotărârea atacată sub aspectul cuantumului

daunelor morale, primul solicitând majorarea, iar partea responsabilă

civilmente reducerea corespunzătoare a acestora.

Prin Decizia penală

nr. 190 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de partea civilă C.I.P.,

a casat, în parte, pe latură civilă, sentința atacată și, în rejudecare, a

majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul B.G.,

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL București, de la

50.000 RON la suma de 150.000 RON, fiind menținute celelalte dispoziții ale

hotărârii.

Totodată, au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B.G. și F.D.I.,

precum și apelul părții responsabile civilmente SC B.G. SRL București.

S-a menținut

arestarea preventivă a inculpatului B.G. și s-a computat reținerea și arestarea

preventivă a acestuia de la 21 iulie 2010 la zi.

Apelanții inculpați

B.G. și F.D. și apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL București au

fost obligați să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 200

RON fiecare.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut că, în mod corect, instanța de fond a

stabilit vinovăția inculpaților B.G. și F.D.I., din probele administrate atât

la urmărirea penală, cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv

declarațiile martorilor, procesele-verbale de constatare, planșele foto, procesele-verbale

de confruntare, declarațiile părților civile, procesul-verbal de recunoaștere

din grup, declarațiile inculpaților și expertiza medico-legală, rezultând că

aceștia au comis faptele deduse judecății, a căror încadrare juridică a fost

legal stabilită.

În legătură cu

încadrarea juridică în infracțiunea de omor a faptei comise de către inculpatul

B.G., instanța a reținut că, după ce a aplicat un număr de lovituri puternice

victimei C.A.G., acesta din urmă a rămas întins la pământ cu fața în jos, iar

inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele și cu bastonul „tomfa"

în zona spatelui și a coapselor, în condițiile în care a ignorat strigătele

colegilor săi și ale victimei, care a început să respire tot mai greu, în final

survenind decesul, împrejurări din care rezultă că inculpatul a avut

reprezentarea prealabilă a acestui rezultat letal intervenit ca urmare a

agresiunilor grave și repetate asupra victimei. S-a făcut referire la raportul

de expertiză medico-legală, care a constatat că între leziunile grave cauzate

de inculpat victimei și deces a existat o legătură de cauzalitate directă,

datorită loviturilor foarte puternice aplicate de acesta în zone vitale,

inclusiv în zona toracică posterioară, care au generat infiltrate hematie

inclusiv în zona periesofagiană, contuzia cardiacă, producându-se o fibrilație

ventriculară și stop cardiac, urmate de insuficiență cardio-respiratorie și, în

final, decesul victimei, inculpatul având o deplină reprezentare a

consecințelor violențelor sale grave și care în contextul faptic dat nu aveau

nicio justificare.

Ca urmare, Curtea a

apreciat că, în mod corect, s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., și nu cea de loviri

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., intenția sa de a ucide

rezultând atât din mijloacele folosite și loviturile foarte puternice aplicate,

cât și din regiunea corporală lezată.

Având în vedere

gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpat, instanța apreciat că pedeapsa

ce i-a fost aplicată a fost în mod judicios individualizată, conform art. 72 și

art. 52 C. pen.

Cu privire la

inculpatul F.D.I., s-a reținut că acesta i-a aplicat mai multe lovituri atât

victimei, cât și martorului U.C., cu mult în afara cadrului legal care să fi

impus reacția sa violentă, așa cum a rezultat din declarațiile martorilor și

ale inculpaților, iar încadrarea juridică a faptei comisă de acesta a fost în

mod corespunzător stabilită.

De asemenea, Curtea a

constatat că și pedeapsa aplicată acestui inculpat de către prima instanță a

fost corect individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor de prevăzute de

art. 72 C. pen.

Referitor la apelul

declarat de partea civilă C.I.P., instanța a apreciat că acesta este fondat,

cuantumul daunelor morale ce i s-a acordat fiind prea redus față de

consecințele deosebit de grave ale faptei comise de inculpatul B.G. asupra

fiului său, aflat la o vârstă tânără, față de violența deosebită cu care a

acționat acesta și în raport cu traumele morale și psihice grave produse

acestuia, în calitate de părinte al victimei.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă C.I.P., inculpații

B.G. și F.D.I., precum și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL, reiterând

criticile formulate în apel.

Astfel, recurentul

inculpat B.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17 C. proc. pen., a susținut că instanța de fond și cea de prim control

judiciar au dat o greșită încadrare juridică faptei pentru care a fost trimis

în judecată, care întrunește, în opinia sa, elementele constitutive ale

infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., și

nu ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C.

pen., pentru care a fost condamnat. S-a arătat, în esență, sub acest aspect, că

inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide victima, dovadă în acest sens

fiind faptul că nu a aplicat loviturile în zone vitale ale corpului, iar după

finalizarea incidentului, i-a acordat primul ajutor victimei, împrejurări din

care rezultă că nu a avut reprezentarea rezultatului letal al acțiunilor sale.

În subsidiar, în

cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată,

ținându-se seama de faptul că nu are antecedente penale, iar, pe parcursul

cercetărilor, a avut o atitudine sinceră.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârile pronunțate în cauză

sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii de purtare

abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., solicitând, față de materialul probator

administrat în cauză, din care nu rezultă că ar fi agresat victima, achitarea

sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen.

Totodată, făcând

trimitere la dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

recurentul inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei

aplicate, ținând seama de împrejurarea că este o persoană tânără, are o familie

organizată și un copil minor în întreținere.

Referitor la

recurentul parte civilă C.I.P. și recurenta parte responsabilă civilmente SC

B.G. SRL, aceștia au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. (indicat eronat de partea civilă ca fiind

pct. 17), solicitând modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de către

instanța de apel, în sensul majorării acestuia (parte civilă), respectiv al

reducerii lui la nivelul fixat de Tribunal (parte responsabilă civilmente).

Examinând hotărârile

atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17, 17

2

, 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursurile declarate de inculpații B.G. și F.D.I., partea civilă

C.I.P. și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL ca fiind nefondate, având

în vedere în acest sens următoarele considerente:

critica formulată de recurentul inculpat B.G. cu privire la greșita calificare

juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru

care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta

este nefondată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza

materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de

inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174, 175 lit. i)

C. pen.

În acest sens, Înalta

Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu

intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în

care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se

săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește

acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că

autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei

că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă.

La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre

altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de

violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile

anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea

faptei.

Raportat la aceste

elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că

fapta inculpatului B.G., o persoană cu o constituție robustă, de a aplica

victimei C.A.G., pe fondul unui conflict anterior cu aceasta, multiple lovituri

de o intensitate deosebită în zona toracică posterioară, în care se găsesc mai

multe organe vitale, folosind picioarele și o tomfă, obiect contondent apt să

ucidă, și de a continua agresiunea și după ce victima a fost doborâtă la pământ

și respira din ce în ce mai greu, în ciuda țipetelor de durere ale acesteia și

ale rugăminților colegilor săi de a înceta agresiunea, urmată de abandonarea ei

lângă un gard și, ulterior, de deces, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. și

nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte,

în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a

acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contestând existența

laturii subiective a infracțiunii de omor calificat, recurentul a susținut că

agresiunea exercitată împotriva victimei nu a vizat zone vitale ale corpului,

încercând să acrediteze ideea că nu există nicio legătură de cauzalitate între

leziunile produse de inculpat și moartea victimei, neputându-se stabili care

dintre loviturile aplicate acesteia se înscriu în lanțul cauzal al decesului.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că raportul medico-legal de

autopsie întocmit în cauză de Serviciul medico-legal Ploiești stabilește cu

certitudine că loviturile aplicate toracic posterior au fost cele care au

condus la moartea victimei C.A.G., acestea determinând luxațiile

costovertebrale infiltrate hematie (deci vitale), infiltratul hematie

periesofagian și contuzia cardiacă, urmate de oprirea inimii, insuficiență

cardiocirculatorie și, în final, de deces. Având în vedere concluziile lucrării

medico-legale, care specifică în mod expres și faptul că între leziunile

toracice constatate la autopsie și decesul victimei a existat o legătură de

cauzalitate directă necondiționată, precum și declarațiile părții vătămate

I.C.M. și ale martorilor U.C., S.M., M.M.I., N.G.M. și I.D.F., care în mod

constant au arătat că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu tomfa

și picioarele în zona spatelui, inclusiv după căderea acesteia la pământ,

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar,

constată că leziunile care au condus la moartea victimei au fost cele produse

prin loviturile aplicate acesteia de către inculpat în zona toracică

posterioară, celelalte acțiuni agresive exercitate asupra victimei în prima fază

a incidentului, aparținând inclusiv inculpatului B.G., neînscriindu-se în

raportul cauzal al decesului.

Față de toate aceste

aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât și

Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comisă de inculpatul

B.G., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Sub aspectul

proporționalizării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului pentru

comiterea infracțiunii de omor calificat, Înalta Curte constată că s-a făcut o

corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.,

ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei (într-un loc

public, prin aplicarea unor lovituri repetate, de foarte mare intensitate, în

zona toracică posterioară, cu un obiect dur) și circumstanțele personale ale

inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios

individualizată, orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea

săvârșită.

În mod justificat, la

alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpatului, au fost avute în

vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea

infracțiunii de omor, modalitatea în care a acționat inculpatul, acesta lovind

cu bestialitate victima, în repetate rânduri, cu un obiect contondent și cu

picioarele, chiar după ce aceasta a căzut la pământ, în ciuda țipetelor ei de

durere și ale rugăminților colegilor săi de a înceta agresiunea, precum și

comportamentul procesual al recurentului, oscilant pe parcursul desfășurării

urmăririi penale și al judecății, acesta recunoscând, inițial, comiterea faptei

în modalitatea reținută de organele judiciare, după care a încercat permanent

să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, susținând că

nu a lovit victima cu tomfa, ci doar cu picioarele.

Referitor la

aspectele invocate de recurent în favoarea sa, respectiv atitudinea procesuală

sinceră și lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte constată, așa cum s-a

arătat anterior, că primul dintre acestea nu poate fi reținut, iar cel de-al

doilea, deși real, nu poate conduce la atenuarea pedepsei, față de gravitatea

deosebită a faptei, dedusă atât din limitele mari de pedeapsă și urmările

produse (moartea victimei), cât și din modalitatea și împrejurările în care

infracțiunea a fost săvârșită, conduita bună a inculpatului înainte de

săvârșirea acesteia fiind deja valorificată prin aplicarea unei pedepse

orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de omor

calificat săvârșită.

În consecință, față

de toate aceste considerente, Înalta Curtea constată că nu este incident nici

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută

de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu privire la care au fost formulate critici

de netemeinicie, a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a

tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune

stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă pentru a

asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv - educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

recursul declarat de inculpatul F.D.I. este de menționat că eroarea gravă de

fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de

instanțele inferioare este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din

probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie

să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și

anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și

necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică

să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt,

ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor

administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă

dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea

unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte

soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă,

Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun

aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție

evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale,

nefiind întemeiată susținerea recurentului în sensul că nu a săvârșit

infracțiunea de purtare abuzivă care i s-a reținut în sarcină și că a fost

comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația

de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control

judiciar, pe baza analizei probelor administrate, rezultă fără echivoc că, la

data de 21 iulie 2010, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de

serviciu, inculpatul F.D.I. a aplicat mai multe lovituri atât victimei C.A.G.,

cât și martorului U.C., faptă ce a fost încadrată în dispozițiile art. 250

alin. (1) și (3) C. pen.

Chiar dacă inculpatul

a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a

faptelor reținute în sarcina sa, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanțele

inferioare, că vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest

sens fiind declarațiile martorului U.C. (care a arătat că atât el, cât și

victima au fost loviți de inculpatul F.D.I., recunocându-l pe acesta întrucât

și-a dat cagula jos de pe față), procesele-verbale de recunoaștere din grup a

inculpatului F.D.I. de către martorul U.C. ca fiind persoana care l-a agresat

în data de 21 iulie 2010, procesul-verbal de recunoaștere din grup a

inculpatului F.D.I. de către partea vătămată I.C.M., precum și depozițiile

martorilor S.M., M.M.I., N.G.M. și I.D.F., care au arătat în mod constant, atât

în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, că

inculpatul F.D.I. a aplicat o lovitură cu pumnul în față unuia dintre

participanții la incident, cu care, anterior, avusese o dispută verbală.

Cu privire la

declarațiile date în fața instanței de fond de martorul U.C. și de partea

vătămată I.C.M., invocate de recurent în susținerea nevinovăției sale, Înalta

Curte constată că, într-adevăr, aceștia au revenit parțial asupra depozițiilor

anterioare, arătând că nu îl pot identifica pe inculpatul F.D.I. ca fiind unul

dintre agresori, însă, față de faptul că atitudinea procesuală a celor doi nu

este susținută de o justificare valabilă, iar declarațiile lor date în cursul

urmăririi penale conțin o expunere completă și credibilă a modului în care s-au

derulat evenimentele și se coroborează cu toate celelalte probe administrate în

cauză, astfel cum au fost anterior expuse, instanța nu poate da eficiență

declarațiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective și făcute

cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută de

instanța de fond și confirmată de cea de prim control judiciar concordă pe

deplin cu conținutul real al probelor administrate în cauză, nefiind incident

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen.

De asemenea, Înalta

Curte constată că nu își găsesc aplicarea nici dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului F.D.I. fiind

just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen. și proporțională cu gravitatea faptei și datele ce caracterizează persoana

acestuia.

Referitor la

împrejurările care, în opinia recurentului, ar fi de natură să conducă la

atenuarea tratamentului sancționator ce i-a fost aplicat și care țin de vârsta

sa și de situația familială, Înalta Curte apreciază că, deși reale, acestea nu

justifică reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atât gradul relativ

ridicat de pericol social concret al faptei comise, cât și atitudinea

procesuală a acestuia, inculpatul încercând, în permanență, să denatureze

adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

Ca urmare, instanța

apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu

luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare,

care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea

scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

privește solicitarea recurentului parte civilă C.I.P., precum a recurentei

părți responsabile civilmente SC B.G. SRL de reexaminare a cuantumului daunelor

morale, este de menționat că, în opinia Înaltei Curți, aceasta nu se

circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct.

17

2

C. proc. pen. și niciunuia dintre celelalte motive de recurs

expres și limitativ reglementate de art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen.

În acest sens, Înalta

Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de

Curtea de Apel, nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, implicând o

anumită doză de aproximare din partea organelor judiciare, nu este posibilă în

calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra

chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea acelor elemente stabilite de

instanțele inferioare pe baza unor considerații de ordin subiectiv, care nu își

găsesc corespondent în realitatea materială și nu pot fi, astfel, verificate pe

baza unor criterii obiective. Daunele morale se raportează, în esență, la un

prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective

pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esențial

subiective a instanțelor de judecată.

Reaprecierea

cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un cuantum inferior celui

solicitat a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este

rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu

al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăți evidente și

de necontestat între situația reținută de instanță și aspectele ce rezultă din

actele dosarului.

În consecință,

constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17, 17

2

, 18 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat

în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații B.G. și F.D.I., partea civilă C.I.P. și partea responsabilă

civilmente SC B.G. SRL și, având în vedere că recurenții sunt cei care se află

în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen.,

îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.I.P., inculpații B.G. și

F.D.I. și partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL împotriva Deciziei penale

nr. 190 din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului B.G. durata reținerii și arestării preventive de la 21

iulie 2010 la 9 aprilie 2012.

Obligă recurenta

parte civilă C.I.P. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Obligă recurenta

parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL la plata sumei de 300 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul

inculpat B.G. la plata sumei de 375 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat F.D.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 aprilie 2012.

Procesat de GGC - AS