ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1854/2023

Ședința publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Galați, având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 709/08.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2022, contestatoarea S.C. A. S.A. a formulat, oral la data de 10.11.2022 și în scris la data de 11.11.2022, cerere de recuzare împotriva doamnelor judecător B. și C., membrii în completul învestit cu soluționarea contestației în anulare, apreciind că există elemente care nasc în mod rezonabil îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora, precum și elemente din care rezultă că magistratii recuzați și-au exprimat anterior părerea în ceea ce privește obiectul contestației în anulare.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea S.C. A. S.A.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatoarea S.C. A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii contestate și trimiterea cauzei spre rejudecare de către un complet legal învestit prin înlăturarea magistraților incompatibili.

În motivarea recursului, după o prezentare a situației de fapt, se arată, în susținerea nelegalității încheierii din data de 14 noiembrie 2022 prin care a fost respinsa cererea de recuzare, că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., contestatoarea susține, în esență, că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare nu a procedat la motivarea soluției de respingere a cererii de recuzare formulate în temeiul art. 41 C. proc. civ., motivând extrem de succint soluția pronunțată, arătând doar că magistrații au soluționat un incident procedural, fără a lua în considerare că respingerea cererii de recuzare reprezintă implicit o antepronunțare asupra motivelor contestației în anulare.

În opinia recurentei, considerentele încheierii recurate confirmă inexistența unei analize aplicate și implicit inexistența motivării ce a fundamentat respingerea cererii de recuzare.

Se arată în motivele de recurs că instanța a realizat o motivare superficială, din care nu reiese dacă judecătorul fondului s-a aplecat asupra argumentelor reclamantei și asupra probelor de la dosar, pronunțând astfel o hotărâre care nu întrunește condițiile impuse de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea susține că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 42 alin. (1). pct. 1 C. proc. civ. (instanța și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnată să o judece) și pct. 13 C. proc. civ. (atunci când există alte elemente ce nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa), prin raportare la faptul că magistrații recuzați și-au exprimat anterior părerea pronunțând încheierea din data de 30 septembrie 2022 a Curții de Apel Galați, prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de contestatoare împotriva unui alt magistrat.

În opinia recurentei, prin soluția de respingere a cererii de recuzare formulată față de doamna magistrat D., colegele de complet, învestite să soluționeze dosarul nr. x/2022, s-au pronunțat implicit asupra motivelor contestației în anulare, fiind lesne de observat că motivele contestației în anulare cu privire la aspectele legate de nelegala compunere sau titlul de proprietate al intimatei vor fi soluționate în aceeași manieră, fiind evidentă atitudinea subiectivă și antamarea implicită de către magistrați a chestiunilor ce formează argumentele din contestația în anulare.

Arată recurenta că, prin soluția de respingere pronunțată cu privire la incidentul procedural invocat anterior, magistrații și-au exprimat opinia cu privire la legalitatea constituirii completului de recurs, sens în care existau cel puțin suspiciuni rezonabile cu privire la faptul că nu ar putea soluționa contestația în anulare în altă manieră.

Subliniază recurenta că admiterea prezentei căi de atac se impune și din perspectiva art. 6 CEDO și a jurisprudenței Curții Europene a Dreptului Omului.

Se mai arată în motivele de recurs că în cauză a fost interpretat și aplicat greșit și motivul de recuzare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în condițiile în care s-a reținut prin încheierea recurată faptul că instanța a constatat că "aceste susțineri vizează strict obiectul incidentului procesual sesizat la acel moment cu privire la imparțialitatea doamnei judecător D., fără relevarea vreunui element din care s-ar putea desprinde existența vreunei prejudecăți sau a unei idei preconcepute privitoare la soluționarea chestiunilor de drept invocate în cauza de față".

În opinia recurentei, admiterea cererii de recuzare nu presupune probarea unui caracter absolut al îndoielii și, în cazul de față, cu certitudine suntem în prezența unor dubii serioase care nasc în mod întemeiat îndoiala cu privire la imparțialitatea celor doi magistrați.

Solicită instanței de control judiciar să admită prezenta cale de atac, având în vedere că nu sunt asigurate garanțiile de imparțialitate cerute de lege în legala interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., în considerarea faptului că doamnele magistrat au pronunțat încheierea din data de 30.09.2022 și fac parte în continuare din completul învestit cu soluționarea căii de extraordinare de atac, admiterea cererii de recuzare fiind singura modalitate prin care poate fi asigurat dreptul la un proces echitabil conform dispozițiilor art. 6. alin. (1) C. proc. civ.

Intimații-pârâți Consiliul Județean Tulcea și U.A.T. Județul Tulcea, deși au primit copie a cererii de recurs, nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și încheierea recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește critica ce vizează faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta nu poate fi primită.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aceste dispoziții legale trebuie analizate prin raportare și la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În același timp, este binecunoscut faptul că instanța nu trebuie să răspundă punctual fiecăruia dintre argumentele invocate de parte în dezvoltarea uneia ori alteia dintre susținerile făcute, ori dintre criticile din apel sau recurs, esențial fiind ca instanța să se pronunțe global cu referire la fiecare susținere sau la fiecare critică.

În speță, se constată că instanța de fond a motivat pertinent încheierea recurată, răspunzând criticilor și apărărilor formulate de părți, ceea ce înseamnă că hotărârea a fost motivată în acord cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu jurisprudența C.E.D.O. în materie, și făcând o aplicare corectă a normelor legale incidente cauzei.

Așadar, instanța de fond a redat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, așa încât ansamblul considerentelor hotărârii nu sunt contradictorii, ci, dimpotrivă, converg spre aceeași soluție, putând fi astfel realizat controlul judiciar, fapt pentru care motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

Înalta Curte apreciază că nici argumentele recurentei vizând în fapt pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost expuse, nu sunt întemeiate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Curtea de Apel prin încheierea recurată că, din modul în care este redactat art. 42 alin. (1). pct. 1 C. proc. civ., rezultă cu claritate că judecătorul incompatibil poate fi recuzat pentru acest motiv numai dacă și-a exprimat opinia în legătură cu pricina concretă pe care o judecă, înainte de a se ajunge la deliberare și pronunțare. În cazul acestui motiv de incompatibilitate relativă este vorba de părerea personală a judecătorului în legătură cu pricina pe care o soluționează, părere exprimată în timp ce litigiul este pe rol, fie în ședința de judecată, fie în afara acesteia, și nu printr-un act oficial (încheiere interlocutorie, hotărâre judecătorească, depoziție de martor, raport de expertiză etc).

În mod corect a apreciat instanța că nu este incident un astfel de motiv de incompatibilitate în lipsa exprimării unei păreri personale a doamnelor judecător în legătură chiar cu pricina pe care o soluționează în cauza de față, respectiv contestație în anulare, doamnele judecător soluționând un incident procesual referitor la completul de judecată, respectiv o cerere de recuzare la adresa celui de-al treilea membru al completului, cu respectarea dispozițiilor art. 110 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015.

În opinia instanței de fond, împărtășită și de instanța de control judiciar, cu prilejul soluționării cererii de recuzare, completul legal învestit, format din doamnele judecător și judecătorul din planificarea de permanență, a analizat cazurile de incompatibilitate relevate de contestatoare cu privire la magistratul indicat și în niciun caz motivele contestației în anulare.

Instanța de control judiciar constată că nu pot fi reținute nici susținerile recurentei referitoare la greșita aplicare sau interpretare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., instanța de fond reținând în mod corect că aceste susțineri vizează strict obiectul incidentului procesual sesizat la acel moment cu privire la imparțialitatea doamnei judecător vizate, fără relevarea vreunui element din care s-ar putea desprinde existența vreunei prejudecăți sau a unei idei preconcepute privitoare la soluționarea chestiunilor de drept invocate în cauza de față.

Simplul fapt că una din părțile litigante în proces exprimă îndoieli cu privire la imparțialitatea unui judecător nu constituie temei pentru înlăturarea acestuia din cauză, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la încălcarea principiului continuității completului de judecată ce guvernează procesul civil, potrivit art. 19 C. proc. civ., căci ar permite schimbarea componenței sau chiar schimbarea completului de judecată pe baza unor elemente de ordin subiectiv și exclusiv la aprecierea părților litigante.

S-a avut în vedere la pronunțarea încheierii recurate că, în jurisprudența formată în interpretarea art. 6 CEDO, Curtea Europeană a reținut că imparțialitatea instanței se analizează nu doar raportat la elementul subiectiv, respectiv la percepția pe care partea litigantă o are despre instanță, dar și la un element obiectiv, necesar a se verifica, pentru a se stabili dacă în mod rezonabil există vreun temei pentru a se naște astfel de suspiciuni în mintea acelei părți litigante.

În acest sens, s-a reținut că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere. Imparțialitatea "se prezumă până la proba contrarie, indiferent dacă este vorba despre un magistrat de profesie, despre un membru al unui juriu sau de persoane specializate în diverse domenii de activitate, care participă, alături de magistrați de profesie, la soluționarea unor categorii de litigii".

Simpla exprimare a îndoielii cu privire la imparțialitatea celor doi judecători recuzați în ședința de judecată din 14.11.2022 nu este suficientă pentru a se reține că aceștia pot fi înlăturați de la judecarea cauzei în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Astfel cum în mod corect s-a reținut în considerentele încheierii recurate, în cazul de față nu există nici un indiciu care să afecteze prezumția de imparțialitate a judecătorilor vizați și care să creeze presupunerea cu privire la o eventuală lipsă de obiectivitate a acestora, soluționarea cererii de recuzare fiind realizată în complet legal constituit, conform Regulamentului de ordine interioară și cu analiza strictă doar a incidentului procesual apărut, împrejurare în care cererea de recuzare formulată a fost respinsă ca nefondată.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că motivele invocate de recurentă în susținerea cererii de recuzare sunt neîntemeiate și nu pot fi încadrate în situația reglementată de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, de fapt, pe calea recursului de față, recurenta solicită instanței de control judiciar să cenzureze activitatea de judecător a celor doi magistrați, ceea ce nu este admisibil.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluția ce va fi pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenții.

Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-contestatoare S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de contestatoarea S.C. A. S.A., ca nefondat, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-contestatoare S.C. A. S.A.., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2023.