ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe roul Curții de Apel București,l la data de 05 august 2022, petentul A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1491/2020, pronunțate de Tribunalul București, rămasă definitivă la 12 aprilie 2022, prin decizia civilă nr. 820/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând împrejurarea că această hotărâre se află în contrarietate cu deciziile civile definitive și irevocabile ale Curții de Apel Constanța nr. 183/C/2005, respectiv 140/C/2009.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București:

Prin decizia civilă nr. 111R din 08 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1491 din 13 noiembrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 martie 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 28 martie 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde mențiunile privind numele și domiciliul recurentului, indicarea hotărârii care se atacă, semnătura; în ceea ce privește cerința impusă de lit. d) al aceluiași articol, s-a constatat că recurentul-revizuent nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurentul-revizuent a arătat că decizia atacată a fost dată în condiții viciate ale actului de justiție prin ascunderea de probe scrise de către pârât.

Astfel, a precizat că în data de 14 aprilie 2022 a intrat în posesia următoarelor acte ascunse de partea adversă, respectiv sentința civilă nr. 18404/17.12.2001 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil nr. x/200, comunicată recurentului, prin email, la data înscrisă pe adresa nr. x/14.04.2022, prin care instanța a admis excepția termenului de prescripție a dreptului la acțiune, conform legilor prescripției de 30 de ani; această hotărâre a fost dată în dreptul unor titluri și Bonuri de tezaur, datorie directă a Statului Român din perioada interbelică 1934-1944 având scadență lungă, similare cauzei supuse revizuirii.

A menționat că prin decizia civilă nr. 183/C din 22 martie 2005 a Curții de Apel Constanța dosar nr. x/2005 - puterea de lucru judecat anterior cu privire la termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Prin decizia civilă nr. 183/Curtea de Apel Constanța a decis că în dreptul titlurilor și bonurilor de Tezaur interbelice cu scadență lungă, a datoriei publice Statului Român, sunt aplicabile dispozițiile legale privind prescripția de 30 de ani.

II.3. Apărările formulate în cauză:

La data de 24 mai 2024, prin poștă, în termen legal, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministrul Român, a depus întâmpinare, prin care a invocate excepția nulității recursului, în raport de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a deciziei recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

A susținut că sentința civilă nr. 1491/2020 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 820/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție atacată cu revizuire, este nelegală și contravine art. 44 din Constituția României, prin încălcarea dreptului la proprietate privată reprezentat de aurul exprimat în bancnote încredințat pârâtului sub promisiunea și obligația garantată de Statul Român la restituire.

Prin faptul că pârâtul a refuzat restituirea bunului încredințat și invocarea prescripției a dovedit reaua-voință și interesul în păstrarea bunului său în mod ilegal.

II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 12 septembrie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 mai 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 19 septembrie 2023, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului declarat în cauză.

II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând cu prioritate excepția perimării recursului, invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 416 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Așadar, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea, care are o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreeme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii acesteia este stingerea litigiului în etapa în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar în în interesul unei bune administrării a actului de justiție.

Și Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a statuat că "perimarea reprezintă o cauză de stingere a procesului aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, care intervine în situația în care acesta este lăsat în nelucrare un interval de timp apreciat de legiuitor ca semnificativ pentru a releva lipsa de interes în continuarea acestuia de către părțile implicate. În lipsa efectuării vreunui act de procedură util soluționării cauzei, din motive imputabile părții care, în mod rațional, ar trebui să fie interesată în finalizarea procesului, menținerea acestuia pe rolul instanței apare ca nejustificată. Perimarea este, din această perspectivă, o sancțiune procedurală aplicabilă părții care a neglijat obligațiile procesuale impuse de legiuitor pentru desfășurarea unui proces, stabilite prin reguli edictate în scopul instituirii unei succesiuni de acte procesuale care să asigure, pe de o parte, soluționarea într-un termen rezonabil a procesului și, pe de altă parte, buna administrare a justiției." (a se vedea decizia nr. 644 din noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, par. 14).

Dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reglementează suspendarea voluntară a cauzei, care intervine atunci când niciuna dintre părți, deși legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei și, totodată, niciuna dintre acestea nu solicit în scris judecarea în lipsă.

Într-o asemenea situație, perimarea este justificată de inactivitatea părților, reflectată în neprezentarea în urma citării legale și ignorarea posibilității de a menține pricina în stare de judecată prin formularea uneri cererii de judecare în lipsă.

Termenul de perimare începe să curgă, așadar, de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Aceasta este situația și în speță, unde, după suspendarea judecății recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 19 septembrie 2023, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea realizării judecății cauzei.

Astfel, de la momentul suspendării și până la momentul împliniri termenului de 6 luni, respectiv 10 martie 2024, calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., părțile nu au efectuat vreun demers pentru redeschiderea procesului în condițiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ. și nici nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării, potrivit prevederilor art. 417-418 C. proc. civ.. De asemenea, în speță, nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, în temeiul art. 416 și urm. C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că a intervenit sancțiunea perimării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 111R din 08 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.