Decizia nr. 532/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecata Prin cererea formulata la data de 12.06.2019 și înregistrata sub nr. x/2019 la Judecatoria Craiova, reclamanta Oficiul National pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 425.000 RON, în temeiul dispozițiilor art. 1357 C. civ., suma ce reprezinta contravaloarea taxei de licența și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc tip slot machine, taxe datorate și neachitate catre bugetul statului. Prin sentința civila nr. 9173/10.09.2019 pronunțata în dosarul nr. x/2019, Judecatoria Craiova a admis excepția de necompetența materiala a instanței, invocata de catre pârâți prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B., având ca obiect pretenții, în favoarea Tribunalului Dolj, secția Civila. Cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj la data de 17.09.2019 sub nr. x/2019.

Primul ciclu procesual 2.1. Prin sentința civila nr. 373/20.07.2020 pronunțata în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secția I civila a admis în parte acțiunea formulata de catre reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și a obligat pârâții în solidar catre reclamant la plata sumelor de 25.000 RON, reprezentând taxa aferenta licenței de organizare a jocurilor de noroc și 24.000 RON, reprezentând taxa aferenta autorizației de exploatare a jocurilor de noroc. 2.2. Prin decizia civila nr. 95/08.04.2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civila a admis apelurile declarate de catre Oficiul National pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest și pârâții A. și B., a anulat sentința civila nr. 373/20.07.2020 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

Al doilea ciclu procesual 3.1. Sentința pronunțata de Tribunalul Dolj Prin sentința civila nr. 733/06.12.2021 pronunțata în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secția I civila a respins excepția lipsei calitații procesuale pasive a pârâților, invocata de pârâți prin întâmpinare; a admis în parte acțiunea formulata de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâții A., și B.; a obligat pârâții la plata catre reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferenta licenței de organizare a jocurilor de noroc și la plata sumei de 24.000 RON reprezentând taxa aferenta autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru 3 aparate de tip slot machine. 3.2. Decizia pronunțata de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 92 din 13 martie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civila a respins, ca nefondate, apelurile formulate de catre apelantul-reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc și de apelanții-pârâți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 733 din data de 06.12.2021, pronunțata de Tribunalul Dolj, secția I civila, în dosarul nr. x/2019; a respins cererea apelantei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecata din apel, ca neîntemeiata.

Calea de atac a recursului exercitata în cauza Împotriva deciziei nr. 92 din 13 martie 2023 au declarat recurs reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc și pârâții A. și B.. 4.1. Recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamând încalcarea de catre curtea de apel a dispozițiilor legale privind raspunderea civila delictuala și a O.U.G. nr. 77/2009. În motivare, recurentul-reclamant a expus scurte considerații privind soluționarea dosarului nr. x/2018, soluțiile pronunțate în primul ciclu procesual în prezenta cauza, precum și considerentele hotarârii recurate. Invocând prevederile O.U.G. nr. 20/2013, recurentul învedereaza ca a fost înființat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Finanțelor, iar scopul și atribuțiile trasate de legiuitor acestuia vizeaza gestionarea directa și eficienta, sub toate aspectele, a activitații în domeniul organizarii și exploatarii jocurilor de noroc, inclusiv colectarea taxelor, în domeniul vizat, la bugetul de stat. Facând trimitere la prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arata, în esența, ca administreaza monopolul de stat asupra organizarii și exploatarii activitații de jocuri de noroc, iar pârâții au savârșit fapta infracționala de a desfașura activitați de jocuri de noroc, în spațiul public, ce aparține societații C. S.R.L.. Aceste activitați au fost realizate în calitate de persoana fizica (nu ca operator economic), iar pârâții au urmarit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fara sa respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarata la Registrul Comerțului, care sa îndeplineasca toate cerințele legale pentru exploatare. Arata recurentul ca persoana fizica nu poate, în contextul legislației specifice în domeniul jocurilor de noroc, sa fie licențiata și autorizata, acest drept avându-l doar persoanele juridice, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, însa acest fapt nu-i da dreptul persoanei fizice sa desfașoare activitați de jocuri de noroc fara a se constitui ca persoana juridica, fara un contract încheiat în condițiile legii, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009 și fara sa achite la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc. Recurentul susține ca instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 13 și art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, în sensul în care, deČ™i persoana fizica, în contextul legislației în vigoare, nu poate fi autorizata pentru a desfașura activitați de jocuri de noroc în mod legal, totuČ™i nu i se poate permite sa organizeze activitați de jocuri de noroc, nefiind scutita de a achita la bugetul statului aceste taxe, chiar daca a desfașurat activitați de jocuri de noroc ilegal. Pârâții au ignorat prevederile legale, ținând cont ca orice persoana fizica care dorește sa desfașoare activitați de jocuri de noroc poate sa se constituie ca persoana juridica și sa aiba ca obiect de activitate, organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau sa se asocieze în conformitate cu prevederile legale, prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, dupa caz, statutul acesteia. Aceasta situație nu a fost analizata de catre instanța de fond și nici de catre instanța de apel, soluția adoptata fiind de natura a încuraja organizarea de jocuri de noroc de catre persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunile formulate de recurent sau de a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic fața de cuantumul minim prevazut de lege. Prejudiciul produs bugetului de stat rezulta dintr-o situație concreta, reala și nu dintr-o situație ipotetica, în care cei care organizeaza jocuri de noroc ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe daca sunt obligatorii pentru toți cei care organizeaza jocuri de noroc în mod legal și se achita înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 50 aparate minim, atunci și pentru cei ce organizeaza jocuri de noroc ilegal și încalca legea trebuie sa existe aceasta obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat, care deține monopolul asupra acestei activitați. Învedereaza recurentul ca, în raport de hotarârea atacata, s-ar putea crea un precedent periculos prin care persoanele care vor sa organizeze și sa exploateze jocuri de noroc, nu vor mai achita taxele prevazute de lege pentru 50 aparate, așa cum legiuitorul a prevazut la data savârșirii faptei și vor alege sa exploateze aceste mijloace de joc fara îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, fara plata acestor taxe, cu un numar mai mic de astfel de jocuri, iar daca sunt depistați într-o locație ca au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalca legea nu vor raspunde nici penal, nici civil, sens în care arata ca organizatorii de jocuri de noroc constituiți legal și care platesc taxele prevazute de lege, nu vor mai achita aceste taxe impuse. Invocând prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, în vigoare la data savârșirii faptei (în prezent abrogate prin H.G. nr. 111/2016), cât și a art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arata ca persoanei fizice îi este interzisa organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridica are obligația sa achite la bugetul de stat 25.000 RON reprezentând taxa anuala aferenta licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine (conform art. 14 și Anexa 1, pct. 1,1, lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009), precum și 400.000 RON reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numarului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot machine (conform art. 15 alin. (6) și Anexa 1, pct. 1, II. lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009), iar B., în calitate de administrator al C. S.R.L. și A., în calitate de proprietar al aparatelor de joc tip slot-machine, au funcționat desfașurând activitați exact ca un organizator de jocuri de noroc, producând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 425.000 RON prin neplata acestor taxe catre bugetul statului. Suma de 425.000 RON reprezinta doar taxa aferenta licenței de organizare a jocurilor de noroc și taxa aferenta autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, care se achita înainte de a începe activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, nicidecum venituri realizate din exploatarea aparatelor de joc, iar aceste taxe nu au fost achitate la bugetul de stat, în condițiile în care pârâții B., în calitate de administrator al C. S.R.L. și A., în calitate de proprietar al aparatelor de joc tip slot-machine, au desfașurat activitați de jocuri de noroc la fel, ca și un organizator de jocuri care și-a platit aceste taxe înainte de a începe activitatea. Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numarul minim de mijloace de joc tip slot machine care pot fi exploatate de același operator este de 50, taxele stabilite se calculeaza în funcție de numarul de slot-machine exploatate, fara ca numarul acestora sa poata scadea sub 50. Fața de aceste considerente, recurentul apreciaza ca este justificata calcularea taxelor de autorizare în funcție de minimul de 50 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminari fața de persoanele care desfașoara în mod legal activitațile de jocuri de noroc doar daca dețin 50 de aparate de joc. Pretinde recurentul ca soluția instanței de apel este greșita prin raportare la prevederile legale privind raspunderea civila delictuala. Instanța civila învestita cu soluționarea unei acțiuni în raspundere civila delictuala nu se poate prevala de dispozițiile de drept material penal care incrimineaza fapta (aceeași fapta ilicita) ce a fost cercetata în cadrul unui proces penal. Recurentul-reclamant expune legislația specifica jocurilor de noroc, drepturile și obligațiile persoanelor implicate în astfel de activitați, insistând asupra obligației de plata a taxelor pentru licența și autorizare, care se fac venit la bugetul de stat și care se raporteaza la un numar minim de aparate, în prezent 75, dar 50 la data savârČ™irii faptei infracționale. Arata ca, doar platind aceste taxe, un organizator de jocuri își poate desfașura activitatea într-un cadru legal. Cel care se sustrage de la plata lor savârșește o infracțiune, prin încalcarea monopolului de stat, priveaza statul de taxe legale. Iar aceasta infracțiune reprezinta o fapta ilicita care atrage raspunderea civila delictuala. Autorul infracțiunii trebuie sa suporte prejudiciul, indiferent daca este persoana fizica sau juridica, cuantumul sau fiind prezumat de lege, prin raportare la cuantumul taxelor legale. Evaluarea prejudiciului în funcție de numarul de aparate înseamna, în opinia recurentului, a crea o lex tertia. În prezenta cauza, își gasesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ., iar cerințele legii impun ca persoana care a savârșit un fapt ilicit sa repare integral toate prejudiciile care au rezultat din savârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, fara a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora. Aceste dispoziții legale se coroboreaza cu legea speciala în materia jocurilor de noroc și justifica demersul judiciar al reclamantului. În susținerea argumentelor din memoriul de recurs, reclamantul invoca, cu titlu de practica judiciara, decizii pronunțate de instanțele naționale, precum și ale Curții Constituționale care fac trimitere și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Fața de aceste considerente, recurentul-reclamant solicita admiterea recursului, casarea hotarârii atacate, admiterea acțiunii formulate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și obligarea pârâților, în solidar, la plata despagubirilor civile în cuantum de 425.000 RON catre partea civila, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii la data de 24.09.2014. 4.2. Recurenta-pârâta B. a invocat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aratând ca instanțele de fond au respins nefondat excepția lipsei calitații procesuale pasive și ca în cauza nu sunt întrunite condițiile raspunderii civile delictuale. Învedereaza recurenta-pârâta ca între societatea C. S.R.L. administrata de aceasta și pârâtul A. exista un contract de închiriere prin care societatea a închiriat pârâtului un spațiu pe care îl deținea - în baza caruia a încasat suma de 200 RON cu titlu de chirie- și nu exista o clauza contractuala privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc de catre proprietarul spațiului. Totodata, învedereaza ca nu exista un contract care sa aiba ca obiect organizarea si exploatarea în comun (împreuna) a aparatelor de jocuri sau împarțirea unor eventuale câștiguri. Din dosarul penal în care pârâții au fost cercetați sau din declarația angajatei societații C. S.R.L., D. –potrivit careia aceasta se ocupa de exploatarea celor 3 aparate de joc, iar seara, la închidere, banii erau înmânați asociatului societații E.- nu rezulta participarea efectiva a recurentei-pârâte la obținerea vreunui câștig sau la implicarea în exploatarea aparatelor, aceste activitați fiind desfașurate de terțe persoane angajate ale firmei, nu de catre pârâta. Arata recurenta ca nu se poate concluziona ca aceasta ar fi acționat în nume personal și nu ca reprezentant al firmei al carui administrator este și care deținea spațiul în care s-a organizat respectiva activitate. Recurenta învedereaza ca nu poate fi reținuta vinovația acesteia în contextul în care dosarul penal a fost finalizat prin renunțarea la urmarirea penala și doar o hotarâre judecatoreasca ar putea consfinți, în mod legal, existența faptei și a vinovației în sarcina pârâtei. Pretinde recurenta-pârâta ca nu sunt îndeplinite condițiile raspunderii civile delictuale, sens în care invoca prevederile art. 1358 C. civ. Recurenta arata ca nu avea calitatea de a obține licența și autorizația pentru folosirea aparatelor –aceasta obligație revenindu-i pârâtului A.- și nici nu avea obligația de a plati taxe catre stat pentru utilizarea aparatelor, fiind doar proprietarul spațiului închiriat. Organizarea și exploatarea jocurilor de noroc revenea în totalitate pârâtului A. care era proprietarul aparatelor. Faptul ca recurenta-pârâta nu a încasat nici o suma de bani și nu s-a ocupat personal cu funcționarea si exploatarea aparatelor rezulta din actele depuse la dosar. 4.3. Recurentul-pârât A. a invocat motivele de recurs prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Arata recurentul ca hotarârea instanței de fond este nelegala, fiind pronunțata cu aplicarea greșita a prevederilor art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., H.G. nr. 870/2009 și O.U.G. nr. 77/2009. Recurentul-pârât pretinde ca instanța a cercetat cauza în mod lapidar și a schimbat temeiurile de drept și de fapt invocate în cererea dedusa judecații, deși limitele și obiectul procesului sunt stabilite prin cererile parților, iar judecatorul trebuie sa se pronunțe asupra a ceea ce s-a cerut fara a depași limitele învestirii. Învedereaza recurentul ca hotarârea atacata este nemotivata întrucât instanța nu a aratat motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, ci expune anumite evenimente sau invoca dispoziții legale ce nu sunt aplicabile persoanei fizice. În opinia recurentului-pârât, nu sunt întrunite condițiile privind atragerea raspunderii civile delictuale, astfel cum prevad dispozițiile art. 1357 C. civ. Totodata, instanța de apel nu a analizat distinct și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calitații procesuale pasive, în contextul în care, potrivit H.G. nr. 870/2009 și O.U.G. nr. 77/2009, organizator de jocuri de noroc poate fi doar o persoana juridica, nu și o persoana fizica. Invocând încalcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul-pârât arata ca nu poate avea calitatea de organizator de jocuri de noroc și, astfel, nu are obligația achitarii taxelor aferente acestei activitați. Facând trimitere la prevederile art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009 recurentul-pârât învedereaza ca instanța de apel nu a avut în vedere ca pentru exploatarea a 3 aparate nu se putea obține autorizație, în condițiile în care numarul minim de mijloace de joc este de 50 de aparate (la fila x din hotarâre fiind indicat eronat un numar minim de 75 aparate). Fața de aceste considerente, solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Apararile formulate în cauza În cauza, parțile nu au formulat întâmpinari. La 26 februarie 2024 recurenta-pârâta B. a depus note scrise prin care a solicitat admiterea recursului pe care l-a formulat și respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. La 27 februarie 2024 recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, sens în care a expus argumentele dezvoltate în memoriul de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurata, prin prisma criticilor formulate Č™i prin raportare la actele Č™i lucrarile dosarului Č™i la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constata urmatoarele: II.1 Cu privire la recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat încalcarea de catre instanța de apel a dispozițiilor legii speciale în materia organizarii și exploatarii jocurilor de noroc, precum Č™i a prevederilor legale privind raspunderea civila delictuala. În esența, recurentul a susținut ca decizia atacata a fost pronunțata cu aplicarea greČ™ita a legii, prin validarea soluției tribunalului de obligare a pârâților la plata taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine Č™i nu pentru 50 aparate, numarul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, conform art. 15 alin. (6) și Anexa 1, pct. 1, II. lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data savârČ™irii fapei ilicite, ceea ce, implicit, ar fi determinat reținerea prejudiciului solicitat prin cererea de chemare în judecata. Criticile sunt nefondate. Prioritar oricarei analize, se impune a se arata ca raspunderea civila delictuala, reglementata la art. 1349 C. civ., poate fi antrenata numai în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite. De asemenea, conform art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savârșita cu vinovație, este obligat sa îl repare. Potrivit art. 1381 alin. (1) C. civ., orice prejudiciu da dreptul la reparație. La baza raspunderii civile delictuale se afla principiul repararii integrale a prejudiciului (art. 1385 alin. (1) C. civ.), despagubirea cuprinzând pierderea suferita de cel prejudiciat (damnum emergens), câștigul pe care, în condiții obișnuite, l-ar fi putut realiza și de care a fost lipsit (lucrum cessans), precum și cheltuielile pe care le-a facut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (alin. (3) al aceluiași articol). În aceste situații este necesar ca prejudiciul pretins de catre cel pagubit prin savârșirea faptei ilicite sa fie cert, atât ca existența, cât și ca posibilitate de evaluare, astfel cum prevad dispozițiile art. 1532 C. civ. Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la 24.09.2014, prin "organizator de jocuri de noroc" se înțelege " persoana juridica autorizata sa organizeze și sa exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgența și a reglementarilor specifice". Art. 13 alin. (1) din același act normativ prevede ca acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizeaza cu perceperea de taxe. Pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc operatorul economic trebuie sa îndeplineasca condițiile reglementate de art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, între acestea regasindu-se și cele legate de numarul minim de mijloace de joc, locații sau dotari tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevazute la alin. (6) pct. a), fiind impusa condiția ca pentru jocurile tip slot-machine, numarul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 50 de slot-machine. De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din ordonanța "raspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgența revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licența de organizare a jocurilor de noroc." Drept urmare, doar o persoana juridica poate fi autorizata pentru desfașurarea de activitați în domeniul jocurilor de noroc, iar nu una fizica, iar în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai daca sunt îndeplinite anumite cerințe, între care și aceea a deținerii unui numar minim de 50 de aparate de tip slot-machine. Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâților persoane fizice, raportarea la numarul minim de 50 de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine releva un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest numar face parte dintre condițiile necesare autorizarii unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit daca o persoana juridica ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerata drept organizator de jocuri de noroc. În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componentei pretinse de catre recurent și în limitele învestirii instanței de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel, ținând cont ca prejudiciul nu se poate raporta la taxe Č™i autorizații pe care persoana fizica nu le-ar putea obține, respectiv datora vreodata bugetului de stat. În egala masura, sunt eronate argumentele recurentului în sensul ca a evalua prejudiciul în funcție de numarul de aparate de joc efectiv utilizate înseamna a crea o lex tertia. Dispozițiile legale la care face trimitere recurentul (privind numarul minim de 50 aparate) se refera la persoanele juridice, iar examinarea întinderii reparației și a caracterului cert al prejudiciului imputat pârâților persoanelor fizice- condiție a raspunderii civile delictuale- presupune respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului prin prisma prevederilor art. 1357, art. 1385 și art. 1532 C. civ. coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009, astfel cum corect, au fost interpretate și aplicate de catre instanța de apel. Din aceleași considerente nu poate fi primita nici susținerea recurentului-reclamant privind existența unui tratament discriminatoriu între pârâți și organizatorii de jocuri de noroc care funcționeaza legal, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de catre cel care se considera victima unei astfel de discriminari (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licențiat și autorizat), iar nu de catre reclamant. Lipsite de temei sunt și argumentele reclamantului privind rolul pe care taxele menționate îl au pentru respectarea normelor de drept de catre subiecții carora le sunt destinate, întrucât sumele la care pot fi obligați pârâții personae fizice în temeiul raspunderii civile delictuale nu au rolul de sancțiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite savârșire de parțile pârâte din prezenta cauza. Relativ la efectele altor hotarâri judecatorești invocate de recurentul-reclamant în cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte reține ca, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept Č™i nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementata de art. 519 și urm. C. proc. civ., în care instanța suprema este competenta sa pronunțe o hotarâre prin care sa se dea de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata. Așa fiind, pentru considerentele aratate, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmeaza a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant. II.2. Cu privire la recursul declarat de pârâta B. Analizând recursul formulat de pârâta B. sub aspectul posibilitații de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevazute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constata ca recursul este nul pentru urmatoarele considerente: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutiva, extraordinara și nesuspensiva de executare, prin care partea interesata solicita, în condițiile și pentru motivele expres prevazute de lege, desființarea unei hotarâri date fara drept de apel, în apel sau a altor hotarâri, în cazurile prevazute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiaza recursul și dezvoltarea lor, sau, dupa caz, mențiunea ca acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționeaza cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodata, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invoca motive de casare de ordine publica, care pot fi ridicate din oficiu de catre instanța, chiar dupa împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadreaza în motivele de casare prevazute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezulta din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamna, pe de o parte, aratarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevazute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de alta parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formularii unor critici concrete cu privire la judecata realizata de instanța care a pronunțat hotarârea recurata, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speța, deși recurenta-pârâta a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta invocare este una formala, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care sa vizeze raționamentul instanței de apel, ce a determinat concluzia ca pârâta a acționat în nume propriu întrucât "a permis desfașurarea respectivelor activitați în incinta punctului de lucru la care deținea calitatea de administrator, acțiunea sa vizând tocmai eludarea cailor legale ce presupuneau ca desfașurarea jocurilor de noroc sa se realizeze într-un cadru controlat." Recurenta susține ca nu are calitate procesuala pasiva întrucât este doar administratorul societații C. S.R.L. –societatea fiind proprietarului spațiului închiriat, sens în care a încasat doar chiria în cuantum de 200 RON-, or aceste critici au fost expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit dezlegare jurisdicționala din partea instanței devolutive de control judiciar. În acest sens, curtea de apel a reținut ca obiectul cercetarii penale a vizat savârșirea infracțiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 în nume propriu de catre pârâta și nu în calitate de administrator al societații C. S.R.L., iar recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regasite în hotarârea atacata. Pretinde recurenta ca nu sunt întrunite condițiile raspunderii civile delictuale- invocând formal prevederile art. 1357 C. civ.-, însa instanța de apel a dezlegat aceste aspecte și a reținut ca pârâta cunoștea natura activitațiilor desfașurate în spațiul închiriat de societatea pe care o administreaza și a permis montarea a trei aparate de jocuri de noroc de tip slot machine, fara a obținut licența de organizator de jocuri de noroc, licența pe care legea o pune doar la dispoziția persoanelor juridice, dar nici nu a declarat și nu a înregistrat la ONJN și nici la DGRFP locația în care se desfașoara activitatea de exploatare a jocurilor de noroc. Astfel, maniera de formulare a criticilor în memoriul de recurs de catre pârâta B. ștefania– doar prin reluarea și reformularea acelorași argumente care se regasesc și în calea de atac a apelului formulat de aceeași parte împotriva sentinței tribunalului- pe de o parte, explica de ce atunci când își susține cauza, partea nesocotește statuarile din judecata înfaptuita în apel, iar, pe de alta parte, demonstreaza ca aceasta contravine principiului ierarhiei în exercitarea cailor de atac, parțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotarârea atacata cu recurs. Condiția legala a dezvoltarii motivelor de recurs implica determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevazute de art. 488 C. proc. civ. Aceasta exigența legala nu este îndeplinita de memoriul formulat de pârâta împotriva hotarârii din apel, observându-se ca, fie aceasta susține critici de netemeinicie, cu trimitere la elementele de fapt ale cauzei ori la materialul probator administrat –delarația martorului D.-, fie invoca argumente de nelegalitate – condițiile raspunderii civile delictuale- care ignora însa coordonatele judecații înfaptuite în etapa procesuala a apelului. În calea extraordinara de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecații este exclusiv legalitatea hotarârii pronunțate în apel, prin prisma respectarii regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltarii unor argumente care sa situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevazute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectiva a controlului de legalitate de catre instanța de recurs nu este posibila. În alți termeni, întinderea controlului judiciar al instanței de recurs este condiționata de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, astfel încât nemulțumirea parții cu privire la soluția pronunțata nu poate constitui obiectul analizei instanței de recurs. Prin urmare, se constata ca recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greșelile de judecata în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publica, astfel încât nu este posibila verificarea legalitații deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicata sancțiunea nulitații recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din același cod. II.3 Cu privire la recursul declarat de pârâtul A. Examinând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulitații cererii de recurs formulate de pârâtul A., Înalta Curte urmeaza a o admite pentru urmatoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mențiuni: e) semnatura parții sau, dupa caz, a mandatarului parții, a reprezentantului legal al parții sau a consilierului juridic." Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: "mențiunile prevazute la alin. (1) lit. a) și c)-e) sunt prevazute sub sancțiunea nulitații". Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginala "rolul semnaturii": "(1) semnatura unui înscris face deplina credința, pâna la proba contrara, despre existența consimțamântului parții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Daca semnatura aparține unui funcționar public, ea confera autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnatura este electronica, aceasta nu este valabila decât daca este reprodusa în condițiile prevazute de lege." Semnatura reprezinta o formalitate esențiala pentru valabilitatea oricarui act de procedura ce trebuie materializat, potrivit legii, într-un înscris. Prin semnatura, se confirma întocmirea actului de un anumit subiect procesual. Înalta Curte constata ca în cererea de recurs s-a precizat ca semnatura aplicata în numele recurentului-pârât aparține reprezentantului convențional al acestuia, avocat F., fara a fi depusa și o împuternicire avocațiala. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constata ca, în rejudecare (respectiv, dupa pronunțarea Deciziei nr. 95/8.04.2021), recurentul-pârât sau reprezentantul conventional al acestuia nu a depus la dosar dovada mandatului acordat avocatului, în vederea asigurarii reprezentarii pârâtului în fața instanțelor de fond, de apel și de recurs. În primul ciclu procesual, pârâtul a depus la dosar împuternicirea avocațiala seria x nr. x din 8 iulie 2019 emisa în baza contractului de asistența juridica nr. x/2019, ce poarta mențiunea ca partea va fi asistata/reprezentata în fața Judecatoriei Craiova. Ulterior (în primul ciclu procesual), pârâtul a depus la dosar împuternicirea avocațiala seria x nr. x din 8 aprilie 2021 emisa în baza altui contract de asistența juridica fața de cel indicat în mandatul acordat în fața instanței de fond –respectiv în baza contractului nr. x, în cuprinsul careia nu se face referire la dosarul nr. x/2019. Potrivit art. 83 alin. (1) Cod "în fața primei instanțe, în apel, precum și în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de catre avocat sau alt mandatar". Art. 87 alin. (1) teza I C. proc. civ. statueaza, explicit, ca mandatul este presupus dat de parte pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiași instanțe, nu și pentru acte procesuale ce ar fi savârșite în fața instanțelor de control judiciar. Alin. (2) al art. 87 C. proc. civ. prevede ca "avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fara mandat, orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, sa introduca orice cale de atac împotriva hotarârii pronunțate. În aceste cazuri, toate actele de procedura se vor îndeplini numai fața de parte. Susținerea caii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri." Așadar, avocatul care a reprezentat/asistat partea, poate, chiar fara mandat acordat în recurs, sa introduca calea extraordinara de atac, însa este necesar ca reprezentantul convențional sa fi avut mandat în etapa procesuala finalizata prin pronunțarea deciziei recurate (în speța, decizia nr. 92/13.03.2023 pronunțata de Curtea de Apel Craiova, secția I civila în dosarul nr. x/2019), or aceasta ipoteza nu poate fi reținuta în cauza pendinte fața de actele de la dosar și în raport considerentele deja expuse. În acest context, prin adresele comunicate în cursul procedurii regularizarii recursului, Înalta Curte a pus în vedere recurentului, sub sancțiunea nulitații, sa depuna la dosar un exemplar al memoriului de recurs semnat de parte sau sa depuna dovada mandatului semnatarului cererii de recurs. Anume, obligația stabilita în sarcina recurentului-pârât a fost adusa la cunoștința acestuia prin adresa înmânata parții la data de 2 iunie 2023 (care a semnat, personal, procesul-verbal), sens în care a fost comunicata la adresa de domiciliu din Com. Maceșu de Jos, str. x, jud. Dolj, conform art. 87 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ.. Totodata, aceeași obligație a fost comunicata la 31 mai 2023 la domiciliul procesual ales din Craiova, str. 13 septembrie nr. 12A, jud. Dolj, astfel cum a fost indicat în cuprinsul cererii de recurs . Cu toate acestea, pâna la momentul termenului stabilit pentru analiza recursului, 28 februarie 2024, la dosar nu a fost depus mandatul acordat semnatarului cererii în conformitate cu art. 83 alin. (1) C. proc. civ. și nici însușirea de catre recurent a caii de atac formulate în numele acestuia. În aceste condiții, dând eficiența prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea cererii de recurs formulata de pârâtul A..