ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1885/2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

1.Cadrul procesual

Prin cererea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului CSM (fără număr) din data de 11.02.2022, contestată, și, pe cale de consecință, dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție; constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul CSM a domnului judecător H., cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârea Plenului CSM, organ colegial, nu poate fi contestată chiar de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea acestei hotărâri.

Prin sentința nr. 66 din 9 septembrie 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal:

(i) a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

(ii) a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii;

(iii) a obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituții, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii

(iv) a respins cererea de constatare a încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

Împotriva sentinței nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs principal, iar reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au declarat recurs incident.

3.1. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A apreciat că instanța de fond a respins în mod nelegal excepția inadmisibilității acțiunii și a apreciat că aceasta este admisibilă, iar intimații-reclamanți justifică un interes legitim, personal și direct în exercitarea prezentei acțiuni, în calea de atac fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile circumscrise acestui motiv de nelegalitate constau în faptul că instanța de fond a procedat la o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material privind posibilitatea contestării în instanță a hotărârilor CSM, chiar de către unii dintre membri acestui organ colegial, dar și a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. și a prevederilor din Legea nr. 554/2004, referitoare la interesul în declanșarea controlului jurisdicțional în materia contenciosului administrativ.

1.1. Contrar celor reținute de prima instanță, cererea formulată de intimații-reclamanți este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârile Plenului CSM, organ colegial, nu pot fi contestate chiar de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea hotărârilor.

Potrivit art. 27 alin. (3) și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, manifestările de voință ale membrilor CSM exprimate prin votul dat în cadrul ședințelor Secțiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, converg spre același efect juridic, în final realizându-se o singură voință juridică a autorității publice.

În acest context normativ, solicitarea de anulare a hotărârii organului colegial formulată chiar de unii dintre membri care alcătuiesc organul colegial este inadmisibilă, neputând fi acceptată teza recunoașterii unui drept la acțiune în justiție al membrului organului colegial împotriva hotărârii la a cărei adoptare a participat prin exercitarea dreptului de vot în mod direct și secret. Recunoașterea unui asemenea drept echivalează cu lipsirea de efecte juridice chiar a dispozițiilor legale care reglementează imperativ mecanismul de luare a deciziilor în cadrul organului colectiv, și anume cu votul secret exprimat de majoritatea membrilor prezenți.

Manifestarea de voință a fiecărui membru în parte are relevanță doar în cadrul mecanismului decizional al organului administrativ și nu poate constitui o manifestare de voință individuală care să producă efecte juridice proprii, diferite și contrare voinței organului colegial. Or demersul judiciar al intimaților-reclamanți urmărește chiar invalidarea voinței organului colegial exprimate în conformitate cu mecanismul de luare a deciziilor prevăzut de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Contrar celor reținute de prima instanță, legiuitorul nu a recunoscut un asemenea drept la acțiune al unui membru al Consiliului împotriva hotărârii organului colegial din care face parte, în condițiile în care, reglementând modul de funcționare al altor organe colegiale, atunci când a dorit să recunoască un astfel de drept, a introdus prevederi exprese în acest sens, stabilind și condițiile de exercitare a acțiunii în justiție. Cu titlu de exemplu, indică dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește hotărârile adoptate de CSM, în Plen sau Secții, este firească soluția legiuitorului de a nu deschide calea unei asemenea acțiuni în justiție, în condițiile în care votul exprimat de membrii Consiliului este secret, aceasta constituind o garanție a manifestărilor de voințe ale membrilor pentru realizarea voinței unice a Secției sau Plenului Consiliului.

Având în vedere situația premisă a imposibilității cunoașterii votului exprimat, față de caracterul său secret, contestarea hotărârii adoptate de organul colegial de către un membru al acestuia constituie un demers inadmisibil, întrucât s-ar permite membrului fie să invalideze voința majorității, fie să revină asupra propriei manifestări de voință.

Ca atare, cererea formulată de unii membri ai CSM, care au exercitat deja un drept de vot cu ocazia adoptării actului, reprezintă o încercare de revocare mascată a actului administrativ în alte condiții decât cele prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi permis, fiind contrar principiilor de funcționare a Consiliului.

Faptul că membrii nu dispun de o cale de atac directă împotriva hotărârilor Consiliului adoptate în Plen sau în Secții, pe care le consideră ilegale, nu echivalează însă cu excluderea posibilității ca aceste acte să fie deduse controlului instanțelor de judecată. Controlul judecătoresc poate fi declanșat la inițiativa altor persoane care justifică un interes legitim, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Arată, de asemenea, că, în mod greșit, a apreciat instanța de fond și cu privire la justificarea interesului intimaților-reclamanți în demersul judiciar promovat, procedând la o aplicare greșită a art. 33 C. proc. civ. și a dispozițiilor relevante din Legea nr. 554/2004, din perspectiva interesului de a exercita acțiunea în contencios administrativ.

În prezenta cauză, contrar celor apreciate de instanța de fond, intimații-reclamanți nu dovedesc un interes, nefiind persoane vătămate direct și personal prin efectele hotărârii atacate, această hotărâre neavând vreo consecință juridică în sensul încălcării unui drept sau interes legitim prevăzut de lege în favoarea lor,

Prin urmare, întrucât intimații-reclamanți nu au invocat, și nici nu au justificat o vătămare într-un drept sau interes legitim propriu, în temeiul art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ., în mod eronat și cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate a apreciat prima instanță că intimații-reclamanți justifică atât un interes procesual în promovarea prezentei cereri, cât și o vătămare, din perspectiva art. 33 C. proc. civ. și din aceea a art. 1 alin. (1) și 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciază, contrar celor reținute de prima instanță, că aceasta nu a fost învestită cu analiza unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri privind un drept sau un interes legitim, manifestarea de voință a CSM contestată de intimații-reclamanți în prezentul dosar având natura juridică a unei operațiuni administrative. De altfel, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de intimații-reclamanți, avea ca obiect anularea hotărârii Plenului CSM din data de 11.02.2022, însă, așa cum a precizat, în cauză nu se pune problema existenței vreunui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004.

Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „În cazul încetării calității de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege”, procedură ce este reglementată în cuprinsul art. 6 - 21 din lege, precum și în Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005.

Apreciază că decizia (hotărârea) pe care Plenul CSM o adoptă prin prisma prevederilor art. 57 din Legea nr. 317/2004, are natura juridică a unei operațiuni administrative, nu a unui act administrativ asimilat, precum în mod greșit a reținut prima instanță.

Totodată, prin soluția aleasă de Plen în ședința din data de 11.02.2022 nu a fost deturnată rațiunea legii, ci interpretarea prevederilor art. 57 din Legea nr. 317/2004, a fost făcută astfel încât să poată fi asigurată în mod real finalitatea normei, sens în care textul legal cuprins în art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu trebuie privit izolat, ci în contextul întregii reglementări a procedurii privind alegerea membrilor CSM, la care acesta face trimitere.

Pornind de la interpretarea teleologică a normei a cărei nesocotire se invocă, dar și din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale ce reglementează procedura de alegere a membrilor CSM, apreciază, contrar celor reținute de instanța de fond, că soluția Plenului CSM din ședința din data de 11.02.2022, luată cu votul majorității membrilor prezenți, este legală în condițiile în care derularea unei proceduri de alegere a unui membru în situația prevăzută de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 implică scurgerea unei perioade considerabile de timp, iar restul de mandat rămas până la expirarea duratei mandatului de membru al CSM de 6 ani este unul relativ redus, ceea ce ar fi condus, în concret, la o durată efectivă de exercitare a mandatului și mai redusă sau chiar inexistentă.

Contrar celor reținute de prima instanță, procedura de alegere a membrilor CSM este reglementată în cuprinsul art. 6 - 21 din Legea nr, 317/2004, precum și în Regulamentul privind procedura alegerii membrilor CSM, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 327/2005. Or aceste acte normative prevăd etape de desfășurare, termene, impun verificarea unor condiții etc., ceea ce implică, ab initio, o perioadă apreciabilă de timp pentru derularea și finalizarea sa.

În contextul menționat, nu apare ca fiind justificată organizarea alegerilor pentru locul rămas vacant ca urmare a pensionării doamnei judecător I. la data de 03.01.2022, fiind vorba de o perioadă scurtă de timp, în care persoana aleasă ar fi urmat să-și exercite calitatea de membru al CSM pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

Cu atât mai puțin, nu mai apare ca fiind justificată organizarea alegerilor, având în vedere că în prezent a fost finalizată procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru mandatul cuprins între 2023-2028, intervalul de timp rămas până la învestirea noului Consiliu fiind extrem de scurt, nemaiputând fi astfel asigurată finalitatea unui asemenea demers.

Reiterează faptul că soluția aleasă de Plen, în ședința din data de 11.02.2022, a fost îmbrățișată și în alte situații identice, pentru aceleași rațiuni.

În drept, a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările ulterioare, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 453 C. proc. civ., precum si celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul prezentului recurs.

3.2. Prin recursul incident formulat în cauză, recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G. au invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere având ca obiect constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

În esență, s-a susținut că, din interpretarea art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și a considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 59 din 16 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 269 din 21.03.2022 rezultă trei concluzii cu relevanță asupra recursului de față:

- în cazul încetării calității de membru al CSM înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, norma având caracter imperativ;

- calitatea de membru interimar este strâns legată de declanșarea procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM;

- interimatul se asigură de domnul judecător H. până la organizarea alegerilor, ceea ce evocă în mod explicit atât condițiile pentru existența interimatului, cât și limita temporală a acestuia.

Așadar, după momentul refuzului explicit al CSM de a declanșa alegeri pentru un nou membru pe locul vacantat nu se mai justifică calitatea de membru interimar a domnului judecător H.

Nemaiexistând condiția declanșării alegerilor pentru locul vacant și nici termenul limită al mandatului interimar, care este cel al alegerii unui nou membru pentru restul de mandat, nu mai există, practic, interimat.

Solicită instanței de recurs să constate că, și în situația de față, calitatea de membru interimar este condiționată de formalitatea efectivă de declanșare a alegerilor, iar nu doar de principiul înscris în norma legală a cărei nerespectare a fost sancționată de prima instanță, căci, prin sancționarea pârâtului, în sarcina acestuia subzistă în continuare obligația de declanșare a formalităților de alegeri, instanța lăsând la latitudinea CSM îndeplinirea în concret a acestei obligații.

Norma înscrisă în art. 57 din Legea nr. 317/2004 cuprinde atât aspectul de ordin principial, cât și cel practic, concret, calitatea de membru interimar fiind strâns legată de aspectul concret al normei, respectiv declanșarea efectivă a procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM, iar nu doar de obligarea pârâtului CSM de a proceda ia demararea procedurii de alegere.

Soluția primei instanțe, de menținere a calității de membru interimar a domnului judecător H., s-ar fi justificat numai în ipoteza în care instanța însăși ar fi dispus declanșarea alegerilor, nu însă și în situația de față, în care între obligația dispusă de instanță în sarcina pârâtului și formalitatea efectivă de declanșare a alegerilor se interpune voința pârâtului.

Ca atare, împrejurarea admiterii de către prima instanță a primului capăt de cerere și obligării pârâtului CSM să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituții, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004 nu face să subziste calitatea de membru interimar a domnului judecător H., cele două capete de cerere neexcluzându-se reciproc.

Practic, soluția primei instanțe constă în restabilirea legalității în organizarea activității CSM, prin obligarea pârâtului la conformarea prescripțiilor legale, fără ca formalitatea efectivă de declanșare a alegerilor să fie demarată. Deși, prima instanță a recunoscut la nivel principial obligativitatea declanșării procedurii de alegeri pentru locul rămas vacant în cadrul CSM, prin reiterarea și recunoașterea incidenței normei înscrise în art. 57 din Legea nr. 317/2004, în plan concret, practic, intimatul nu a dat efect normei legale, continuând să se poziționeze în ipostaza refuzului organizării alegerilor.

Acțiunea reclamanților cuprinde două capete de cerere principale, cu temeiuri diferite, astfel că admiterea primului și obligarea CSM de a organiza alegeri pentru locul vacant, prin sancționarea refuzului nejustificat de a acționa în sensul prescris de lege nu lipsește de fundament cel de-al doilea capăt de cerere, care are ca temei nedeclanșarea în concret a alegerilor, cu consecința neîndeplinirii uneia dintre condițiile de exercitare a calității de membru interimar.

În plus, de vreme ce Plenul CSM a apreciat că își poate desfășura activitatea până la finalul mandatului de 6 ani fără ca un loc aferent Înaltei Curți de Casație și Justiție să fie ocupat definitiv, înseamnă că nici membrul interimar nu mai poate funcționa în cadrul Consiliului, neputându-se accepta justificarea că activitatea CSM se poate desfășura fără un membru definitiv, dar că nu se poate desfășura fără membrul interimar care suplinea lipsa respectivului membru definitiv.

În consecință, apreciază că domnului judecător H. i-a încetat calitatea de membru interimar CSM din momentul refuzului explicit al Plenului CSM de a organiza alegeri pentru locul vacant de membru al CSM, reprezentant al ÎCCJ, condiția organizării efective a alegerilor fiind singura care îi acorda legitimitate calității sale temporare de membru CSM.

În drept, a invocat prevederile art. 483 alin. (1) pct. 8, art. 491, raportat la art. 472 și art. 474 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți au depus întâmpinare la recursul principal declarat de pârâtul CSM, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la recursul incident și răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți.

La data de 05.05.2023, recurenta-reclamantă E. a formulat cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., solicitând să se ia act de renunțare.

Prin notele scrise depuse la dosar, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat să se ia act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecată și să se anuleze sentința nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată de această reclamantă.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

1.Motivele de fapt și de drept relevante

A. Examinând, cu prioritate, cererea recurentei-reclamante E. de renunțare la judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Legea recunoaște reclamantului, ca expresie a principiului disponibilității, dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată apare, așadar, ca un act de procedură de dispoziție, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă, în mod vădit, intenția de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecății și în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluționarea, printre altele, a recursului formulat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G., Înalta Curte constată că la data de 5 mai 2023, recurenta-reclamantă E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat a se lua act de renunțarea sa la judecată, potrivit art. 406 C. proc. civ.

Cererea ante-referită a fost comunicată restului recurenților-reclamanți la data de 11 mai 2023 și recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii la data de 11 mai 2023.

Având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, respectiv un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform art. 9 C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) și (3) al sus indicatului text normativ, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecarea cererii sale sau la însuși dreptul pretins, în condițiile legii.

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal, în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Totodată, Înalta Curte, față de formularea cererii de renunțare la judecată în faza de judecată a recursului, respectiv ulterior primului termen la care părțile au fost legal citate în litigiul pendinte, în raport de prevederile art. 406 alin. (4) C. proc. civ., va lua act de punctul de vedere al recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii exprimat prin notele scrise depuse la dosar, în sensul aplicării prevederilor art. 406 alin. (5) C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1), alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecata cererii în contencios administrativ ce face obiectul prezentei cauze și, pe cale de consecință, în temeiul art. 407 C. proc. civ. va dispune anularea sentinței civile nr. 187 din data de 28 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E.

B. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Din perspectiva situației de fapt, se reține că reclamanții sunt membri aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii, care și-a început activitatea la data de 06.01.2017, pentru un mandat de 6 ani, ce a expirat la data de 06.01.2023.

La data de 22 decembrie 2021, Secția pentru judecători a CSM a hotărât înaintarea către Președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensionare, a I., membru ales al CSM, judecător la ÎCCJ, iar la data de 3 ianuarie 2022, Î., Președintele României, a semnat Decretul nr. 1/03.01.2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 3/3.01.2022, privind eliberarea acesteia din funcție.

La data de 11 ianuarie 2022, Plenul Consiliului a constatat vacanța unui loc de membru ales al CSM, reprezentant al judecătorilor de la ÎCCJ și a refuzat cererea reclamanților, care au solicitat declanșarea alegerilor pentru alegerea unui nou membru, reprezentant al judecătorilor de la ÎCCJ.

Prin Hotărârea Plenului Senatului nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al CSM, publicată în Monitorul Oficial nr. X/17.01.2022, domnul judecător H., care obținuse la alegerile anterioare numărul următor de voturi, a fost validat membru interimar în CSM.

Reclamanții au solicitat Consiliului organizarea de alegeri pentru locul rămas vacant, în temeiul art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2017 și, în acest sens, la data de 07.02.2022, au formulat cererea nr. 3918, prin care au solicitat convocarea de îndată a Plenului CSM în vederea declanșării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru ocuparea locului de judecător devenit vacant aferent Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin pct. 13 de pe ordinea de zi soluționată din data de 11.02.2022, s-a decis să nu se organizeze alegerile pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără ca această soluție să fie motivată.

Ulterior la data de 25.02.2022, reclamanții au reiterat această solicitare, formulând cererea nr. 5584, dar cererea nu a fost inclusă pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Plen, din data de 28.02.2022, iar cu ocazia acelei ședințe s-a respins suplimentarea ordinii de zi cu acest punct.

Prin răspunsul emis cu nr. 6094/19.05.2022, Consiliul a respins, ca inadmisibilă, plângerea prealabilă formulată de reclamanți și a constatat că aceștia nu au calitatea de a contesta hotărârile organului colegial din care fac parte.

Instanța de control judiciar reține că, prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea Hotărârii Plenului CSM (fără număr) din data de 11.02.2022, și, pe cale de consecință, dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul CSM a domnului judecător H.

Prin sentința recurată a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea; a fost obligat pârâtul să procedeze la demararea procedurii de alegere a unui nou membru al acestei instituții, pentru locul rămas vacant, ca urmare a pensionării doamnei judecător I., potrivit procedurii prevăzute de art. 57 din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii; a fost respinsă cererea de constatare a încetării calității de membru interimar în cadrul CSM, a domnului judecător H.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată atât de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, cât și de reclamanții A., B., C., D., F. și G.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. („hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”), se reține că acesta a fost invocat de ambii recurenți.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile Codului de procedură civilă.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

B.1. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii se impune a fi admis, astfel cum se va arăta în continuare:

Prima critică adusă de pârâtul CSM, ce vizează soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii, este nefondată și va fi respinsă de Înalta Curte ca atare.

CSM a susținut că cererea formulată de reclamanți este inadmisibilă din perspectiva faptului că hotărârile Plenului CSM, organ colegial, nu pot fi contestate de unii dintre membrii organului colegial care au participat la adoptarea hotărârilor.

În prealabil, Înalta Curte constată că, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fără ca prin cererea de recurs să se fi adus vreo critică în acest sens, obiectul prezentului litigiu îl constituie manifestarea de voință a Consiliului de a respinge solicitarea reclamanților și de a nu organiza alegeri pentru un nou membru al Consiliului, voință exprimată în data de 11.02.2022, care nu a îmbrăcat forma unui act administrativ propriu-zis, astfel cum e definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, deși nu reprezintă un act administrativ propriu-zis, manifestarea explicită de voință a Consiliului, cuprinsă în ședința plenului din data de 11.02.2022, de a nu organiza alegeri, este un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În cauză, manifestarea de voință a Consiliului nu a mai fost urmată de un alt act sau fapt juridic, ci, prin ea însăși, a determinat prelungirea interimatului până la expirarea mandatului actualului Consiliu, aspect care conferă manifestării de voință arătate mai sus caracterul de act administrativ asimilat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat judicios că nu a fost identificată și, de altfel, nici nu a fost indicată de CSM vreo prevedere expresă și generală instituită la nivel legislativ, care să împiedice membrii unui organ administrativ colegial să conteste pe calea contenciosului administrativ și pentru motive exclusiv de nelegalitate, deciziile luate de respectivul organ, în situația în care acestea sunt considerate neconforme cu legea.

Prin urmare, argumentele instanței de fond privind admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ sunt conforme cu art. 126 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia: „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale.”

Împrejurarea că reclamanții, din perspectiva vătămării invocate și a interesului în formularea acțiunii în contencios administrativ, se raportează la calitatea lor de membri ai organului colegial care a adoptat hotărârea, nu reprezintă o chestiune de admisibilitate a acțiunii.

Cât privește dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs, așa cum întemeiat a reținut curtea de apel, nu pot fi luate în considerare pentru justificarea inadmisibilității acțiunii, nici măcar prin interpretarea prin analogie. Astfel, analogia prezentată nu oferă în mod expres calitate procesuală pasivă acționarilor, ci, dimpotrivă, restrânge această calitate doar la cei care au votat contra sau nu au fost la adunarea generală.

În condițiile lipsei unei interdicții exprese și evidente care să înlăture reclamanților dreptul de a contesta la instanță deciziile organului din care fac parte și ținând cont că restrângerea unor drepturi trebuie să fie urmare a voinței legislative exprese ca aceste drepturi să fie înlăturate, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține că cererea, astfel cum a fost formulată, este admisibilă, fiind nefondate criticile recurentului-pârât în acest sens.

Printr-o altă critică, recurentul-pârât a susținut că, în mod eronat, a apreciat instanța de fond cu privire la justificarea interesului reclamanților în demersul judiciar promovat, procedând la o aplicare greșită a art. 33 C. proc. civ. și a dispozițiilor relevante din Legea nr. 554/2004, din perspectiva interesului de a exercita acțiunea în contencios administrativ.

În ceea ce privește interesul reclamanților în formularea acțiunii ce constituie obiectul prezentei cauze, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Art. 2 alin. (1) lit. p) și r) din aceeași lege definește interesul legitim privat ca fiind „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, iar interesul legitim public ca fiind „interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.”

Conform art. 8 alin. (1) ind. 1: „Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.”

Astfel, din definiția interesului legitim privat, astfel cum a fost redată mai sus, transpusă la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reiese că legitimarea procesuală activă a unei persoane în contencios administrativ are ca situație premisă existența unui drept al reclamantului de a pretinde o anumită conduită a autorității publice, conduită care în final să aibă ca rezultat realizarea (concretizarea) respectivului drept.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanții au justificat un interes legitim privat, respectiv atât un interes procesual în promovarea prezentei cereri, cât și o vătămare, din perspectiva art. 33 C. proc. civ. și a textelor pre-citate din Legea nr. 554/2004.

Astfel, reclamanții, în dubla lor calitate, atât cea de membri ai CSM, dar și cea de judecători și procurori, justifică un interes și o vătămare personală în promovarea prezentei cereri, deoarece sunt direct interesați ca CSM, ca instituție responsabilă de protejarea drepturilor acestora, să îndeplinească condițiile legale de reprezentativitate prescrise de lege, condiții care să asigure protejarea drepturilor și intereselor legitime ale magistraților.

Prin urmare, Înalta Curte, reținând că reclamanții, judecători și procurori, membri ai CSM, au avut, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, interes direct ca instituția din care fac parte să funcționeze în condiții de legalitate, va respinge și această critică ca nefondată.

În continuare, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a sentinței, iar, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii, precum și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără interes, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Astfel cum s-a arătat în alineatele precedente, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, reclamanții au justificat un interes legitim privat, care nu ar fi putut fi realizat decât în situația în care CSM ar fi dispus organizarea alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani, data de 06.01.2023, pentru locul vacant de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Însă, pe cale de excepție, s-a susținut de către pârât pe parcursul cercetării judecătorești faptul că acțiunea a rămas lipsită de interes., întrucât mandatul reclamanților-recurenți de membri aleși ai CSM a încetat la data de 06.01.2023, ca urmare a finalizării procedurii de alegere a noilor membri ai CSM pentru mandatul cuprins între anii 2023-2028, care în prezent își desfășoară activitatea în noua componență.

În continuarea celor învederate cu privire la interesul legitim privat al reclamanților-recurenți în prezenta cauză și la modalitatea în care acesta s-ar fi putut materializa, Înalta Curte arată că reclamanții nu mai pot obține niciun folos practic din admiterea capătului de cerere având ca obiect dispunerea organizării alegerilor pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani, respectiv data de 06.01.2023. O astfel de dispoziție nu ar mai putea fi pusă în executare, în prezent exercitându-și mandatul membrii aleși ai CSM, ca urmare a procedurii de alegere derulate în cursul anului 2022.

Ca urmare, la momentul pronunțării prezentei decizii, ca rezultat al încetării mandatului membrilor CSM la data de 06.01.2023, a încetat a subzista și interesul privat care ar legitima în continuare demersul judiciar al reclamanților-recurenți.

Astfel, Înalta Curte amintește că, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării cauzei în prima instanță, dar și în căile de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportate la cele art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte reține că este întemeiată excepția lipsei de interes a acțiunii, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

B.2. Prin recursul incident formulat în cauză, recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F. și G., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea capătului de cerere având ca obiect constatarea încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a domnului judecător H.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident, întrucât, așa cum corect a reținut și instanța de fond, conform art. 57 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, mandatul membrului interimar durează până la alegerea unui nou membru, soluția fiind justificată de necesitatea funcționării Consiliului cu numărul de membri prevăzut de lege. Încetarea mandatului nu poate interveni înaintea alegerii unui nou membru, deoarece, pe de o parte, domnul judecător H. a ocupat locul vacant de membru al Consiliului ca reprezentant al judecătorilor de la Înalta Curte în mod legal, cu titlu temporar, iar, pe de altă parte, mandatul acestuia urma să dureze până la alegerea unui nou membru, ceea ce într-adevăr nu s-a întâmplat în cauză.

Dincolo de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse la punctul anterior, prin care a fost admisă excepția lipsei de interes a acțiunii, cu consecința respingerii acesteia ca atare.

Astfel, mandatul domnului judecător H. de membru al Consiliului Superior al Magistraturii ca reprezentant al judecătorilor de la Înalta Curte a încetat, odată cu al tuturor celorlalți membri ai vechiului CSM, la data de 06.01.2023.

În consecință, la momentul pronunțării prezentei decizii, ca rezultat al încetării mandatului membrilor CSM la data de 06.01.2023, inclusiv al domnului judecător H., a încetat a subzista și interesul privat care ar legitima în continuare demersul judiciar al recurenților-reclamanți, motiv pentru care va fi respins, ca nefondat, recursul incident.

2.Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ., și va anula sentința recurată, în ceea ce o privește pe reclamantă; va respinge recursul incident, ca nefondat; va admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va admite excepția lipsei de interes a acțiunii și va respinge ca rămasă fără interes acțiunea. Va menține în rest dispozițiile sentinței, respectiv în ce privește soluțiile de respingere a excepției inadmisibilității și a cererii de constatare a încetării calității de membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a domnului judecător H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Ia act de renunțarea recurentei-reclamante E. la judecată, în temeiul art. 406 C. proc. civ.

Anulează sentința nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Respinge recursul incident formulat de recurenții-reclamanți: A., B., C., D., F., G. împotriva sentinței nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței nr. 66 din 9 septembrie 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

Admite excepția lipsei de interes a acțiunii și respinge ca rămasă fără interes acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., F., G., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii.

Menține în rest dispozițiile sentinței.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2024.