ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1486/2024

Ședința publică din data de 29 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 27.02.2017, reclamanta A. a formulat contestație la executare împotriva sentințelor penale nr. 917/14.11.2013 și nr. 821/F/19.10.2011, pronunțate de Tribunalul București, secția I Penală, solicitând: identificarea întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, Șos. x, în special nr. 160B (CI), al condamnaților B., C., D.; identificarea întinderii dreptului său de proprietate, astfel cum rezultă din sentința nr. 3041/26.02.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2010; constatarea faptului că măsura confiscării dispusă prin sentințele penale asupra totalității imobilului situat în Șos. x, în special nr. 160B (CI) este eronată; reducțiunea măsurii confiscării proprietăților imobiliare ale condamnaților B., D. și C. până la întinderea dreptului lor de proprietate; lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului din Șos. x (CI); radierea din CF nr. x a măsurii confiscării; anularea în parte a încheierii nr. 2422/22.01.2014 a O.C.P.I. București, prin care a fost instituit sechestrul asigurător asupra întregului imobil situat în Șos. x.

Urmare a solicitării instanței de a complini lipsurile contestației, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care arată că se judecă în contradictoriu cu intimații E., F., G. și H..

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 1234 din 22 septembrie 2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondată excepția tardivității, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins cererea formulată în contradictoriu cu intimații E., G., F. și H. ca fiind formulată împotriva unor persoane fara calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 688 din data de 15 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul și a anulat sentința apelată.

A trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Al doilea ciclu procesual

La termenul de judecată din data de 18.10.2019, punând în discuția părților, conform deciziei pronunțate în apel, introducerea în cauză a celorlalte părți care nu au figurat în primul ciclu procesual, contestatoarea a fost de acord cu această dispoziție.

Ulterior, prin cererea precizatoare depusă la data de 18.10.2019, reiterată la data de 22.11.2019, dar și prin cererea formulată personal în fața instanței la termenul din data de 22.11.2019, contestatoarea a renunțat la judecată în contradictoriu cu toate celelalte părți, înțelegând să deducă judecății doar contestația la executare în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 385 din 05 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în temeiul art. 78 alin. (2) teza finală din Noul C. proc. civ., a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin decizia civilă nr. 638 din 15 apilie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 389/05.06.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A anulat sentința civilă apelată și, pe cale de consecință, a reținut cauza spre judecare în fond.

Prin decizia civilă nr. 1283A din 07 octombrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în rejudecare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de apelanta-reclamantă A., în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., fără a arăta, în scris, motivele în susținerea căii de atac.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 22 august 2023 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, fiind însă tardiv declarat, nemotivat și nesemnat.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în data de 13 și 15 februarie 2024.

Recurenta-reclamantă a formulat, 19 februarie 2024, punct de vedere la raport, prin care a solicitat recomunicarea deciziei din apel și repunerea în termenul de recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a acordat termen în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului, în data de 29 mai 2024, în camera de consiliu, fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport cu excepțiile procesuale invocate, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată de instanță, din oficiu

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

În speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 1283A din 07 octombrie 2021 a fost comunicată recurentei-reclamante 27 iunie 2022, dată de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru exercitarea și motivarea recursului, iar calea de atac a fost transmisă prin poșta electronică la data de 31 iulie 2023, astfel cum reiese din dovada aflată la dosarul Înaltei Curți.

Este adevărat că, atât prin declarația de recurs, cât și ulterior, partea a formulat o cerere expresă de comunicare a deciziei nr. 1283 din 07 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, susținând că nu i-ar fi fost comunicată hotărârea, iar că termenul de recurs nu a început, astfel, să curgă.

Totodată, prin punctul de vedere formulat cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta a formulat cerere de repunere în termenul de recurs.

Analizând cererea de comunicare a deciziei curții de apel, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că din actele dosarului reiese că, la dosarul curții de apel, se află dovada comunicării deciziei atacate cu recurs către reclamanta A., la adresa de domiciliu a acesteia, din București, Șos. x, prin depunerea la cutia poștală.

Astfel, data de la care a început să curgă termenul de exercitare a dreptului la recurs este 27 iunie 2022.

Cum alte împrejurări nu au fost invocate și dovedite, se constată că nu poate fi primită solicitarea de comunicare a deciziei nr. 1283A din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel București, formulată de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de recurs, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.

Din analiza prevederilor legale enunțate reiese că pentru a beneficia de repunerea în termen este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate dovedite de parte, împrejurarea care a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în cel prevăzut pentru exercitarea căii de atac, respectiv 15 zile de la încetarea împiedicării.

Or, în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recurenta arată doar că decizia din apel nu i-ar fi fost comunicată, aspect care nu este real, așa cum s-a reținut anterior.

Așadar, în condițiile în care dovada de comunicare a deciziei recurate se află la dosar, iar partea nu a invocat faptul că adresa de comunicare nu ar fi cea corectă (dimpotrivă, chiar arătând în cererea de repunere în termen că are domiciliul și locuiește efectiv la respectiva adresă), nu se verifică existența în cauză a unui motiv întemeiat care ar fi putut conduce la repunerea acesteia în termenul de recurs.

Față de textele legale mai sus invocate și împrejurările dovedite ale cauzei, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare al recursului, formulată de reclamanta A..

Având în vedere respingerea cererii de repunere în termenul de declarare al recursului, întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

II. 2. Cu privire la excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de instanță, din oficiu

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, recurenta-reclamantă nu a indicat motivele pentru care apreciază ca fiind nelegală hotărârea atacată, cererea cuprinzând doar declarația de recurs.

Astfel, recurenta nu a arătat motivele pentru care apreciază că se impune admiterea căii de atac, și care sunt normele de drept încălcate de curtea de apel, ce ar putea atrage, prin ipoteză, casarea deciziei recurate.

Ca atare, lipsa totală a motivării și inexistența unor critici de nelegalitate a hotărârii atacate nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății.

Drept urmare, având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale încheierii atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

Având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția nulității recursului pentru tardivitatea declarării căii de atac.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1283A din 07 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2024.