Decizia nr. 2672/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 193/2020 a Tribunalului Dolj

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 29 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând obligarea pârâților la plata unei despăgubiri în sumă de 1.080.279 RON, reprezentând contravaloarea taxei de licență și de autorizare pentru jocuri de noroc tip slot machine și taxa de viciu, taxe datorate și neachitate către bugetul statului. Primul ciclu procesual

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 193 din 26 mai 2020, Tribunalul Dolj, secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest și a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu A. și B., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 2306 din 10 noiembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Sud-Vest împotriva sentinței civile nr. 193 din 26 mai 2020 a Tribunalului Dolj, a anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, la instanța de fond. Al doilea ciclu procesual

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 344 din 16 iunie 2021, Tribunalul Dolj, secția civilă a respins cererea formulată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu A. și B., ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 63 din 21 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelul declarat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în contradictoriu cu A. și B.. A schimbat sentința apelată în sensul că a admis, în parte, acțiunea. A obligat pârâții A. și B., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 114.641,56 RON (din care 88.186 RON taxă pentru licență de exploatare, 22.928 RON taxă pentru autorizație de exploatare și 3.527,56 RON taxă viciu).

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 63 din 21 februarie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, rejudecând apelul, menținerea sentinței civile nr. 344 din 16 iunie 2021 a Tribunalului Dolj. Cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu motivarea că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. și cele ale O.U.G. nr. 77/2009. Arată că aceste dispoziții legale vizează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, care intervine atunci când sunt îndeplinite o serie de cerințe, inclusiv cu privire la un prejudiciul suferit de o anumită persoană. În opinia sa, instanța de apel a interpretat selectiv dispozițiile O.U.G. nr. 77/2009 potrivit cărora acordarea licenței de organizare și a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc se realizează cu perceperea unor taxe, ignorând faptul că, potrivit art. 13 alin. (1), organizatori ai jocurilor de noroc sunt doar persoanele juridice, operatorii economici. Legiuitorul a prevăzut sancțiuni pentru încălcarea acestor prevederi legale însă diferit pentru persoane fizice și juridice. Astfel, pentru persoane fizice, fapta de a desfășura activități în domeniul jocurilor de noroc, fără licență și autorizație, este calificată ca fiind infracțiune. Instanța de fond a reținut, corect, că persoana fizică răspunde patrimonial însă sub condiția dovedirii unui prejudiciu produs prin exploatarea fără licență și fără autorizație a unui număr minim de aparate de joc. Or, în cauză, în opinia sa, nu există prejudiciu. În subsidiar, susține că acesta ar putea consta, eventual, în lipsa reclamantului de anumite venituri calculate procentual din încasările obținute în urma exploatării, fără licență și autorizație, a aparatelor de joc sau neînregistrarea profitului. Prin urmare, arată că pretinsul prejudiciu a fost calculat, în mod nelegal, prin raportare la dispozițiile legale care au în vedere exclusiv persoanele juridice. În cauză, nu există niciun prejudiciu produs Statului Român sau altei instituții. Prejudiciul material cert produs de recurentul persoană fizică nu poate fi stabilit și, prin urmare, nu se poate reține nici vreo legătură de cauzalitate între paguba reclamată și faptele persoanelor fizice chemate în judecată. Pentru aceste argumente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Apărări formulate Intimatul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele. Prin prezentul demers judiciar, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a urmărit antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților A. și B., care au organizat și desfășurat jocuri de noroc cu aparate de joc tip slot-machine, fără a deține autorizațiile și licențele prevăzute de lege. Acțiunea a fost admisă, în parte, instanța de apel apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și obligându-i pe pârâți la plata sumei de 114.641,56 RON, compusă din suma de 88.186 RON - taxă pentru licența de exploatare, suma de 22.928 RON - taxă pentru autorizația de exploatare și 3.527,56 RON - taxă de viciu. Argumentele invocate în cererea de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează, în esență, încălcarea de către instanța de apel a prevederilor ce reglementează răspunderea civilă delictuală, respectiv a dispozițiilor art. 1349 alin. (2), art. 1357 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) și (3) din C. civ., din perspectiva existenței și întinderii prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre acesta și pretinsa faptă ilicită. Prioritar oricărei analize, se impune a se arăta că răspunderea civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 1349 din C. civ., poate fi antrenată numai în situația îndeplinirii cumulative a condițiilor referitoare la existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a culpei autorului faptei ilicite. Prin calea de atac promovată, nu se contestă fapta ilicită de a exploata cele două aparate de tip slot-machine, fără formalitățile impuse de lege, respectiv fără licență și autorizație, și nici vinovăția pârâților. Criticile vizează prejudiciul, pe care recurentul îi apreciază ca fiind incert, și raportul de cauzalitate dintre exploatarea aparatelor de joc și pretinsul prejudiciu solicitat prin acțiunea civilă. Raportând aceste critici la soluția pronunțată de instanța de apel și la considerentele reținute în fundamentarea acesteia, Înalta Curte constată caracterul lor nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 1381 alin. (1) din C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație. La baza răspunderii civile delictuale se află principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de dispozițiile art. 1385 alin. (1) din același act normativ, despăgubirea cuprinzând pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care, în condiții obișnuite, l-ar fi putut realiza și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (alin. (2) al aceluiași articol). Pe acest temei legal, autorul faptei ilicite, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, este obligat să repare nu numai prejudiciul efectiv (damnum emergens), dar și beneficiul nerealizat (lucrum cessans). În ambele situații, este necesar ca prejudiciul pretins de persoana păgubită prin săvârșirea faptei ilicite, căreia îi revine sarcina probei, să fie cert, atât ca existență, cât și ca posibilitate de evaluare. Problema caracterului cert al prejudiciului se pune atunci când existența acestuia este sigură, neîndoielnică și poate fi evaluată sau evaluabilă în prezent. Având în vedere aceste considerente și dispoziții legale în examinarea deciziei recurate, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a reținut că prejudiciul creat prin fapta ilicită a pârâților se compune din sumele datorate pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc (88.186 RON), a autorizației de exploatare pentru cele două aparate tip slot-machine deținute (22.928 RON), precum și din taxa de viciu (3.527,56 RON). Raționamentul care a stat la baza soluției instanței de apel este rezultatul coroborării situației de fapt (necontestate de părți), cu prevederile O.U.G. nr. 77/2009, curtea reținând că prejudiciul reclamat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se cuantifică în raport de daunele efectiv suferite, ținându-se cont de numărul de aparte exploatate în vederea obținerii câștigului de către pârâți. Recurentul susține că legiuitorul nu a avut în vedere, în cuprinsul O.U.G. nr. 77/2009, sancțiuni pecuniare decât pentru persoanele juridice care desfășoară activități de jocuri de noroc fără a obține licențele și autorizațiile necesare în acest sens. Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009, prin "organizator de jocuri de noroc" se înțelege "persoana juridică licențiată să organizeze și să exploateze jocuri de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență și a reglementărilor specifice". De asemenea, conform dispozițiilor art. 21 din aceeași ordonanță, "Răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc în condițiile prezentei ordonanțe de urgență revine în totalitate persoanelor juridice care dețin licență de organizare a jocurilor de noroc." Prin urmare, voința legiuitorului este aceea ca numai o persoană juridică să obțină licență de organizare și exploatare a jocurilor de noroc, iar, odată ce deține în mod legal o asemenea licență, persoana juridică respectivă este cea care poartă în mod direct și exclusiv răspunderea pentru organizarea și exploatarea jocurilor de noroc conform legii. Însă, nu poate fi primită interpretarea recurentului în sensul că, în condițiile în care organizator de jocuri de noroc poate fi numai persoana juridică, activitatea de organizare și exploatare a jocurilor de noroc de către o persoană fizică, fără respectarea condițiilor legale de licențiere și autorizare, nu este susceptibilă de a produce un prejudiciu. Așa cum corect a reținut instanța de apel, o asemenea interpretare ar exclude de plano posibilitatea atragerii răspunderii civile delictuale în situația în care un subiect de drept desfășoară o activitate fără să îndeplinească cerințele legale necesare autorizării. Orice persoană care realizează astfel de activități, în situația în care nu achită taxele în mod voluntar, poate fi obligată la plata acestora. Prin urmare, în cazul faptei săvârșite de o persoană fizică, constând în organizarea și exploatarea de jocuri de noroc fără respectarea condițiilor legale de licențiere și autorizare, existența prejudiciului se analizează în condițiile dispozițiilor art. 1381 și art. 1385 din C. civ. În cazul persoanei fizice, prejudiciul cert, din punctul de vedere al componenței pretinse de către reclamant, este numai cel produs în mod efectiv prin exploatarea celor două aparate de joc, astfel cum, în mod corect, a apreciat instanța de apel. Prin urmare, acest prim argument din cererea de recurs este nefondat. Recurentul mai susține că, pentru persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc, fără licență și fără autorizație de exploatare, legiuitorul a prevăzut doar pedeapsa penală cu închisoarea, fără vreo altă sancțiune, împrejurare ce ar rezulta din conținutul art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009. Înalta Curte constată că împrejurarea că și o persoană fizică poate fi subiect activ al infracțiunii de "desfășurare fără licență sau autorizație a oricăreia dintre activitățile din domeniul jocurilor de noroc", după cum prevede în mod expres art. 23 din O.U.G. nr. 77/2009, nu exclude o acțiune în răspundere civilă delictuală, promovată fie în cadrul unui proces penal, fie separat, la instanța civilă, în ipoteza în care fapta ilicită a persoanei fizice nu atrage răspunderea penală. Noțiunea de subiect al infracțiunii desemnează, în doctrina penală, persoana implicată în săvârșirea unei infracțiuni, fiind, așadar, subiecți activi ai infracțiunii atât persoana fizică, cât și persoana juridică care nu și-au respectat obligațiile din cadrul raportului juridic penal de conformare și au săvârșit fapta interzisă. Răspunderea penală este întemeiată pe principiul legalității incriminării, potrivit cu care această formă de răspundere juridică este angajată numai pentru acele fapte care sunt expres prevăzute ca infracțiuni, sancțiunile aplicabile în acest caz fiind, de asemenea, expres prevăzute prin norma de drept penal. Răspunderea civilă delictuală se întemeiază, însă, pe ideea reparării unui prejudiciu adus unui anumit subiect de drept, obligația de dezdăunare luând naștere pentru orice faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Fiecare dintre aceste două răspunderi își păstrează autonomia, regulile aplicabile răspunderii civile delictuale fiind, așadar, cele prevăzute de normele de drept civil. În concluzie, nici acest argument nu este fondat. Recurentul susține, totodată, că prejudiciul material cert nu poate fi stabilit și, prin urmare, nu se poate reține nicio legătură de cauzalitate între paguba reclamată și faptele persoanelor fizice chemate în judecată. Nici această critică nu poate fi validată. Astfel cum s-a reținut anterior, prejudiciul pretins de reclamant este cert, fiind compus din sumele datorate pentru obținerea licenței de organizare a jocurilor de noroc (88.186 RON), a autorizației de exploatare pentru cele două aparate tip slot-machine deținute (22.928 RON), precum și taxa de viciu (3.527,56 RON). Legătura de cauzalitate reprezintă un element al răspunderii civile delictuale care asigură puntea de legătură între fapta ilicită, ca element obiectiv, și prejudiciu, ca efect al faptei ilicite. În cauză, s-a dovedit fapta ilicită, necontestată de către recurent, de altfel, și efectul acesteia, adică prejudiciul cert, nefiind alte elemente care să înlăture legătura dintre cele două. Prin urmare, în prezenta speță, există și condiția legăturii de cauzalitate, susținerile contrare ale recurentului fiind nefondate. Dat fiind că dispozițiile legale invocate de recurentul-pârât au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.