ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3283/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 septembrie

2002 pe rolul Tribunalului Brăila reclamanții M.I. și G.N. au solicitat în contradictoriu

cu Primăria municipiului Brăila anularea dispoziției nr. 5790 din 20 august 2002

emisă de aceasta prin care se propune acordarea unor despăgubiri pentru imobilul

din Brăila, format din teren 966,75 mp și două corpuri de clădiri solicitând restituirea

acestuia în natură conform Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 435 din 15 noiembrie

2002 Tribunalul Brăila a admis contestația, a anulat dispoziția primarului și a

dispus restituirea în natură reținând în esență că imobilul a fost preluat fără

titlu de stat și ca atare a fost greșit inclus în domeniul public al unității administrativ-teritoriale.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis

prin decizia civilă nr. 39 din 13 martie 2003 a Curții de Apel Galați care, schimbând

soluția instanței de fond a respins ca nefondată contestația.

A reținut instanța de apel că imobilul

a trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 176/1948, servind

la data preluării pentru funcționarea Gimnaziului Ortodox de fete al Societății

ortodoxe a femeilor române, iar în prezent este ocupat de Liceul de artă „Haricleea

Darcle” din Brăila.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au declarat recurs reclamanții care au invocat motivele de casare prevăzute

de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că instanța nu s-a pronunțat

asupra probelor care demonstrau starea de degradare în care se găsea imobilul acesta

fiind în 1948 impropriu destinației pe care se pretinde că o avea; ca atare a fost

preluat fără titlu, fostul proprietar și-a păstrat calitatea; oricum nu se putea

expropria decât clădirea, care și astăzi este folosită doar parțial ca liceu și

nu terenul.

Prin decizia nr. 5954 din 29 octombrie

2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a respins ca nefondat recursul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut

că este corectă motivarea dispoziției primăriei și deciziei instanței de apel și

în sensul probelor de la dosar și anume aceea că imobilul este ocupat de o unitate

bugetară de învățământ, motiv pentru care foștii proprietari (moștenitorii) au dreptul

la măsuri reparatorii prin echivalent.

În raport cu destinația imobilului nu

poate fi primită cererea de restituire parțială întrucât atât construcția cât și

terenul urmează același regim, utilitatea publică regăsindu-se asupra imobilului

în ansamblu.

Susținerea recurenților privind starea

degradată a imobilului nu își găsește suport probator în cauză, față de procesul-verbal

din 27 noiembrie 1949 (fila 26 dosar apel) din care rezultă că aceasta se găsea

într-o stare mediocră, în prezent fiind în curs de execuție lucrări de refacere

a imobilului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, recurenții-reclamanți au formulat contestație în anulare, în temeiul prevederilor

art. 317, art. 318 și urm. C. proc. civ.

Se susține că instanța de recurs a omis

să cerceteze în totalitate unul dintre motivele de recurs și anume cel prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu a procedat în mod corect la cercetarea celui

de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și

pe cale de consecință se solicită admiterea contestației în anulare, desființarea

deciziei atacate și fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.

Astfel, în ce privește motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. contestatorii susțin că imobilul a trecut

în proprietatea statului fără titlu, întrucât nu sunt incidente dispozițiile Decretului

nr. 176/1948, acesta fiind preluat abuziv, sens în care fac referire la acte și

lucrări ale dosarului.

Fiind preluat de stat abuziv, poate fi

restituit în natură conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, arată contestatorii, una dintre

clădiri este dezafectată în întregime.

În ce privește terenul, contestatorii

arată că interpretarea strictă a art. 2 alin. (1) din Decret conduce la concluzia

că preluarea terenurilor de către stat nu s-a putut face decât în lipsa unui titlu

valabil.

În fine, mai arată contestatorii că din

nici o probă administrată nu a rezultat că este vorba de un imobil nou.

Cât privește motivul prevăzut de art.

304 pct. 10 C. proc. civ. contestatorii arată că au solicitat instanței de recurs

să constate că instanța de apel nu s-a pronunțat:

- asupra extraselor administrației financiare

ale perioadei vizate;

- asupra procesului-verbal de sechestru

nr. 3679/1951;

- asupra adresei Ministerului Apărării

Naționale nr. 10016/1949;

- asupra contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 32088 din 29 septembrie 1941;

- asupra înscrisului nou depus în recurs

respectiv adresa nr. 2383/2003 a Cancelariei Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.

Contestația în anulare este nefondată

urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.

Decizia nr. 5954 din 29 octombrie 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a confirmat decizia nr. 39 A din 13 martie 2003 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

În analiza făcută, decizia acoperă toate

aspectele invocate de contestatori, pentru a fi corectă, nefiind necesar să detalieze

în sensul dorit de contestatori analiza pe care o face.

A fost confirmată soluția Curții de Apel

Galați, care a reținut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, prin

aplicarea Decretului nr. 176/1948.

Probele administrate dovedesc că atât

la data preluării de către stat cât și în prezent imobilul pretins a fost folosit

în interesul învățământului și conform art. 16 alin. (1) teza finală din Legea nr.

10/2001 foștii proprietari sau moștenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent. Este lipsit de relevanță în acest context faptul că una din clădiri

este dezafectată în întregime, iar faptul că nu a rezultat din vreo probă că este

vorba de un imobil nou nici nu a fost invocat.

Preluarea clădirii cât și a terenului

au fost făcute cu titlu prin același decret, așa cum reține decizia contestată.

Faptul că soluția instanței îi nemulțumește

pe contestatori nu îi îndreptățește și la promovarea contestației în anulare.

Aceleași sunt argumentele privind motivul

cuprins în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., contestatorii arătând că instanța de

apel nu s-a pronunțat cu privire la o serie de acte.

În realitate, atât instanța de apel cât

și instanța de recurs au avut în vedere întregul material probator și imobilul intrând

cu titlu în proprietatea statului și fiind afectat unei unități bugetare de învățământ,

foștii proprietari sau moștenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

În concluzie instanța de recurs nu a

omis să cerceteze vreun motiv de casare, iar contestația în anulare este neîntemeiată

și urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare

declarată de M.I. și G.N. împotriva deciziei nr. 5954 din 29 octombrie 2004 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2005.