ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 816/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 11041/2/2009, la data de

20 noiembrie 2009, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâtul Bondor Ștefan, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl

privește pe pârât.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința nr. 886 din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă

acțiunea formulată de către reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul

B.Ș. în sensul că a fost constatată calitatea de colaborator în privința

pârâtului.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

în considerarea

dispozițiilor art. 3 lit. g) din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la

propriul dosar și deconspirarea Securității, din oficiu, C.N.S.A.S. în baza

dispozițiilor art. 5 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, s-a

procedat la verificarea£alității pârâtului de colaborator al Securității.

Potrivit

liotei de Constatare nr. 8/DI/I/720 din 04 martie 2009, C.N.S.A.S. l-a

identificat pe pârâtul B.Ș. cu Dosarul de rețea nr. R 254931, din care a

rezultat că pârâtul, în calitate de elev în clasa a X-a la o școala din Reghin,

a fost recrutat la data de 16 martie 1962 de către secția raională M.A.I Reghin

din cadrul Direcției Regionale Mureș Autonomă Maghiară, în problema „Tineretul

Studios", „pentru acoperirea informativă a elevilor din anii X și XI din

învățământul mediu", ulterior înscrierii la un Institutul din Târgu Mureș.

În

vederea încadrării informative a studenților din Facultatea de Fizică și Chimie,

în perioada stagiului militar al pârâtului acesta a lucrat șase luni cu

organele de contrainformații, iar după terminarea stagiului militar din cadrul

Direcției Regionale Mureș a solicitat Raionului Reghin să stabilească

utilitatea sa la noul loc de muncă. Prin adresa nr. C/151102 din 31 mai 1967, secția

Raională M.A.I Reghin a raportat că „agentul nu le este util", motiv

pentru care a fost aprobată abandonarea din rețea a pârâtului.

Instanța

a reținut că la data de 16 martie 1962 pârâtul a semnat un angajament de a

colabora „în mod cinstit și secret cu organele securității statului". În

acest sens, și-a luat angajamentul de a informa organele securității despre

orice activitate dușmănoasă din partea unor elevi din clasa a X - a, din cadrul

școlii medii nr. 2 sau altor elemente cu care vine în contact. Situația de fapt

expusă nu a fost contestată de pârât, care a invocat doar circumstanțele în

care au fost date angajamentul și notele informative, în contextul vârstei și

lipsei de experiență, precum și a autorității conducerii unității de învățământ

care a intermediat procesul recrutării și lipsa consecințelor asupra

persoanelor vizate. De asemenea, pârâtul a susținut că, în timp, realizând ceea

ce se urmărește, a încercat ca printr-un comportament pasiv să scape de

situația în care se afla.

Instanța

a reținut că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din actul normativ

menționat, colaborator al securității este „persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului", iar

din analiza înscrisurilor aflate la dosar, rezultă întrunirea primei cerințe,

privind furnizarea de către pârât pentru organele de securitate a informațiilor

privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Cu

privire la sintagma activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist din perspectiva rațiunii și finalității legii, instanța a reținut că

trebuie să se aibă în vedere ceea ce autoritățile regimului comunist

considerau, factum notorium, ca fiind activități și/sau atitudini potrivnice

regimului, întrucât aprecierea proprie a acestora era cea care declanșa luarea

de măsuri împotriva persoanelor vizate de delațiuni, aceste autorități fiind

cele care defineau în mod absolut discreționar atât ceea ce era permis, cât și

ceea ce era interzis în societatea românească, fapt caracteristic de altfel

tuturor regimurilor totalitare.

A

reținut instanța că pârâtul a relatat reacțiile și comentariile colegilor săi de

cameră din căminul studențesc față de demisia președinteluii URSS, iar în

urma acestei note, s-a dispus ca măsură exploatarea informației cu privire la

fiecare dintre studenții vizați.

Potrivit

notei de analiză privind utilitatea în rețeaua informativă a agentului din 23

decembrie 1965, a rezultat că, prin intermediul materialelor furnizate de

pârât, „s-a putut stabili activitatea ce o desfășoară un „fiu de foști",

că pârâtul a semnalat unele aspecte negative petrecute în timpul excursii de

studii, „a semnalat o serie de manifestări dușmănoase avute de unii studenți cu

ocazia celei de a XX - a aniversări de la înființarea I.M.F. - ului, aspecte

care s-au verificat", pârâtul acceptând inclusiv colaborarea și în

perioada vacanței de vară.

Din

materialul depus la dosar a constatat instanța că pârâtul a fost retribuit de

două ori cu bani, respectiv în datele de 30 decembrie  1964 și 18 decembrie  1965,

în cuantum total de 150 lei. Instanța a constatat că în perioada în care pârâtul

a fost încadrat ca elev la Școala de Ofițeri in rezerva. Bacău, acesta a

furnizat o notă informativă „despre unele elemente care în discuții preamăreau

tehnica militară a SUA".

Or,

orice informație referitoare la discuțiile și comentariile critice ale colegilor

la adresa politicii statului comunist ori laudative la adresa politicilor de

orice natură ale statelor capitaliste, a reținut instanța că erau de natură a

atrage repercusiuni asupra persoanelor vizate, iar confirmarea rezultă din

însăși valoarea operativă a informațiilor, apreciată ca atare de către organele

statului și concretizată în notele de analiză și caracterizările asupra

activității pârâtului întocmite de către lucrători.

Instanța

a reținut că în cauza dedusă judecății este întrunită și cea de-a doua condiție

prevăzută de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității.

Astfel,

s-a reținut că furnizarea acestor informații către organele de securitate a

expus persoanele în cauză unor consecințe negative pentru ele (precum supravegherea

informativă a acestora ș.a.), vizând îngrădirea dreptului la libertatea de

exprimare, libertatea opiniilor și de conștiință, consacrate în:

-

art. 28 din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în vigoare în

perioada de referință, potrivit căruia „Cetățenilor Republicii Socialiste

România li se garantează libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, a

mitingurilor și a demonstrațiilor"

-

art. 30 alin. (1) din Constituția Republicii Socialiste România din 1965, în

vigoare în perioada de referință, potrivit căruia „Libertatea conștiinței este

garantată tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România".

-

art. 19 pct. 1 și 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, texte potrivit

cărora „ (1) Nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. (2)

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde

libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei de orice

fel, indiferent de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică,

sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa".

Curtea

a apreciat că apărările pârâtului, formulate prin întâmpinare, nu sunt în

măsură a duce la respingerea acțiunii C.N.S.A.S., pentru că mijloacele folosite

de către reprezentanți ai fostei miliții, nu sunt de natură a conduce la

concluzia unei recrutări prin constrângere sau pe baza unui material

compromițător și a unei furnizări de informații ca urmare a constrângerii pe

parcursul întregii perioade de 5 ani, cuprinsă între 1962 - 1967, iar această

concluzie se desprinde din analizarea documentelor securității, întocmite în

procedura recrutării pârâtului, inclusiv cea anterioară de verificare în acest

scop, din care reiese foarte clar că în situația pârâtului nu s-au folosit alte

mijloace decât cele obișnuite în recrutarea și colaborarea cu securitatea și

fosta miliție, aspectele de ordin psihologic invocate de către pârât care l-au

determinat să accepte racolarea și oferirea informațiilor nefiind de natură să

facă inaplicabile dispozițiile legale reținute anterior.

A

reținut instanța de fond că, în baza Legii 187/1999, cu modificările

ulterioare, C.N.S.A.S. este o instituție înființată cu scopul de a pune la

dispoziția cetățenilor români dosarele și documentele întocmite de fosta securitate

până la data de 22 decembrie 1989.

Din

punctul de vedere al intenției de reglementare, potrivit preambulului Legii nr.

18$ 1999, „În perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 -

22 decembrie 1989, Partidul Comunist Român a exercitat, în special prin organele

securității statului, parte a poliției politice, o permanentă teroare împotriva

cetățenilor țării, drepturilor și libertăților lor fundamentale. Aceasta

îndreptățește, accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice

comuniste, în condițiile prezentei legi."

Legea nr.

187/1999 nu a prevăzut doar posibilitatea cetățenilor de a avea acces la dosarele

persoanelor alese de populație sau numite de către autorități, ci și posibilitatea

accesului la dosarele altor categorii de persoane care ocupă poziții sau

desfășoară activități cu un impact semnificativ pentru viața societății și care

trebuie deci să beneficieze de încrederea opiniei publice. Pentru toate aceste

categorii de persoane, legea a prevăzut necesitatea deconspirării relațiilor cu

fosta securitate tocmai pentru a evita ca încrederea opiniei publice în

entitățile pe care aceste persoane le reprezintă să fie afectată de acuzații

nedovedite referitoare la colaborarea cu organele regimului totalitar. S-a

considerat deci că cetățenii României au dreptul să cunoască trecutul celor

care reprezintă structuri ce joacă un rol important în societatea civilă

românească.

O.U.G. nr.

24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității a

preluat rațiunea actului normativ inițial: prin art. 3 lit. a) și z) se

consacră dreptul la informare cu privire la existența sau inexistența calității

de lucrător al securității sau de colaborator al acesteia, în sensul ordonanței

de urgență, a candidaților la alegerile prezidențiale, generale, locale și

pentru Parlamentul European, precum și a persoanelor care ocupă demnitățile sau

funcțiile enumerate.

Dispozițiile

nu instituie premisele unei răspunderi morale și juridice colective, tară

existența unei fapte infamante și fără vinovăție, ci reflectă doar o

materializare a dreptului la informare al cetățenilor cu privire la persoanele

care ocupă funcții sau demnități publice, dacă și în ce măsură aceștia au

suprimat sau îngrădit, prin acțiunile lor, drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, evaluare

care se

face de instanța de judecată in concreto, în raport de situația particulară a

fiecăruia, prin evaluarea propriilor lor acțiuni.

Astfel,

în cauză, a concluzionat instanța că apărările pârâtului referitoare la

motivele care l-au determinat să accepte colaborarea cu organele fostei securități

nu au relevanță, față de scopul explicit al reglementării.

3.

Recursul declarat de B.Ș.

Pârâtul a

atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul

respingerii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În

esență, recurentul-pârât a arătat că instanța trebuia să verifice dacă rapoartele

sale au denunțat atitudini sau activități potrivnice regimului comunist și dacă

au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fără a

face aprecieri generale.

Or,

sentința recurată se bazează pe aprecieri generale în sensul că orice informație

referitoare la discuțiile și comentariile critice ale colegilor la adresa politicii

statului comunist ori laudative la adresa politicilor statelor capitaliste erau

de natură a atrage repercusiuni asupra persoanelor vizate.

De

asemenea, recurentul-pârât a arătat că aprecierea instanței de fond privind

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului este una

generală, în sentința de fond apreciindu-se că "furnizarea de informații

către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecințe

negative pentru ele (precum supravegherea informativă a acestora s.a), vizând

îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, libertatea opiniilor și de

conștiință".

În

motivarea sentinței instanța de fond s-a bazat parțial pe constatările Comisiei

prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste consemnate în Raportul său

final. Instanța a conferit putere probatorie unui act care nu constituie o

expertiză, față de care partea nu a putut să ridice întrebări sau să formuleze

opinii, care nu a fost supusă dezbaterii părților, aceasta nefiind administrată

ca probă în prezenta cauză.

II.Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1.Argumente

de fapt și de drept relevante

Recurentul-pârât

a fost supus verificărilor efectuate de C.N.S.A.S., sub aspectul existenței

calității de colaborator al securității, în considerarea calității sale de consilier

județean în cadrul Consiliului Județean Harghita, în temeiul art. 3 lit. g) din

O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit

art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, are calitatea de colaborator persoana care

a furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În speță,

recurentul-pârât a fost recrutat la data de 16 martie 1962, în timp ce era elev

în cadrul Școlii Medii din Reghin, întocmind un angajament olograf prin care își

asuma obligația „de a informa organele securității despre orice activitate

dușmănoasă din partea unor elevi din clasa a X-a, din cadrul Școlii Medii sau altor

elemente cu care vin în contact”.

În

condițiile în care persoana în cauză întrunește elementele definiției statuate prin

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, neexistând circumstanțe de vârstă sau de

altă natură care să o încadreze în ipotezele de excepție reglementate expres în

textul legal menționat, contextul recrutării ar putea prezenta relevanță

juridică în evaluarea situației în ansamblu, prin corelarea cu alte probe

privind natura relațiilor cu securitatea, dar sub acest aspect, instanța de

fond a reținut corect că rapoartele cu propunerea de recrutare și referitoare

la modul de recrutare a recurentului-pârât nu sugerează vreo presiune

exercitată împotriva acestuia.

În ceea

ce privește activitatea de furnizare a informațiilor, recurentul-pârât nu a contestat

însăși existența ei, ci calitatea informațiilor de a denunța activități sau

atitudini potrivnice regimului comunist totalitar și aptitudinea lor de a îngrădi

drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Contrar afirmațiilor

recurentului-pârât instanța de fond a făcut o analiză minuțioasă a probatoriului

administrat în cauză prin prisma condițiilor prevăzute în art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, reținând corect că informațiile furnizate de recurentul-pârât

denunță atitudini potrivnice regimului comunist (comentarii legate de discuții

purtate în mediu privat cu privire la demisia tovarașului. H. de la conducerea

URSS, manifestări dușmănoase avute de unii studenți cu ocazia unei aniversări a

instituției de învățământ, discuții laudative la adresa tehnicii militare a

SUA).

De

asemenea, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care a ajuns judecătorul

fondului, în sensul că informațiile prezentate, prin conținutul lor concret, iar

nu analizat în termeni generali, așa cum susține recurentul, vizau îngrădirea libertății

de exprimare și a libertății opiniilor, garantate prin Constituția României din

1965 – cel puțin la nivel declarativ - și aveau în mod real aptitudinea de a

atrage consecințe negative pentru persoanele denunțate.

În fine,

recurentul-pârât a susținut că instanța ar fi acordat valoare probatorie unui

document care nu poate fi asimilat unei expertize și nu a fost pus în discuția contradictorie

a părților, indicând, în acest sens, Raportul Comisiei prezidențiale pentru analiza

dictaturii comuniste în România, dar considerentele pe care le-a reținut instanța

în ceea ce privește scopul și rațiunile avute în vedere de legiuitor la

adoptarea Legii nr. 187/1997 și apoi a O.U.G. nr. 24/2008 se încadrează într-un

demers firesc de interpretare istorico-teleologică a legii, ce intră în

atribuțiile instanței de judecată și nu ține de procedura administrării probelor.

2.Temeiul

de drept al soluției adoptate în recurs

Având în

vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de B.Ș. împotriva sentinței nr. 886 din 7 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.