ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2395/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 9 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în cuantum de 425.000 RON, sumă formată din: 25.000 RON contravaloarea taxei de licență și 400.000 RON taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine (50 de aparate, minim pentru autorizare/8.000 RON taxă pe aparat). În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, 1357, 1381 și 1385 C. civ., O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, O.U.G. nr. 20/2013 și H.G. nr. 298/2013 privind organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.

Sentința Tribunalului Dolj, secția civilă Prin sentința civilă nr. 374 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B.; au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și a sumei de 72.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 9 aparate de tip slot-machine.

Decizia Curții de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2329 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respins apelul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest; a fost admis apelul pârâtului A. împotriva sentinței civile nr. 374 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B.; a fost schimbată sentința, în parte, în sensul că a fost respinsă cererea formulată împotriva pârâților A. și B., ca nefondată; au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la modul de soluționare a excepțiilor.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2297 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost admis recursul formulat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 2329 din 24 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă; a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelurilor.

Decizia Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 76 din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest și de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 374 din 21 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul B..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat apel pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul susține încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 6 alin. (1), art. 17 alin. (9) și art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009, potrivit cărora numai persoanele fizice pot avea calitatea de organizator de jocuri de noroc. Invocă jurisprudența instanței supreme și arată că, în ipoteza săvârșirii de către o persoană fizică a infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prejudiciul este reprezentat de prejudiciul efectiv produs prin utilizarea aparatelor de jocuri de noroc, iar nu prejudiciul eventual și virtual reprezentat de taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc reglementate de art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) și art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009, care se raportează la numărul minim de aparate necesar obținerii, de către persoana juridică, a licenței de organizare și autorizației de exploatare. Susține că, în speță, toate sumele rulate prin cele 9 aparate tip slot machine au fost confiscate în faza de urmărire penală, fiind recuperat integral prejudiciul produs. Învederează că intimatei nu i s-a produs niciun prejudiciu material întrucât taxele de licențiere și autorizare ar fi trebuit plătite înainte de săvârșirea infracțiunii, nefiind generate de producerea faptei ilicite. Neplata acestor taxe a reprezentat săvârșirea infracțiunii, fiind condiții neîndeplinite care au făcut ca fapta să fie infracțiune. Arată că Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, ar putea fi cel prejudiciat prin neplata impozitului pe profit, însă această sumă a fost deja confiscată împreună cu aparatele. Afirmă că pentru fapta săvârșită a fost tras la răspundere penală, aceasta fiind consecința nerespectării dispozițiilor în materia desfășurării jocurilor de noroc, neexistând sancțiune complementară care să îl oblige la plata taxelor solicitate, infracțiunea săvârșită fiind una de pericol, care exclude existența unor prejudicii materiale provocate de o persoană fizică.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 18 septembrie 2023, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursurilor la 29 noiembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Prin critica formulată, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susține aplicarea greșită a dispozițiilor răspunderii civile delictuale cu privire la întinderea prejudiciului, susținând, în esență, că acesta a fost cuantificat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 și nu în funcție de sumele rulate, de sumele descoperite în aparatele respective, precum și că prejudiciul a fost recuperat integral întrucât sumele rulate prin cele 9 aparate tip slot machine au fost confiscate în faza de urmărire penală. Unul dintre principiile considerate fundamentale sub aspectul reparării prejudiciului cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită delictuală este acela potrivit căruia reparația trebuie să fie integrală, iar nu parțială. Potrivit art. 1385 alin. (1) C. civ., "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", ceea se înseamnă că se poate vorbi despre integralitatea reparației doar atunci când sunt înlăturate toate consecințele dăunătoare ale faptei ilicite. Corelativ, prin alin. (3) al art. 1385 C. civ. este afirmată și o altă regulă cu valoare de principiu în planul întinderii reparației de care cel vătămat trebuie să beneficieze: "Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului". Rezultă, în sensul acestor dispoziții legale, că la determinarea întinderii prejudiciului este necesar să se țină seama de pierderea efectiv suferită de victimă (damnum emergens), de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), dar pe care aceasta, în condiții obișnuite, l-ar fi putut obține, precum și, în sensul tezei finale a alin. (3), de cheltuielile pe care victima le-a făcut pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului. În privința condițiilor pe care prejudiciul trebuie să le îndeplinească pentru a se putea dispune repararea lui, una dintre exigențele principale vizează caracterul cert al acestuia. În acord cu dispozițiile legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală și prin raportare la statuările constante ale jurisprudenței și doctrinei, rezultă că un prejudiciu poate fi considerat cert atunci când existența lui actuală sau viitoare este neîndoielnică, iar întinderea lui poate fi stabilită în prezent. Sunt, așadar, certe prejudiciile actuale, adică cele care s-au produs în integralitatea lor până la momentul la care victima solicită reparația. Înalta Curte observă că instanța a fost învestită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 425.000 RON, în baza art. 1357 și urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, în urma săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că au organizat și exploatat jocuri de noroc tip slot-machine fără licență sau autorizare. Pârâții au fost cercetați penal în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în care, prin ordonanța cu același număr din 31 mai 2019, s-a dispus renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în desfășurarea, fără licență sau autorizare, a uneia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc, soluție confirmată prin încheierea din 2 iulie 2019 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Craiova, secția penală, reținându-se că nu există interes public în urmărirea infracțiunii pentru care a fost începută urmărirea penală. Instanța de apel, în limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, care au vizat existența și întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită a pârâților de a exploata cele 9 aparate tip slot-machine, fără a se ocupa de obținerea prealabilă a autorizațiilor necesare funcționării acestora și fără plata autorizațiilor și licențelor de funcționare, precum și raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, a validat raționamentul primei instanțe și a constatat că, în cazul persoanei fizice, prejudiciul cert este cel produs efectiv prin exploatarea celor 9 aparate mecanice de joc, în aceste limite existând raport direct de cauzalitate între fapta ilicită probată în sarcina pârâților - exploatarea jocurilor fără licență și autorizație - și prejudiciul înregistrat în patrimoniul statului - contravaloarea taxelor de licențiere și autorizare per aparat. Totodată, a reținut că operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obținut licență și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, o persoană fizică neputând obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze, însă subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 poate fi și o persoană fizică. Statuările instanței de apel sunt corecte de vreme ce, din dispozițiile art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, art. 6, art. 13 și art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, rezultă că persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de tip slot-machine, aceasta fiind obligată să achite statului taxele aferente activității desfășurate. Chiar dacă operatorul de jocuri de noroc este, potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoana juridică care a obținut licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc, pârâtul răspunde pentru fapta proprie, pe tărâm delictual, fiind lipsit de relevanță în stabilirea persoanei responsabile împrejurarea că organizarea și exploatarea aparatele de jocuri de noroc revenea unei societăți comerciale sau că legea deschide doar persoanelor juridice posibilitatea de a desfășura activități de organizare și exploatare a locurilor de noroc, de vreme ce s-a demonstrat implicarea pârâtului A. în desfășurarea de activități ilicite din domeniul jocurilor de noroc, element constitutiv al unei infracțiuni. Aceasta întrucât pârâtul a acționat în nume propriu, și nu ca operator economic/persoană juridică, acțiunea sa vizând tocmai eludarea căilor legale ce presupuneau ca desfășurarea jocurilor de noroc să se realizeze într-un cadru controlat. În ipoteza în care persoana fizică exploatează jocuri de noroc, fără licență si fără autorizație prealabilă, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componentei pretinse de către reclamant, este cel produs prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, pentru funcționarea cărora era necesar a fi achitate taxe aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc și autorizației de exploatare. Ca atare, reținând că pârâtul a desfășurat o activitate pe care legea nu i-o îngăduie, activitate prin care a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare și impozitare, prejudicind astfel statul, îi incumbă, ca expresie a principiului reparării integrale a prejudiciului, și obligația de a achita taxele prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 77/1999, ca parte componentă a prejudiciului de recuperat. Aserțiunea recurentului potrivit căreia prejudiciul reprezentat de taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc, reglementate de art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) și art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 este un prejudiciu eventual și virtual nu poate fi primită, fiind rezultatul interpretării greșite a considerentelor deciziilor instanței supreme la care face referire și care vizează lipsa caracterului cert al prejudiciului creat de persoana fizică, prin raportare la numărul minim de aparate necesar obținerii, de către persoana juridică, a licenței de organizare și autorizației de exploatare. În egală măsură, sunt eronate argumentele recurentului privind recuperarea integrală a prejudiciului având în vedere că toate sumele rulate prin cele 9 aparate tip slot machine au fost confiscate în faza de urmărire penală, întrucât examinarea întinderii reparației și a caracterului cert al prejudiciului imputat pârâților persoanelor fizice, condiție a răspunderii civile delictuale, constituie o chestiune distinctă de măsura confiscării speciale aplicată în procesul penal și presupune respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului prin prisma prevederilor art. 1357, art. 1385 și art. 1532 C. civ., coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009, astfel cum corect, au fost interpretate și aplicate de către instanța de apel. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A., împotriva deciziei nr. 76 din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.