ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 527/2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea principală, înregistrată la data de 21 martie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă (ca urmare a declinărilor succesive de competență materială, prin sentința civilă nr. 15356 din data de 22 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, respectiv prin încheierea din data de 27 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă), reclamantul A. a solicitat: să se dispună rezoluțiunea actului adițional nr. x, autentificat sub nr. x din data de 9 martie 2015 de BNP B., la contractul de societate autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2012 de BNP C.: să fie obligați pârâții D. și E. la radierea ipotecii instituite în favoarea F. asupra imobilului proprietatea reclamantului; să fie obligați pârâții G. și H. la instituirea unui drept de gaj general asupra imobilului situat în București, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, în favoarea reclamantului pentru suma de 40.000 euro, precum și la instituirea ipotecii asupra imobilului compus din teren în suprafață de 500 m.p. și casă de locuit cu o suprafață construită de 158 m.p., situat în Corbeanca, județul Ilfov, număr cadastral x, în favoarea F.., până la data îndeplinirii obligației pârâților de a radia ipoteca asupra imobilelor proprietatea reclamantului; cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională depusă la dosar în data de 12 iulie 2016, pârâții au solicitat obligarea reclamantului să le elibereze cartea imobilului situat în București, str. x, toate actele care au stat la baza rectificării autorizației de construire nr. x din data de 18 iunie 2014, precum și actul care a stat la baza rectificării din data de 13 decembrie2015 a procesului-verbal de recepție nr. x din data de 4 august 2014.

Prin încheierea de ședință din data de 1 februarie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a introdus în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., pe I., J. S.R.L și K. S.A. (fosta F.), în calitate de intervenienți-forțați.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 2361 din 11 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea principal; a dispus rezoluțiunea actului adițional nr. x, autentificat sub nr. x din data de 9 martie 2015 de S.N.P. "L.", la contractul de societate autentificat sub nr. x din data de 3 mai 2012 de B.N.P. C.; a respins în rest cererea principal, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 278A din 24 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelurile formulate de reclamantul M. și de pârâții E. și D. împotriva sentinței civile nr. 2361 din data de 11 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâții G. și H. și cu intimații-intervenienți forțați I., K. S.A. (fosta F.) și J. S.R.L., ca nefondate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamantul M..

Calea de atac a fost înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 13 iunie 2023 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

Prin rezoluția din 19 iunie 2023, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

II.1. Motivele de recurs:

Recursul declarat de reclamantul M. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența motivului de casare prevăzut dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauze spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel, la fel ca prima instanță, a soluționat cauza cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 1254 alin. (3) noul C. civ., aplicabil în temeiul art. 1325 noul C. civ. și a actelor juridice unilaterale lovite de nulitate, dar și a a celor ale art. 9 C. proc. civ., respectiv principiul disponibilității ce se caracterizează prin dreptul părții de a dispunede obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Cât privește obiectul, a menționat că instanța este ținută de cererea reclamantului, neputând depăși limitele acesteia, în cazul în care formulările reclamantului sunt improprii, neputându-se determina exact obiectul, instanța este obligată să solicite părții precizarea necesară. Totodată, în baza rolului activ, judecătorul este obligat să dea cererii calificarea corespunzătoare în raport de conținutul ei și nu după denumirea dată de parte, conform dispozițiilor art. 84 din vechiul C. proc. civ.

A susținut că nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții.

Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării, făcând trimitere la decizia nr. 221 din 15 februarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Sub aspect procesual, a arătat că cel interesat poate să aleagă una dintre următoarele două căi procedurale:să solicite, în același timp, atât declararea nulității, cât și restabilirea situației anterioare, ipoteză în care actul de procedură prin care se declanșează procesul civil va avea două capete de cerere, și anume un capăt de cerere principal, prin care se solicită declararea nulității actului juridic, precum și un capăt de cerere accesoriu, prin care se solicită restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic respectiv (acest din urmă capăt de cerere va fi soluționat pe fond numai dacă se va admite capătul de cerere principal); să solicite mai întâi anularea actului juridic, iar, dacă instanța va dispune desființarea acestuia, să declanșeze un al doilea proces, având ca obiect restituirea prestațiilor efectuate în baza actului juridic anulat.

În speță, a solicitat atât rezoluțiunea actului, cât și repunerea părților în situația anterioară, precizând, astfel, obiectul cererii principale, arătând instanței de fond faptul că, în cauză, capetele 2 și 3 sunt accesorii capătului principal și constituie o cerere de repunere a părților în situația anterioară, prin obligarea pârâților la efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea radierea ipotecii de pe imobilele proprietatea reclamantului și modificarea garanțiilor aduse pentru restituirea creditului de care au beneficiat E. și D..

În acest context, a arătat că acordul băncii este subsidiar acordului pârâților în a redeveni garanți ipotecari/constituitori și cererii de modificare a garanțiilor imobiliare.

Soluționarea capetelor 2 și 3, prin respingerea acestora pe motiv că lipsește acordul K. este făcută cu încălcarea dispozițiilor legale menționate și, în consecință, hotărârile pronunțate sunt lovite de nulitate.

II.2. Apărările formulate în cauză:

II.2.1. Întâmpinarea:

În termen legal, intimații-pârâți D., E., G. și H. au depus întâmpinare, prin care au combătut susținerile formulate prin cererea de recurs și au solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Invocând excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., au susținut că nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către recurentul-reclamant în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II.2.2. Răspunsul la întâmpinare:

În termen legal, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-pârâți D., E., G. și H., solicitând respingerea excepției nulității recursului, precum și a celorlalte apărări formulate de către părțile adverse.

II.1.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Raportul întocmit în cauză, la data de 21 noiembrie 2023, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, la data de 25 noiembrie 2022 și, respectiv, la data de 05 decembrie 2023, potrivit proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar, care nu au depus punctul de vedere.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din 10 ianuarie 2024, completul de filtru a stabilit termen de judecată la data de 27 februarie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea discutării admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, termen la care instanța a reținând cauza spre soluționare, pe excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți D., E., G. și H., prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în condițiile art. 499 coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privește exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

În ceea ce privește cererea de recurs formulată de reclamantul M., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de vreme ce nu a circumstanțiat în niciun mod criticile sub aspectul încălcării unor norme de drept material, în considerarea soluției pronunțate de instanța de apel.

Prin urmare, dezvoltarea motivului de recurs indicat presupune un raționament concret prin care să se tindă la demonstrarea erorii comise de instanța de apel în interpretarea și aplicarea unor reguli de drept, indicându-se așadar concret în ce constă eroarea comisă. Simpla formulare a unor enunțuri cu caracter general și fără referiri concrete și pertinente la raționamentul și soluția cuprinse în decizia recurată nu satisface exigențele legii.

În plus, nemulțumirea părții în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 1254 C. civ. privind desființarea contractului și a actelor subsecvente a fost invocată pentru prima dată în recurs, așadar omisso medio, cu nesocotirea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Norma legală menționată consacră legislativ regula căii de atac formulate omisso medio, potrivit căreia recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului (desigur când aceasta este deschisă de lege, așa cum este cazul în speță) și stabilește că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Prin urmare, așa cum recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului, tot astfel în recurs nu se pot invoca, omisso medio, motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel.

Nici aspectul vizând încălcarea principiului disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ. nu este susceptibil de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu conturează o reală critică de nelegalitate relativ la aplicarea acestei norme de drept procesual raționamentului instanței de apel, ci evidențiază considerații de ordin teoretic ce țin de dreptul părții de a dispune de obiectul procesului și mijloacele procesuale acordate de lege, la care se adaugă, în aceleași coordonate, exercitarea rolului activ al judecătorului circumstanțiat la calificarea corespunzătoare a cererii în raport de conținutul ei, nu de denumirea dată de parte, și continuând cu nulitățile virtuale ce decurg din nesocotirea principiilor contradictorialități, dreptului la apărare, disponibilității și oralității dezbaterilor ce operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada unei vătămări.

Nu constituie, prin ea însăși, o motivare a recursului simpla expunere a petitelor cererii de chemare în judecată și ordinea în care ar fi trebuit să fie soluționate de către instanța de apel, care, dând prevalență capetelor 2 și 3 de cerere, le-a respins pe motiv că lipsește acordul băncii (K.), deși obiectul cererii de chemare în judecată a fost lămurit încă de la fond, de vreme ce recurentul nu a făcut referire la argumentele instanței de apel și nu a arătat care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate în ceea ce privește soluționarea acestor capete de cerere.

Înalta Curte observă că instanța de apel a reținut caracterul nefondat al criticilor referitoare la soluția de respingere a capetelor 2 și 3 din cererea principală, apreciind că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 907 și art. 908 C. civ., prin raportare la circumstanțele speței, reținând că prin cel de-al doilea capăt din cererea principală s-a solicitat obligarea intimaților-pârâți D. și E. la radierea ipotecii instituite în favoarea băncii asupra unor imobile proprietatea apelantului-reclamant, ceea ce echivalează cu modificarea garanțiilor imobiliare constituite în favoarea băncii, care nu este posibilă juridic fără declarația autentică a K. S.A., prin care să-și exprime acordul cu privire la radierea ipotecii.

A confirmat și legalitatea soluției de respingere a celui de-al treilea capăt din cererea principală, în sensul în care prima instanță a constatat în mod corect faptul că nu există acordul K. S.A. (fostă F.) pentru modificarea garanțiilor aduse de G. și H. pentru asigurarea rambursării creditului acordat intimaților-pârâți D. și E., prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului situat în Corbeanca, județul Ilfov, faptul că din cuprinsul încheierii nr. 14306/2016 a O.C.P.I București-B. C. pen..I Sector 2 rezultă că dreptul de gaj general asupra apartamentului nr. x, situat în București, str. x, s-a stins în baza actului notarial nr. x/01.04.2015 emis de B.N.P. B., precum și faptul că radierea ipotecii instituite asupra imobilelor proprietatea reclamantului-pârât nu este condiționată de constituirea dreptului de gaj general asupra apartamentului nr. x situat în București, str. x.

Astfel, limitele judecății s-au raportat la ceea ce a constituit obiect al învestirii instanței, potrivit principiului disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., conform căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererea de chemare în judecată și respectiv de art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Nesocotirea unei norme de drept procesual ori a unor principii ce guvernează procesul civil presupune nu doar indicarea dispoziției legale sau a celor principii pretins încălcate, ci și reflectarea mecanismului lor corect de aplicare și a modului în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu prin expunerea unor argumente apte a configura caracterul nelegal al deciziei recurate.

De aceea, nemulțumirea legată de modalitatea în care instanța de apel a statuat asupra temeiniciei acțiunii reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu poate fi analizată în recurs, cale extraordinară de atac în care, potrivit art. 483 alin. (3) Cod procedurii civile, se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, motivele de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu se pot reține motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, conform alin. (3) al art. 489 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul M. împotriva deciziei civile nr. 278A din 24 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.