ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de

24 mai 2012, sub nr. 18948/3/2012, reclamantul F.G. l-a chemat în judecată pe

pârâtul C.I., solicitând să se constate că Asociația Centrocoop nu este

acționar majoritar la SC C. SA și suspendarea pârâtului din funcția de

administrator unic.

Prin sentința nr. 10.903 din 6 septembrie 2012,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale sale teritoriale, invocată de pârâtul C.I. prin întâmpinarea depusă

și pe cale de consecință, a declinat competența soluționării acțiunii în

favoarea Tribunalului Bihor, reținând că pârâtul are domiciliul în Oradea, jud.

Bihor și incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., potrivit

cărora cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului.

II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția

I civilă, sub nr. 18943/3/2012 și prin încheierea de ședință din 15 noiembrie

s-a dispus scoaterea sa de pe rol și transpunerea lui pe rolul Secției

Comerciale a aceleiași instanțe.

Pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 18943/3/2012 și a

fost soluționat prin sentința nr. 44/COM/2013 din 29 ianuarie 2013 în sensul

admiterii excepției necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declinării

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VI-a civilă, constatării ivirii conflictului negativ de competență și

înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus,

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 15 C. proc. civ., potrivit

cărora: cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării în fapt,

sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal,

în considerarea faptului că pârâtele au sediul principal în București.

În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ.,

instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate

cu prevederile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a dispus înaintarea

dosarului cauzei înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării

acestuia.

III. Analizând actele și lucrările dosarului din

perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare

în judecată, înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va

pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei

cereri în favoarea Judecătoriei Călărași, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor, se realizează în

cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional,

stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe -

judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție -

care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau

extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în

funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate

numai de anumite categorii de instanțe. în ceea ce privește competența

teritorială a instanței, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter

dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16).

În principiu, normele de competență teritorială sunt

norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16

C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine

publică.

Astfel, înalta Curte, constată că, în mod eronat,

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a

reținut că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată de reclamant

împotriva unor pârâte societăți comerciale, având sediul în București, în

realitate acțiunea dedusă judecății fiind formulată exclusiv împotriva

pârâtului persoană fizică, C.I.

În raport de această reținere, Tribunalul Bihor a făcut

greșit aplicarea prevederilor art. 15 C. proc. civ., normă de competență

teritorială exclusivă în materie de societate.

Cum în speță, calitate de pârât are doar o persoană fizică,

chiar dacă obiectul cererii de chemare în judecată vizează suspendarea acestuia

din funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile în

care aceasta nu este parte în proces nu se poate stabili competența

soluționării cauzei funcție de raza teritorială în care societatea își are

sediul.

Astfel, având în vedere că pârât în cauză este exclusiv C.I.,

persoană fizică, cu domiciliu în Oradea, jud. Bihor și că acesta a invocat prin

întâmpinarea depusă, la data de 6 septembrie 2012, în condițiile art. 159

1

alin. (3) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

București, Înalta Curte reține incidența în cauză a normei generale de

competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., care statuează că:

„cererea se face la domiciliul pârâtului

”

.

În raport de considerentele anterior expuse, de

obiectul cererii de chemare în judecată - obligație de a face, precum și de

faptul că pârâtul are domiciliul în Oradea, jud. Bihor, așa cum rezultă din actele

aflate la dosar, înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o

acțiune personală în realizarea dreptului, guvernată de norme cu caracter de

ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în

baza cărora reclamantul are opțiunea alegerii între mai multe instanțe

deopotrivă competente, drept ce a fost însă contestat de pârât în condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159

1

alin.

(3) C. proc. civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale precitate.

În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte,

potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența

de soluționare a litigiului dintre reclamantul F.G. și pârâtul C.I., având ca

obiect acțiune în obligația de a face, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.