ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 853/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, în data de 24 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând obligarea acestora la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, în baza dispozițiilor art. 1357 și următoarele C. civ., sumă ce reprezintă contravaloarea taxei de licență și respectiv autorizare pentru jocuri de noroc de tip slot-machine, taxe datorate și neachitate către bugetul statului.

Suma de 1.080.279 RON datorată Statului Român este formată din: 88.186 RON - taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc; 859.814 RON - taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc; 132.279 RON - taxa de viciu.

Prin sentința civilă nr. 1770 din 02 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B., în favoarea Tribunalului Dolj, secția I civilă.

I.2. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în primul ciclu procesual

Pe rolul Tribunalului Dolj, cauza a fost înregistrată, în urma declinării, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 46 din 25 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, în consecință, a respins acțiunea formulată de către reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții A. și B. și a obligat reclamantul la plata sumei de 1000 RON către pârâtul A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest.

I.3. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 272 din 27 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul formulat de către apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinței civile nr. 46/25.01.2021, pronunțate de către Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu pârâții A. și B., a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

I.4. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în al doilea ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 139 din 14 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc-Serviciul Teritorial Sud Vest, în contradictoriu cu pârâții B. și A., au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și la plata sumei de 40.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 5 aparate de tip slot-machine și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel apelantul-pârât A. și apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

I.5. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 141 din 10 aprilie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul formulat de către apelantul-pârât A., împotriva sentinței civile nr. 139 din data de 14.03.2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și cu intimatul-pârât B., ca nefondat. A admis apelul formulat de către reclamantul-apelant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, împotriva sentinței civile nr. 139 din data de 14.03.2022, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu apelantul-pârât A. și cu intimatul-pârât B.; a schimbat în parte, sentința civilă apelată în sensul că: a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc în contradictoriu cu pârâții A. și B.; a obligat pârâții în solidar, la plata către reclamant a sumei totale de 154.325,50 RON (din care suma de 88.186 RON reprezintă taxă pentru licență de exploatare, suma de 57.320,90 RON reprezintă taxă pentru autorizație de exploatare și suma de 8.818,60 RON reprezintă taxă de viciu); a menținut restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

I.6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 141 din 10 aprilie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2020, de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței recurate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul obligării intimaților-pârâți la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1.080.279 RON către reclamant, reprezentând prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009.

Recurentul-reclamant a invocat drept motiv de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de apel interpretând greșit o normă juridică aplicabilă în speță și adoptând o interpretare greșită a prevederilor legale.

Astfel, a învederat că în mod greșit reglementările ce privesc numărul minim de aparate au fost înlăturate de instanța de fond și instanța de apel, prin neraportarea prevederilor speciale la prevederile care reglementează răspunderea civilă, instituție juridică alcătuită din totalitatea normelor de drept prin care se reglementează obligația oricărei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa extracontractuală sau contractuală ori pentru care este chemată de lege să răspundă.

În continuare a procedat la prezentarea situației de fapt, a considerentelor instanței de apel, făcând totodată, și o amplă prezentare a activității sale și a dispozițiilor legale care o reglementează, insistând asupra împrejurării că administrează monopolul de stat asupra organizării și exploatării activității de jocuri de noroc.

În ceea ce privește cauza de față, recurentul-reclamant a învederat că intimații-pârâți au ignorat prevederile legale, respectiv faptul că orice persoană fizică care dorește să desfășoare activități de jocuri de noroc poate să se constituie ca persoană juridică și să aibă ca obiect de activitate organizarea și exploatarea de jocuri de noroc sau să se asocieze în conformitate cu prevederile legale, prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii și, după caz, statutul acesteia. Această situație nu a fost analizată de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, soluția adoptată fiind de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunea formulată de ONJN sau a dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege.

Dacă taxele datorate pentru organizarea jocurilor de noroc sunt obligatorii pentru toți cei care organizează astfel de jocuri în mod legal și se achită înainte de a începe activitatea de jocuri de noroc, pentru 75 aparate minim, atunci și pentru cei ce organizează jocuri de noroc ilegal și încalcă legea trebuie să existe această obligativitate de a achita aceste taxe la bugetul de stat care deține monopolul asupra acestei activități.

Or, din interpretarea dată prevederilor legale de către instanța de apel, reiese că acele persoane care nu respectă legea în domeniul jocurilor de noroc și organizează jocuri de noroc, prin care obțin venituri ilegale și nu achită la bugetul de stat taxele obligatorii înainte de începerea activității de jocuri de noroc, nu răspund nici penal și nici civil, pentru că sunt persoane fizice, putând să organizeze jocuri de noroc fără respectarea normelor imperative impuse de legislația din domeniul jocurilor de noroc.

Recurentul-reclamant apreciază că se poate crea un precedent periculos prin care persoanele care vor să organizeze și să exploateze jocuri de noroc, nu vor mai achita taxele prevăzute de lege pentru 75 aparate, așa cum legiuitorul a prevăzut și vor alege să exploateze aceste mijloace de joc fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare, fără plata taxelor respective, cu un număr mai mic de astfel de jocuri, iar dacă sunt depistați într-o locație că au organizat activitatea de jocuri de noroc, cei ce încalcă legea nu vor răspunde nici măcar penal, pentru că procurorul adoptă o hotărâre de renunțare la urmărirea penală, iar instanța civilă respinge cererea formulată pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

S-a mai învederat că organizatorii de jocuri de noroc constituiți legal și care plătesc taxele prevăzute de lege nu vor mai achita aceste taxe impuse, în condițiile în care instanțele de judecată prin astfel de "decizii" permit organizarea jocurilor de noroc în afara cadrului legal, motivând că aceste taxe de licență și autorizație de exploatare sunt datorate de o persoană juridică. Astfel, persoanele fizice pot să organizeze jocuri de noroc fără să răspundă penal sau civil pentru faptele lor ilegale.

În situația în care se vor menține ca legale astfel de decizii, statul, care deține monopolul asupra jocurilor de noroc, nu ar mai încasa aceste taxe. Pe de altă parte, soluția adoptată este de natură a încuraja organizarea de jocuri de noroc de către persoanele fizice, care se vor baza pe practica instanțelor de a respinge acțiunea sau dispune obligarea la plata unui prejudiciu mai mic față de cuantumul minim prevăzut de lege. Pe cale de consecință, dacă nu se achită taxele de licență și autorizare, se poate presupune că nici celelalte obligații de plată nu vor mai fi respectate.

În cauza de față, așa cum s-a învederat și în acțiunea civilă, A. și B. au funcționat desfășurând activități exact ca un organizator de jocuri de noroc, dar care nu și-a plătit taxele de licențiere și autorizare, producând astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 1.080.279 RON, prin neplata acestor taxe.

Or, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea de taxe, virate către bugetul consolidat al statului. Prejudiciul total adus bugetului consolidat al statului este de 1.080.279 RON, compus din: taxa fixă pentru licența de exploatare în sumă de 88.186 RON (echivalentul a 20.000 euro, taxă calculată conform art. 14 și Anexa 1, pct. 1, I, lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009); taxa pentru autorizațiile de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine, în sumă de 859.814 RON (respectiv 75 de aparate, minim pentru autorizare/11.464 RON taxă pe aparat-echivalentul a 2.600 euro/aparat, taxă calculată conform art. 15 alin. (6) și Anexa 1, pct. 1, II. lit. G) din O.U.G. nr. 77/2009), precum și taxă de viciu în sumă de 132.279 RON (1763,72 RON-400 euro/aparat x 75 aparate, taxă calculată potrivit pct. 3 lit. C)(i) din O.U.G. nr. 77/2009), prevăzut de reglementările legale în vigoare la data săvârșirii faptei.

Suma de 1.080.279 RON reprezintă doar taxă aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și taxă aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, care se achită înainte de a începe activitatea de exploatare a jocurilor de noroc, nicidecum venituri realizate din exploatarea aparatelor de joc, iar aceste taxe nu au fost achitate la bugetul de stat, în condițiile în care pârâții A. și B. au desfășurat activități de jocuri de noroc la fel ca și un organizator de jocuri care și-a plătit aceste taxe înainte de a începe activitatea, taxe pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfășurarea unei astfel de activități.

Prin modalitatea în care a fost săvârșită fapta, respectiv în incinta unei locații tip bar, s-a încercat crearea unei aparente stări de legalitate, scopul urmărit fiind acela de a nu se achita taxele legale și de a nu se evidenția sumele încasate, dar și de a induce în eroare jucătorii. Or, în aceste condiții, nu se poate vorbi despre fiscalizarea veniturilor obținute din activitatea infracțională. Când se săvârșește o faptă penală de acest gen nu se întocmesc evidențe privind situația încasărilor sau documente în acest sens, iar stabilirea unui prejudiciu raportat la sumele încasate din exploatarea mijloacelor de jocuri de noroc ilegale ar fi imposibil, având în vedere că nu se întocmesc evidențe în acest sens. Din acest motiv prejudiciul este raportat la taxele de licențiere și taxele de autorizare a aparatelor de jocuri de noroc care sunt obligatorii și trebuie achitate înainte de a începe exploatarea acestora.

Prin soluția adoptată, instanța de apel nu a luat în considerare toate prevederile legale în vigoare, respectiv că prejudiciul trebuie să fie recuperat și plătit la bugetul de stat în cuantumul achitat de toți organizatorii de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 75 aparate.

Potrivit art. 15 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2009, numărul minim de mijloace de joc tip slot-machine care pot fi exploatate de același operator este 75, taxele stabilite nu se calculează în funcție de numărul de slot-machine exploatate, iar numărul acestora nu trebuie să scadă sub 75. Astfel este justificată calcularea taxelor de autorizare în funcție de minimul de 75 de mijloace de tip slot-machine, pentru a nu crea discriminări față de persoanele care desfășoară în mod legal activitățile de jocuri de noroc doar dacă dețin 75 de aparate de joc.

Recurentul-reclamant a mai susținut că soluția instanței de apel este greșită prin raportare la prevederile legale privind răspunderea civilă delictuală.

Astfel, a învederat că instanța civilă investită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală nu se poate prevala de dispozițiile de drept material penal care incriminează fapta (aceeași faptă ilicită) ce a fost cercetată în cadrul unui proces penal.

În cazul exploatării jocurilor de noroc fără autorizație și fără licență de funcționare de către o persoană fizică sau o persoană juridică, prejudiciul cauzat statului pentru încălcarea dreptului său de monopol îl reprezintă contravaloarea tuturor taxelor prevăzute de lege pentru obținerea licenței și a autorizației de exploatare (prejudiciul fiscal) și nu doar taxa anuală achitată pentru licență, precum și taxa de exploatare raportată la numărul efectiv de aparate exploatate.

Legea prevede un număr minim de aparate pentru care se poate solicita autorizația de exploatare și pentru care există obligația plății anticipate a taxei aferente celor 75 de aparate, indiferent dacă organizatorul desfășoară ori nu efectiv activitatea propriu-zisă de jocuri de noroc cu acest număr de aparate. Chiar și în condițiile în care licența de exploatare ar fi revocată, obligația de plată a diferenței rămase din taxa anuală pentru numărul minim de aparate prevăzut de lege ar subzista conform art. 17 alin. (9) din O.U.G. nr. 77 2009.

Aceste dispoziții cu valoare de principiu (indicate prin raportare la forma din 22.12.2014 a legii) s-au menținut și în urma modificărilor ulterioare ale legii prin O.U.G. nr. 92 din 29.12.2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea unor acte normative, publicată în M.Of. nr. 957 din 30.12.2014.

Toate aceste taxe constituie venit la bugetul de stat, așa cum prevede art. 13 din O.U.G. nr. 77/2009 și o condiție determinantă pentru a putea exploata orice formă de activitate în domeniul jocurilor de noroc, desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc constituind, potrivit legii infracțiune.

Prin urmare, numai în aceste condiți și cu plata acestor taxe, un organizator de jocuri de noroc își poate desfășura activitatea într-un cadru legal.

Persoana fizică sau juridică ce nu respectă dispozițiile legale privind licențierea și autorizarea, pe lângă faptul că săvârșește o infracțiune prin încălcarea monopolului de stat, privează statul de taxele fiscale pe care acesta le-ar fi încasat în situația desfășurării corecte a acestei activități.

Ca atare, în acest gen de cauze, prejudiciul cauzat statului prin săvârșirea faptei ilicite de către persoana fizică cercetată penal nu poate fi cuantificat în raport de numărul de aparate exploatate efectiv fără respectarea dispoziților legale, ci se raportează la contravaloarea taxelor, stabilite prin norma specială, pe care statul le-ar fi încasat la momentul autorizării persoanei interesate în desfășurarea unei astfel de activități.

Prejudiciul este datorat de autorul infracțunii reglementate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009 indiferent că este persoană fizică sau juridică și independent de faptul că legea permite organizarea de jocuri de noroc doar operatorilor economici, întrucât este incidentă răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită constând tocmai în organizarea acestor activități fără respectarea condițiilor legale.

În consecință, prejudiciul cauzat de desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc este prezumat de lege prin dispozițiile art. 13 alin. (1), art. 14 alin. (2) lit. b) (i) și art. 15 alin. (6) lit. a) și anexa din același act normativ și se raportează la taxele pe care statul le-ar fi încasat în condițiile în care activitatea de jocuri de noroc ar fi fost autorizată.

A evalua prejudiciul în funcție de numărul de aparate de joc efectiv utilizate, număr mai mic decât cel minim prevăzut de lege înseamnă a crea o lex tertia.

În prezenta speță își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 1349 C. civ., raportat la art. 1357 C. civ., iar cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să repare integral toate prejudiciile care au rezultat din săvârșirea faptei, indiferent de caracterul lor, fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestora.

Aceste reglementări au fost înlăturate în mod greșit de instanța de fond și instanța de apel, prin necoroborarea legii speciale cu prevederile care reglementează răspunderea civilă. Fapta se referă la aceleași persoane ce trebuie trase la răspundere penală și civilă și pentru a se evita darea unor soluții contradictorii.

Recurentul-reclamant a adus și argumente de ordin jurisprudențial, invocând decizii ale instanțelor de judecată naționale, predominant penale, și ale Curții Constituționale care fac trimitere și la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii de recurs.

I.7. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimaților-pârâți, însă aceștia nu au formulat întâmpinare.

I.8. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie .

După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluția din 15 noiembrie 2023, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 26 martie 2024, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a învestit prima instanță cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1357 C. civ., solicitând obligarea pârâților A. și B. la repararea prejudiciului produs prin fapta acestora de a organiza și exploata jocuri de noroc de tip slot-machine, fără licență sau autorizație, în spațiul comercial aparținând S.C. C. S.R.L., administrată de pârâtul A..

Soluționând cauza în rejudecare, prima instanță a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 25.000 RON reprezentând taxa aferentă licenței de organizare a jocurilor de noroc și la plata sumei de 40.000 RON reprezentând taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc, pentru 5 aparate de tip slot-machine.

Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu apel de reclamant cu privire la întinderea prejudiciului, acesta susținând că a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.080.279 RON, însă prima instanță i-a acordat doar suma de 65.000 RON. Apel a formulat și pârâtul A., acesta aducând critici referitoare la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Procedând astfel la o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel a statuat, în fapt și în drept, cu privire la fondul litigiului, prin decizia pronunțată, apelul pârâtului A. fiind respins ca nefondat, iar apelul reclamantului fiind admis, iar hotărârea primei instanțe schimbată în parte, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei totale de 154.325,50 RON (din care suma de 88.186 RON reprezintă taxă pentru licență de exploatare, suma de 57.320,90 RON reprezintă taxă pentru autorizație de exploatare și suma de 8.818,60 RON reprezintă taxă de viciu). Restul dispozițiilor hotărârii apelate au fost menținute.

În esență, admiterea apelului s-a raportat la împrejurarea că prejudiciul cert efectiv nu se poate raporta decât la cele cinci aparate tip slot-machine efectiv exploatate de către pârâți.

Prin memoriul de recurs formulat, recurentul-reclamant critică, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întinderea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită comisă de către pârâți, susținând în esență, că normele de drept material au fost greșit aplicate de către instanța de apel, în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți A. și B. și limitarea prejudiciului doar la contravaloarea a 5 aparate, în loc de 75 aparate, cât reprezintă numărul minim necesar pentru care se poate solicita autorizația de exploatare în cazul jocurilor tip slot-machine, care pot fi exploatate de același operator economic în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite, conform art. 15 alin. (6) lit. a) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite (09 februarie 2016).

Apreciind asupra criticilor expuse, Înalta Curte constată că acestea au caracter nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Răspunderea civilă este prevăzută în Cartea a V-a, Titlul II, Capitolul IV, art. 1349-1395 din C. civ.

Dispozițiile art. 1349 C. civ. prevăd că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar dispozițiile art. 1385 alin. (3) C. civ. explicitează întinderea despăgubirilor care pot fi acordate și identifică drept componente pierderea suferită (damnum emergens), câștigul nerealizat (lucrum cessans), respectiv cheltuielile avansate pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Una dintre condițiile premisă de reparare a prejudiciului este prevăzută în art. 1532 C. civ., respectiv caracterul cert al acestuia. Prejudiciul cert este prejudiciul a cărui existență este neîndoielnică și a cărui întindere poate fi sigur stabilită.

Potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, "Prin organizator de jocuri de noroc se înțelege persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice. Poate dobândi această calitate persoana juridică de drept român constituită în condițiile legii sau persoana juridică constituită legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană".

Acordarea licenței de organizare a jocurilor de noroc, respectiv acordarea autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează, astfel cum statuează art. 13 alin. (1) din același act normativ, cu perceperea de taxe, iar operatorul economic trebuie să îndeplinească pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15, între acestea regăsindu-se și cele legate de numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea, prevăzute la alin. (6) la pct. a) fiind impusă condiția ca pentru jocurile tip slot-machine, numărul minim de mijloace de joc care pot fi exploatate de același operator economic este de 75 de slot-machine, care pot fi exploatate în cadrul aceleiași locații sau în locații diferite. Dacă numărul autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc plătite de organizator scade sub numărul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, licența de organizare a jocurilor de noroc se revocă de drept, fără îndeplinirea altor proceduri prealabile.

Din economia acestor dispoziții legale rezultă, așadar, că numai o persoană juridică poate fi autorizată pentru desfășurarea de activități în domeniul jocurilor de noroc, iar nu una fizică; în cazul persoanei juridice, autorizarea pentru exploatare se poate da numai dacă sunt îndeplinite anumite cerințe, între care și aceea a deținerii unui număr minim de 75 de aparate de tip slot-machine.

Or, în limitele în care reclamantul a invocat prejudiciul pretins suferit prin fapta pârâților, persoane fizice, raportarea la numărul minim de aparate pentru care se poate solicita autorizarea în cazul jocurilor tip slot-machine relevă un prejudiciu eventual, virtual, în condițiile în care acest număr face parte dintre condițiile necesare autorizării unei persoane juridice, fiind prejudiciul pe care recurentul l-ar fi suferit dacă o persoană juridică ar fi exploatat mijloacele de joc, iar aceasta ar fi putut fi considerată drept organizator de jocuri de noroc.

În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către recurent și în limitele învestirii instanței de recurs, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor 5 aparate de joc efectiv utilizate, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel, ținând cont că prejudiciul nu se poate raporta la taxe și autorizații pe care persoana fizică nu le-ar putea obține, respectiv datora vreodată bugetului de stat.

Prin urmare, este eronată susținerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimații-pârâți datorează prejudiciul ce reprezintă taxa fixă pentru licență, taxa aferentă autorizației de exploatare a jocurilor de noroc de tip slot-machine și taxa de viciu pentru 75 de aparate, taxe care incumbă doar operatorului economic, în condițiile în care organizarea și exploatarea jocurilor de noroc este atributul exclusiv al unei persoane juridice care poate primi licență și poate fi autorizată în acest scop, după achitarea taxelor corespunzătoare care se fac venit la bugetul statului, cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru acest tip de activitate, conform art. 21 din O.U.G. nr. 77/2009. Așadar, aprecierile instanței de apel în această direcție sunt corecte, legale.

Din acest punct de vedere nu poate fi primită nici susținerea recurentului-reclamant în sensul că întinderea prejudiciului ar trebui examinată în raport cu situația organizatorilor de jocuri de noroc care funcționează legal și care achită taxa de licență și taxa de autorizare pentru minim 75 de aparate.

Aceasta întrucât răspunderea civilă poate fi angajată numai pentru un prejudiciu cert, prezent sau viitor, iar nu pentru unul potențial, a cărui producere în viitor este incertă și care ar putea fi doar presupus prin comparație cu prejudiciul ce ar putea fi adus de alte persoane în alte situații, chiar similare celei din cauză.

În plus, situațiile juridice invocate de recurentul-reclamant sunt diferite, spre deosebire de cazul operatorului economic care trebuie să achite taxa de licențiere sau autorizare, inclusiv în ipoteza revocării licenței de organizare, conform art. 15 alin. (6) lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 77/2009, o persoană fizică neputând fi niciodată licențiată și autorizată pentru exploatarea jocurilor de noroc, concluzia impunându-se chiar dacă ea s-ar afla în situația particulară expusă de art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2009, ceea ce însă, nu este cazul în speță, în condițiile în care în cadrul situației de fapt a cauzei, stabilite definitiv de căre instanța de apel, nu s-a reținut că ar fi existat vreun contract încheiat în condițiile legii între vreun organizator de jocuri de noroc și pârâții intimați.

Pentru aceleași motive expuse, nu s-ar putea reține nici încălcarea principiului egalității sau existența unui tratament discriminatoriu între aceste categorii de persoane, tratament care, oricum, ar putea fi invocat de către cel care a fost victima unei astfel de discriminări (eventual organizatorul de jocuri de noroc legal licențiat și autorizat), iar nu de către reclamant, neputând fi primită nici critica recurentului relativă faptului că hotărârea instanței de apel este de natură să determine o nerespectare de către operatori a dispozițiilor legale din domeniul jocurilor de noroc.

De asemenea, referirea reclamantului la rolul pe care taxele menționate îl au pentru respectarea normelor de drept de către subiecții cărora le sunt destinate nu își găsește aplicarea în cauza de față, sumele la care pot fi obligați intimații-pârâți în temeiul răspunderii civile delictuale neavând rolul de sancțiune, ci de reparare a unui prejudiciu produs urmare a faptei ilicite constând în "desfășurarea fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", din care decurge dreptul reclamantului la despăgubiri, în componenta validată de instanța de apel.

Din perspectiva celor expuse, nu se poate invoca în mod întemeiat nici faptul că, raportat la aspectul că în astfel de împrejurări nu se întocmesc evidențe privind situația încasărilor sau documente în acest sens, atunci prevederile legale speciale invocate de recurent ar constitui o prezumție a întinderii efective a prejudiciului produs în astfel de situații precum cea din speța pendinte sau faptul că, dacă evaluarea prejudiciului nu s-ar raporta la un nr. de 75 aparate, atunci s-ar crea o lex tertia.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că și o persoană fizică putea fi subiect activ al infracțiunii incriminate de art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, are relevanță în acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în condițiile C. proc. pen.

Astfel, conform art. 28 alin. (1) C. proc. pen., "Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite".

Cum hotărârea penală nu are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența prejudiciului nici măcar atunci când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, cu atât mai mult un asemenea efect nu operează în ipoteza în care s-a renunțat chiar la urmărirea penală, prin ordonanța nr. 2410/P/2016 din data de 12 februarie 2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, precum în speță, soluție confirmată prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 03 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Craiova.

În fine, în privința efectelor altor hotărâri judecătorești invocate de recurentul-reclamant cu titlul de precedent judiciar, Înalta Curte precizează că, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ., jurisprundența unei instanțe naționale nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie, cu excepția soluțiilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii sau în procedura reglementată de art. 519 și urm. C. proc. civ., în care instanța supremă este competentă să pronunțe o hotărâre prin care să se dea valoare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Mai mult, cauzele având ca obiect răspundere civilă delictuală comportă o analiză distinctă determinată de situația particulară a fiecărei părți, nefiind în discuție o problemă de drept pentru care se aplică în mod unitar un anumit raționament reflectat în jurisprudența națională și cea europeană.

De altfel, Înalta Curte observă că în cadrul paragrafului nr. 52, instanța supremă - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a constatat în cadrul deciziei sale nr. 69/2022, faptul că "alte instanțe au apreciat că prejudiciul cert constă în taxa de licență și de autorizare corespunzătoare numărului de aparate efectiv exploatate (Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel București; secția civilă a Curții de Apel Craiova; Curtea de Apel Ploiești; Curtea de Apel Suceava; Tribunalul Prahova)", constatându-se așadar, existența de practică judiciară în sens opus celei menționate de recurentul reclamant prin recursul promovat în prezenta cauză.

În consecință, constatând că dispozițiile legale indicate de recurentul-reclamant au fost aplicate în mod corect de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., decizia atacată fiind legală, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc împotriva deciziei civile nr. 141 din 10 aprilie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.