ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7414/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7414/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 12 martie 2010 pe rolul Tribunalului Arad, reclamantul M.F. a

chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

solicitând constatarea caracterul politic al măsurii executării prin împușcare

la data de 02 august 1949 a tatălui său, M.A. și obligarea pârâtul la plata

sumei de 1.500.000 euro,  reprezentând despăgubiri morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat

că tatăl său, M.A., a fost unul din conducătorii revoltei ce a avut loc în

localitatea Apateu la sfârșitul lunii iulie 1949, îndreptată împotriva

regimului totalitar instaurat la 6 martie 1945, reprimată în forță de organele

de securitate, când 5 persoane, printre care și tatăl său, au fost împușcate pe

loc, fără nici o judecată, pentru a servi drept exemplu celorlalți.

A mai arătat că tatăl

său avea 23 de ani, iar reclamantul un an la acea dată și că atrocitatea faptei

săvârșite de organele de represiune rezultă și din faptul că, după ce au fost

împușcați, cei 5 au fost încărcați în căruță și duși spre cimitir, unde au fost

îngropați fără a beneficia de un preot sau de o slujbă de înmormântare, conform

tradiției religioase.

În drept, a invocat

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, art. 22 și art. 48 alin. (3)

din Constituția României, art. 998 și 999 C. civ. și art. 2 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Prin Sentința civilă

nr. 345 din 12 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1649/108/2010, Tribunalul

Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a constatat caracterul

politic al măsurii executării prin împușcare a tatălui reclamantului și a

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50.000 euro, în echivalent

în RON la data plății, cu titlul de despăgubiri morale. Restul pretențiilor

reclamantului au fost respinse ca nefondate.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că la sfârșitul lunii iulie a anului 1949, în

mai multe localități din jud. Arad, printre care și loc. Apateu, a avut loc o

revoltă împotriva regimului comunist, față de măsurile de cooperativizare și cu

privire la cotele de recolte impuse de comuniști, ocazie cu care s-au format

grupuri înarmate ale oamenilor din sat, care au ocupat primăria și școala, au

strigat lozinci anticomuniste și au ridicat baraje la marginea satului. Unul

din conducătorii revoltei a fost M.A. (apărut în unele documente sub numele de

M.A.), tatăl reclamantului. Pentru reprimarea revoltei, Direcția Regională a

Securității Timișoara a elaborat un plan de lucru, iar revolta a fost înăbușită

ca urmare a intervenției forțelor de represiune, a forțelor de miliție, grăniceri

și securitate. Cu ocazia restabilirii ordinii în localitate, 5 persoane au fost

împușcate pe loc la 2 august 1949, fără nici o judecată, pentru a servi drept

exemplu, printre acestea numărându-se și tatăl reclamantului.

S-a constatat că

împușcarea tatălui reclamantului, fără nici o judecată prealabilă, reprezintă o

măsură administrativă cu caracter politic, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 221/2009, (împrejurare care nu a fost contestată de către pârât,) astfel

că, în baza art. 5 alin. (1) din aceeași lege, reclamantul are calitate

procesual activă.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului, în raport de suferința

îndurată s-a constatat că Legea nr. 221/2009 nu conferă criterii de determinare

a prejudiciului moral.

Astfel că, la

stabilirea despăgubirilor acordate, s-a avut în vedere faptul că reclamantul nu

a beneficiat de drepturile conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990 și de O.U.G.

nr. 214/1999, de aspectele concrete ce pot constitui repere pentru determinarea

prejudiciului moral suferit de reclamant, de despăgubirile cuvenite ca

satisfacție echitabilă raportat la noțiunea de rezonabilitate atât față de

victima prejudiciului, cât și față de cei care sunt chemați în mod indirect să

repare acest prejudiciu și de jurisprudența CEDO, concluzionând că pentru

suferința cauzată reclamantului ca urmare a împușcării tatălui său de către

autoritățile statului de la 1949, suma de 50.000 de euro reprezintă o reparație

echitabilă și rezonabilă.

Prin Decizia nr. 379

din 20 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

s-a respins apelul declarat de reclamant și s-a admis apelul pârâtului Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad, schimbând în parte hotărârea atacată, în sensul

obligării pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 euro,

cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că apelul reclamantului nu este întemeiat

iar apelul pârâtului este îndreptățit numai în privința cuantumului

despăgubirilor pentru următoarele considerente:

Chiar dacă tatăl

reclamantului, executat prin împușcare la 2 august 1949, nu a fost judecat și

deci nu există o hotărâre de condamnare a acestuia, mențiunea caracterului

politic a acestei hotărâri nu era necesară pentru că ar fi avut în temeiul

Legii nr. 221/2009, caracter politic, conform art. 1 alin. (2) din lege, având

în vedere fapta de împotrivire față de regimul comunist reținută în sarcina sa.

Prin urmare, s-a

constatat că reclamantul M.F., în calitate de succesor (fiu) al lui M.A., are

dreptul la despăgubiri morale în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

221/2009.

Cuantumul

despăgubirilor acordate de prima instanță reclamantului s-a apreciat ca fiind

nelegal, în raport cu actuala formă a Legii nr. 221/2009.

Astfel, în aplicarea

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 în forma modificată, s-a arătat

că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului

de către prima instanță, la suma de 5.000 euro, apreciindu-se deplina

îndreptățire a reclamantul față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantul M.F. și pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice.

Reclamantul a

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și

admiterea în totalitate a acțiunii sale, în sensul de a se constata dreptul la

despăgubiri morale în sumă de 1.500.000 euro, în echivalent în RON, la data

plății, a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul criteriilor avute

în vedere la stabilirea despăgubirilor, arătând că prejudiciul moral produs în

cauză este unul foarte mare, care justifică cuantumul pretențiilor solicitate.

Susține că, în

temeiul CEDO, criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată

să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul

la viață fiind cel mai important drept fundamental al omului.

Cu privire la

deciziile pronunțate de Curtea Constituțională referitoare la

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a susținut că nu

mai există temei legal pentru ca despăgubirile acordate să fie plafonate,

astfel că se pot aplica cu prioritate prevederile cuprinse în pactele și

tratatele internaționale la care România este parte.

Referindu-se la

jurisprudența instanței supreme a arătat că despăgubirile se stabilesc prin

apreciere în raport de consecințele negative suferite de victimă în plan fizic

și psihic, importanța și măsura valorilor lezate, criterii care sunt

subordonate condiției rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare

prejudiciului real și efectiv produs victimei.

Prin recursul său,

pârâta DGFP Arad, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice solicită

admiterea recursului și schimbarea deciziei atacate, în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamant.

În susbsidiar,

solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, raportat la Deciziile Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010, conform cărora nu mai pot fi

acordate despăgubiri, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, arată că decizia recurată este nelegală pentru că în mod

greșit s-a interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând natura juridică

a acestuia.

Astfel, susține că

s-au încălcat dispozițiile art. 6 din lege, instanța nepunând în vedere

reclamantului să depună hotărârea de condamnare cu mențiunea caracter politic,

precum și dispozițiile art. 4 alin. (3) din aceeași lege, conform căruia

instanța de apel era obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau după

caz reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

S-a arătat că

hotărârea recurată este nelegală și pentru că instanța nu a ținut cont la data

acordării despăgubirilor de sumele acordate prin Decretul-Lege nr. 118/1990,

nefăcând un calcul total al sumelor de care a beneficiat reclamantul și de

facilitățile acordate prin acest act normativ. Critică hotărârea și prin prisma

faptului că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu este

titularul acțiunii, el fiind moștenitorul celui condamnat, astfel că, în

principal consecințele negative ale acestei situații s-au răsfrânt asupra

tatălui său, iar suferințele personale ale reclamantului nu au fost dovedite,

neindicând în concret propriul prejudiciu.

Ultima critică

vizează Deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1354/2010, în baza

căruia art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 a rămas fără obiect ca urmare a

declarării neconstituționalității acestuia.

Ambele recursuri vor

fi admise, în considerarea celor ce succed, dată fiind interdependența

acestora.

Critica privind lipsa

hotărârii de condamnare cu caracter politic și nereconstituirea dosarului

politic al autorului reclamantului, în raport de dispozițiile art. 4 alin. (3)

și art. 6 din Legea nr. 221/2009, formulată de pârâtă, se constată nefondată.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic

orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă,

pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte săvârșite

înainte de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop

împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945.

Caracterul politic al

măsurilor luate asupra persoanelor ce intră sub incidența legii speciale poate

fi constatat de instanță, conform dispozițiilor art. 1 alin. (4) din aceeași

lege.

Conform situației de

fapt, reținută de instanța de fond, confirmată de instanța de apel și asupra

căreia nu se mai poate reveni în calea de atac a recursului, în raport de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., tatăl reclamantului a fost

omorât prin împușcare, executare care a avut loc în anul 1949, ca urmare a

participării acestuia la o revoltă împotriva regimului comunist.

Față de această

situație de fapt, necontestată de pârâtă, în mod legal instanța de apel a

confirmat caracterul politic al măsurii de executare constatat inițial de

instanța de fond.

Este adevărat că nu

există o condamnare a tatălui reclamantului care să se concretizeze printr-o

hotărâre judecătorească dar acesta a fost executat fără o judecată pentru

revolta împotriva regimului, iar această executare în fapt este asimilată unei

condamnări, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, deoarece, fapta

autorului reclamantului de împotrivire față de regimul instaurat la 6 martie

1945, săvârșită după această dată, întrunește cerințele articolului menționat.

În aprecierea

cuantumului daunelor morale trebuie să se realizeze o reparare integrală a

prejudiciului produs, păstrând principiul proporționalității și al justului

echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate.

Același principiu al

echității, în legătură cu daunele morale pretinse pentru încălcarea unor

drepturi fundamentale protejate de Convenția Europeană se desprind și din

jurisprudența instanței europene.

În cauză, instanța de

apel a redus cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului de la suma de

50.000 euro la 5.000 euro, limitându-se a menționa doar că pentru această sumă

este pe deplin îndreptățit față de circumstanțele în care și-a pierdut tatăl,

aceasta neputând fi depășită.

S-a stabilit suma de

5000 euro, la maximul prevăzut de lege, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010,

fără a se mai analiza criteriile de cuantificare avute în vedere la stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamantului, particularizate la situația sa.

Prin Decizia nr.

1358/2010 s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009 cu modificările ulterioare sunt neconstituționale, iar prin

Decizia nr. 1354/2010, dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G. nr.

62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, au fost declarate

neconstituționale.

Decizia nr. 1354/2010

a eliminat cuantificarea făcută de O.U.G. nr. 62/2010, iar Decizia nr.

1358/2010 nu-și produce efectele în cauză întrucât a fost publicată în M. Of.

la 15 noiembrie 2010 și este ulterioară datei pronunțării deciziei recurate,

astfel că aceasta nu se poate aplica în recurs pentru motivul

incompatibilității cu art. I din Primul Protocol la Convenția Europeană;

aceasta deoarece, conform jurisprudenței constante a Curții Europene a

Drepturilor Omului, o hotărâre definitivă constituie "bun", dând

naștere unei valori patrimoniale, în sensul Convenției, ce intră în sfera de

protecție a art. I din Primul Protocol.

Ca urmare, în baza

art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., avându-se în vedere

declararea neconstituționalității O.U.G. nr. 62/2010 și în lipsa unei analize a

cauzei cu referire la criteriile de cuantificare particularizate la speță, va

admite recursurile declarate de părți, va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul M.F. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva

Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Casează decizia și

trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2011.

Încheiere

Ședința publică din

30 septembrie 2011

S-au luat în

examinare recursurile declarate de reclamantul M.F. și de pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad împotriva Deciziei civile nr. 379 A din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

La apelul nominal

făcut în ședință publică, se prezintă, recurentul pârât prin consilier juridic

M.N., lipsă fiind recurentul reclamant.

Ministerul Public

este reprezentat de doamna procuror S.S. din cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procedura legal

îndeplinită.

S-a făcut referatul

cauzei de către magistratul asistent care arată că recurentul reclamant a depus

concluzii scrise.

Nefiind formulate

alte cereri, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă

cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta

recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în

scris iar cu privire la recursul declarat de reclamant solicită respingerea

acestuia ca nefondat.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de respingere a ambelor recursuri ca

nefondate și de menținere a deciziei recurate.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp

pentru a delibera,

D I S P U N E

Amână pronunțarea la

7 octombrie 2011.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2011.

Ședința publică din 7

octombrie 2011

Instanța, în aceiași

compunere și pentru aceleași motive,

D I S P U N E

Amână pronunțarea la

14 octombrie 2011.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2011.

Ședința publică din

14 octombrie 2011

Instanța, în aceiași

compunere și pentru aceleași motive,

D I S P U N E

Amână pronunțarea la

21 octombrie 2011.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2011.