ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3123/2022

Ședința publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, la data de 13.03.2020 sub nr. x/2020 reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat:

- anularea parțială/totală a Hotărârii CSM nr. 279/2012 privind Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului de admitere în magistratură;

- anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 235/2019 privind validarea concursului de admitere în magistratură aprobată în ședința de plen din data de 10 decembrie 2019, ora: 14:30 Punctul 122655/2019" și comunicată prin afișare pe site-ul CSM la data de 08.01.2019 și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii de validare a concursului de admitere în magistratură, în sensul cuprinderii în aceasta și a reclamanților ca și candidați admiși ulterior parcurgerii probelor de interviu, psihologic, medical și buna reputație;

- obligarea pârâtului să procedeze la demersurile necesare organizării interviului pentru reclamanți și ulterior pentru proba psihologică, medicală și repartiția;

- obligarea CSM la validarea dosarului reclamanților de candidați admiși la concursul de admitere în magistratură și înscrierea în lista definitivă a candidaților declarați admiși la concursul de admitere în magistratură din Anexa la hotărâre (după parcurgerea celorlalte probe) și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidați admiși la concursul de admitere în magistratură;

- anularea parțiala/modificarea Hotărârii CSM nr. 54/2019, prin care s-a stabilit numărul și posturile de judecători/procurori scoase la concurs în sesiunea 28 martie-08 iulie 2019, în sensul suplimentarii numărului de locuri pentru care se organizează concurs de la 82 de posturi la 459 de locuri;

- anularea parțială a Hotărârii CSM nr. 120 din 17.09.2019, privind suplimentarea posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, văzând condițiile stabilite prin această hotărâre;

- modificarea mențiunii "respins" din dreptul pozițiilor de pe lista finală cu rezultatele concursului în sensul admiterii reclamanților la proba de interviu;

- anularea parțială a concursului și reorganizarea concursului de admitere în magistratură cu respectarea dispozițiilor din regulament;

- crearea cadrului legal pentru reluarea concursului de la proba interviului pentru subsemnații și ulterior pentru proba psihologică, medicală, repartiția.

La data de 13.05.2020, în temeiul art. 204 C. proc. civ., reclamanții au formulat cerere de completare/modificare a acțiunii introductive, prin care au solicitat:

- anularea hotărârii CSM din data de 30 aprilie 2020, nepublicata pe site-ul CSM și necomunicata pana în prezent, prin care li s-a respins plângerea prealabila;

- anularea parțială a hotărârii CSM nr. 235/2019 privind validarea rezultatelor la examenul de admitere în magistratura desfășurat în perioada 28 martie-08 iulie 2019 pentru motivele menționate pe larg în conținutul prezentei acțiuni;

- obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa fie declarați admiși la probele de concurs pentru accederea în magistratura concomitent cu dispunerea continuării procedurii de selecție în vederea ocupării posturilor vacante de magistrați prin parcurgerea verificărilor privind condiția bunei reputații, stării medicale și a celei psihologice;

- în subsidiar, solicită să fie obligat pârâtul la emiterea unei hotărâri prin care să fie declarați admiși în etapa a doua de concurs și să dispună continuarea procedurii de admitere în magistratura de la etapa interviului.

Prin sentința civilă nr. 384 din 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 și a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea soluției Plenului prin care au fost respinse plângerile prealabile formulate de reclamanți; a respins celelalte capete din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și completată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiate, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 384 din 17 decembrie 2020 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cu rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

În susținerea recursului, recurenții au arătat că în mod greșit prima instanță a admis inadmisibilitatea capătului de cerere care vizează Hotărârea C.S.M. nr. 279/2012 privind Regulamentul de concurs, interpretând eronat normele de drept și necoroborând toate normele incidente în speță, astfel că întreaga fundamentare a inadmisibilității se rezumă strict la art. 7 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Or, instanța a omis analizarea inadmisibilității și din prisma art. 8 alin. (1) și art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cât și din prisma efectelor Deciziei CCR nr. 121/10.03.2020, instanța trebuind doar să constate din perspectiva acestei decizii nulitatea Hotărârii 279/2012.

Mai mult decât atât, prin reținerea de către instanța de fond a aplicabilității Deciziei CCR nr. 121/2020, nu se mai putea pune problema inadmisibilității, legalității, nelegalității unui act administrativ cu caracter administrativ care nu mai există (lipsit de efecte), pentru că în acest mod se încalcă autoritatea de lucru judecat și a obligativității hotărârilor Curții Constituționale.

De asemenea, recurenții au susținut că instanța a omis să analizeze speța prioritar din perspectiva dreptului comunitar, mai exact din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1, art. 6, art. 14 din CEDO pe care le-au invocat în conținutul cererilor depuse.

Mai mult decât atât din lecturarea hotărârii se observă faptul că aceasta este o compilație între întâmpinarea pârâtului și o altă hotărâre de la aceeași curte de apel din dosar nr. x/2020

Au mai susținut recurenții că, deși instanța de fond reține în speță incidența Deciziei CCR nr. 121/10.03.2020, în mod greșit nu coroborează normele de drept și nu se raportează în soluționarea acțiunii la temeiul legal rămas valid și anume Legea nr. 303/2004.

Astfel, "Curtea constată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și prevederile Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/2012", ori prin acest raționament instanța se contrazice, întrucât odată ce a reținut aplicabilitatea în speță a Deciziei CCR nr. 121/10.03.2020 nu își mai poate întemeia hotărârea de respingere a acțiunii pe Hotărârea Plenului CSM nr. 279/2012.

În fine, au arătat recurenții că instanța nu putea lua o hotărâre temeinică câtă vreme, deși au solicitat și invocat faptul că dosarul administrativ a fost depus în mod incomplet, nu a revenit cu o nouă solicitare către pârât să depună ceea ce instanța a cerut a fi depus.

Practic, deși inițial a admis cererea reclamanților de administrare a unor probe care ar fi putut releva, printre alte motive invocate, încălcarea principiului transparenței în organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aceasta, la ultimul termen de judecată, a refuzat practic să constate faptul că pârâtul nu s-a conformat obligației de punere la dispoziție a acestor probe, respingându-le fără niciun motiv cererea de conformare a pârâtului la obligațiile stabilite în sarcina sa.

Intimatul – pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În speță, din lecturarea considerentelor sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și la limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul fondului a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. Din considerentele expuse în hotărârea de fond recurată rezultă și faptul că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a susținerilor părților și a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic și gradual considerentele care au fundamentat soluția adoptată.

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanțe, susținerile recurenților nu se confirmă. Argumentele instanței nu pot fi considerate contradictorii, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la criticile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcție de legătura lor logică, au determinat concluzia instanței.

În realitate, susținerile recurenților-reclamanți referitoare la existența unor considerente contradictorii, reflectă dezacordul în privința argumentelor ce au stat la baza soluției pronunțate de prima instanță.

Împrejurarea că recurenții-reclamanți nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența acestui motiv de nelegalitate.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă.

Cu privire la inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. (…) (1

1

) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând".

Înalta Curte reamintește că plângerea prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, neîndeplinirea acestei condiții constituind un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată.

În acord cu dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, "În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe sau al acțiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Este de menționat că, deși nici art. 1 alin. (6), nici art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu fac, aparent, nicio distincție în funcție de caracterul individual sau normativ al actului administrativ, irevocabilitatea este asociată actului administrativ individual, pentru că actul administrativ normativ poate fi abrogat sau modificat oricând, din considerente de legalitate sau de oportunitate. Un argument de text cu privire la această distincție de regim juridic este cel oferit de art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivii căruia, în cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulata oricând.

În acest sens, în considerentele deciziei nr. 12 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 933 din 30 septembrie 2021, ICCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a reținut că ambele categorii de acte administrative, normative sau individuale, pot fi desființate doar printr-un act având aceeași natură juridică, dar actul cu caracter normativ poate fi abrogat sau modificat oricând, în timp ce actul cu caracter individual devine irevocabil dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.

Prin urmare, acțiunea în anularea unui act administrativ cu caracter normativ trebuie precedată obligatoriu, de procedura prealabilă administrativă, în condițiile art. 7 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, nefiind aplicabilă norma de excepție cuprinsă în alin. (5) al aceluiași articol referitoare la actele care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice.

De aceea, se constată că instanța de fond a admis corect excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 121/2020, având ca obiect prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, prin decizie s-a reținut că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică.

Cu alte cuvinte, aspectele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, iar "regulamentul aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii și publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, trebuie doar să detalieze procedura privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în magistratură".

În ceea ce privește organizarea unui concurs de admitere în magistratură, acest lucru ar implica reglementarea și în legea organică a etapelor sau probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a notelor obținute la fiecare probă.

Din considerentele deciziei sus-menționate se observă că legiuitorul constituțional nu a precizat efecte exceptate de la regula generală, mărginindu-se să invoce prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul că dispozițiile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că Decizia Curții Constituționale nu are nicio influență asupra situației reclamanților întrucât, pretinsele motive de nelegalitate ale actelor atacate se subsumează suplimentării numărului de posturi scoase la concurs, în condițiile în care aceștia nu au trecut de prima etapă a concursului.

Cu alte cuvinte, indiferent de modificările care vor putea fi aduse legii, referitoare la probele concursului și modalitatea de contestare a acestora, recurenții-reclamanți nu pot fi admiși la concurs câtă vreme nu au trecut de prima probă pentru că nu s-au încadrat în numărul de posturi scoase la concurs.

Problema suplimentarii locurilor scoase la concursul de admitere în magistratură din 2019 nu afectează legalitatea concursului din perspectiva incidenței art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, reclamanții solicitând, admiterea acestora la concurs, nu desființarea concursului.

Din analiza textelor regulamentare aplicabile și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/2019, a reieșit fără dubiu că intimatul-pârât nu a încălcat principiile transparenței și egalității.

De fapt, recurenții-reclamanți nu au înțeles să solicite anularea întregului concurs din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 121/2020 a Curții Constituționale, ci doar din perspectiva situației în care s-au aflat, cu conotație asupra circumstanțelor suplimentării posturilor scoase la concurs.

În ceea ce privește criticile referitoare la o pretinsă omisiune a instanței de fond de a analiza cererea de chemare în judecată din perspectiva încălcării dreptului comunitar, care este prioritar, Înalta Curte constată că, raportat la considerentele sentinței recurate, acestea nu pot fi reținute.

Instanța de fond a analizat toate criticile recurenților - reclamanți, inclusiv din perspectiva unei pretinse încălcări de către pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a principiului nediscriminării, prevăzut la art. 14 din CEDO, în considerentele sentinței recurate fiind cuprinse toate argumentele de fapt și de drept care surprind raționamentul logico juridic al instanței, care a concluzionat în sensul că "… nu poate fi incident principiul nediscriminării, candidații care nu au promovat prima etapă obligatorie nefiind într-o situație identică sau similară cu candidații care au promovat cele două etape ale concursului."

Referirea recurenților la o pretinsă omisiune a instanței de fond de a analiza incidența prevederilor art. 1 din CEDO este lipsită de fundament câtă vreme nu a fost expusă această critică în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De asemenea, în ceea ce privește o pretinsă încălcare a prevederilor art. 6 din CEDO, se observă că recurenții-reclamanți au făcut o simplă afirmație, fără a detalia în ce mod a fost încălcat acest articol.

De altfel, recurenții au beneficiat de respectarea tuturor garanțiilor procesuale care complinesc respectarea dreptului la un proces echitabil.

Nici susținerile recurenților privind un pretins refuz al primei instanțe de a completa probatoriul administrat nu poate fi primit; instanța de fond, apreciind utilă și pertinentă cererea de probațiune formulată de reclamanți, a dispus citarea pârâtului cu mențiunea de a depune întreg dosarul administrativ care a stat la baza validării concursului.

Pârâtul a comunicat la dosar actele solicitate pentru termenul de judecată din 03.12.2020, termen la care reprezentanta reclamanților a pus concluzii asupra excepției inadmisibilității și pe fond, instanța de fond dispunând amânarea pronunțării cauzei la data de 17.12.2020.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 384 din 17 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.