ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7414/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul M.F. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând constatarea caracterul politic al măsurii executării prin împușcare la data de 02 august 1949 a tatălui său, M.A. și obligarea pârâtul la plata sumei de 1.500.000 euro, reprezentând despăgubiri morale. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, M.A., a fost unul din conducătorii revoltei ce a avut loc în localitatea Apateu la sfârșitul lunii iulie 1949, îndreptată împotriva regimului totalitar instaurat la 6 martie 1945, reprimată în forță de organele de securitate, când 5 persoane, printre care și tatăl său, au fost împușcate pe loc, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu celorlalți.

A mai arătat că tatăl său avea 23 de ani, iar reclamantul un an la acea dată și că atrocitatea faptei săvârșite de organele de represiune rezultă și din faptul că, după ce au fost împușcați, cei 5 au fost încărcați în căruță și duși spre cimitir, unde au fost îngropați fără a beneficia de un preot sau de o slujbă de înmormântare, conform tradiției religioase. În drept, a invocat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, art. 22 și art. 48 alin. (3) din Constituția României, art. 998 și 999 C. civ. și art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Sentința civilă nr. 345 din 12 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1649/108/2010, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a constatat caracterul politic al măsurii executării prin împușcare a tatălui reclamantului și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlul de despăgubiri morale.

Restul pretențiilor reclamantului au fost respinse ca nefondate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la sfârșitul lunii iulie a anului 1949, în mai multe localități din jud. Arad, printre care și loc. Apateu, a avut loc o revoltă împotriva regimului comunist, față de măsurile de cooperativizare și cu privire la cotele de recolte impuse de comuniști, ocazie cu care s-au format grupuri înarmate ale oamenilor din sat, care au ocupat primăria și școala, au strigat lozinci anticomuniste și au ridicat baraje la marginea satului. Unul din conducătorii revoltei a fost M.A. (apărut în unele documente sub numele de M.A.), tatăl reclamantului. Pentru reprimarea revoltei, Direcția Regională a Securității Timișoara a elaborat un plan de lucru, iar revolta a fost înăbușită ca urmare a intervenției forțelor de represiune, a forțelor de miliție, grăniceri și securitate.

Cu ocazia restabilirii ordinii în localitate, 5 persoane au fost împușcate pe loc la 2 august 1949, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu, printre acestea numărându-se și tatăl reclamantului. S-a constatat că împușcarea tatălui reclamantului, fără nici o judecată prealabilă, reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, (împrejurare care nu a fost contestată de către pârât,) astfel că, în baza art. 5 alin. (1) din aceeași lege, reclamantul are calitate procesual activă. Cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în raport de suferința îndurată s-a constatat că Legea nr. 221/2009 nu conferă criterii de determinare a prejudiciului moral.

Astfel că, la stabilirea despăgubirilor acordate, s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990 și de O.U.G. nr. 214/1999, de aspectele concrete ce pot constitui repere pentru determinarea prejudiciului moral suferit de reclamant, de despăgubirile cuvenite ca satisfacție echitabilă raportat la noțiunea de rezonabilitate atât față de victima prejudiciului, cât și față de cei care sunt chemați în mod indirect să repare acest prejudiciu și de jurisprudența CEDO, concluzionând că pentru suferința cauzată reclamantului ca urmare a împușcării tatălui său de către autoritățile statului de la 1949, suma de 50.000 de euro reprezintă o reparație echitabilă și rezonabilă.

Prin Decizia nr. 379 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a respins apelul declarat de reclamant și s-a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul obligării pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că apelul reclamantului nu este întemeiat iar apelul pârâtului este îndreptățit numai în privința cuantumului despăgubirilor pentru următoarele considerente: Chiar dacă tatăl reclamantului, executat prin împușcare la 2 august 1949, nu a fost judecat și deci nu există o hotărâre de condamnare a acestuia, mențiunea caracterului politic a acestei hotărâri nu era necesară pentru că ar fi avut în temeiul Legii nr. 221/2009, caracter politic, conform art. 1 alin. (2) din lege, având în vedere fapta de împotrivire față de regimul comunist reținută în sarcina sa. Prin urmare, s-a constatat că reclamantul M.F., în calitate de succesor (fiu) al lui M.A., are dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

Cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță reclamantului s-a apreciat ca fiind nelegal, în raport cu actuala formă a Legii nr. 221/2009. Astfel, în aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în forma modificată, s-a arătat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului de către prima instanță, la suma de 5.000 euro, apreciindu-se deplina îndreptățire a reclamantul față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M.F. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice.

Reclamantul a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și admiterea în totalitate a acțiunii sale, în sensul de a se constata dreptul la despăgubiri morale în sumă de 1.500.000 euro, în echivalent în RON, la data plății, a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul criteriilor avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, arătând că prejudiciul moral produs în cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretențiilor solicitate. Susține că, în temeiul CEDO, criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la viață fiind cel mai important drept fundamental al omului.

Cu privire la deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitoare la neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a susținut că nu mai există temei legal pentru ca despăgubirile acordate să fie plafonate, astfel că se pot aplica cu prioritate prevederile cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte. Referindu-se la jurisprudența instanței supreme a arătat că despăgubirile se stabilesc prin apreciere în raport de consecințele negative suferite de victimă în plan fizic și psihic, importanța și măsura valorilor lezate, criterii care sunt subordonate condiției rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Prin recursul său, pârâta DGFP Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice solicită admiterea recursului și schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant. În susbsidiar, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010, conform cărora nu mai pot fi acordate despăgubiri, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În dezvoltarea motivelor de recurs, arată că decizia recurată este nelegală pentru că în mod greșit s-a interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând natura juridică a acestuia.

Astfel, susține că s-au încălcat dispozițiile art. 6 din lege, instanța nepunând în vedere reclamantului să depună hotărârea de condamnare cu mențiunea caracter politic, precum și dispozițiile art. 4 alin. (3) din aceeași lege, conform căruia instanța de apel era obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau după caz reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare. S-a arătat că hotărârea recurată este nelegală și pentru că instanța nu a ținut cont la data acordării despăgubirilor de sumele acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990, nefăcând un calcul total al sumelor de care a beneficiat reclamantul și de facilitățile acordate prin acest act normativ.

Critică hotărârea și prin prisma faptului că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu este titularul acțiunii, el fiind moștenitorul celui condamnat, astfel că, în principal consecințele negative ale acestei situații s-au răsfrânt asupra tatălui său, iar suferințele personale ale reclamantului nu au fost dovedite, neindicând în concret propriul prejudiciu. Ultima critică vizează Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010, în baza căruia art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a rămas fără obiect ca urmare a declarării neconstituționalității acestuia. Ambele recursuri vor fi admise, în considerarea celor ce succed, dată fiind interdependența acestora. Critica privind lipsa hotărârii de condamnare cu caracter politic și nereconstituirea dosarului politic al autorului reclamantului, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) și art. 6 din Legea nr. 221/2009, formulată de pârâtă, se constată nefondată.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945. Caracterul politic al măsurilor luate asupra persoanelor ce intră sub incidența legii speciale poate fi constatat de instanță, conform dispozițiilor art. 1 alin. (4) din aceeași lege. Conform situației de fapt, reținută de instanța de fond, confirmată de instanța de apel și asupra căreia nu se mai poate reveni în calea de atac a recursului, în raport de actuala configurație a art. 304 C. proc.

civ., tatăl reclamantului a fost omorât prin împușcare, executare care a avut loc în anul 1949, ca urmare a participării acestuia la o revoltă împotriva regimului comunist. Față de această situație de fapt, necontestată de pârâtă, în mod legal instanța de apel a confirmat caracterul politic al măsurii de executare constatat inițial de instanța de fond. Este adevărat că nu există o condamnare a tatălui reclamantului care să se concretizeze printr-o hotărâre judecătorească dar acesta a fost executat fără o judecată pentru revolta împotriva regimului, iar această executare în fapt este asimilată unei condamnări, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, deoarece, fapta autorului reclamantului de împotrivire față de regimul instaurat la 6 martie 1945, săvârșită după această dată, întrunește cerințele articolului menționat.

În aprecierea cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze o reparare integrală a prejudiciului produs, păstrând principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Același principiu al echității, în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor drepturi fundamentale protejate de Convenția Europeană se desprind și din jurisprudența instanței europene. În cauză, instanța de apel a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la suma de 50.000 euro la 5.000 euro, limitându-se a menționa doar că pentru această sumă este pe deplin îndreptățit față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl, aceasta neputând fi depășită.

S-a stabilit suma de 5000 euro, la maximul prevăzut de lege, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, fără a se mai analiza criteriile de cuantificare avute în vedere la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului, particularizate la situația sa. Prin Decizia nr. 1358/2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 1354/2010, dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, au fost declarate neconstituționale. Decizia nr. 1354/2010 a eliminat cuantificarea făcută de O.U.G. nr. 62/2010, iar Decizia nr. 1358/2010 nu-și produce efectele în cauză întrucât a fost publicată în M. Of.

la 15 noiembrie 2010 și este ulterioară datei pronunțării deciziei recurate, astfel că aceasta nu se poate aplica în recurs pentru motivul incompatibilității cu art. I din Primul Protocol la Convenția Europeană; aceasta deoarece, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, o hotărâre definitivă constituie "bun", dând naștere unei valori patrimoniale, în sensul Convenției, ce intră în sfera de protecție a art. I din Primul Protocol. Ca urmare, în baza art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., avându-se în vedere declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 62/2010 și în lipsa unei analize a cauzei cu referire la criteriile de cuantificare particularizate la speță, va admite recursurile declarate de părți, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul M.F. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2011. Încheiere Ședința publică din 30 septembrie 2011 S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul M.F. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, recurentul pârât prin consilier juridic M.N., lipsă fiind recurentul reclamant. Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror S.S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent care arată că recurentul reclamant a depus concluzii scrise. Nefiind formulate alte cereri, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în dezbateri. Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris iar cu privire la recursul declarat de reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri ca nefondate și de menținere a deciziei recurate.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp pentru a delibera, D I S P U N E Amână pronunțarea la 7 octombrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011. Ședința publică din 7 octombrie 2011 Instanța, în aceiași compunere și pentru aceleași motive, D I S P U N E Amână pronunțarea la 14 octombrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2011. Ședința publică din 14 octombrie 2011 Instanța, în aceiași compunere și pentru aceleași motive, D I S P U N E Amână pronunțarea la 21 octombrie 2011. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.