ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2756/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 19.12.2019, reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 425.000 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și urm. C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, suma fiind formată din: 25.000 RON, taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, și 400.000 RON (respectiv 50 de aparate, minim pentru autorizare x 8000 RON taxă pe aparat) - taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, calculul de mai sus fiind făcut în conformitate cu pct. 1. I lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 și pct. 1. II lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009.

Prin sentința civilă nr. 670/24.11.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a declinat competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința nr. 670/24.11.2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtul A. la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și la 40.000 RON reprezentând taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 5 aparate de tip slot-machine.

Prin decizia nr. 104/20.04.2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței menționate; a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

4 Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei Curții de Apel Craiova, a declarat recurs reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs formulate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a susținut, în esență, că decizia de apel a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a prevederilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., dar și a celor ale O.U.G. nr. 77/2009.

S-a arătat că scopul și atribuțiile trasate reclamantului prin O.U.G. nr. 20/2013, act normativ care are ca obiect, printre altele, înființarea, organizarea și funcționarea acestuia, vizează gestionarea directă și eficientă, sub toate aspectele, a activității în domeniul organizării și exploatării jocurilor de noroc, inclusiv colectarea taxelor, în domeniul vizat, la bugetul de stat.

Citând dispozițiile art. 1 alin. (1), (1)

1

, 2 și 5 din O.U.G. nr. 77/2009, recurentul arată că persoana fizică nu poate, în contextul legislației specifice, în domeniul jocurilor de noroc, să fie licențiată și autorizată, acest drept avându-1 doar persoanele juridice, dar acest fapt nu-i dă dreptul persoanei fizice să desfășoare activități de jocuri de noroc fără a se constitui ca persoană juridică, fără un contract încheiat în condițiile legii și fără să achite anticipat la bugetul statului taxele obligatorii înainte de a începe exploatarea acestor jocuri de noroc.

Fapta infracțională s-a produs într-un spațiu public aparținând intimatului și nu în locuința sau spațiul privat al acestuia care, prin desfășurarea activităților de jocuri de noroc în această formă, nelicențiată și neautorizată într-un spațiu public, a urmărit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarată la Registrul Comerțului care să îndeplinească cerințele legale pentru exploatare.

Chiar dacă nu se poate autoriza pentru a desfășura activități de jocuri de noroc în contextul legislației în vigoare, persoana fizică ce a organizat activități de jocuri de noroc ilegal are obligația să achite către bugetul de stat taxele prevăzute de normele legale.

Or, pârâtul a ignorat prevederile legale, respectiv, faptul că orice persoană fizică care dorește să desfășoare activități de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică și să aibă ca obiect de activitate organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, după caz, statutul acesteia.

Această situație nu este analizată de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc fie de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunea formulată de recurent sau a dispune obligarea acestora la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege.

În cauză, prejudiciul produs bugetului de stat rezultă din situația concretă, reală, și nu dintr-o situație ipotetică în care operatorul ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe sunt obligatorii pentru cei care organizează jocuri de noroc și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 50 aparate minim, așa cum legiuitorul a prevăzut în legislația specifică jocurilor de noroc, la data săvârșirii faptei.

Normele în vigoare prevăd că persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligația să achite la bugetul de stat 25.000 RON, reprezentând taxa anuală aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc tip slot machine, precum și 400.000 RON reprezentând taxele anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot machine, ceea ce înseamnă că prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 425.000 RON.

Această sumă reprezintă contravaloarea taxelor care se achită înainte de a începe activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, nicidecum venituri realizate din exploatarea aparatelor de joc, iar aceste taxe nu au fost achitate la bugetul de stat în condițiile în care pârâtul A., în calitate de administrator al PFA A., a desfășurat activități de jocuri de noroc la fel ca un organizator de jocuri care și-a plătit aceste taxe înainte de a începe activitatea.

Dacă pentru acei organizatori de jocuri de noroc ce doresc să desfășoare o astfel de activitate și care respectă legea există obligația de a plăti aceste taxe pentru minim 50 aparate pentru a funcționa legal, atunci și pentru cei ce încalcă legea și au funcționat ca organizatori de jocuri de noroc trebuie să existe obligația de a plăti aceleași taxe, pentru a nu se crea o discriminare sau o facilitate ca aceștia să beneficieze de un tratament preferențial, mai blând decât pentru organizatorii de jocuri de noroc corecți, onești și care își desfășoară activitatea în spiritul legii.

Recurentul a susținut, totodată, că soluția instanței de apel este greșită și prin raportare la prevederile C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

În cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă și elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanța civilă, care va trebui să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea răspunderii civile delictuale, iar repararea este integrală, fără a se distinge în raport cu caracterul material sau moral al prejudiciului.

Prin exploatarea aparatelor de jocuri de noroc fără îndeplinirea condițiilor legale și fără plata taxelor datorate se creează un prejudiciu bugetului de stat care trebuie recuperat de la persoanele care au săvârșit fapta ilicită.

În cauză, prejudiciul nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcție de numărul de aparate care dorește operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 50 aparate, așa cum a prevăzut legiuitorul.

Instanțele fondului au înlăturat greșit normele în materia răspunderii civile delictuale pe care nu le-au coroborat cu normele legii speciale prevăzute prin O.U.G. nr. 77/2009.

Deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii penale cel puțin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia (în cazul organelor colective, de pildă).

Recurenta a făcut referire și la prevederile art. 13 - 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, arătând că, în situația în care numărul de aparate al unui organizator scade sub minimul prevăzut de lege, respectiv 50 de aparate, după adoptarea măsurii de revocare a licenței de organizare a jocurilor de noroc și de încetare a valabilității autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc sau după încetarea activităților de jocuri de noroc organizatorilor le revine obligația de a plăti pentru toate taxele restante.

În ceea ce privește obligarea la recuperarea integral a prejudiciului, recurenta a precizat că statul este în toate raporturile juridice de drept un subiect dominant care pretinde o anumită conduită socială pentru a ține o ordine în domeniul reglementat și, tot statul este acela care, în caz de încălcare a normelor sociale și legale, prin organele sale specializate, are obligația restabilirii ordinii încălcate, prin tragerea la răspundere a celor vinovați de săvârșirea unor infracțiuni sau contravenții.

Piața jocurilor de noroc este o piață restrictivă, dreptul de a organiza jocuri de noroc, precum și condițiile de exploatare a acestora constituie monopol de stat, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, în repetate rânduri, Curtea Constituțională a constatat că în domeniul exploatării jocurilor de noroc - monopol de stat - statul poate adopta condițiile pe care le consideră necesare tocmai pentru a salvgarda imperativul interesului public, precum și pentru a asigura un control eficient al acestei activități în scopul evitării comportamentelor care intră în sfera penalului.

Gradul de pericol social al faptelor penale în materia jocurilor de noroc rezultă și din motivațiile pe care le-a avut legiuitorul român când a adoptat O.U.G. nr. 20/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

"...ținând seama de asigurarea prevenirii dependenței de jocuri de noroc, a protecției minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri și a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizați în domeniul jocurilor de noroc . . . . . . . . . . . . .".

Raportat la intenția legiuitorului din domeniul jocurilor de noroc, se observă că actul normativ impune restricții și obligativități, în consecință, după săvârșirea faptei penale, între stat și făptuitor, statul are obligația și totodată și dreptul de a trage la răspundere pe făptuitor, iar făptuitorul are obligația de a suporta consecința faptei sale și să suporte sancțiunile aplicate.

Respectarea disciplinei impuse în domeniul jocurilor de noroc se poate realiza doar prin menținerea acestor restricții și obligativități care au fost prevăzute de actul normativ.

Intimatul - pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează greșita statuare a instanței de apel cu privire la neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 1357 și urm. C. civ. relativ la fapta ilicită comisă de către pârâtul - persoană fizică, în contextul în care prima instanță a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, obligându-l pe acesta la repararea prejudiciului cauzat reclamantului, ce constă în taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, precum și taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de tip-slot machine (taxă autorizație de 8.000 RON pentru fiecare aparat).

Recurentul - reclamant a susținut, în esență, că decizia din apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, prin exonerarea pârâtului de la plata prejudiciului cauzat ca urmare a punerii în exploatare în mod ilegal a unui număr de cinci aparate de tip slot-machine, fără a fi autorizat în condițiile legii speciale, indicând că - în speță - prejudiciul este în sumă de 425.000 RON, constând în taxă de autorizare pentru 50 aparate, acesta fiind numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv din anul 2015.

Instanța de apel a reținut că - în cauză - există o faptă ilicită săvârșită de pârât cu vinovăție, constând în exploatarea a cinci aparate, tip slot-machine, fără a deține în prealabil licență de organizare a jocurilor de noroc și autorizație de exploatare a jocurilor de noroc pentru fiecare aparat în parte, însă "lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul reclamat, iar probele propuse de reclamant nu permit cuantificarea unui alt prejudiciu pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului".

În susținerea acestei concluzii, curtea de apel își construiește raționamentul pe analiza și interpretarea dispozițiilor legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc - art. 6 alin. (1), art. 13 și art. 15 din O.U.G. nr. 77/2009, din care rezultă - în esență - că persoana fizică nu ar putea obține licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar putea fi autorizată să exploateze jocuri de noroc. Prin urmare, pârâtul nu poate fi obligat la repararea prejudiciului generat de săvârșirea acestei fapte ilicite câtă vreme prejudiciul nu îndeplinește cerința caracterului cert, prevăzută de art. 1532 C. civ.

Înalta Curte notează că reclamantul a învestit prima instanță cu o acțiune în răspundere delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., însă a cuantificat prejudiciul pretins prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc - pct. 1. I lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 și pct. 1. II lit. E) din O.U.G. nr. 77/2009 - aplicabile persoanelor juridice.

În cauză, instanțele fondului au constatat, în mod judicios, că există o faptă ilicită a pârâtului - persoană fizică, săvârșită cu vinovăție. În vreme ce prima instanță a reținut îndeplinirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtului, dispunând obligarea acestuia la plata prejudiciului efectiv produs reclamantului, în sumă de 65.000 RON (25.000 RON reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și 40.000 RON, reprezentând taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc), curtea de apel a apreciat - în mod greșit - că pârâtul persoana fizică nu poate fi obligat la vreun prejudiciu calculat prin raportare la reglementarea legii speciale în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc.

În materia prejudiciului, dispozițiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit art. 1385 alin. (3) C. civ., despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare.

Totodată, în legătură cu evaluarea și stabilirea caracterului cert al prejudiciului, prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ. dispun că, "Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată."

În cauză, întrucât reclamantul a invocat și pretins, prin analogie, drept prejudiciu, sumele datorate de persoanele juridice, legal autorizate, pentru exploatarea aparatelor tip slot-machine, în limitele stabilite prin cererea de apel a reclamantului, se impunea ca instanța de apel să analizeze și să evalueze prejudiciul generat prin fapta ilicită a pârâtului inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 1532 alin. (3) C. civ.

Este adevărat că în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în luna iunie a anului 2014, prin "organizator de jocuri de noroc" se înțelege "persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 alin. (1) din același act normativ (conținutul textului din 2015 coincizând cu cel actual), "Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc"

Prin urmare, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 50 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât acesta nu reprezintă un prejudiciu cert în privința existenței sale, câtă vreme pârâtul nu este organizat ca persoană juridică.

Astfel fiind, este de considerat, în speță, că în cazul persoanei fizice, contrar celor reținute de instanța de apel prin hotărârea recurată, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizare prealabilă, este just a considera că prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent, este cel produs în mod efectiv prin exploatarea aparatelor de joc efectiv utilizate, la care se adaugă contravaloarea taxei de licență.

În cauză, chiar instanța de apel reține că fapta ilicită a pârâtului de desfășurare de activități în domeniul jocurilor de noroc fără autorizație de exploatare și fără licență este susceptibilă de a atrage răspunderea civilă delictuală, însă concluzionează eronat cu privire la lipsa caracterul cert al prejudiciului, deși atunci când cuantumul prejudiciului nu poate fi stabilit cu certitudine, acesta se determină de instanța de judecată, conform art. 1532 alin. (3) C. civ., scop în care instanța are obligația să stabilească situația de fapt și să administreze probe relevante în acest demers.

În interpretarea curții de apel, fapta ilicită a pârâtului - persoană fizică și chiar cea a persoanei juridice care nu întrunește condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc ar ajunge, practic, să rămână nesancționată pe tărâm civil, ceea ce generează o diferență nejustificată de tratament în raport de persoana juridică licențiată potrivit legii speciale, care se supune condițiilor și exigențelor reglementării în materia organizării și exploatării jocurilor de noroc.

În cauză, este vădit că pârâtul a desfășurat o activitate pe care legea nu i-o permite, iar prin desfășurarea acestei activități a obținut beneficii financiare nesupuse niciunei forme de taxare ori impozitare. Prin aceasta, s-a ajuns la prejudicierea statului, iar a considera, precum a făcut instanța de apel, că pârâtul nu poate fi obligat la plata niciunei despăgubiri către stat ar conduce, în fapt, la încurajarea acestui tip de conduită, în pofida caracterului ei nelegal, facilitându-se eludarea dispozițiilor legale potrivit cărora doar societățile comerciale pot desfășura activități de natura celor din cauză.

S-ar ajunge, așadar, la prejudicierea indirectă a statului, acesta fiind pus în situația de a nu dispune de un mijloc de drept civil care să îi faciliteze repararea prejudiciului rezultat din faptul că o persoană fizică optează pentru a desfășura activități de jocuri de noroc, în această calitate, iar nu prin înființarea unei societăți comerciale care s-ar afla supusă dispozițiilor legale exprese și dedicate privitoare la licențierea, modalitatea de desfășurare și fiscalizare a acestui tip de activitate.

Există, așadar, o prejudiciere a statului, legătura de cauzalitate dintre fapta persoanei fizice și prejudiciul cauzat statului fiind îndeajuns de evidentă.

Prin urmare, în speță se impune analiza întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 C. civ., în acord cu dezlegările făcute de Înalta Curte prin cele ce preced.

Pentru aceste considerentele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe de apel spre rejudecarea apelurilor, în speță, constatându-se a fi întrunite premisele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 104 din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2021.