Decizia nr. 2909/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2020, sub nr. x/2020, reclamatul A. a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii: - anularea Hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie -08 iulie 2019; - anularea Hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019 în condițiile stabilite prin această hotărâre și recunoașterea hotărârii nr. 54 din data de 26.03.2019 ca hotărâre de suplimentare a locurilor la data anunțării concursului. - invalidarea în parte a concursului și reorganizarea concursului de admitere în magistratură privind proba interviului cu respectarea dispozițiilor din regulament, crearea cadrului legal pentru reluarea concursului de la proba interviului pentru reclamant. - să se constate că așa cum a fost dispusă suplimentarea posturilor prin Hotărârea nr. 120/2019 a CSM, i-a fost creată o situație de discriminare, dat fiind faptul că aplicând algoritmul de intervievare a dublul nr. de candidați la nr. efectiv de posturi scoase la concurs era îndreptățit să participe la proba interviului. La data de 27.05.2020 reclamantul a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate că în data de 10.03.2020 Plenul Curții Constituționale investit în temeiul art. 146 lit. d) din Constituția României și a art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 106 lit. a) și d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, așa cum a fost republicată, admițând excepția față de prevederile art. 106 lit. D), acestea fiind declarate neconstituționale. De asemenea a solicitat obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, la demersurile ce se impun pentru valorificarea rezultatului său, la proba de cunoștințe juridice și cea a raționamentului logic, 86, respectiv 48 puncte, precum și constatarea faptului că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 303/2004 cu modificările ulterioare, continuând concursul pentru reclamant, urmând să stabilească data examenului medical și a testării psihologice, în ce privește exprimarea opțiunilor de ocupare a unui post de magistrat, în funcție de posturile vacante așa cum au fost prevăzute în lista suplimentară, conform Hotărârii 54/2019. La data de 09.07.2020, reclamantul a formulat o precizare de acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la modificarea și completarea Anexei validate, respectiv art. 2 al hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind Validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl privește și validarea sa, în sensul includerii acestuia în lista candidaților admiși validați, menționați în anexă și obligarea pârâtului la modificarea și completarea art. 1 al hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursului de admitere în magistratură, în sensul suplimentării posturilor pentru valorificarea rezultatului admis în ceea ce îl privește, respectiv cu un număr de 115 posturi (și nu de 114 așa cum prevede hotărârea contestată). Pentru termenul de judecată din data de 28.07.2020 reclamantul depune un înscris prin care solicită obligarea pârâtului la complinirea și rectificarea art. 1 din HCSM 235/2019 privind validarea rezultatelor la examenul de admitere în magistratura, în ceea ce îl privește (conform art. 22 al 2 din HCSM 1073/2018 privind regulamentul de organizare și funcționare al CSM), în sensul înlăturării omisiunii materiale vădite realizate de pârât prin nemenționarea soluției de respingere a plângerii prealabile ce a vizat aspecte de nelegalitate a modului de organizare și desfășurare a concursului de admitere în magistratura; admiterea plângerii prealabile în sensul declarării reclamantului drept candidat admis la concursul de admitere în magistratura sesiunea 2019; modificarea/completarea art. 2 din hotărârea CSM nr. 235/2019 privind validarea rezultatelor la examenul de admitere în magistratura desfășurat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl privește, în sensul validării subsemnatului drept candidat admis la concursul de admitere în magistratura; obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa fie declarat admis în magistratura prin raportare la îndeplinirea condițiilor de admitere în magistratura prevăzute la art. 33 al 1-3 coroborat cu art. 15 al 5 din Legea 303/2004. În subsidiar, a solicitat anularea operațiuni/faptului administrativ prin care reclamantul a fost declarat respins după prima etapa din perspectiva numărului de locuri. Reclamantul menționează ca solicita constatarea nelegalității și a actului administrativ care a stat la baza organizării și desfășurării examenului de admitere în magistratura, și anume: HCSM 279/2012 privind regulamentul de organizare și desfășurare a examenului de admitere în magistratura, sens în care arată faptul că a formulat plângere prealabilă împotriva nelegalității dispozițiilor și aplicării acestor dispoziții cuprinse în Regulament prin plângerea prealabilă soluționată la data de 10.12.2019 și plângerea prealabilă soluționată la data de 30.04.2020.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 153 din 25 martie 2022 Curtea de Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, a respins acțiunea, astfel cum a fost formulată și completată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 153 din 25 martie 2022 a Curții de Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii, și admiterea cererii astfel cum a fost formulată și completată. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14, art. 15 alin. (5) și art. 33 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, în contextul creat de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 121/2020, a Deciziei Curții Constituționale nr. 187/2021, precum și de pronunțarea deciziei civile nr. 5228/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 în contextul interpretativ stabilit prin Decizia nr. 10/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. După ce a prezentat cadrul procesul din dosar, a precizat că instanța a omis, în primul rând, faptul că actul culminativ al concursului de admitere în magistratură la care a participat este Hotărârea CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 8 iulie 2019, act prin care s-a dispus validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură, fiind menționate numai rezultatele care au fost validate și nu rezultatele invalidate, astfel încât acest aspect este, în mod primordial, vătămător, neavând posibilitatea atacării vreunui alt act administrativ prin care să se fi dispus invalidarea rezultatului obținut. Totodată, a susținut că CSM nu a emis niciun act administrativ prin care să se dispună invalidarea rezultatelor obținute, astfel că, per a contrario, singurul act din care rezultă acest aspect este HCSM nr. 235 din 10 decembrie 2019. După prezentarea situației de fapt, recurentul a arătat că, prin Decizia nr. 121/2020 a Curții Constituționale, au fost declarate neconstituționale prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, aceasta fiind obligatorie în toate procesele pendinte la data publicării acesteia, cu consecința faptului că toate actele și operațiunile realizate în temeiul Regulamentului emis de CSM în baza art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 cu prilejul organizării concursului contestat în cauza de față nu mai au temei pe lege și, în subsidiar, pe regulament. În acest context, a susținut că argumentul juridic fundamental pentru care a solicitat acest lucru a fost acela că, într-o manieră total lipsită de transparență, în timpul derulării concursului, respectiv după proba interviului, care reprezenta cea de-a doua probă a concursului, a fost suplimentat numărul de locuri de la 82 la 196, contrar regulamentului și Hotărârii nr. 54/2019 care stabilește un număr suplimentar de 345 de locuri. Or, dacă au fost scoase la concurs 82 de posturi, acestea urmau să fie ocupate. A mai menționat recurentul că al doilea eveniment juridic este reprezentat de Decizia Curții Constituționale nr. 187/17 martie 2021, prin care a fost admisă obiecția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 18 și ale art. 67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a INM, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și la concursul de admitere în magistratură sunt neconstituționale. Al treilea eveniment, indicat de către recurent, este reprezentat de anularea, de către ÎCCJ, prin Decizia nr. 5228/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, a Regulamentului pe care s-a întemeiat concursul, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 279/2012. Mai mult, este de observat faptul că hotărârea a fost abrogată de CSM în data de 04.10.2019 prin Hotărârea nr. 192/2019, însuși concursul fiind validat ulterior pe un act abrogat, hotărârea de validare fiind adoptată la data de 10.12.2019. În consecință, a apreciat că, la momentul la care se judecă prezenta cauză, dat fiind faptul că textul legii care trimitea la reglementarea printr-un regulament aprobat prin hotărâre a CSM a procedurii de reorganizare și desfășurare a concursurilor pentru admiterea în magistratură a fost declarat constituțional și că regulamentul pe care s-a întemeiat concursul a fost anulat de către ÎCCJ, în dosarul nr. x/2017, și abrogat în aceeași măsură, soluționarea litigiului de față se impune a se face în baza legii, pentru că dispozițiile legale sunt acoperitoare. Cât privește Hotărârea nr. 120/2019, recurentul a arătat că, prin aceasta, autoritatea publică își asumă finanțarea pe viitor a unui număr de 114 posturi de magistrat ca urmare a organizării concursului de admitere în magistratură, ceea ce l-a împiedicat să participe la proba interviului și să finalizeze astfel concursul, pe care să-l câștige și să fie admis, conferindu-i statutul de magistrat. Invocând prevederile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a susținut că aceste dispoziții nu permit CSM să organizeze concurs doar pentru o parte a posturilor vacante și nici să procedeze la suplimentarea posturilor scoase la concurs în timpul sau în finalizarea concursului, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, ca urmare a instituirii unui sistem de suplimentare a posturilor scoase la concurs cu alte posturi vacante, în temeiul unui algoritm care nu numai că nu are temei legal, dar are și un efect contrar legii. Acest aspect conduce la imposibilitatea ocupării posturilor vacante, pentru că invariabil se selectează un număr de candidați admiși în etapa a II-a mai mic decât numărul total de posturi vacante, ceea ce contravine chiar scopului concursului de admitere în magistratură consacrat de lege: ocuparea posturilor vacante. Recurentul a opinat că, în situația dată, nu sunt într-un spațiu nereglementat, astfel că eventuala inaplicabilitate a Regulamentului nu lipsește de suport examenul în privința sa, ci, tocmai prin aplicarea directă a normelor legale incidente din lege devine evident că modul în care intimatul a înțeles să suplimenteze locurile supuse concursului și să valideze rezultatul acestui concurs s-a realizat cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale anterior referite. Totodată, a mai învederat că nu putea contesta prima etapă a concursului, deoarece în acea primă etapă, a obținut rezultatul admis, fiind clasat pe locul 380 sau pe un loc din cele 246, în limita locurilor vacante, care erau în număr de 454 (82 scoase la concurs plus 372 ce puteau fi suplimentate, respectiv 325 de posturi de judecători și 47 de posturi de procurori), așa cum au fost acestea determinate prin Hotărârea nr. 54/2019 a CSM. În subsidiar, recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale hotărârilor contestate: În ceea ce privește continuarea concursului de la proba interviului și trecerea sa pe tabelul definitiv prin adăugarea la numărul posturilor suplimentate, astfel cum se regăsesc în Hotărârea nr. 120/2019, este de observat că se situează în numărul posturilor scoase la concurs, respectiv 454 posturi, după prima etapă situându-se pe locul 380, adică în dublul posturilor scoase la concurs și suplimentate ulterior. De asemenea, a mai arătat că nu există un text (regulament, hotărâre, lege) care să permită intimatului suplimentarea posturilor după publicarea listei cu rezultatele definitive, cu atât mai puțin în etapa interviului. Se permite suplimentarea în etapa a II-a doar pentru medii egale, ceea ce înseamnă că locurile scoase la concurs sunt toate cele 454 posturi, deoarece admiterea cu peste 82 de locuri, presupune o accesare a listei a doua care, potrivit criteriilor emise de intimat (art. 14 din Regulament) nu se putea realiza decât prin continuarea concursului cu toate posturile vacante. În acest context, apreciază că comisia de evaluare din cadrul concursului este obligată să respecte termenii Regulamentului/anunțului de concurs - Hotărârea nr. 54/2019, astfel cum a fost publicată. Totodată, a mai arătat că organizatorul concursului trebuia să se asigure că participanții la concurs nu suportă niciun dezavantaj, continuând procedura de examinare și a celor care îndeplineau condițiile prevăzute de art. 14 din Regulament. Drept urmare, nu i se poate reproșa încălcarea de către intimat a propriilor regulamente, și nu se poate reține culpa vreunuia dintre candidații admiși, validați sau nevalidați, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 121/2020, statuează despre termenii în care sunt organizate și desfășurate concursurile, ca și prezentul concurs. A mai arătat că calificarea sa în prima etapă este clară în sensul că a depășit ambele probe eliminatorii, ce se circumscriu etapei întâi, fără să i se mai permită participarea în etapa a doua, deși îndeplinea toate condițiile înscrise în articolul 14 din Regulamentul, fiind admis, nu respins. Legat de criticile formulate vizând încălcarea principiilor transparenței și egalității, astfel cum sunt reglementate de articolul 1 din Hotărârea Plenului CSM nr. 279/2012, a învederat că acestea nu au fost analizate într-o modalitate în care să fie explicată Hotărârea nr. 120/17.09.2019, prin care Plenul CSM a suplimentat cu doar 114 posturi. În continuare, invocând art. 3 alin. (3) din Regulament a susținut că acesta trebuie interpretat cu Hotărârea nr. 54/2019, care nu stabilește o ordine, condiții și limitele în care se poate realiza suplimentarea, precum și momentul la care poate să fi realizată o suplimentare cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Regulament. Prin urmare, a apreciat că, câtă vreme această hotărâre nu conține reguli derogatorii de la Regulament, art. 14 trebuia aplicat de intimat, așa încât toate posturile indicate în Hotărârea nr. 54/2019 să fie considerate că reprezintă posturi scoase la concurs, supuse algoritmului și condiției prevăzute de art. 14 din Regulament. Întrucât Hotărârea nr. 120/2019 a Plenului, a fost adoptată cu încălcarea articolului 14 din Regulament, a apreciat că, în ceea ce privește candidații care au trecut de prima etapă a concursului, nu puteau fi sancționați prin îngrădirea dreptului de a participa la etapa doua - proba interviului, în condițiile în care au întrunit punctajul de promovare (70 puncte, respective 30 puncte) a primelor două probe prevăzute în regulament și se încadrau în algoritmul de multiplicare al dublului numărului postului scoase la concurs (respectiv 454), încât toți admișii la proba eliminatorie trebuiau chemați la interviu. Hotărârea 120/2019 nu este în fapt o hotărâre de suplimentare a posturilor și de validare a posturilor pe care Comisia de concurs a hotărât să le ocupe. În acest fel, determinarea numărului de posturi din hotărârea de suplimentare a aparținut de fapt comisiei de concurs (admișii la interviu) și nu Plenului CSM. În acest fel, recurentul a invocat și excesul de putere, pentru că această hotărâre, cu exces de putere, a derogat de la regulile de organizare a concursului care fuseseră instituite prin Hotărârea CSM nr. 54/2019. A opinat recurentul-reclamant faptul că pârâta putea suplimenta posturile, dar numai în condițiile legale stabilite tocmai pentru asigurarea respectării drepturilor candidaților. Suplimentarea fără respectarea condițiilor legale, într-un moment când cele 196 de persoane erau cunoscute, reprezintă un abuz de drept și pune la îndoială corectitudinea concursului lăsând impresia că s-a dorit asigurarea accesului anumitor persoane în sistemul judiciar. Chiar dacă CSM a prevăzut în Hotărârea nr. 54/2019 posibilitatea suplimentării posturilor cu încă 372 de posturi, trebuia să stabilească regulile de suplimentare, neavând în niciun caz posibilitatea de a reglementa o dispoziție de maniera suplimentării "cum vrem", "cât vrem" și "când vrem". Referitor la nelegalitatea Hotărârii CSM nr. 235/2019 din perspectiva efectelor pe care decizia Curții Constituționale nr. 121/10.03.2020 le are asupra modului de soluționare a prezentei cauze, a susținut că o hotărâre în această speță nu se mai poate întemeia pe un act nul absolut (temeiul acestui act este neconstituțional), în speță Regulamentul, pentru că nu poate fi opus principiul tempus regit actum, întrucât atunci aplicarea neconstituționalității într-o speță pendinte ar fi fără efect, iar nu aceasta este interpretarea dată de Curtea Constituțională privind aplicabilitatea deciziilor sale în spețele pendinte, aspect omis a fi cercetat de prima instanță. Tot în susținerea faptului că are un drept câștigat (prin raportare la Legea nr. 303/2004) a menționat că stau și dispozițiile art. 1325 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 28 din Legea nr. 504/2004. În baza acestor dispoziții instanța putea să dea eficiență principiului conversiunii actului administrativ unilateral lovit de nulitate, așa cum am solicitat, ori acest aspect nici măcar nu este tratat. A conchis recurentul-reclamant faptul că pârâtul a încălcat Legea nr. 303/2004, prin adăugarea la lege, deoarece un act cu o forță inferioară nu poate adăuga noi condiții pe care legea nu le prevede, aspect omis a fi cercetat. De asemenea, a mai arătat că pârâtul a nesocotit propriul Regulament, mai exact art. 14 alin. (4) și (5), cât și principiul transparenței și al egalității de tratament între participanții cu medii egale în vederea asigurării accesului la proba de interviu, instanța omițând să analizeze din perspectiva normei de drept material solicitarea sa. În ceea ce privește aplicabilitatea în speță a Hotărârii CJUE în cauza C243/18 P, prima instanță reține injust, fără a furniza și o motivare în acest sens, că "prin raportare la obiectul acțiunii de față, văzând și argumentele invocate de către reclamant în susținerea pretențiilor formulate, Curtea constată că nu sunt incidente în speță statuările CJUE în cauza C-243/18 P, invocată de către reclamant în concluziile scrise", cu toate că prin această hotărâre s-a dat satisfacție reclamantului ce se afla într-o procedură asemănătoare, nuanțările realizate de Curte în speța respectivă având pe deplin aplicabilitate în prezenta cauză, Curtea luând în considerare respectarea principiului proporționalitatii în verificarea anularii integrale din procedurilor și încrederea legitimă pe care trebuie să o aibă candidații, precum și beneficiarii actelor emise de candidații validați și, nu în ultimul rând, încrederea societății în concursul de admitere în magistratură. In acest sens, CJUE a reținut: "Astfel, principiile proporționalității și protecției încrederii legitime impun concilierea interesului victimei nelegalitălii, care trebuie repusă în drepturi, cu interesele terților, a căror situație juridică a putut da naștere, în ceea ce îi privește, unei încrederi legitime" (parag. 65).

Apărarea formulată în cauză Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, contrar susținerilor recurentului că, prima instanță a acordat eficiență juridică hotărârilor invocate de acesta în acord cu obiectul cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește incidența în cauză a celor trei evenimente juridice invocate de recurentul-reclamant, respectiv Deciziile Curții Constituționale nr. 121/2020 și nr. 187/2021, precum și Decizia nr. 5228/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a arătat că sunt neîntemeiate toate criticile recurentului formulate sub acest aspect, prima instanță făcând o corectă interpretare și aplicare a acestora în cauză. Nu în ultimul rând, a arătat că instanța de fond a argumentat în mod corespunzător soluția pronunțată, cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ., precum și a exigențelor CEDO, în această materie, fiind expuse în considerente atât motivele de fapt cât și cele de drept care au determinat deznodământul juridic în cauza dedusă judecății.

Cererea de sesizarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene La data de 26 mai 2023 recurentul reclamant A. a formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și concluzii scrise, cerere de sesizare cu următoarele întrebări preliminare: "În cadrul unui concurs, restricționarea accederii candidatului care promovat baremul legal aferent primei probe de evaluare, prin impunerea unei selecții limitate ca număr ce a împiedicat participarea la proba finală: - Determină afectarea parcursului profesional constituind un abuz de drept în sensul art. 17 respectiv o limitare a drepturilor sale în sensul art. 18 din CEDO? - Reprezintă o discriminare vădită ? - Aduce atingere principiului încrederii legitime sub a cărei umbrelă trebuie să se desfășoare orice concurs? - Constituie o consecința excesivă prin impunerea unei selecții limitate ca număr înainte de proba finală, ceea ce impune inclusiv restabilirea situației juridice de la momentul admiterii? Principiile proporționalității și protecției încrederii legitime impun protejarea interesului victimei nelegalității și repunerea în drepturi? În ceea ce privește relevanța răspunsurilor CJUE asupra întrebărilor formulate, recurentul-reclamant a arătat că, potrivit Recomandărilor transmise în atenția instanțelor naționale referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2019/C 380/01), recomandări redactate în atenția instanțelor statelor membre ale Uniunii și care reflectă dispozițiile titlului III din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție, instanțele naționale sunt cele care trebuie să țină seama de caracteristicile esențiale ale procedurii preliminare și să efectueze o sesizare a Curții, fiind răspunzătoare de forma și la conținutul cererilor de decizie preliminară. Totodată, a solicitat a se proceda la motivarea deciziei care urmează a fi luată in ceea ce privește cererea de sesizare a CJUE: - mai ales lucind act de practica conturată (cauza Bio Farmland Betriebs S.R.L. împotriva României.) în care a fost reținut că "instanțele naționale care refuză să sesizeze CJUE pentru o întrebare preliminară referitoare la interpretarea dreptului Uniunii ridicată in fala lor, sunt obligate să își motiveze refuzul în lumina obiecțiilor prevăzute de jurisprudența CJUE". În cadrul concluziilor scrise, recurentul-reclamant a reluat aceleași argumente de fapt și de drept care au fost dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs.

Punctul de vedere formulat de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene Intimatul-pârât a formulat note scrise, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, apreciind, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate privind obiectul chestiunii prejudiciale, respectiv pertinența și concludența chestiunii prejudiciale asupra litigiului dedus judecății. A opinat intimata că, analizând argumentele expuse de recurent, se observă că, în primul rând, cererea este nemotivată. În al doilea rând, a arătat, pe de o parte, că nu reiese că ar exista vreun dubiu cu privire la aplicarea sau interpretarea vreunei norme a dreptului european, iar, pe de altă parte, se urmărește în realitate soluționarea pe fond a cauzei (dezlegarea fondului cauzei), nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. II. Analiza cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Examinând cererea recurentului-reclamant B. de sesizare a Curții de Justiție Europene, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene - T.F.U.E., Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate să ceară CJUE să pronunțe o hotărâre preliminară, în cazul în care apreciază că hotărârea îi este necesară pentru a soluționa cauza. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. Procedura hotărârii preliminare creează, pentru instanțele statelor membre, cadrul în care să poată adresa Curții de Justiție, în timpul soluționării litigiilor aflate pe rolul lor, întrebări vizând interpretarea sau validitatea normelor de drept al Uniunii, judecătorul național fiind competent să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului și să stabilească conținutului acestora, în funcție de circumstanțele litigiului. Chiar și instanțele naționale ale căror decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern au libertatea de a evalua relevanța unei cereri pentru întrebare preliminară, trimiterea fiind obligatorie doar atunci când aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. În cauza 283/81, CILFIT și Lanificio di Gavardo SpA, soluționată prin hotărârea din 6-10-1982, C.E.J. (în prezent C.J.U.E.) a precizat care sunt circumstanțele și factorii ce trebuie avuți în vedere de instanțele naționale (inclusiv de cele ale căror soluții nu sunt supuse unei căi de atac) pentru a hotărî dacă sesizează sau nu instanța Uniunii Europene cu solicitarea pronunțării unei hotărâri preliminare. În acest sens, Curtea de Justiție a stabilit că nu este suficient ca o parte să susțină că litigiul impune folosirea procedurii întrebării preliminare pentru interpretarea uniformă a dreptului comunitar pentru ca instanța să fie obligată să considere că se află într-o situație prevăzută de fostul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene. Instanțele ale căror decizii nu pot fi atacate în dreptul intern se bucură de aceeași putere de evaluare asupra relevanței întrebării, ele nu pot fi obligate să folosească procedura hotărârii preliminare dacă întrebarea nu este pertinentă, răspunsul la întrebare nu este concludent în soluționarea litigiului sau aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune într-un mod atât de evident încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluționare a întrebării. De asemenea, Curtea de Justiție a decis că nu se poate pronunța asupra unei întrebări preliminare când interpretarea sau examinarea validității normei de drept comunitar, cerute de instanța națională, nu au nicio legătură cu situația de fapt sau cu obiectul acțiunii principale (C- 126/80, Salonia, Hotărârea din 16 iunie 1981, par. 6 din considerentele Curții). Verificând conținutul întrebărilor propuse de recurentul-reclamant în aceste coordonate, Înalta Curte constată că o hotărâre de interpretare a prevederilor din dreptul Uniunii nu este necesară pentru soluționarea cauzei, în realitate fiind vizate aspecte ce țin de interpretarea și aplicarea legislației naționale privind litigiul dedus judecății, în condițiile în care, prin întrebările formulate, nu se urmărește interpretarea unei norme a uniunii europene, ci se tinde în fapt la o interpretare din partea Curții a normelor de drept național. Or, conform prevederilor art. 267 T.F.U.E. și jurisprudenței în materie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene are doar atribuția interpretării in abstracto a normelor de drept al Uniunii, fără a pronunța o hotărâre prin care să fie dezlegate chestiunile litigioase, această prerogativă fiind în mod evident și exclusiv atributul instanței naționale. În consecință, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în esență, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună: 1. Anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 8 iulie 2019, cu consecința invalidării în parte a acestuia și, prin urmare: a) obligarea pârâtului la modificarea și completarea Anexei validate, respectiv art. 2 al Hotărârii CSM nr. 235 din data de 10 decembrie 2019 privind validarea rezultatelor concursului de admitere în magistratură organizat în perioada 28 martie - 08 iulie 2019, în ceea ce îl privește și validarea sa, în sensul includerii acestuia în lista candidaților admiși validați, menționați în anexă; b) obligarea pârâtului la efectuarea demersurilor ce se impun pentru valorificarea rezultatului la proba de cunoștințe juridice și cea a raționamentului logic - 85, respectiv 48 de puncte (inițial afișat ca 58 de puncte) -, precum și constatarea faptului că îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 14 și art. 33 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, continuând concursul pentru reclamant, sens în care sa stabilească data examenului medical și modalitatea de exprimare a opțiunilor de ocupare a unui post de magistrat, în funcție de posturile vacante așa cum au fost prevăzute în lista suplimentară, conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/2019. In temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a solicitat, de asemenea, anularea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120 din 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concurs ca fiind dată cu încălcarea art. 14 alin. (5) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 privind regulamentul de organizarea a concursului de admitere în magistratură și, prin urmare: a) să se constate că, așa cum a fost dispusă suplimentarea posturilor prin hotărârea mai sus individualizată, i-a fost creată o situație de discriminare, dat fiind faptul că, aplicând algoritmul de intervievare a dublului numărului de candidați raportat la numărul efectiv de posturi scoase la concurs, era îndreptățit să susțină și proba interviului; b) obligare pârâtei la modificarea și completarea art. 1 al Hotărârii CSM nr. 120 din data de 17 septembrie 2019 privind suplimentarea posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură în sensul suplimentării posturilor pentru valorificarea rezultatului "admis" în ceea ce îl privește; c) recunoașterea ca unic valabilă a Hotărârii CSM nr. 54/2019 privind posturile ce se puteau suplimenta. 2. Obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care sa fie declarat "admis" în magistratură prin raportare la îndeplinirea condițiilor de admitere în magistratură prevăzute la art. 14, art. 15 alin. (5) și art. 33 alin. (1)-(3) din Legea 303/2004, în considerarea rezultatelor obținute Ia probele susținute. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale sau regulamentare prin emiterea Hotărârii CSM nr. 235/10.12.2019 și Hotărârii C.S.M. nr. 120/17.09.2019 după parcurgerea primelor două etape ale concursului. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că recurentul-reclamant a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în temeiul prevederilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (la cave au fost scoase la concurs 82 de posturi), fiind declarat respins după prima etapă eliminatorie, ca urmare a neîncadrării în numărul de posturi calculate în temeiul art. 14 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 279/2012, și anume 247 posturi. Dintre cei 247 de candidați prezenți la susținerea probei interviului, 196 au obținut nota peste 7,00 fiind declarați admiși, iar 51 de candidați au fost declarați respinși. Prin urmare, în temeiul art. 25 alin. (1) din regulament, a fost întocmită lista cuprinzând rezultatele finale ale concursului, publicată simultan pe paginile de internet ale CSM și INM, la data de 14 iulie 2019 și afișată la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea. Ulterior, după epuizarea celor două etape ale concursului, conform art. 25 alin. (2) din regulament, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120/2019 s-a dispus suplimentarea locurilor scoase la concurs cu 114 locuri (196 minus 82), candidații respectivi fiind supuși testărilor medicale, psihologice și condiției bunei reputații. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 121/2020, având ca obiect prevederile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care Consiliul a fost abilitat să emită regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, s-a reținut că aceste dispoziții legale sunt neconstituționale din perspectiva faptului că reglementarea statutului judecătorilor și procurorilor trebuie să se facă prin lege organică. Cu alte cuvinte, aspectele esențiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă trebuie reglementate prin lege organică, iar "regulamentul aprobat prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii și publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, trebuie doar să detalieze procedura privind organizarea și desfășurarea concursului pentru admiterea în magistratură". În ceea ce privește organizarea unui concurs de admitere în magistratură, acest lucru ar implica reglementarea și în legea organică a etapelor sau probelor de concurs, modalitatea de stabilire a rezultatelor și posibilitatea de contestare a notelor obținute la fiecare probă. Din considerentele deciziei sus-menționate se observă că legiuitorul constituțional nu a precizat efecte exceptate de la regula generală, mărginindu-se să invoce prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la faptul că dispozițiile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, cu modificările ulterioare, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei, dacă legiuitorul nu se conformează în sensul celor arătate mai sus. În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a susținut că a solicitat cenzurarea rezultatului acestui concurs în temeiul dispozițiilor legale cuprinse în Legea nr. 303/2004 și validarea rezultatului la concursul de admitere în magistratură, în perioada 28.03.2019-08.07.2019, pe baza notelor obținute la etapa I a concursului și înscrierea sa în lista definitivă a candidaților admiși, în temeiul art. 33 din Legea 303/2004, fiind respectate toate condițiile de fond și formă reglementate de acest text legal și a precizat că nu a cerut instanței să valideze rezultatul concursului față de aceasta în temeiul Regulamentului și Hotărârilor CSM emise potrivit dispozițiilor art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004, ceea ce într-adevăr ar fi fost contrar Deciziei nr. 121/2020 a Curții Constituționale. Această critică nu poate fi primită atât timp cât situația recurentului-reclamant trebuie analizată în raport de celelalte persoane care au participat la concursul organizat în perioada 28.03.2019-08.07.2019, nu ca o situație particulară. Decizia Curții Constituționale la care de referă recurentul-reclamant nu are nicio influență asupra situației sale întrucât, pretinsele motive de nelegalitate ale actelor atacate se subsumează suplimentării numărului de posturi scoase la concurs, în condițiile în care aceasta nu a trecut de prima etapă a concursului. Cu alte cuvinte, indiferent de modificările care vor putea fi aduse legii, referitoare la probele concursului și modalitatea de contestare a acestora, recurentul-reclamant nu poate fi admis la concurs câtă vreme nu a trecut de prima probă pentru că nu s-a încadrat în numărul de posturi scoase la concurs. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond a reținut în mod corect că Decizia Curții Constituționale nr. 121/2020 nu este aplicabilă în speță întrucât problema suplimentarii locurilor scoase la concursul de admitere în magistratură din 2019 nu afectează legalitatea concursului din perspectiva incidenței art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, reclamantul solicitând, admiterea acestuia la concurs, nu desființarea concursului. Raționamentul logico-juridic al instanței de fond este coerent și complet, fiind aduse argumente față de toate criticile recurentului-reclamant. Astfel, din analiza textelor regulamentare aplicabile și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/2019, a reieșit fără dubiu că intimatul-pârât nu a încălcat principiile transparenței și egalității. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 120/2019, de suplimentare a posturilor scoase la concursul de admitere în magistratură organizat în martie- iulie 2019 cu 114 posturi și nr. 235/2019, de validare a rezultatelor obținute de candidați la acest concurs, au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente. De fapt, recurentul-reclamant nu a înțeles să solicite anularea întregului concurs din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 121/2020 a Curții Constituționale, ci doar din perspectiva situației în care s-a aflat, cu conotație asupra circumstanțelor suplimentării posturilor scoase la concurs. Or, modalitatea de desfășurare a concursului de admitere în magistratura precum și respectarea prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, au fost analizate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în procedura de validare a concursului prevăzută de art. 28 din Regulament, fiind emisă astfel Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235/2019. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 54/26.03.2019, prin care a fost aprobată organizarea concursului de admitere în magistratură în temeiul art. 33 din Legea nr. 303/2004, prevedea că, în ceea ce privește numărul și posturile în privința cărora se poate dispune suplimentarea în condițiile art. 25 alin. (1) din regulament, Plenul va aproba un număr de 325 de posturi de judecător și un număr de 47 de posturi de procuror, și va dispune ca la stabilirea numărului de posturi din listele suplimentare, distinct pentru instanțe și parchete, corespunzător numărului de candidați admiși după cele două etape ale concursului și care nu s-au încadrat în numărul de posturi scoase la concurs, să fie avută în vedere ponderea 3 judecători la 2 procurori. De asemenea, suplimentarea putea fi dispusă numai în limita posturilor de judecător și procuror din listele suplimentare, care sunt efectiv vacante, adică: nu au fost ocupate prin alte modalități până la data la care se va dispune suplimentarea, ordinea de suplimentare fiind ordinea din listele suplimentare. Art. 14 alin. (4) din regulament a fost respectat, după prima etapă eliminatorie fiind declarați admiși în etapa a II-a un număr de 247 de candidați, adică triplul numărului de posturi scoase la concurs (82 de posturi), însă reținându-se că recurentul-reclamant a fost declarat respins, după prima etapă eliminatorie, la etapa de testare a raționamentului logic, acesta nu s-a încadrat în numărul de candidați sus-menționat. Or, sub acest aspect, nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că atât timp cât intimatul-pârât a dispus înscrierea acestuia la concurs, iar în raport de art. 15 alin. (3) și (5) din Legea nr. 303/2004, numai dacă aceste condiții sunt îndeplinite putea fi înscris la concurs, nu poate suplini îndeplinirea condițiilor referitoare la reputație și a examenului psihologic ce sunt prevăzute în cadrul etapei ulterioare probei eliminatorii de tip grilă, având în vedere că înscrierea la concurs s-a realizat în urma verificării unor condiții generale. Cu alte cuvinte, pentru candidații care nu au promovat prima etapă obligatorie, în sensul că nu s-au încadrat în numărul calculat conform art. 14 alin. (4) din regulament, nu se mai poate pune problema suplimentării posturilor în condițiile regulamentului. Potrivit prevederilor art. 3 alin. (3) din regulament, "Numărul și lista posturilor scoase la concurs se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Direcției de resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Prin aceeași hotărâre se pot stabili și alte posturi vacante de la instanțe și parchete unde există dificultăți de ocupare, în privința cărora Consiliul Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea, în ordinea, condițiile și limitele stabilite prin hotărâre. Prevederile art. 25 alin. (2) din același text normativ stipulează că "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune suplimentarea posturilor scoase la concurs: a) în situația în care mai mulți candidați au obținut note egale cu cea a ultimului candidat declarat admis după cele două etape ale concursului: b) în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a II-a." În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că din cuprinsul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 235/2019 nu rezultă că ar fi fost încălcat principiul transparenței, în speță fiind respectate întocmai prevederile art. 3 alin. (2), (4) și (5), precum și art. 25 alin. (1) din regulament. De asemenea, în mod just judecătorul fondului a apreciat că, prin raportare la obiectul acțiunii și argumentele invocate de către reclamant, nu sunt incinte în speță statuările CJUE în cauza C-243/18 P, întrucât datele acestei spețe sunt cu totul diferite față de obiectul prezentei judecăți. Așa fiind, în mod corect a reținut instanța de fond că intimatul-pârât nu a încălcat nicio dispoziție legală sau regulamentară atunci când a emis actele atacate de către recurentul-reclamant, Consiliul având o deplină libertate administrativă de a decide dacă organizează un concurs de admitere în magistratură și câte posturi vor fi destinate ocupării prin acel concurs. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.