ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 31.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2243/2023

HOTĂRÂRE
31.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2243/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 149/C din 9 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2017, s-a respins contestația formulată de către debitoarea A. S.A., în insolvență, cu privire la măsura administratorului judiciar B., desemnat pe seama debitoarei A. S.A., cuprinsă în Raportul nr. x/28.10.2021, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 18238/28.10.2021, prin care au fost analizate cererile de plată formulate de către creditoarea C. S.R.L..

S-a luat act de faptul că, creditoarea C. S.R.L. va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2021 ("încheierea din 25.11.2021") și a sentinței civile nr. 149/09.12.2021 ("Sentința"), ambele pronunțate în dosarul nr. x/2017, a declarat apel debitoarea A. S.A., solicitând admiterea apelului, în principal, anularea încheierii din 25 noiembrie 2021 și a sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii contestației introductive formulate de A. și anularea măsurilor dispuse de către administratorul judiciar B. prin Raportul nr. x/28.10.2021 ("Raportul" sau Raportul contestat" - Anexa nr. 1 la contestația introductivă), publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 18238/28.10.2021.

Prin cererea formulată verbal în ședința publică din 7 martie 2022 și precizată în scris la 8 martie 2022, petenta-apelantă A. S.A. a recuzat, în temeiul prevederilor art. 44 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., completul de judecată CS6AI, învestit cu soluționarea dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Târgu-Mureș, solicitând anularea actelor de procedură îndeplinite la termenul de judecată din 7 martie 2022 (termenul la care instanța a dispus asupra probelor solicitate și a rămas în pronunțare pe apelul formulat de A.), în temeiul art. 51 alin. (6) teza a II-a C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 11/CC/A din 9 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de către apelanta A. S.A. prin reprezentant convențional D. în dosar nr. x/1017 cu privire la membrii completului de judecată învestit cu soluționarea apelului.

Prin decizia nr. 78/A din 5 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca neîntemeiat, apelul declarat de A. S.A. - în reorganizare, prin administrator special E. declarat împotriva încheierii din 25.11.2021 și a sentinței nr. 149/C/09.12.2021 pronunțate de Tribunalul Specializat Mureș, în dosarul nr. x/2017.

La 14 iunie 2022, A. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii nr. 11/CC/A din 9 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a deciziei nr. 78/A din 5 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta A. S.A. a invocat în drept motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (pct. 5); respectiv, când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (pct. 8).

În argumentarea recursului, se susține, în esență, că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a încălcat regulile de procedură referitoare la incompatibilitatea relativă a judecătorilor, prevăzute de art. 42 și urm. C. proc. civ., aducând atingere drepturilor și intereselor legitime ale recurentei.

Astfel, recurenta apreciază că prin respingerea cererii de recuzare, instanța a confirmat în mod eronat compatibilitatea judecătorilor completului CS6 Al de a soluționa apelul declarat de A. S.A., cu toate că, astfel cum s-a precizat în cuprinsul cererii de recuzare, completul s-a antepronunțat cu privire la unul dintre motivele de apel.

În condițiile în care, la termenul din 7 martie 2022, completul de apel a considerat că expertiza solicitată este de plano lipsită de utilitate, pertinență sau concludență, confirmând raționamentul primei instanțe - care a fost criticat prin calea de atac cu soluționarea căreia acesta a fost învestit - s-a ajuns la o antepronunțare a instanței de apel.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că analiza cererii de administrare a expertizei contabile în apel diferă de analiza apelului împotriva încheierii din 25 noiembrie 2021, fiind în esență, argumente similare privind utilitatea și concludența acestei probe în cauză.

În raport de motivele expuse anterior, solicită a se constata că au fost încălcate normele privitoare la incompatibilitatea judecătorilor completului CS6 Al de către instanța chemată să judece cererea de recuzare, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute, conform art. 174 alin. (2) și art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În ipoteza în care instanța de recurs va aprecia că în prezenta cauză ar fi vorba de nerespectarea ori greșita aplicare a unor norme de drept material, solicită încadrarea recursului în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea încheierii și a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Intimata C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reținându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 26 aprilie 2023 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 iunie 2023, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 25 octombrie 2023, cu citarea părților, termen preschimbat, din oficiu, pentru 31 octombrie 2023, prin închierea din 11 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017.1.1.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Cu titlu prealabil, deși recurenta a invocat motivele de casare reglementate de pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile acesteia pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., care prevede că hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă motivul de recurs nu este fondat pentru argumentele care succed.

Cum în mod legal a constatat Curtea de Apel Târgu Mureș, cauza demersului judiciar al petentei A. S.A. în formularea cererii de recuzare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a constituit-o dispoziția instanței de apel de a respinge administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilitate, petenta invocând faptul că instanța de apel, soluționând cererea în probațiune formulată, vizând administrarea probei cu expertiză, completul s-a antepronunțat cu privire la aspecte invocate și în cadrul cererii de apel.

Este adevărat că apelul formulat de către petentă a vizat și încheierea din 25 noiembrie 2021, prin care tribunalul a respins proba cu expertiza specialitatea contabilitate, însă este de necontestat că prin încheierea din 7 martie 2022 instanța de apel a respins administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilitate, pronunțându-se, în realitate, asupra unei noi cereri în probațiune.

În mod greșit, recurenta continuă să se prevaleze de împrejurarea că respingând proba cu expertiză specialitate contabilitate, instanța de apel s-a antepronunțat cu privire la unul dintre motivele de apel.

Se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare, analizând cuprinsul încheierii din 7 martie 2022, a constatat că instanța de apel a solicitat în mod expres reprezentantului apelantei să precizeze dacă respectiva cerere în probațiune reprezintă o cerere nouă sau este un motiv de apel, iar petenta prin reprezentantul convențional a arătat că este un motiv de apel, dar solicită încuviințarea acestei probe și în apel.

După alte lămuriri suplimentare în cadrul cărora petenta a arătat că "motivul de apel ar rămâne lipsit de obiect având în vedere că proba cu expertiză s-ar administra în etapa apelului", completul învestit cu soluționarea apelului a conchis că este formulată o cerere nouă privind efectuarea unei expertize în etapa procesuală a apelului.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, s-a reținut cu justețe că instanța s-a pronunțat asupra unei cereri noi în probațiune formulată chiar de petentă și nu asupra apelului formulat de aceasta împotriva încheierii de ședință din data de 25.11.2021, încheiere prin care instanța de fond a respins proba cu expertiza în contabilitate, ca nefiind utilă, pertinentă și concludentă în soluționarea cauzei.

Totodată, este de necontestat, că noțiunea de antepronunțare exclude, de plano, noțiunea de cerere nouă, aceasta din urmă fiind o cerere asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat pentru prima dată, fiind o cerere de administrare de probe în faza procesuală a apelului.

Așa fiind, pornind de la cadrul legal instituit de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Curtea de Apel Târgu Mureș a arătat cu justețe că nu ne aflăm în situația exprimării unei păreri cu privire la soluția care ar putea fi pronunțată în cauză, ci a dezlegării jurisdicționale a unor aspecte litigioase, căci chestiunile asupra cărora se invocă pronunțarea anterioară de către completul de apel nu au fost tranșate în sedința publică din 7 martie 2022, instanța analizând o cerere nouă în probațiune formulată chiar de petent.

Înalta Curte subliniază că soluționarea cererii referitoare la administrarea unor probe reprezintă doar o etapă a judecății, cu care instanța a fost învestită și nu poate constitui, în sine, un motiv care să impună recuzarea judecătorilor.

Astfel, nemulțumirea părții cu privire la desfășurarea și măsurile dispuse de completul de judecată învestit cu soluționarea apelului, faptul că recurentei i-a fost respinsă cererea de administrare a proba cu expertiza în contabilitate de către instanța de apel, nu pot echivala cu o antepronunțare în înțelesul art. 42 pct. 1 C. proc. civ. și nici nu rezultă că s-ar fi creat premisele și aparența existenței unor suspiciuni cu privire la imparțialitatea membrilor completului de judecată.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, că încheierea atacată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel Târgu Mureș dând o corectă eficiență textelor legale incidente în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii nr. 11/CC/A din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând hotărârea recurată, ca fiind legală.

Nu în ultimul rând, deși recurenta a menționat că declară recurs împotriva încheierii nr. 11/CC/A din 9 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a deciziei nr. 78/A din 5 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal se constată că menționarea deciziei s-a făcut în contextul efectului pe care admiterea recursului formulat împotriva încheierii l-ar avea cu privire la această decizie, ceea ce nu este cazul.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.A. împotriva încheierii nr. 11/CC/A din 9 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 176 din 13.06.2017, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, în
ÎCCJ 2022-11-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5102 din 19.10.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-
ÎCCJ 2025-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 355/2025
. și recurs incident- pârâți D. și C. S.R.L. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 24.09.2024, sub nr. x/2021. III. Procedura de soluționare a recursurilor Cu titlu
ÎCCJ 2023-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2023
ează contestația formulată de orice persoană interesată împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar în cadrul unui dosar de insolvență este supusă numai apelului. Prin raportare la aceste texte de lege
ÎCCJ 2024-11-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2001/2024
., s-a încuviințat pentru apelanta-reclamantă proba cu înscrisuri, inclusiv înscrisurile depuse la acel termen în ședință publică, și s-a constatat că legalitatea, utilitatea, pertinența și concludența probei cu expertiză contabilă, solicit
Sursă