ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2233/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 mai 2020, pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2020, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.265 RON în baza dispozițiilor art. 1357 și urm. din noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, în urma săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat și exploatat jocuri de noroc pentru Jocuri de Noroc tip slot machine fără licență, sau autorizare, prejudiciind astfel bugetul statului prin neplata acestor taxe cu suma de 1.080.265 RON.

Prin sentința civilă nr. 587 din 29 octombrie 2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud-Vest, invocată din oficiu; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A., asociat unic și administrator la S.C. B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuala activă.

Prin decizia nr. 84 din 30 martie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 587 din 29 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. x/2020*.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, în primă instanță, în rejudecare:

Prin sentința civilă nr. 389 din 01 iulie 2021, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, Serviciul Teritorial Sud-Vest în contradictoriu cu pârâtul A., în calitate de administrator S.C. B.; a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei totale de 127.869,16 RON din care: 88.186 RON taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în recurs:

Prin decizia civilă nr. 68 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de către reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 389 din 01 iulie 2021, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 68 din 21 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și pârâtul A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 27 aprilie 2023, sub nr. x/2020*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 04 mai 2023, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererile de recurs cuprinde mențiunile privind denumirea și sediul/numele și prenumele, domiciliul, indicarea hotărârii care se atacă, cererile sunt semnate de reprezentantul legal/convențional; recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurentul-pârât nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 alin. (1) și (2) și art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc:

II.1.1. Motivele de recurs:

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, păstrarea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii acțiunii civile, așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.080.279 RON către partea civilă, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii la data de 13 ianuarie 2016, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În expunerea motivelor de recurs, cu trimitere la prevederile O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, a arătat că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a fost înființat ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor, iar scopul și atribuțiile trasate de legiuitor acestuia vizează gestionarea directă și eficientă, sub toate aspectele, a activității în domeniul organizării și exploatării jocurilor de noroc, inclusiv colectarea taxelor, în domeniul vizat, la bugetul de stat.

A menționat că persoana fizică nu poate, în contextul legislației specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licențiată și autorizată, acest drept avându-l doar persoanele juridice, în conformitate cu prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, însă acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfășoare activități de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condițiile legii, conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009, și fără să achite anticipat la bugetul statului, care deține monopolul asupra jocurilor de noroc desfășurate pe teritoriul României, a taxelor obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

A precizat că fapta infracțională s-a produs în spațiul public aparținând S.C. B. S.R.L și nu în locuința sau spațiul privat al pârâtului care, prin desfășurarea activităților de jocuri de noroc în această formă, nelicențiată și neautorizată într-un spațiu public, au urmărit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarată la Registrul Comerțului, care să îndeplinească toate cerințele legale pentru exploatare.

A mai arătat că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 1

3

și art. 6 din O.U.G. nr. 77/2009, în sensul în care, deși, persoana fizică, în contextul legislației în vigoare, nu poate fi autorizată pentru a desfășura activități de jocuri de noroc în mod legal, totuși nu i se poate permite să organizeze activități de jocuri de noroc, nefiind scutită de a achita la bugetul statului aceste taxe, chiar dacă a desfășurat activități de jocuri de noroc ilegal.

Or, pârâtul a ignorat prevederile legale, ținând cont că orice persoană fizică care dorește să desfășoare activități de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică și să aibă ca obiect de activitate, organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu preverderile legale, prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, după caz, statutul acesteia, situație care nu a fost analizată de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către presoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respingere a acțiunii formulate de recurentă sau de a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege.

Așa cum reiese din prevederile legale invocate în prezentul recurs, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă dintr-o situație concretă, reală, nu dintr-o situație ipotetică, în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe dacă sunt obligatorii pentru toți cei care organizează jocuri de noroc în mod legal și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim, atunci și pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal și încalcă legea trebuie să existe această obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat, care deține monopolul asupra acestei activități.

În interpretarea dată de instanța de apel prevederilor legale din cuprinsul hotărârii atacate, înseamnă că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc și organizează jocuri de noroc, prin care obțin venituri ilegale și nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activității de jocuri de noroc, nu răspund nici penal și nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislația din domeniul jocurilor de noroc.

După cum a învederat și în acțiunea civilă, pârâtul a funcționat desfășurând activități ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu și-a plătit taxele de licențiere și autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 425.000 RON, prin neplata acestor taxe, iar în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului.

Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, modificată prin O.U.G. nr. 92/2014/29.12.2014 (în prezent abrogate prin H.G. nr. 111/2018), cât și a art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana care exploatează jocuri de noroc are obligația să achite la bugetul de stat taxa pentru licența de exploatare în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro), taxa pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.800 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat - echivalentul a 2.600 euro/aparat), precum și taxă de viciu în sumă de 132.279 RON (1763,72 RON-400 euro/aparat x 75 aparate), prevăzut de reglementările legale în vigoare la data săvârșirii faptei.

Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat și plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 75 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de același operator este de 75, taxele stabilite se calculează în funcție de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 75.

Astfel, este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcție de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări față de persoanele care desfășoară în mod legal activitățile de jocuri de noroc doar dacă dețin 75 de aparate de joc.

A invocat nelegalitatea deciziei recurate și prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală, susținând că instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală nu se poate prevala de dispozițiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeași faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

Astfel, în cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizație și fără licență de funcționare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obținerea licenței și a autorizației de exploatare (prejudiciul fiscal) și nu doar taxa anuală achitată pentru licență, precum și taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Activitatea jocurilor de noroc reprezintă monopol de stat, conform art. 1 din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat și art. 1 din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, iar licența de organizator, reglementată de art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, se acordă cu perceperea unor taxe, așa cum rezultă din art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009; taxa anuală pentru licență în cazul jocurilor de tip slot-machine fiind în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro) și se plătește anticipat în reglementarea prevăzută de art. 14 alin. (1) și (2) lit. a) din același act normativ.

A menționat că autorizațiile de exploatare se eliberează cu perceperea de taxe plătite anticipat pentru fiecare aparat în parte, în reglementarea prevăzuta de art. 13 alin. (1) și art. 14 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2009, iar taxa anuală se plătește pentru fiecare aparat de joc de tip slot-machine trimestrial, anticipat pentru trimestrul următor, conform art. 15 alin. (6) și Anexa 1, pct. 1, II. lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009, dar nu mai puțin de 75 de aparate.

Textele de lege meționate se completează cu cele ale art. 15 din ordonanță care reglementează condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un operator economic să obțină licența de organizare a jocurilor de noroc (alin. (1), respectiv autorizația de exploatare a jocurilor de noroc (alin. (2), iar la alin. (6) lit. a) prevede că pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 75 de aparate.

Prin urmare, legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizația de exploatare, și pentru care există obligația plății anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfășoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar și în condițiile în care licența de exploatare ar fi revocată, obligația de plată a diferenței rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009.

Aceste dispoziții cu valoare de principiu, indicate prin raportare la forma din 22.12.2014 a legii, s-au menținut și în urma modificărilor ulterioare ale legii, iar prin O.U.G. nr. 92/29.12.2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, publicată în M.O. nr. 957/30.12.2014, legiuitorul a introdus, prin Anexa din O.U.G. nr. 77/2009 pct. 3 lit. C), pentru acest tip de joc, și o taxă de viciu în cuantum de 400 euro/post autorizat/an, care se achită odată cu taxa de autorizare.

De asemenea, după intrarea în vigoare a modificărilor aduse O.U.G. nr. 77/2009 prin O.U.G. nr. 92/2014, numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizația de exploatare, și pentru care există obligația plății anticipate a taxei aferente s-a modificat la 75 de aparate, în loc de 50 aparate, indiferent dacă organizatorul desfășoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate.

Toate aceste taxe constituie venit la bugetul de stat, așa cum prevede art. 13 din O.U.G. nr. 77 2009, și o condiție determinantă pentru a putea exploata orice formă de activitate în domeniul jocurilor de noroc, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituind, potrivit legii infracțiune.

Prin urmare, numai în aceste condiții și cu plata acestor taxe, un organizator de jocuri de noroc își poate desfășura activitatea într-un cadru legal.

Așadar, persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispozițiile legale privind licențierea și autorizarea, pe lângă faptul că săvârșește o infracțiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situația desfășurării corecte a acestei activități.

Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziților legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfășurarea unei astfel de activități.

Or, taxele respective sunt prestabilite în lege și se achită anticipat, fiind calculate prin raportare la un număr minim, indicat în textul de lege, de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, astfel că și prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii există și este prezumat ca fiind constituit din contravaloarea acestor taxe fiscale, cu titlu de beneficiu nerealizat, al cărui caracter cert nu poate fi contestat.

Prejudiciul este datorat de autorul infracțunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică și independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât fiind pe tărâmul răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activități fără respectarea condițiilor legale.

În consecință, prejudiciul cauzat de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa din același act normativ și se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condițiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată.

A evalua prejudiciul în funcție de numărul de aparate de joc efectiv utilizate, număr mai mic decât cel minim prevăzut de lege și pentru care există obligația de plată a taxelor în mod anticipat, indiferent dacă se exploatează sau nu acest număr maxim, taxe care sunt datorate chiar și în condițiile în care numărul de aparate pentru care s-a dat autorizația de funcționare scade ulterior, înseamnă a crea o lex terția.

În ceea ce privește obligarea la recuperarea intergal a prejudiciului, a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ține o ordine în domeniul reglementat și, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale și legale, prin organele sale specializate, are obligația restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții.

În prezenta speță, își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ., iar cerințele legii impunea persoanei care a săvârșit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Acțiunea civilă constituie instrumentul juridic prin care se atrage răspunderea civilă delictuală a inculpatului și a părții responsabile civilmente, deoarece prin aceeași faptă s-a încălcat, atât norma de drept penal, cât și norma de drept civil și există temeiuri juridice ca fapta să atragă atât răspunderea penală, cât și cea civilă. Aceste acțiuni au fost reunite în cadrul procesului penal pentru că își au izvorul în aceeași faptă.

Răspunderea civilă delictuală se concretizează într-o obligație de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, fapta ilicită declanșează o răspundere civilă delictuală al cărui conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Cu toate acestea, în mod greșit, aceste reglementări au fost înlăturate de instanța de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituție juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă; fapta se referă la aceleași persoane ce trebuie trase la răspundere penală și civilă și pentru a se evita darea unor soluții contradictorii, făcând trimitere la jurisprudența în materie penală (sentințele penale nr. 690/2016 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2016, nr. y/2017 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin pronunțate în dosarul nr. x/2017, nr. y/2017 a Judecătoriei Calafat pronunțate în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 205/2017 a Curții de Apel Craiova pronunțate în dosarul nr. x/2017, nr. y/2017 a Judecătoriei Calafat pronunțate în dosarul nr. x/2017, decizia nr. 960/2019 a Curții de Apel Bacău în dosarul nr. x/2018.

În altă ordine, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că:

"De altfel, trebuie luată în considerare și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul libertății de a presta servicii, prevăzute de art. 49 CE. Astfel, prin Hotărârea din 3 iunie 2010, pronunțată în Cauza C-258/08, Ladbrokes Betting & Gaming Ltd, Ladbrokes International Ud contra Stichting de Naționale Sporttotalisator, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și-a reconfirmat jurisprudența potrivit căreia, în domeniul reglementării jocurilor de noroc, statele membre dispun de o marjă foarte targa de acțiune. Totodată, Curtea a fixat criteriile pe care instanțele naționale trebuie să le aibă în vedere în contextul verificărilor privind aptitudinea reglementării naționale de a limita dependența de jocurile de noroc și de a preveni frauda în domeniu.

Instanța europeană a decis că obiectivul principal urmărit de reglementarea națională trebuie să fie lupta împotriva criminalității, mai precis protecția consumatorilor de jocuri de noroc împotriva fraudelor. Curtea a precizat că o legislație națională destinată să limiteze activitatea operatorilor de jocuri de noroc, în scopul limitării dependenței de jocurile de noroc și pentru a preveni frauda, este în principiu compatibilă cu dreptul comunitar".

II.2. Recursul declarat de pârâtul A.:

II.2.1. Motivele de recurs:

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința rejudecării cauzei și respingerii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că, deși, în considerentele deciziei atacate, s-a reținut că în locația din orașul Bechet, str. x I. Cuza, nr. 83, județul Dolj, au funcționat 3 aparate tip slot-machine în mod ilegal, în sensul că exploatarea acestora s-a făcut de către recurent până la data de 06 ianuarie 2016, timp în care nu a deținut licență de organizator jocuri de noroc și autorizație de funcționarea aparatelor, acestea din urmă nu au fost ridicate la data menționată, potrivit unui aviz de însoțire a mărfii, ci au rămas în locația situată în Bechet, care fusese dată în folosința firmei S.C. C. S.R.L., în baza unul contract de comodat.

Astfel, cele 3 aparate de tip slot-machine au fost depozitate în colaborare cu S.C. C. S.R.L., cea care a fost avizată și autorizată să organizeze și să exploateze aparate de jocuri de noroc, recurentul-pârât neavând nici o implicare în organizarea unor astfel de activități, iar societatea al cărei asociat este doar a pus la dispoziție spațiul unde să se poată desfășura activități respective organizate de S.C. C. S.R.L., până la data de 06 ianuarie 2016.

A susținut că avizul de însoțire a mărfii din data de 11 ianuarie 2016, prin care s-a probat mutarea aparatele de joc în altă locație, a fost întocmit de S.C. C. S.R.L., în fals, întrucât aparatele de joc deținute de către aceștia nu au părăsit în nici un moment punctul de lucru, fiind doar depozitate și nu în funcțiune, așa cum în mod greșit s-a reținut în cadrul cercetării judecătorești.

Instanța de apel a reținut în mod greșit condițiile răspunderii civile delictuale prin raportare la art. 1349 și art. 1357 C. civ., cu consecința obligării la plata sumei totale de 127.869,16 RON, din care: 88.186 RON taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, 5291,16 RON taxă de viciu pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, câtă vreme ce din probele de la dosarul cauzei rezultă cu certitudine lipsa recurentului de implicare în organizarea unor jocuri de noroc.

Mai mult decât atât, în condițiile în care o persoană, care a făcut obiectul unei cercetări penale și care, în același timp, este chemată în judecată, în calitate de pârâtă, într-o instanță civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, dar care nu a fost însă condamnată (fiind achitată sau dispunându-se față de aceasta încetarea procesului penal), va rămâne subiect al judecății civile chiar și în aceste condiții; cu alte cuvinte, dacă este condamnată în procesul penal, hotărârea penală este obligatorie pentru instanța civilă, dar, în schimb, dacă nu este condamnată în procesul penal, acest lucru nu va influența cercetarea judecătorească făcut în fața instanței civile, adică hotărârea penală nu mai este obligatorie pentru instanța civilă.

Pentru a pronunța decizia atacată, instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, art. 1 și art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, concluzionând că organizarea și exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licență și poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului.

De asemenea, a avut în vedere că art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 incriminează fapta persoanei fizice care organizează jocuri de noroc, însă, în cauză, nu s-a pus problema existenței faptei ilicite a pârâtului, cu privire la care organele penale s-au pronunțat, ci atragerea răspunderii materiale a acestuia în calitate de persoană care ar fi avut obligația legală să achite taxele de licență și autorizare pentru jocuri de noroc.

Or, persoana fizică neavând drepturi în sensul celor reglementate de O.U.G. nr. 77/2009 nu poate avea nici obligațiile corelative acestor drepturi, deși instanța de apel, în mod eronat, a concluzionat că pârâtul poate fi parte a raportului juridic născut din aplicarea legislației, care reglementează domeniul jocurilor de noroc, ceea ce înseamnă că poate fi parte în acțiunea civilă, prin care se urmărește acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a neachitarii către bugetul statului a taxelor pentru obținerea licenței și autorizarea exploatării jocurilor de noroc.

Cum pârâtul nu ar fi putut obține niciodată o asemenea licență sau autorizare, pe cale de consecința, instanța trebuia să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și să dispună respingerea acțiunii.

A menționat că instanța a dat o interpretare greșită normelor de drept material, întrucât pârâtul, în calitate de asociat la S.C. B. S.R.L., a permis în spațiul deținut de persoana juridică să se desfășoare activități în domeniul jocurilor de noroc de către S.C. C. S.R.L., fără licență sau autorizație, aspect constatat de reprezentanții Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală, în cauză, din data de 03 decembrie 2019, în dosarul nr. x/2016, cât și de Judecătoria Craiova, prin încheierea penală pronunțată în dosarul nr. x/2019.

Or, în speță, tocmai lipsa licenței de organizare a jocurilor de noroc prevăzută de lege atrage răspunderea persoanei care a decis desfășurarea activității de jocuri de noroc, pârâtul doar a pus la dispoziție un spațiu comercial unei firme în baza unui contract de comodat să desfășoare jocuri de noroc, iar de organizarea și exploatarea acestora s-a ocupat S.C. C. S.R.L., care deține licențe și autorizații, conform art. 12. alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 ce implică o valabilitate de 5 ani de la data acordării și condiția plății taxei de autorizare anuală, conform prevederilor art. 14 din același act normativ.

Cum licența se eliberează operatorilor economici, obligarea persoanei fizice la plata unei taxe aplicată exclusiv acestora este nelegală.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 23 iunie 2023, în termen legal, recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul A., ca nefondat, pentru argumentele expuse în cuprinsul actului de procedură, cât a celor evidențiate în cererea de recurs formulată de reclamant, cu consecința pronunțării unei noi hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la plata integrală a prejudiciului în cuantum de 1.080.279 RON calculat la minimul de 75 de aparate, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009, reprezentând prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Recurentul-pârât A. nu a depus întâmpinare și nici răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 18 mai 2020, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 septembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor la data de 21 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

II.4.1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc:

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârât, în contextul în care prima instanță a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana acestuia din urmă, iar instanța de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, același aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea primei instanțe.

Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, prin menținerea obligării pârâtului la plata taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine și nu pentru 75 aparate, numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii fapei ilicite, ceea ce implicit ar fi determinat reținerea unui prejudiciu într-un cuantum mai mare.

Criticile recurentului-reclamant au caracter nefondat.

Potrivit art. 1349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

De asemenea, conform art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate, identifică drept componente (i) pierderea suferită (damnum emergens), (ii) câștigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv (iii) cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Dispozițiile art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condițiile premisă ale reparării prejudiciului și anume caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condițiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană".

În conformitate cu art. 13 alin. (1) din ordonanță, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condițiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, între acestea regăsindu-se și cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiția ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite. Dacă numărul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, licența de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.

Din dispozițiile legale invocate anterior rezultă, așadar, că autorizată pentru desfășurarea de activități în domeniul jocurilor de noroc poate fi numai o persoană juridică, iar nu una fizică, iar în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, între care și aceea a deținerii unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine.

Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtului persoană fizică, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii instanței de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel, ținând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe și autorizații pe care persoana fizică nu le-ar putea obține, respectiv datora vreodată bugetului de stat.

Prin urmare, este eronată susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât datorează prejudiciul ce reprezintă taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și taxa de viciu pentru 75 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condițiile în care organizarea și exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licență și poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009.

Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în oglindă, în raport cu situația organizatorilor de jocuri de noroc care au obținut legal licența și care trebuie să achite aceste taxe sau cu a celor a căror activitate se suspendă ori a căror licență este revocată, cu menținerea obligației de achitare integrală a taxelor.

Aceasta, întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potențial, a cărui producere în viitor este incertă și care ar putea fi doar presupus prin comparație cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situații, chiar similare celei din cauză.

În plus, situațiile juridice invocate de recurent sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licențiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenței de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licențiată și autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc.

Pentru același motiv, nu s-ar putea reține nici existența unui tratament discriminatoriu între aceste persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licențiat și autorizat), iar nu de către reclamant.

De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menționate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecții cărora le sunt destinate nu își găsește aplicarea în cauza de față, sumele la care poate fi obligat pârâtul în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancțiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanța de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite".

Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului, precum în speță, soluție confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.

În fine, în privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și urm. C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situația particulară a fiecărei părți, nefiind în discuție o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raționament reflectat în jurisprudența națională și cea europeană.

II.4.2. Cu privire la recursul declarat de pârâtul se reține următoarele:

Critica susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ce reclamă nelegalitatea deciziei atacate sub aspectul angajării răspunderii pârâtului, deși acesta nu avea calitate procesuală pasivă, întrucât nu era parte a raportului juridic născut din aplicarea legislației care reglementează domeniul jocurilor de noroc și, de aici, nici parte în acțiunea civilă prin care se urmărește acoperirea unui prejudiciu produs ca urmare a neachitării către bugetul statului a taxelor pentru obținerea licenței și autorizarea exploatării jocurilor de noroc, câtă vreme acesta, în calitatea de persoană fizică, nu ar fi putut obține niciodată o asemenea licență sau autorizare, este invocată omisso medio.

Din această perspectivă, Înalta Curte remarcă faptul că această critică a fost formulată direct în recurs, deși recurentul a avut calitatea de pârât în fața primei instanțe, nu a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și nici nu a apelat sentința primei instanțe sub acest aspect, context în care se reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., care interzic analiza pentru prima dată în recurs a unor motive ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute alin. (1) al aceluiași text legal, stipulând neechivoc că "motivele (…) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

În alte cuvinte, deși excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond absolută (și peremptorie), ce poate fi invocată oricând în cursul procesului, cercetarea sa este subordonată dispozițiilor procedurale care prohibesc invocarea unei critici de nelegalitate omisso medio, cu încălcarea principiului ierarhiei căilor de atac, o atare dezlegare nu este posibilă pentru prima dată în recurs, sens în care motivul de recurs invocat nu poate fi apreciat ca fiind incident în cauză.

O altă critică relativă la neanalizarea adecvată a condițiilor impuse pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului prin prisma dispozițiilor art. 1357 C. proc. civ., se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei atacate se reține că, în cauză, instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.080.265 RON, în baza art. 1357 și urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, în urma săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat și exploatat jocuri de noroc pentru jocuri de noroc tip slot-machine fără licență sau autorizare.

Pârâtul a fost cercetat penal în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care, prin ordonanța cu același număr din 03 decembrie 2019, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în desfășurarea, fără licență sau autorizare, a uneia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, soluție confirmată prin încheierea din 05 mai 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova, secția penală.

Din dispozițiile art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, art. 6, art. 13 și art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, rezultă că persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de tip slot-machine, acesta fiind obligat să achite statului taxele aferente activitătii desfășurate.

Instanța de apel validând raționamentul primei instanțe a constatat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale invocate de reclamant în sensul că fapta pârâtului de a exploata aparatele tip slot-machine, fără a se ocupa de obținerea prealabilă a autorizațiilor necesare funcționării acestora, fără plata autorizațiilor și licențelor de funcționare, are caracter ilicit, materializând demersul ilegal săvârșit de pârât, întrucât exploatarea a 3 aparate de joc tip slot-machine, fără autorizație de exploatare și fără licența de funcționare este contrară prevederilor legale în materie - O.U.G. nr. 77/2009, iar vinovăția pârâtului rezultă din faptul că acesta cunoștea că nu deține autorizație și licență pentru aparatele exploatate.

Ca atare, reținând că pârâtul a desfășurat o activitate pe care legea nu i-o îngăduie, activitate prin care a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare și impozitare și a produs prejudicierea statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice și prejudiciul cauzat statului fiind evidentă, instanța de apel a constatat caracterul cert al prejudiciului produs prin fapta ilicită a pârâtului, raportat la numărul efectiv de aparate utilizate.

Totodată, a apreciat că pârâtul a acționat în nume propriu, și nu ca operator economic/persoană juridică, acțiunea sa vizând tocmai eludarea căilor legale ce presupuneau ca desfășurarea jocurilor de noroc să se realizeze într-un cadru controlat.

Chiar dacă operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obținut licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 poate fi și o persoană fizică.

Toate aceste aspecte au infirmat susținerile pârâtului, conform cărora nu răspunde pentru fapta proprie, pe tărâm delictual, fiind lipsit de relevanță în stabilirea persoanei responsabile împrejurarea că organizarea și exploatarea aparatele de jocuri de noroc revenea unei societăți comerciale sau că legea deschide doar persoanelor juridice posibilitatea de a desfășura activități de organizare și exploatare a locurilor de noroc, de vreme ce s-a demonstrat implicarea pârâtului în desfășurarea de activități ilicite din domeniul jocurilor de noroc.

În aceste condiții, se observă că dispozițiile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală nu au fost încălcate sau aplicate greșit. O astfel de ipoteză (în care normele ar fi încălcate sau aplicate greșit) s-ar identifica dacă, spre exemplu, în pofida faptului că legea stabilește clar condițiile cerute de lege pentru admiterea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, instanța examinează și reține pentru a-și fundamenta soluția și o condiție neprevăzută de lege.

Însă, nu aceasta este susținerea recurentului-pârât din cererea de recurs.

Din contră, întreaga sa motivare, subsumată criticii referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material, gravitează în privința condiției referitoare la culpa pentru neachitarea către bugetul de stat a taxelor pentru obținerea licenței și autorizarea exploatării jocurilor de noroc, care, în opinia sa, aparținea pârâtei S.C. C. S.R.L.

Majoritatea criticilor, expuse în cuprinsul cererii de recurs, privesc modul de evaluare a situației de fapt și de interpretare a probațiunii administrate în cauză, recurentul-pârât făcând referiri la spațiul în care erau depozitate cele 3 aparatele de tip slot-machine aparținând firmei S.C. C. S.R.L., cea avizată și autorizată să organizeze și să exploateze aparatele de jocuri de noroc, care deținea în folosință spațiul în baza unui contract de comodat, la avizul de însoțire a mărfii din data de 11 ianuarie 2016, întocmit de această firmă, prin care s-a aprobat mutarea aparatelor de joc în altă locație, că pârâtul în calitate de asociat al S.C. B. S.R.L. a permis în spațiul deținut de persoana juridică să se desfășoare activtăți în domeniul jocurilor de noroc de către firma S.C. C. S.R.L., aspect reținut de către reprezentanții Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, prin ordonanța de renunțare la urmărirea penală din data de 03 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, cât și de Judecătoria Craiov