ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 100/2024

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 22 mai 2020, reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc- Serviciul Teritorial Sud Vest a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri în sumă de 425.000 RON în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele din Noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului în urma săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, constând în faptul că a organizat și exploatat jocuri de noroc tip slot machine fără licență, sau autorizație, prejudiciind astfel bugetul statului prin neplata acestor taxe cu suma de 425.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 77/08.02.2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost admisă exceptia lipsei calitătii procesuale pasive și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Dolj a formulat apel reclamantul Oficiul National pentru Jocuri de Noroc.

Prin decizia civilă nr. 215/14 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul formulat de apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței civile nr. 77 din data de 08 februarie 2021, pronunțate de Tribunalul Dolj–Secția I Civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., având ca obiect pretenții; a fost anulată sentința civilă nr. 77 din data de 08 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția I Civilă în dosarul nr. x/2020; a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului A.. A fost trimisă cauza pentru rejudecare pe fond la Tribunalul Dolj.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă sub nr. x/2020*.

Prin sentința civilă nr. 119 din 28.02.2022, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A.; s-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și la plata sumei de 32.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 4 aparate de tip slot machine; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 62 din 16 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva acestei decizii, la 4 aprilie 2023, a formulat recurs reclamantul, prin care a solicitat casarea deciziei recurate și, rejudecând, admiterea apelului, anularea sentinței și admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, învederând următoarele argumente:

Citând dispozițiile art. 1 alin. (1), (1

1

), (2) și (5) din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislației specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licențiată și autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfășoare activități de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condițiile legii și fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

Fapta infracțională s-a produs într-un spațiu public aparținând societății Marakesh S.R.L. care, prin desfășurarea activităților de jocuri de noroc în această formă, nelicențiată și neautorizată într-un spațiu public, a urmărit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarată la Registrul Comerțului care să îndeplinească cerințele legale pentru exploatare.

Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfășura activități de jocuri de noroc în contextul legislației în vigoare, persoana fizică ce a organizat activități de jocuri de noroc ilegal are obligația să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale.

Or, pârâtul A. a ignorat prevederile legale, respectiv faptul că orice persoană fizică care dorește să desfășoare activități de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică și să aibă ca obiect de activitate organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, după caz, statutul acesteia.

Această situație nu este analizată de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege.

În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situația concretă, reală, și nu dintr-o situație ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 50 de aparate minim, așa cum legiuitorul a prevăzut în legislația specifică jocurilor de noroc, la data săvârșirii faptei.

Modalitatea în care a interpretat instanța de apel prevederile legale în materie conduce la concluzia că acele persoane, care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc și organizează jocuri de noroc prin care obțin venituri ilegale și nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activității de jocuri de noroc, nu răspund nici penal și nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislația din domeniul jocurilor de noroc.

Apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 50 aparate, așa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârșirii faptei, și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistați într-o locație că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunțare la urmărirea penală, iar instanța civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Organizatorii de jocuri de noroc constituiți legal și care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condițiile în care instanțele de judecată, prin astfel de decizii, permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând într-un alt mod că aceste taxe de licență și autorizație de exploatare sunt datorate de o persoană juridică, astfel însemnând că persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale.

Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat și plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 50 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de același operator este de 50, taxele stabilite se calculează în funcție de numărul de slot-machine exploatate, fără ca numărul acestora să poată scădea sub 50. Astfel, consideră că este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcție de minimul de 50 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări față de persoanele care desfășoară în mod legal activitățile de jocuri de noroc doar dacă dețin 50 de aparate de joc.

Cel care se sustrage de la plata lor săvârșește o infracțiune, prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxe legale. Iar această infracțiune reprezintă o faptă ilicită care atrage răspunderea civilă delictuală. Autorul infracțiunii trebuie să suporte prejudiciul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, cuantumul său fiind prezumat de lege, prin raportare la cuantumul taxelor legale. Evaluarea prejudiciului în funcție de numărul de aparate înseamnă, în opinia recurentului, a crea o lex tertia.

Recurentul a susținut, totodată, că soluția instanței de apel este greșită și prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

Piața jocurilor de noroc este o piață restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum și condițiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul a făcut referire și la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situația în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 50 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenței de organizare a jocurilor de noroc și de încetare a valabilității autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităților de jocuri de noroc, organizatorilor le revine obligația de a plăti pentru toate taxele restante.

Consideră că prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispozițiilor legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfășurarea unei astfel de activități.

În ceea ce privește obligarea la recuperarea integrală a prejudiciului, recurentul a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ține o ordine în domeniul reglementat și, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale și legale, prin organele sale specializate, are obligația restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții.

Consideră aplicabile dispozițiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din același act normativ, cerințele legii impunând ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

În mod greșit instanța de apel nu a coroborat dispozițiile legii speciale cu prevederile ce reglementează răspunderea civilă delictuală și a înlăturat reglementările ce privesc numărul minim de aparate.

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 aprilie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 22 mai 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul de față, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârât, în contextul în care prima instanță a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana acestuia din urmă, iar instanța de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, același aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâtul a fost obligat prin hotărârea primei instanțe.

Recurentul-reclamant a susținut, în esență, că decizia din apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, prin menținerea obligării pârâtului la plata taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 4 aparate de tip slot-machine și nu pentru 50 aparate, numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, ceea ce implicit ar fi determinat reținerea unui prejudiciu într-un cuantum mai mare.

Criticile recurentului-reclamant au caracter nefondat.

Potrivit art. 1.349 C. civ., orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

De asemenea, conform art. 1.357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

Art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate, identifică drept componente (i) pierderea suferită (damnum emergens), (ii) câștigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv (iii) cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Dispozițiile art. 1532 C. civ. reglementează una dintre condițiile premisă ale reparării prejudiciului și anume caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condițiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană".

În conformitate cu art. 13 alin. (1) din ordonanță, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, iar la art. 15 sunt prevăzute condițiile pe care operatorul economic trebuie să le îndeplinească pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, între acestea regăsindu-se și cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiția ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 50 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite. Dacă numărul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, licența de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.

Din dispozițiile legale invocate anterior rezultă, așadar, că autorizată pentru desfășurarea de activități în domeniul jocurilor de noroc poate fi numai o persoană juridică, iar nu una fizică, iar în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, între care și aceea a deținerii unui număr minim de 50 de aparate de tip slot-machine.

Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâtului persoană fizică, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii instanței de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 4 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel, ținând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe și autorizații pe care persoana fizică nu le-ar putea obține, respectiv datora vreodată bugetului de stat.

Prin urmare, este eronată susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât datorează prejudiciul ce reprezintă taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc și taxa de viciu pentru 50 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condițiile în care organizarea și exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licență și poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009.

Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în oglindă, în raport cu situația organizatorilor de jocuri de noroc care au obținut legal licența și care trebuie să achite aceste taxe sau cu a celor a căror activitate se suspendă ori a căror licență este revocată, cu menținerea obligației de achitare integrală a taxelor.

Aceasta, întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potențial, a cărui producere în viitor este incertă și care ar putea fi doar presupus prin comparație cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situații, chiar similare celei din cauză.

În plus, situațiile juridice invocate de recurent sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licențiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenței de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licențiată și autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc.

Pentru același motiv, nu s-ar putea reține nici existența unui tratament discriminatoriu între aceste persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licențiat și autorizat), iar nu de către reclamant.

De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menționate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecții cărora le sunt destinate nu își găsește aplicarea în cauza de față, sumele la care poate fi obligat pârâtul în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancțiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanța de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite".

Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului, precum în speță, soluție confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară.

În fine, în privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și urm. C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situația particulară a fiecărei părți, nefiind în discuție o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raționament reflectat în jurisprudența națională și cea europeană.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 62 din 16 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 62 din 16 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2024.