ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2187/2021

Ședința publică din data de 26 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

La data de 19.11.2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea acțiunii civile cu obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele din Noul C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv de autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 278 de la 25 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 s-a respins excepția calității procesuale pasive a pârâtului A..

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea,în contradictoriu cu pârâții B., cu domiciliul în Craiova, județul Dolj și A., cu domiciliul în județul Dolj.

Au fost obligați pârâții către reclamant la plata sumei de 127.869 RON din care:88.186 RON reprezentând taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc, 34.392 RON taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc pentru cele 3 aparate de tip slot-machine, 5291,16 RON taxă de viciu pentru cele 3 aparate de tip slot-machine.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 49 din 04 martie 2021 pronunțată de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, și de apelantul-pârât A., reprezentant legal al S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 278 de la 25 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și pârâtul A..

II.1. Motivele de recurs

Reclamantul Oficiul Național Pentru Jocuri de Noroc a declarat recurs, susținând, în contextul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material, următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Curtea de Apel Craiova în mod eronat reține că, "obligația de exploatare a minim 75 de aparate se referă la agentul economic întrucât, potrivit O.U.G. nr. 77/2009, organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc, nicidecum persoana fizică".

Această "obligație de exploatare a minim 75 de aparate" nu există în legislația specifică jocurilor de noroc. Numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 75 de aparate, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, organizatorul de jocuri de noroc putând să funcționeze cu mai puțin de 75 aparate, dar autorizarea și plata autorizațiilor se face pentru minim 75 aparate, înainte de a începe să exploateze aceste mijloace de jocuri de noroc.

Se observă că fapta infracțională s-a produs într-un spațiu public aparținând S.C. C. S.R.L. și nu în locuința sau spațiul privat al unuia dintre pârâți care, prin desfășurarea activităților de jocuri de noroc în această formă, nelicențiată și neautorizată într-un spațiu public, au urmărit cu intenție utilizarea de mijloace de joc fără să respecte prevederile privind proveniența și amplasarea acestora într-o locație declarată la Registrul Comerțului care să îndeplinească toate cerințele legale pentru exploatare.

În acest sens, considerentele hotărârii atacate nu puteau sta la baza acestei hotărâri în sensul soluției enunțate, hotărârea instanței de fond fiind pronunțată, cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, dar și cu ignorarea argumentelor precizate de ONJN la fondul cauzei.

Așa cum reiese din prevederile legale invocate în prezentul recurs, prejudiciul produs bugetului de stat reiese din situația concretă, reală și nu dintr-o situație ipotetică în care cei care organizează jocuri de noroc ar fi respectat legislația în materie, întrucât aceste taxe, dacă sunt obligatorii pentru toți cei care organizează jocuri de noroc legal și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim așa cum legiuitorul a prevăzut în legislația specifică jocurilor de noroc, atunci și pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal și încalcă legea trebuie să existe acesta obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat, care deține monopolul asupra acestei activități.

Sub umbrela acestei decizii, se apreciază că, se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate așa cum legiuitorul a prevăzut la data săvârșirii faptei și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, fără plata acestor taxe, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistați într-o locație că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunțare la urmărirea penală iar instanța civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin încălcarea legii, sub acest aspect, instanța creează infractorilor o situație mai favorabilă în raport de cei care respectă legea iar, cei care încalcă legea nu ar mai achita la bugetul statului nici celelalte contribuții datorate bugetului general consolidat al statului.

Dacă s-ar menține ca legale astfel de decizii, organizatorii de jocuri de noroc care sunt constituiți legal și achită aceste taxe în cuantumul stabilit de către legislația din domeniul jocurilor de noroc vor putea alege și ei această variantă mult mai avantajoasă și nelegală, iar statul care deține monopolul asupra jocurilor de noroc nu ar mai încasa aceste taxe, mai mult, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege.

Pe cale de consecință, dacă nu se achită taxele de licență și autorizare, se poate presupune că nici celelalte obligații de plată nu vor mai fi respectate.

Așa cum au învederat și în acțiunea civilă, A., în calitate de administrator la S.C. C. S.R.L. și B. au funcționat desfășurând activități exact ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu și-au plătit taxele de licențiere și autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.080.279 RON, prin neplata acestor taxe.

Deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii penale cel puțin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului.

Potrivit dispozițiilor, art. 1 și 74 din H.G. nr. 111/2016, cât și a art. 6 și art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 în vigoare, la data săvârșirii faptei, persoanei fizice îi este interzisă organizarea de jocuri de noroc tip slot-machine, iar persoana juridică are obligația să achite la bugetul de stat, taxa pentru licența de exploatare în sumă de 88.186 RON precum și taxa pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă, pe aparat), precum și taxa de viciu în sumă de 132.279 RON. De asemenea, la data și ora controlului a fost identificată suma de 51 RON reprezentând venit încasat din exploatarea nelegală a celor 3 (trei) aparate de jocuri de noroc.

Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 1.080.279 RON, compus din taxa pentru licența de exploatare în sumă de 88.186 RON (20.000 euro), taxa pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat (2.600 euro), precum și taxa de viciu în sumă de 132.279 RON (400 euro/aparat), taxe datorate și neachitate către bugetul statului.

Se mai susține că este greșită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală. Instanța civilă investită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală nu se va putea prevala de dispozițiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeași faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

Mai mult decât atât, o persoană care a făcut obiectul unei cercetări penale și care, în același timp, este chemată în judecată, în calitate de pârâtă, într-o instanță civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, dar care nu a fost condamnată (fiind achitată sau dispunându-se față de aceasta încetarea procesului penal), va rămâne subiect al judecății civile chiar și în aceste condiții; cu alte cuvinte, dacă este condamnată în procesul penal, hotărârea penală este obligatorie pentru instanța civilă, dar, în schimb, dacă nu este condamnată în procesul penal, acest lucru nu va influența cercetarea judecătorească făcută de instanța civilă, adică, hotărârea penală nu mai este obligatorie în instanța civilă.

Prin urmare, față de dispozițiile legale citate mai sus, care rezolvă problema cumulului, răspundere penală/răspundere civilă, rezultă că, în cazul în care printr-o hotărâre penală definitivă s-a constatat că o persoană a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudicii (care, prin ipoteză, îmbracă și elementele constitutive ale unei fapte penale), această hotărâre va deveni obligatorie pentru instanța civilă (instanță în care se judecă, în mod firesc, doar latura civilă a faptei cauzatoare de prejudicii).Devenind obligatorie, instanța civilă va fi nevoită să-1 oblige pe autorul faptei ilicite (persoana condamnată în procesul penal) să plătească prejudiciul cauzat prin fapta sa, pe calea atragerii răspunderii civile delictuale.

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Se arată că în prezenta speță, își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ.. De asemenea, prejudiciul este cert în sensul dispozițiilor art. 1532 C. proc. civ. și nu poate fi mai mic decât cel stabilit prin lege, taxele nu pot fi fragmentate în funcție de numărul de aparate care dorește operatorul să le exploateze, iar aceste taxe se achită obligatoriu înainte de a începe să exploateze jocuri de noroc, pentru minim 75 aparate, așa cum a prevăzut legiuitorul.

Se mai menționează că, deși răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată fără reținerea răspunderii penale cel puțin a unei persoane fizice, de fiecare dată aspectul subiectiv trebuie să poată fi imputat cel puțin unei persoane fizice, chiar dacă nu se poate stabili identitatea acesteia.

Împotriva deciziei nr. 49 din 04.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs și pârâtul A., care a criticat decizia recurată deoarece în mod eronat instanțele de fond au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, în calitate de persoana fizică. Se arată că în mod corect trebuia citată în cauză S.C. C. S.R.L., prin reprezentant A. deoarece acest spațiu reprezenta sediul societății și nu spațiul privat al numitului A..

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părțile din proces și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecății. Excepția lipsei calității procesuale pasive este o excepție de fond, absolută si peremptorie și trebuia admisă.

Se mai precizează că în mod eronat s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Recurentul pârât nu a făcut decât să pună la dispoziție spațiul, nu să desfășoare el însuși o activitate ilicită. La dosarul cauzei nu există probe care să dovedească obținerea de venituri de către A.. Singurul venit ar fi fost doar cel rezultat din locațiune, iar soluția dată de instanța de apel în mod evident duce la o îmbogățire fără justă cauză a intimatei.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată sub nr. x din data de 4 iunie 2021 pârâtul A. solicită respingerea recursului promovat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc prin întâmpinare înregistrată sub nr. x din data de 8 iunie 2021 solicită respingerea recursului, ca nefondat.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâtul A. este nul, iar cel declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Se observă că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului a fost invocată de acesta în fața instanței de fond, a fost respinsă prin sentința 278 din 25 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, soluția de respingere a excepției fiind menținută prin decizia civilă 2187 din 04 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 și nu a fost invocată prin motivele de recurs formulate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această excepție este învederată în fața instanței de recurs, nefiind însă invocată în contextul unui motiv de nelegalitate al prezentei căi de atac a recursului, ce ar fi putut viza o eronată soluționare de către instanța de apel a soluției relative la această excepție.

Pe de altă parte, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. este inadmisibilă în contextul în care recurentul pârât nu a înțeles să timbreze cererea sa de recurs.

Cum recursul declarat de recurentul pârât A. nu poate fi analizat pe fondul acestuia, urmând a fi anulat ca netimbrat, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului se va respinge, ca inadmisibilă.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul A., se constată că instanța a pus în vedere recurentului pârât A. să achite taxa de timbru în cuantum de 1.831,19 RON, aceasta nu a fost achitată, iar la interpelarea instanței, sub aspectul neachitării taxei judiciare de timbru aferente recursului declarat de pârâtul A., apărătorul acestuia precizează că partea pe care o reprezintă a înțeles să nu achite taxa de timbru, întrucât nu dispune de resurse financiare.

Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".

Conform dispozițiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Cum recurentul nu a îndeplinit această obligație, se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs vizează întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin fapta ilicită comisă de către pârâții persoane fizice, în contextul în care prima instanță a apreciat că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâților, iar instanța de apel a analizat, în limitele învestirii prin apelul reclamantului, același aspect invocat prin motivele de recurs, confirmând cuantumul despăgubirilor la care pârâții au fost obligați prin hotărârea primei instanțe.

Recurentul - reclamant a susținut, în esență, că decizia de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile, prin menținerea obligării pârâților la plata taxei aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc doar pentru 3 aparate de tip slot-machine, și nu pentru 75 aparate, numărul minim prevăzut de O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma de la data săvârșirii faptei ilicite.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor formulate.

Dispozițiile art. 1385 C. civ., la care se face referire prin motivele de recurs, reglementează întinderea reparației și impun principiul reparării integrale a prejudiciului.

Astfel, potrivit celui de-al treilea alineat, despăgubirea trebuie să cuprindă "pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."

Pe acest temei, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de către cel păgubit prin săvârșirea faptei ilicite, căruia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare.

Contrar celor susținute de către reclamant, raportarea la numărul minim de mijloace de joc pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine, la data săvârșirii faptei ilicite, respectiv 75 de aparate, nu relevă nici prejudiciul efectiv, nici beneficiul nerealizat, întrucât nu se poate vorbi în nicio situație despre un prejudiciu cert în privința existenței sale.

După cum s-a arătat, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, în conformitate cu reglementarea organizării și exploatării jocurilor de noroc, atât cea de la data săvârșirii faptei ilicite, cât și cea actuală, o persoană fizică nu ar obține nici licența de organizare a jocurilor de noroc și nici nu ar fi autorizată să le exploateze.

Astfel, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, în forma în vigoare la data faptei, prin "organizator de jocuri de noroc" se înțelege "persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice".

De asemenea, conform art. 21 din aceeași ordonanță, "Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc."

Așadar, voința legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obțină licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deține în mod legal o asemenea licență, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc conform legii.

Contrar susținerilor recurentului, o persoană fizică nu poate fi considerată organizator de jocuri de noroc, atât timp cât nu ar îndeplini vreodată condițiile pentru un "organizator de jocuri de noroc", prevăzute de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 și cu atât mai mult cu cât această calitate este recunoscută, chiar pentru persoanele juridice, doar acelora care au obținut în mod efectiv licența.

Această definire explică obligația operatorilor economici organizatori de jocuri de noroc să suporte diferența rămasă de plată din taxa anuală aferentă autorizației/autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc chiar și "după revocarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, pe perioada suspendării autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, precum și după încetarea activității de jocuri de noroc, sub orice formă", astfel cum prevede în mod expres art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009, la care se face referire prin motivele de recurs.

Norma citată are în vedere tocmai pe acele persoane juridice care au obținut licența, deci au calitatea de organizator de jocuri de noroc, calitate pe care nu o pierd, în privința obligațiilor fiscale ce le revin, nici după revocarea licenței sau încetarea activității de jocuri de noroc.

Așadar, norma invocată de către recurent nu susține calitatea de organizator de jocuri de noroc a unei persoane fizice, atunci când aceasta exploatează jocuri de noroc, fără licență și fără autorizare prealabilă, dimpotrivă, o exclude, atât timp cât destinatarii normei sunt persoanele juridice care au deținut licența prevăzută de lege.

Drept urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului conform căreia o asemenea persoană fizică s-ar afla într-o situație similară cu o persoană juridică ce întrunește condițiile legale pentru organizarea și exploatarea a jocurilor de noroc, astfel încât întinderea prejudiciului produs statului ar fi aceeași, în toate situațiile identice sau asemănătoare.

În limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâților persoane fizice, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii acestei instanțe de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 3 mijloace de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii de "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevedea în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 28 alin. (1) din acest cod, "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite."

Pe acest temei, hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanță a Parchetului.

Drept urmare, vor fi înlăturate susținerile recurentului și pe acest aspect și, față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentul-pârât A..

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 49 din 04 martie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2021.