ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1210/2013

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele: Prin cererea de arbitrare înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. sub nr. 394 din 30 noiembrie 2010, reclamanta SC A.C.C.S. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC S.R. SA Ia plata sumei de 1.011.119,20 Iei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pârâtei în perioada 11 aprilie 2008 - 11 decembrie 2008 și la plata sumei de 14.923,87 lei reprezentând diferența de preț pentru serviciile prestate pârâtei în perioada i noiembrie 2007 - 10 aprilie 2008, care au fost tarifate eronat la 70 euro/ zi/ persoană în ioc de 100 euro/ zi/ persoană. Prin sentința arbitrală nr. 215 din 01 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial internațional de pe lângă C.C.I.R.

în Dosarul nr. 482/2010 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.C.S. SRL, împotriva pârâtei SC S.R. SA. Tribunalul arbitral a reținut că reclamanta și pârâta au convenit prin art. 12.2 din subcontractul cadru de prestări de servicii pentru implementarea sistemului S. și asistarea utilizatorilor finali că neînțelegerile ivite între părți în timpul executării subcontractului vor fi soluționate pe cale amiabilă, iar în caz contrar, litigiul va fi înaintat spre soluționare Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României din București. Tribunalul arbitrai a mai reținut că obligația de plată a serviciilor de către pârâtă este condiționată de plata acestor servicii de către achizitorul H.P., acesta din urmă fiind obligat la plată după încasarea costurilor de la beneficiarul C.N.A.S.

Achizitorul H.P. nu a achitat pârâtei serviciile prestate pentru perioada de timp menționată în cererea de arbitrare și nu a semnat, pentru respectiva perioadă procesele - verbale de acceptare. Din corespondența depusă de reclamantă la dosar a atestat, cu privire la aceeași perioadă de timp, că nici beneficiara C.N.A.S. nu a semnat procesele verbale de acceptanță pentru serviciile la care se referă cererea de arbitrare și nici nu a efectuat plata acestora. Prin urmare, instanța de arbitraj a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile referitoare la modalitățile și termenele de plată și la condițiile de livrai e prevăzute de reclamantă și pârâtă în convenția încheiată Ia 30 octombrie 2007. A fost respinsă ca întemeiată pretenția privitoare la suma de 14,323,67 lei reprezentând diferență de preț pentru serviciile prestate în perioada 1 noiembrie 2007 - 10 aprilie 2008, formulată prin cererea de arbitrare.

Mai mult, pentru respectiva perioadă, reclamanta a facturat serviciile prestate la tarifele agreate de părți ia data semnării contractului. împotriva sentinței arbitrate nr. 215 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de către Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a formulat acțiune în anulare reclamanta" SC A.C.C.S. SRL prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desființarea totală a sentinței arbitrate nr. 215/2011 pentru următoarele motive: - tribunalul arbitrai a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante (art. 364 lit. b) C proc. civ.); - hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri (art. 384 lit. g) C. proc.

civ.); - hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii (art. 364 lit. î) C. proc. civ.). De asemenea, reclamanta a solicitat ca în urma desființării sentinței arbitrale să se pronunțe o hotărâre prin care să fie admise cele două capete de cerere așa cum acestea au fost formulate. în motivare, reclamanta a arătat că sentința în cauză nu îndeplinește rigorile legii din perspectiva motivului de anulare prevăzut la art. 384 lit. g) C. proc. civ. „hotărârea arbitrală nu cuprinde. motivele.. ” . Reclamanta a făcut referire și Ia dispozițiile legale cu privire la autoritatea de lucru judecat (art. 1201 și urm. C. civ.

1865). Întrucât această hotărâre este prezumată legal că spune adevărul, chiar dacă nu se pronunță asupra fondului decât din perspectiva competenței, în cadrul unui viitor litigiu în fața instanței, excepția autorității de lucru judecat va putea fi ridicată de către pârâtă, iar acest lucru ar putea crea un cerc vicios, generat de această sentință arbitrală. La data de 09 februarie 2012 pârâta SC S.R. SA a formulat întâmpinare la acțiunea în anulare, solicitând respingerea cererii părții adverse in principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Totodată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în anulare in raport de prevederile art. 384 alin. (1) C. proc.

civ., arătând că din cuprinsul acțiunii in anulate formulate in cauză reiese că niciuna dintre criticile invocate de partea adversă nu poate fi circumscrisă motivelor enumerate expres și limitativ de legiuitor, partea adversă limitându-se la a indica textele de lege fără ca acestea însă sa-si găsească vreun corespondent in susținerile acesteia sau in cuprinsul hotărârii arbitrate atacate. Din aceasta perspectiva, astfel cum in mod constant s-a arătat in practica si doctrina de specialitate, motivarea acțiunii in anulare trebuie sa cuprindă nu numai indicarea motivelor reglementate de prevederile art. 364 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestora in sensul formulării unor critici cu raportare concretă ia motivul invocat.

În subsidiar, în măsura in care s-ar trece peste excepția invocata si s-ar aprecia ca argumentele invocate de partea adversa si încadrate exclusiv formal în raport de prevederile art. 364 C. proc. civ., pot fi analizate pe calea acțiunii în anulare prevăzute de textul de lege, pârâta a solicitat instanței de judecata să constate ca oricum toate susținerile dezvoltate in cuprinsul acțiunii sunt neîntemeiate si fără corespondent atât în situația reala de fapt cat și în economia sentinței atacate. La ultimul termen de judecată Curtea a apreciat că excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare are caracterul unei apărări de fond a pârâtei cât privește acțiunea în anulare. Prin sentința civilă nr. 43 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apei București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în anulare.

S-a reținut cu privire la necompetența instanței arbitrate că reclamanta a sesizat instanța arbitrală cu o cerere întemeiată în fapt și în drept pe răspunderea civilă contractuală, dat fiind că Ia cap. XII din subcontract a fost inserată o clauză compromisorie în sensul că litigiile dintre părți vor fi soluționate de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, astfel că în med corect tribunalul arbitrai s-a constatat competent și că acest motiv de nulitate nu este întemeiat. Referitor la motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) C proc. civ.

- hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arata data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri - cu referire Ia nemotivarea sentinței atacate, Curtea a apreciat că nu este incident în cauză, întrucât din examinarea considerentelor sentinței tribunalului arbitrai a analizat motivele de fapt și de drept pentru care a respins ambele capete de cerere, așa încât hotărârea atacată cuprinde în motivarea sa argumentele care au format convingerea instanței cu privire Ia soluția pronunțată. A fost respins ca neîntemeiat motivul de nulitate prevăzut la art. 384 lit. i) C. proc. civ.

- hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii - deoarece nici împrejurarea dacă probele au fost sau nu solicitate în termenul procedural și nici faptul că în motivarea dată sentinței s-a pornit (în opinia reclamantei) de Ia niște premise greșite, cu consecința ajungerii la o concluzie greșită nu reprezintă cazuri de încălcare a unor dispoziții imperative ale legii, în sensul avut în vedere de textul legal precitat. Împotriva acțiunii în anulare, reclamanta a declarat recurs prin care a susținut, în esență, că sentința arbitrală nu îndeplinește rigorile legii din perspectiva art. 364 lit. g) C. proc. civ., în argumentarea căruia a arătat că soluția nu este motivată de către arbitrii învestiți cu soluționarea pricinii, care Ia rândul lor, au pronunțat sentința fără să existe probe concludente, în opinia sa, au fost inventate.

în continuare, recurenta a mai susținut că acțiunea în anulare nu a fost soluționată cu rigorile legii, reținându-se greșit că hotărârea arbitrală a fost motivată în fapt și în drept. În consecință, sentința pronunțată în acțiunea în anulare are aceleași vicii ca și hotărârea arbitrală, iar în motivarea recursului, recurenta s-a mai referit la modul greșit în care a fost soluționată pe fond pricina, sub aspectul că, în opinia sa, tribunalul arbitrai nu a făcut nici o analiză în legătură cu motivele în fapt și în drept care să conducă la concluzia respingerii celor doua capete de cerere formulate în fața instanței arbitrate; soluția greșită fiind confirmată și în sentința recurată, În consecință, recurenta a arătat că hotărârea atacată nu este motivată, aceasta cuprinzând numai expresii generice, vagi care nu pot fi cenzurate.

Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Trebuie de reamintit că textul de lege evocat de recurentă, pretins încălcat, art. 384 lit. g) C. proc. civ., se referă la ipoteza în care poate fi desființată hotărârea arbitrală numai prin acțiune în anulare, când hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri. Așa cum s-a enunțat mai sus, la ce anume se referă textul de lege pretins încălcat, Înalta Curte observă că recurenta deși invocă acest text, argumentarea în susținerea ei vizează alte aspecte și aserțiuni care nu își au un suport juridic și logic din perspectiva textului de lege evocat.

Din examinarea hotărârii recurate, Înalta Curte observa, că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a făcut o analiză riguroasă în lumina textelor de lege incidente în cauză. Aserțiunile recurentei referitoare la modul în care tribunalul arbitrai/ soluționat pricina, urmează să fie înlăturate, întrucât acestea nu mai pot face obiectul controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului, instanța de recurs având obligația să-și exercite controlul judiciar în contextul motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ a art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Celelalte critici ale recurentei privind sentința recurată, Înalta Curte urmează, de asemenea să Ie respingă ca nefondate, întrucât din analiza sentinței atacate, rezultă fără echivoc că aceasta a fost pronunțată în fapt și în drept în lumina dispozițiilor legale incidente.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.C.C.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 43 din 3 aprilie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.