ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 19 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în sumă de 425.000 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele din C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și, respectiv, de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului, suma fiind formată din: 25.000 RON, reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, și 400.000 RON (respectiv 50 de aparate, minim pentru autorizare, x 8.000 RON taxă pe aparat), reprezentând taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc. Primul ciclu procesual

Hotărârea Tribunalului Dolj Prin sentința civilă nr. 670 din data de 24 noiembrie 2020, Tribunalul Dolj – secția I civilă a admis, în parte, acțiunea introductivă de instanță și a obligat pârâtul A. la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON, reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, și a sumei de 40.000 RON reprezentând taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 5 aparate de tip slot-machine.

Hotărârea Curții de Apel Craiova – secția I Civilă Prin decizia civilă nr. 104 din data de 20 aprilie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinței menționate, a admis apelul declarat de pârâtul A. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin decizia civilă nr. 2756 din data de 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 104 din 20 aprilie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel, pentru a se analiza întinderea prejudiciului produs reclamantului. Al doilea ciclu procesual

Hotărârea Curții de Apel Craiova – secția I Civilă Prin decizia civilă nr. 222 din data de 9 iunie 2022, Curtea de Apel Craiova – secția I Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și de pârâtul A., împotriva sentinței civile nr. 670 din data de 24 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj, ca urmare a casării hotărârii Curții de Apel Craiova de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2756/09.12.2021, având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 222 din data de 9 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția I Civilă, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. Acesta solicită casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea acțiunii civile formulate de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În memoriul de recurs, recurentul - reclamant realizează o prezentare amplă a activității sale și a dispozițiilor legale care o reglementează, insistând asupra împrejurării că administrează monopolul de stat asupra organizării și exploatării activității de jocuri de noroc. Referitor la cauza pendinte, arată că intimatul - pârât a săvârșit fapta infracțională de a desfășura activități de jocuri de noroc, în spațiul public, fără a îndeplini cerințele legale pentru exploatare. Aceste activități au fost realizate în calitate de persoană fizică iar nu ca operator economic. Persoanele fizice nu pot fi autorizate și licențiate în domeniul jocurilor de noroc, însă, această împrejurare nu trebuie să le permită să se sustragă de la plata taxelor obligatorii pentru exploatarea acestor jocuri. O abordare diferită ar încuraja desfășurarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care vor ști că eventualul prejudiciu, stabilit de către instanțe, este sub nivelul cuantumului stabilit de legiuitor și ar reprezenta un precedent periculos, persoanele respective nerăspunzând nici penal, nici civil. Recurentul - reclamant susține că prejudiciul produs bugetului de stat rezultă dintr-o situație concretă, reală, iar nu ipotetică, întrucât aceste sarcini fiscale trebuie să fie obligatorii nu doar pentru cei ce organizează jocuri de noroc, în mod legal, ci și pentru cei ce desfășoară astfel de activități în mod nelegal. În opinia sa, intimatul - pârât A. a desfășurat activități exact ca un organizator de jocuri de noroc, însă, nu și-a plătit taxele de licențiere și autorizare, prejudiciind bugetul statului cu suma de 425.000 RON. Potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 18 din H.G. nr. 870/2009, în vigoare la data săvârșirii faptei, precum și a dispozițiilor art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009, persoanei fizice îi este interzis să organizeze jocuri de noroc de tip slot machine. Potrivit legislației, doar persoana juridică poate organiza astfel de jocuri, cu plata taxei anuale aferentă licenței și a taxei anuale de autorizare pentru exploatarea numărului minim obligatoriu de 50 de mijloace de joc tip slot machine. Mai arată recurentul – reclamant că A. deținea un bar în satul Amărăști, comuna B. jud. Dolj, în cadrul căruia a organizat activități de jocuri de noroc, încercând să creeze o aparență de legalitate, deși scopul real a fost sustragerea de la plata taxelor legale. Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare prevederile legale incidente în cauză și nu a sancționat conduita pârâtului, prin obligarea sa de a achita contravaloarea prejudiciului produs de activitatea desfășurată. De asemenea, recurentul - reclamant arată că hotărârea este nelegală și față de împrejurarea că, deși a fost investită cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, instanța s-a raportat la dispozițiile legale din C. pen., care au fost deja analizate de către instanța penală. Orice persoană fizică sau juridică care exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizație, prejudiciază bugetul de stat cu contravaloarea taxelor prevăzute de lege pentru astfel de activități. În acest caz, este atrasă răspunderea civilă delictuală a persoanei respective. Recurentul - reclamant expune legislația specifică jocurilor de noroc, drepturile și obligațiile persoanelor implicate în astfel de activități, insistând asupra obligației de plată a taxelor pentru licență și autorizare, care se fac venit la bugetul de stat și care se raportează la un număr minim de aparate, în prezent 75, dar 50 la data săvârșirii faptei infracționale. Arată că, doar plătind aceste taxe, un organizator de jocuri își poate desfășura activitatea într-un cadru legal. Cel care se sustrage de la plata lor săvârșește o infracțiune, prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxe legale. Iar această infracțiune reprezintă o faptă ilicită care atrage răspunderea civilă delictuală. Autorul infracțiunii trebuie să suporte prejudiciul, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, cuantumul său fiind prezumat de lege, prin raportare la cuantumul taxelor legale. Evaluarea prejudiciului în funcție de numărul de aparate înseamnă, în opinia recurentului, a crea o lex tertia. Recurentul - reclamant arată că sunt incidente dispozițiile art. 1349 din C. civ., raportat la art. 1357 din același act normativ, care impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare toate prejudiciile care rezultă din fapta sa. Aceste dispoziții legale se coroborează cu legea specială în materia jocurilor de noroc și justifică demersul judiciar al reclamantului. Acesta aduce și argumente de ordin jurisprudențial, invocând decizii ale instanțelor de judecată naționale, predominant penale, și ale Curții Constituționale care fac trimitere și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În concluzie, recurentul - reclamant solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 222 din data de 9 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtului A. la plata sumei de 425.000 RON reprezentând prejudiciul suferit de Statul român ca urmare a infracțiunii comise la data de 22 ianuarie 2015. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin motivele de recurs, recurentul - reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc reproșează instanței de apel aplicarea greșită a legii în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului - pârât A. și limitarea prejudiciului doar la contravaloarea a 5 aparate, în loc de 50 aparate, cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite. Înalta Curte reține că întrunirea, în persoana intimatului – pârât, a elementelor răspunderii civile delictuale, a fost, deja, dezlegată în primul ciclu procesual. Astfel, prin decizia de casare nr. 2756 din data de 9 decembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, s-a reținut că fapta intimatului – pârât de desfășurare de activități în domeniul jocurilor de noroc, fără autorizație de exploatare și fără licență, este susceptibilă de a atrage răspunderea delictuală. Instanța de recurs a dispus casarea deciziei recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel, doar pentru stabilirea întinderii prejudiciului, conform prevederilor art. 1381 și art. 1385 din C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ., privitoare la judecata în fond după casare: "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege." În considerarea acestei dispoziții legale, modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios – în speță îndeplinirea cerințelor legale care atrag răspunderea civilă delictuală a intimatului - pârât – se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării. Aceasta datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările definitive ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare, care nu pot ignora efectele unei judecăți anterioare, care a tranșat definitiv un aspect al litigiului. O repunere în discuție a situației soluționate definitiv, constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la limitarea prejudiciului la contravaloarea a 5 aparate, în loc de 50 aparate, ce reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, acesta este nefondat. Prin aceeași decizie de casare, pronunțată în primul ciclu procesual, s-a reținut că raportarea la numărul minim de mijloace de joc tip slot machine, pentru care se obține autorizarea, respectiv 50 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat întrucât nu reprezintă un prejudiciu cert în privința existenței sale, câtă vreme pârâtul nu este organizat ca persoană juridică. Instanța de casare a trasat limitele casării, iar instanța de apel a reluat judecata cu respectarea dezlegărilor date problemelor de drept, fiind obligată să stabilească prejudiciul cert, prin raportare la situația reală a intimatului – pârât, respectiv persoană fizică ce a exploatat 5 aparate de joc tip slot machine. Celelalte aspecte se bucură de efectul pozitiv al lucrului judecat. În considerarea dispozițiilor obligatorii din decizia de casare, Curtea de Apel Craiova a reținut, în mod corect, că pârâtul A. răspunde, în calitate de persoană fizică pentru utilizarea aparatelor de jocuri de noroc, prejudiciul neputându-se raporta la taxe pe care nu le-ar datora niciodată bugetului de stat, nefiind persoană juridică. Drept urmare, raportat la dezlegările din primul ciclu procesual, nu poate fi primită susținerea recurentului - reclamant conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situație similară cu o persoană juridică ce întrunește condițiile legale pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc, iar întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeași, în toate situațiile identice sau asemănătoare. Ca atare, împrejurarea că și o persoană fizică ar putea fi subiect activ al infracțiunii de "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare în anul 2014, nu are relevanța pretinsă de recurent în actuala acțiune civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentului – reclamant că prejudiciul real, rezultat din exploatarea celor 5 aparate este reprezentat, pe lângă contravaloarea licenței de organizare a jocurilor de noroc – care a fost acordată de către instanțele de fond – și de contravaloarea taxei aferente autorizației de exploatare a unui număr de 50 de aparate, în cuantum de 400.000 RON. În considerarea dispozițiilor art. 1358 din C. civ., autorul unei faptei ilicite este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens) ci și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). Însă, indiferent de situație, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare, iar întinderea reparației să fie în concordanță cu întinderea prejudiciului, în raport cu prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit Or, în cauza pendinte, potrivit considerentelor deciziei de casare, raportarea recurentului - reclamant la numărul minim de aparate de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, respectiv 50 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situație despre un prejudiciu cert în privința existenței sale. Prin urmare, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, în aplicarea dispozițiilor art. 12 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 77/2009 prin care legiuitorul a stabilit că, în cazul jocurilor de noroc, tip slot – machine, autorizația de exploatare se acordă pentru fiecare mijloc de joc în parte, că, în cazul intimatului pârât, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 5 mijloace de joc. În concluzie, acest motiv nu este fondat. Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurentul – reclamant au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.