Decizia nr. 4973/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva încheierii nr. 31 a Curții de Apel Târgu

Cadrul procesual Prin cererile de recuzare formulate la data de 10.05.2022 împotriva domnului judecător A., doamnei judecător B. și domnului judecător A., în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Târgu Mureș, petenta C. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de recuzare și, potrivit art. 51 alin. (6) din C. proc. civ., retragerea acestuia de la judecarea pricinii, invocând cazul de incompatibilitate conceptualizat prin art. 41 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. și nefacerea declarației de abținere de către judecătorul incompatibil.

Hotărârea instanței de fond Prin încheierea nr. 31/R/CC din 11 mai 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins cererile de recuzare a magistraților B., D. și A., formulate de petenta C. S.R.L., în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Târgu Mureș.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii nr. 31/R/CC din 11 mai 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurenta C. S.R.L. a formulat cerere de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cererii spre rejudecare. A considerat că motivarea instanței de fond este nelegală, susținând, în esență, că în conditiile in care a supus examinarii obiective a completului desemnat pentru solutionarea cererii de recuzare un set de motive care evidentiaza elemente ce nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea judecatorilor a caror recuzare s-a cerut, considerentele incheierii ilustreaza neechivoc faptul ca niciunul dintre aceste motive/elemente nu au fost examinate. A arătat că, astfel cum rezulta din incheiere, instanta desemnata pentru solutionarea cererii de recuzare a refuzat, cu neobservarea/nesocotirea vointei legiuitorului, examinarea cererii de recuzare in conditiile legii procesual civile, respectiv a evitat examinarea motivelor invocate/elementelor aratate ca fiind in mod rezonabil generatoare ale indoielii cu privire la impartialitatea judecatorilor a caror recuzare s-a cerut si, in contextul acestui refuz, a stabilit un alt obiect al cererii de recuzare, dupa care a formulat considerente in raport cu acest obiect, fara legatura cu cererea de recuzare, respectiv care privesc primul caz de incompatibilitate reglementat prin art. 42 pct. (1) din C. proc. civ.. Or, situatia expusa pune in evidenta intervenirea sanctiunii nulitatii incheierii in raport de nemotivarea acesteia, respectiv formularea de motive straine de natura pricinii (motivele cererii de recuzare). A mai susținut că motivul de incompatibilitate invocat in formularea cererii de recuzare nu obliga la facerea dovezii contrare prezumtiei de impartialitate a judecatorului a carui recuzare se cere. In raport de modul de redactare a textului legal, rezulta ca vointa legiuitorului este in sensul ca in acest caz partea este obligata la enumerarea elementelor care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la impartialitatea judecatorului a carui recuzare se cere si, corelativ, aceasta sa faca dovada ca aceste elemente nu sunt doar afirmate, ci exista in realitate si, in fine, sa precizeze, in concret, de ce elementul invocat poate sa prilejuiasca indoieli asupra impartialitatii judecatorului, instantei desemnate sa solutioneze cererea de recuzare revenindu-i obligatia de a examina aceste motive. Mai mult, desi hotararile finale pronuntate in cele doua cauze au redactori diferiti, redactarea sub aspectele ce evoca criticile formulate prezinta identitate, ceea ce apare ca o imposibilitate obiectiva, in conditii normale, fata de faptul ca, dincolo de notiunile ce tin de codificare si care trebuie redate cu acuratete, in toate celelalte situatii diferentele de redactare sunt obligatorii, acestea reflectand stilul propriu, limbajul specific al redactorului. Or, cererea de recuzare, sub aspectul elementelor invocate ca sursa a indoielii, priveste acele situatii care ar trebui sa faca obiectul dezlegarii judecatoresti, in dosarul de fata in care s-au formulat cererile de recuzare, identice cu cele solutionate de acelasi complet intr-un alt dosar (intr-un sens apreciat ca evident nelegal), imprejurare in raport de care este exclusa o judecata in conditiile reglementate de legea procesual civila ci, exclusiv, o copiere necenzurata a solutiei precedente si, in acest context, apare ca incontestabila imprejurarea constand in aceea ca hotararea finala pronuntata in cauza de fata (decizia nr. 252/R din 17.05.2022) ilustreaza cert temeinicia sustinerilor sale. În fine, recurenta a precizat că întrucat casarea hotararii finale pronuntate in cauza in care s-a formulat cerere de recuzare, aceasta a fost respinsa, iar incheierea a fost atacata cu recurs, nu este consecinta nelegalitatii intriseci a acesteia, ci efectul admiterii recursului impotriva incheierii de respingere a cererii de recuzare, astfel că înțelege să nu prezinte si să nu supună examinarii, in procedura de solutionare a recursului de fata, aspectele de nelegalitate a deciziei nr. 252/R/2022, acestea urmand a fi supuse examinarii CEDO in plangerea ce o va formula in vederea constatarii nesocotirii in instanta nationala, cu referire la Curtea de Apel Targu Mures, a garantiilor si drepturilor procesuale stabilite prin Conventie.

Apărările formulate în cauză Intimata E. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în opinia sa, argumentele critice neîncadrându-se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, încheierea recurată fiind legală. Intimatul Municipiul Târgu-Mureș a formulat, de asemenea, întâmpinare.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsurile la întâmpinări, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului, pe fond, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimați.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata E. S.R.L. constatând că argumentele de ordin critic invocate de recurentă privind neanalizarea de către prima instanță a susținerilor acesteia, precum și considerentele încheierii bazate pe motive străine de natura pricinii, pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. 2. Argumentele de fapt și de drept relevante Prin cererile de recuzare formulată la data de 10.05.2022 împotriva domnului judecător A., doamnei judecător B. și domnului judecător A., petenta C. S.R.L. a solicitat admiterea cererii de recuzare și, potrivit art. 51 alin. (6) din C. proc. civ., retragerea acestuia de la judecarea pricinii, invocând cazul de incompatibilitate conceptualizat prin art. 41 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. și nefacerea declarației de abținere de către judecătorul incompatibil. Cazul de incompatibilitate invocat se grefează pe faptul soluționării anterioare, de către același complet, a unei alte cauze care prezintă unele similarități cu cea dedusă judecății în acest dosar. În concret, petenta a invocat faptul că, soluționând plângerea obiect al dosarului nr. x/2022, același complet s-a pronunțat cu privire la anumite aspecte invocate și în cadrul prezentului dosar, referitoare la respectarea obligației, impuse prin documentația de atribuire, de efectuare a unei minime probațiuni în ceea ce privește disponibilitatea viitoare a utilajelor ofertate. Prin încheierea recurată, s-au respins cererile de recuzare, recurenta formulând critici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocând neanalizarea susținerilor acesteia, precum și fundamentarea considerentelor pe motive străine de natura cauzei, argumente de ordin critic pe care Înalta Curte le apeciază ca fiind nefondate, împărtășind soluția pimei instanțe. Instanța de control judiciar amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Lecturând considerentele încherii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cererii și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile situației dedusă judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de recuzare. În concret, enunțându-se dispozițiile art. 41 alin. (2) pct. 13 C. proc. civ. și interpretarea acestuia, s-a retinut de prima instanță că situația de incompatibilitate invocată se grefează pe faptul soluționării anterioare, de către același complet, a unei alte cauze care prezintă unele similarități cu cea dedusă judecății în acest dosar. În concret, petenta a invocat faptul că, soluționând plângerea obiect al dosarului nr. x/2022, același complet s-a pronunțat cu privire la anumite aspecte invocate și în cadrul prezentului dosar, referitoare la respectarea obligației, impuse prin documentația de atribuire, de efectuare a unei minime probațiuni în ceea ce privește disponibilitatea viitoare a utilajelor ofertate. S-a mai reținut că exprimarea părerii judecătorului cu privire la soluția în cauza pe care a fost chemat să o judece este reglementată distinct ca motiv de incompatibilitate, la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Astfel cum s-a subliniat constant în doctrină și în jurisprudență, judecătorul poate fi recuzat pe acest motiv doar dacă și-a exprimat părerea în legătură cu pricina concretă dedusă judecății în acel dosar, nu și atunci când a soluționat anterior un alt litigiu în care a fost ridicată aceeași problemă sau o problemă de drept înrudită, indiferent dacă în cele două litigii figurează aceleași părți sau nu. De asemenea, Curtea de apel a apreciat că, în egală măsură, soluționarea anterioară, în cadrul unui alt litigiu, a unor aspecte similare nu poate fi valorificat ca motiv de incompatibilitate nici prin prisma dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13, neputând fi considerat un element care să producă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea membrilor completului și nici un indiciu în sensul că în această cauză soluția va fi pronunțată fără a exista o deliberare. Fundamentul reglementării situațiilor de incompatibilitate este respectarea dreptului la judecarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii, ca o garanție a respectării dreptului acestora la un proces echitabil. Acest principiu nu este încălcat în situația în care judecătorul este chemat a se pronunța asupra unor chestiuni pe care le analizase deja într-un alt litigiu, legiuitorul limitând antepronunțarea, ca motiv de incompatibilitate, strict la cauza respectivă. Sub acest aspect, este lipsit de relevanță dacă în litigiul anterior și în prezentul litigiu figurează aceleași părți sau o parte dintre acestea. (...) Faptul că nu au fost formulate declarații de abținere în cauză nu constituie un indiciu în sensul lipsei imparțialității, având în vedere că abținerea se face pentru aceleași motive de incompatibilitate prevăzute expres și limitativ de art. 41 și art. 42 C. proc. civ., care în cauză nu sunt incidente. Or, în sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește încheierea recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva neanalizării susținerilor recurentei. Înalta Curte constată că nu poate fi reținută nici teza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind fundamentarea considerentelor încheierii pe motive străine de natura pricinii. Astfel, recurenta a invocat faptul că reținerea instanței în sensul că "exprimarea părerii judecătorului cu privire la soluția în cauza pe care a fost chemat să o judece este reglementată distinct ca motiv de incompatibilitate, la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. (...), și că " în egală măsură, soluționarea anterioară, în cadrul unui alt litigiu, a unor aspecte similare nu poate fi valorificat ca motiv de incompatibilitate nici prin prisma dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13, neputând fi considerat un element care să producă în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea membrilor completului și nici un indiciu în sensul că în această cauză soluția va fi pronunțată fără a exista o deliberare" echivalează cu o schimbare a obiectului cererii de recuzare și a analizării acesteia din perspectiva unui alt temei de drept, în contextul în care se constată că instanța a enunțat dispozițiile art. 41 alin. (2) pct. 13 C. proc. civ. și interpretarea acestuia, și a reținut că situația de incompatibilitate invocată se grefează pe faptul soluționării anterioare, de către același complet, a unei alte cauze care prezintă unele similarități cu cea dedusă judecății în acest dosar. În aceste condiții, Înalta Curte observă, astfel cum s-a reținut anterior, că soluția pronunțată este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține existența unor motive care nu au legătură cu cauza în sensul invocat de recurentă, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, nefiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., reținerea antereferită fiind doar un argument alături de celelalte care au format convingerea intimă a instanței, vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată, neputând fi circumscris situațiilor care fundamentează pronunțarea încheierii pe motive străine de natura pricinii. În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele expuse de recurenta în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât încheierea recurată este motivată cu respectarea prevederilor legale. În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurenta la plata sumei de 3000 RON către intimata E. S.R.L. (conform dovezilor aflate la dosar), cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata E. S.R.L.; va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurenta la plata sumei de 3000 RON către intimata E. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.