ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 24 mai 2012, sub nr. 18948/3/2012, reclamantul F.G. l-a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând să se constate că Asociația Centrocoop nu este acționar majoritar la SC C. SA și suspendarea pârâtului din funcția de administrator unic. Prin sentința nr. 10.903 din 6 septembrie 2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale sale teritoriale, invocată de pârâtul C.I. prin întâmpinarea depusă și pe cale de consecință, a declinat competența soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor, reținând că pârâtul are domiciliul în Oradea, jud. Bihor și incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 C. proc.

civ., potrivit cărora cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului. II. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. 18943/3/2012 și prin încheierea de ședință din 15 noiembrie s-a dispus scoaterea sa de pe rol și transpunerea lui pe rolul Secției Comerciale a aceleiași instanțe. Pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 18943/3/2012 și a fost soluționat prin sentința nr. 44/COM/2013 din 29 ianuarie 2013 în sensul admiterii excepției necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, constatării ivirii conflictului negativ de competență și înaintării dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 15 C. proc. civ., potrivit cărora: cererile în materie de societate, până la sfârșitul lichidării în fapt, sunt de competența instanței locului unde societatea își are sediul principal, în considerarea faptului că pârâtele au sediul principal în București. În conformitate cu prevederile art. 20-22 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului cauzei înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Călărași, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe. în ceea ce privește competența teritorială a instanței, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv (art. 5-8) și norme cu caracter imperativ (art. 13-16). În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13-16 C. proc. civ., care sunt norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică. Astfel, înalta Curte, constată că, în mod eronat, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a reținut că cererea de chemare în judecată a fost îndreptată de reclamant împotriva unor pârâte societăți comerciale, având sediul în București, în realitate acțiunea dedusă judecății fiind formulată exclusiv împotriva pârâtului persoană fizică, C.I.

În raport de această reținere, Tribunalul Bihor a făcut greșit aplicarea prevederilor art. 15 C. proc. civ., normă de competență teritorială exclusivă în materie de societate. Cum în speță, calitate de pârât are doar o persoană fizică, chiar dacă obiectul cererii de chemare în judecată vizează suspendarea acestuia din funcția de administrator al unei societăți comerciale, în condițiile în care aceasta nu este parte în proces nu se poate stabili competența soluționării cauzei funcție de raza teritorială în care societatea își are sediul. Astfel, având în vedere că pârât în cauză este exclusiv C.I., persoană fizică, cu domiciliu în Oradea, jud. Bihor și că acesta a invocat prin întâmpinarea depusă, la data de 6 septembrie 2012, în condițiile art. 159 1 alin. (3) C. proc.

civ., excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, Înalta Curte reține incidența în cauză a normei generale de competență teritorială, respectiv art. 5 C. proc. civ., care statuează că: „cererea se face la domiciliul pârâtului ” . În raport de considerentele anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată - obligație de a face, precum și de faptul că pârâtul are domiciliul în Oradea, jud. Bihor, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală în realizarea dreptului, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamantul are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, drept ce a fost însă contestat de pârât în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 159 alin. (2) coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc.

civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale precitate. În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre reclamantul F.G. și pârâtul C.I., având ca obiect acțiune în obligația de a face, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2013.