ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 64/2024

Ședința publică din data de 11 ianurie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 08.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii CNCD nr. 741/06.10.2021, considerând-o nelegală și netemeinică, fiind adoptată în afara termenului legal de 30 de zile instituit de art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000; constatarea discriminării studenților și cadrelor didactice în urma comportamentului discriminatoriu al rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Iași, ale cărui decizii nr. 516 și 517/12.05.2021 îngrădesc, pe de o parte, dreptul de acces liber la învățământ, iar pe de altă parte constituie în mod clar discriminare; sancționarea pentru discriminare a Colegiului director al CNCD și implicit a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și acordarea de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei membrilor asociați ai A. în sumă de 4.000.000 RON; plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Prin sentința nr. 1733 din 10.10.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei de introducere în cauză a altor pârâți; a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a anulat Hotărârea CNCD nr. 741/06.10.2021; a respins, în rest, cererea, ca nefondată, și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 1733 din 10.10.2022 a Curții de Apel București a promovat recurs reclamanta A., invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut că instanța de fond a constatat că pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a refuzat nelegal să-i soluționeze plângerea formulată în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. h)-j) din lege, astfel că în temeiul acestor dispoziții legale, corelate cu cele ale art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1)-(3) din aceeași lege, instanța trebuia să hotărască, în cazul soluționării cererii, și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate reclamantului, dacă acesta le-a solicitat.

De asemenea, considerând că sunt îndeplinite condițiile faptei ilicite și că nu mai are obligația să dovedească paguba, a citat art. 1349, art. 1357 și art. 1382 din C. civ., precum și art. 51-52 din Constituția României și a invocat discriminarea raportat la normele legale evocate și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

A mai arătat că instanța putea să pronunțe o soluție de admitere și pentru plata acestor despăgubiri, fiind constatată vinovăția CNCD, prejudiciul său și legătura de cauzalitate, apreciind că acestea sunt motive de casare în parte conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În plus, a criticat excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâtul CNCD în ceea ce privește Asociația, apreciind că această autoritate dovedește rea-credință față de prevederile art. 3 alin. (2) lit. b) din Statut și art. 28 din O.G. nr. 137/2000, în condițiile în care într-o altă cauză nominalizată în cuprinsul cererii de recurs, Curtea de Apel București a pronunțat o soluție de admitere pe fond în dosarul nr. x/2021 și a constatat faptele de discriminare privind accesul la profesia de avocat, condiționat de vaccinare și/sau testare RT PCR, obligând UNBR la plata de despăgubiri.

Prin urmare, a apreciat că orice condiționare de acces la examene a studenților și profesorilor, pe criterii medicale (vaccinare și/sau testare RT-PCR), constituie discriminare, iar atitudinea CNCD constituie, de asemenea, discriminare în condițiile în care nu este primul dosar în care refuză să analizeze plângerea cu soluționarea căreia a fost învestit, încălcând art. 58 din C. civ., art. 2 din O.G. nr. 137/2000 și art. 53 din Constituția României.

În continuare, recurenta a reiterat argumentele invocate prin acțiunea în anulare a actului contestat, din perspectiva prevederilor legale citate în paginile 9-10 din recurs, și a susținut că, așa cum rezultă din hotărârea contestată, CNCD se substituie instanțelor judecătorești, fără a avea un atribut în acest sens, cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, și, totodată, fără a avea vreo competență de a verifica sau a solicita în mod repetat statutul Asociației, a cărui contestare reprezintă o ingerință în alte domenii, precum al legislativului.

Față de pct. 6 al hotărârii, care dovedește că pârâtul CNCD avea cunoștință de statutul al Asociației, este evidentă reaua-credință a acestuia și denegarea de dreptate, în sensul de refuz de analizare a petiției, ceea ce a determinat-o să formuleze acțiunea în temeiul O.G. nr. 137/2000 și să solicite, raportat la textele de lege precizate, acordarea daunelor morale pentru lezarea demnității și onoarei membrilor asociați, astfel cum au fost precizate.

În concluzie, a afirmat că au fost încălcate: procedura internă de soluționare, adoptată prin Ordinul nr. 144/2008, O.G. nr. 137/2000, republicată și modificată prin Legea nr. 167/2020, art. 2 alin. (1) lit. h)-j) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, a citat dispozițiile art. 22 din C. proc. civ. și a considerat că instanța era ținută să motiveze temeinic respingerea în rest a acțiunii, ceea ce nu a făcut, încălcând obligația referitoare la motivarea hotărârii judecătorești, conform argumentelor de ordin teoretic expuse în finalul cererii de recurs, a cărei admitere a solicitat-o.

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a formulat întâmpinare în faza procesuală a recursului.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

Demersul judiciar al reclamantei ce face obiectul prezentei cauze vizează anularea Hotărârii CNCD nr. 741 din data de 06.10.2021; constatarea discriminării studenților și cadrelor didactice în urma comportamentului discriminatoriu al rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Iași, ale cărui decizii nr. 516 și 517 din 12.05.2021 îngrădesc, în opinia reclamantei, dreptul de acces liber la învățământ și constituie discriminare; sancționarea pentru discriminare a Colegiului director și implicit a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, precum și acordarea de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei membrilor asociați ai A. în cuantum de 4.000.000 RON, respectiv cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Instanța de fond a apreciat că susținerile reclamantei sunt parțial întemeiate și i-a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată, respingându-i cererea de introducere în cauză a altor pârâți și cererea de acordare a daunelor morale solicitate.

Prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței de fond, reclamanta a criticat soluția de respingere a cererii de acordare a daunelor morale, subsumând criticile formulate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca o primă observație, Înalta Curte constată că în finalul cererii de recurs recurenta a susținut faptul că prima instanță era ținută să motiveze temeinic respingerea în rest a acțiunii, ceea ce nu a făcut, încălcându-și obligația referitoare la motivarea hotărârii judecătorești.

Deși nu a indicat în mod expres cazul de casare căruia a înțeles să circumscrie această critică, Înalta Curte apreciază că aceste susțineri ale părții pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care reglementează motivul de casare ce sancționează nemotivarea hotărârii judecătorești.

Astfel, este de observat că recurenta-reclamantă nu a indicat în mod concret care dintre cele trei ipoteze conținute de motivul de casare precizat anterior este incidentă în cauză, respectiv: necuprinderea motivelor pe care s-a fundamentat hotărârea atacată, motivarea contradictorie ori fundamentată numai pe motive străine de natura cauzei, așa încât, procedând la verificarea soluției contestate din perspectiva motivului de casare de ordine publică menționat, astfel cum a fost reglementat de legiuitor, instanța de control judiciar constată că nu poate fi reținută incidența acestuia în speță.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Or, raportat la cele arătate, instanța de control judiciar constată că, în prezenta cauză, judecătorul fondului a analizat susținerile părților și a motivat hotărârea sub toate aspectele deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, expunând în mod logic, clar și concis inclusiv considerentele ce au fundamentat soluția adoptată în ceea ce privește petitul privind acordarea daunelor morale, obiect al recursului de față.

Așadar, argumentele reținute de prima instanță validează raționamentul logico-juridic expus de aceasta în sprijinul soluției pronunțate, nefiind contradictorii sau străine de natura cauzei. Totodată, nu poate fi reținută nici ipoteza unei insuficiente motivări, având în vedere că motivarea unei hotărâri judecătorești este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, motivele de fapt și de drept la care se referă art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 6 § 1 din CEDO reprezentând elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

În aceste condiții, observând că motivarea instanței de fond respectă rigorile legii, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză, soluția contestată fiind legală din perspectiva analizată.

Analizând soluția contestată și din perspectiva criticilor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a cărui incidență poate fi reținută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu se identifică elemente de nelegalitate a sentinței atacate nici sub acest aspect.

În esență, criticile recurentei vizează încălcarea dreptului de acces la justiție ca urmare a neacordării daunelor morale solicitate prin petitul 3 al cererii de chemare în judecată, clamând interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale în temeiul cărora a formulat acțiunea în contencios administrativ și considerând că este în drept să solicite daune morale pentru lezarea demnității și onoarei membrilor asociați, în condițiile anulării actului atacat, fără a fi necesar să dovedească paguba, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a autorității publice pentru fapta ilicită săvârșită.

Contrar alegațiilor recurentei și în acord cu opinia primei instanțe, al cărei raționament îl împărtășește, Înalta Curte reține că solicitarea privind acordarea de daune morale este nefondată în condițiile în care prin hotărârea CNCD, contestată în cauză, autoritatea pârâtă nu a analizat plângerea reclamantei pe fondul acesteia, adică în ceea ce privește constatarea discriminării studenților și cadrelor didactice ca urmare a deciziilor rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Iași.

Astfel, prin Hotărârea nr. 741 din 06.10.2021, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., în temeiul art. 28 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, reținând că nu a depus la dosar statutul acesteia pentru a demonstra că are ca scop protecția drepturilor omului, respectiv faptul că discriminarea se manifestă în domeniul său de activitate.

Este adevărat că, odată cu capătul principal de cerere, persoana care se consideră vătămată poate solicita repararea pagubei generate de conduita nelegală a autorității publice, prin plata de despăgubiri pentru prejudiciul material sau moral suferit. Însă, aceasta nu înseamnă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că partea reclamantă este exonerată de obligația de a dovedi conduita culpabilă a autorității publice chemate în judecată și prejudiciul material ori moral cauzat prin actul administrativ contestat și anulat, ținând cont de faptul că în materia contenciosului administrativ pot fi solicitate despăgubiri doar pentru prejudicii cauzate prin acte administrative tipice ori asimilate nelegale, a căror nelegalitate se constată cu titlu principal.

Cu alte cuvinte, pornind de la obiectul acțiunii judiciare reglementate de art. 8 din Legea nr. 554/2004, este de neconceput o cerere de chemare în judecată prin care să se solicite constatarea sau recunoașterea dreptului sau interesului legitim ori repararea unei pagube, independent de existența unei practici administrative vătămătoare, concretizate prin emiterea unui act administrativ nelegal sau prin refuzul de rezolvare a unei cereri.

Or, câtă vreme plângerea formulată de reclamantă în sensul constatării discriminării studenților și cadrelor didactice ca urmare a deciziilor rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Iași, nu a fost soluționată pe fondul acesteia, adică în ceea ce privește pretențiile concrete deduse judecății, nu se poate reține că ar exista un fundament legal pentru despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale, nefiind confirmată conduita culpabilă a autorității pârâte din perspectiva reliefată.

Prin urmare, în mod corect a respins instanța de fond capetele de cerere privind constatarea discriminării studenților și cadrelor didactice și acordarea de daune morale, având în vedere nesoluționarea plângerii reclamantei de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pe fondul acesteia, precum și caracterul administrativ jurisdicțional al activității Consiliului, în a cărei sferă instanța de judecată nu poate imixtiona.

Pentru aceste motive, Înalta Curte respinge ca nefondate toate criticile recurentei-reclamante și constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu o corectă îndeplinire de către instanța de fond a obligațiilor de a examina și soluționa cauza conform obiectului acesteia, fiind motivată cu respectarea cerințelor legii și dată cu o corectă interpretare și aplicare a normelor legale incidente, neputând fi reținută o încălcare a dreptului de acces la justiție și a principiului rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 22 C. proc. civ., cum a pretins recurenta-reclamantă.

Față de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată sub aspectele criticate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1733 din 10 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.