ÎCCJ, Decizia nr. 56/2023

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară a sesizat Secția ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, domnului procuror A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și d) teza I din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea nr. 4P din 21 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/P/2021, Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/al din 28 aprilie 2022 și a constatat nulitatea acțiunii disciplinare formulată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) și d) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Prin hotărârea instanței disciplinare s-a reținut un prim motiv de incompatibilitate care se circumscrie cazului reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și implică existența unei relații de dușmănie.

S-a reținut că în acest caz de incompatibilitate, existența dușmăniei este prezumată de lege, neputând fi răsturnată, fiind necesar numai ca partea interesată să dovedească faptul vecin și conex pe care se sprijină această prezumție legală, și anume existența, în ultimii cinci ani, a unui proces penal între ea și judecător, soțul ori concubinul acestuia sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a mai reținut că procesul penal se poate desfășura și fără ca persoanele implicate să dobândească, în mod automat, o calitate procesuală, situație în care prezumarea existenței relației de dușmănie se referă inclusiv la autorii sesizării și la persoanele vizate de sesizare, chiar dacă nu au dobândit calitatea de parte în proces.

S-a apreciat că existența unei relații de dușmănie nu are legătură cu dobândirea unei astfel de calități, ci cu o anumită stare psihologică generată de existența unei situații care poate genera declanșarea unui proces penal. Astfel, procesul penal poate fi pornit urmare a formulării unei plângeri, a unui denunț sau în cazul sesizării din oficiu.

Ca mod de sesizare, plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat printr-o infracțiune și reprezintă un act procesual care constituie manifestarea de voință (acțiune) prin intermediul căreia se exercită drepturile, prerogativele și facultățile organelor judiciare și ale persoanelor care participă în procesul penal.

Astfel, din referatul din 12 aprilie 2021, a rezultat că inspectorul-șef a lămurit, sub aspectul voinței reale a autorului actului unilateral, intenția sa cu privire la manifestarea sa de voință, respectiv de a sesiza organele de urmările penală prin plângere. Or, nicio altă calificare nu se poate substitui voinței reale a acestuia în ceea ce privește demersul exercitat, în speță plângerea penală formulată de inspectorul-șef care a apreciat că i s-a adus o vătămare prin infracțiunea reclamată ca fiind săvârșită de pârâtul A.

Un al doilea motiv de incompatibilitate reținut prin hotărârea instanței disciplinare s-a circumscris cazului reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și s-a referit la existența unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

În cauza de față, s-a pus în discuție lipsa de imparțialitate cu care a acționat inspectorul-șef în cadrul procedurilor la care a participat, prin prisma atribuțiilor profesionale, cunoscând că există împrejurări de fapt și de drept care îi impuneau să se abțină, adică cele invocate chiar de el însuși în declarația de abținere din 12 aprilie 2019, dată în lucrarea Inspecției Judiciare nr. x-1863.

Unul  dintre  principiile  care  guvernează  activitatea  Inspecției Judiciare este cel al imparțialității și independenței inspectorilor, principiu detaliat în dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia „Inspectorii judiciari își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial”.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că din probele administrate în dosar s-a conturat în sarcina inspectorului-șef existența unei păreri deja formate cu privire la lipsa sa de imparțialitate, în condițiile în care, la un moment dat, a formulat o plângere penală împotriva unei persoane, iar, ulterior, s-a abținut de la avizarea unui referat.

Aceste fapte, determinate și verificabile, au atestat lipsa de imparțialitate cu care a acționat inspectorul-șef în momentul în care a confirmat acțiunea disciplinară care, la 11 aprilie 2019, în nume propriu, a uzat de calea unei plângeri penale.

Mai mult, s-a apreciat că imparțialitatea nu poate fi disociată, în condițiile în care este vorba de percepția subiectivă a aceleiași persoane, respectiv inspectorul-șef, în raport de aceeași împrejurare de fapt care subzistă în cauze diferite (lipsa sa de imparțialitate generată de formularea unei plângeri penale) și care a vizat aceeași persoană, respectiv procurorul militar A.

Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 6 și 13 C. proc. civ. și la momentul formulării plângerii penale de către inspectorul-șef împotriva pârâtului A., respectiv 11 aprilie 2019, Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că inspectorul-șef se afla în stare de incompatibilitate în momentul confirmării rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/al din 28 aprilie 2022. Prin urmare,

Împotriva hotărârii anterior menționate la punctul anterior, Inspecția Judiciară a formulat recurs prin care a solicitat casarea Hotărârii nr. 4P a Secției pentru procurori în materie disciplinară pronunțată la 21 septembrie 2022, în dosarul nr. x/P/2022, cu trimiterea cauzei la instanța disciplinară, în vederea rejudecării.

Recurenta Inspecția Judiciară a apreciat că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței disciplinare este nelegală și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Prin cererea de recurs s-a susținut că hotărârea atacată este nelegală, în sensul că instanța disciplinară a reținut în mod greșit că inspectorul-șef se afla în stare de incompatibilitate „urmare a lipsei de imparțialitate declarată de către el însuși într-o lucrare anterioară ce-l viza pe procurorul A.” și că a reținut, aplicând greșit dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 6 și 13 C. proc. civ., că inspectorul-șef se afla în stare de incompatibilitate circumscrisă existenței unei relații de dușmănie prezumată de lege, datorată unei plângeri penale formulată de acesta împotriva procurorului cercetat disciplinar, A., precum și existenței unor elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului.

Existența unei declarații de abținere într-o lucrare anterioară nu instituie automat o obligație pentru inspectorul-șef de a se abține în alte lucrări privind aceeași persoană fără a se constata efectiv că acestuia îi este opozabilă vreuna din situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Recurenta susține că simplul fapt al formulării unei plângeri penale, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători (Decizia nr. 23 din 1 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/1/2020), nu reprezintă „eo ipso” o cauză de incompatibilitate, întrucât o asemenea ipoteză prezintă riscul de a se transforma într-o modalitate, prin care părțile ar putea determina înlăturarea magistratului căruia îi este repartizată cauza.

Or, situația premisă poate fi încadrată doar în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Mai mult, „îndoielile întemeiate” pot fi percepute doar de justițiabilul care apelează la recuzare, percepția sa privind imparțialitatea judecătorului fiind strâns legată de propriile aprecieri concretizate prin formularea unei cereri de recuzare, ceea ce în situația de față nu s-a întâmplat.

Astfel, având în vedere condițiile impuse de legiuitor pentru subzistența acestui caz de incompatibilitate, contrar opiniei instanței disciplinare, dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 6 și 13 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță.

Plângerea penală formulată de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, domnul judecător B. împotriva procurorului militar A. a format obiectul dosarului penal nr. x/P/2019 al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, soluționat prin ordonanța de clasare din 11 iunie 2021, anterior confirmării rezoluției nr. 2267/B din 22 iulie 2021, cu privire la care instanța disciplinară a constatat nulitatea absolută.

În mod greșit instanța disciplinară a apreciat că sancțiunea pentru confirmarea acțiunii disciplinare cu presupusa încălcare a dispozițiilor legale și regulamentare privind principiul imparțialității este nulitatea absolută.

În conformitate cu art. 174 alin. (2) și (3) C. proc. civ. „(2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat”.

Potrivit art. 47 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004 „rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef”, iar în conformitate cu art. 177 alin. (1) C. proc. civ., „ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură”.

A fost instituită procedura remediu de regularizare a actului de procedură, sancțiunea nulității fiind incidentă numai dacă vătămarea produsă prin nesocotirea cerințelor legale la întocmirea actului de procedură, nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Or, prin desființarea actului de sesizare a instanței disciplinare pentru vicii nesancționate de lege cu nulitatea absolută, se ajunge în situația în care o nouă cercetare disciplinară nu mai poate fi efectuată pentru aceleași fapte pentru care a fost exercitată acțiunea disciplinară.

Ori de câte ori instanța are posibilitatea legală a înlăturării vătămării, va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură, fără a proceda la declararea nulității sale.

Rezultatul interpretării instanței disciplinare constă în imposibilitatea unei analize afective asupra condițiilor de subzistență a elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare, care pot genera sancțiuni pentru încălcarea normelor de conduită în exercitarea profesiei de magistrat.

În raport de dispozițiile art. 176 C. proc. civ., care enumeră cazurile de nulitate necondiționate de existența unei vătămări, ce constituie excepția, s-a apreciat că pretinsa nulitate a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare privind activitatea de sesizare din oficiu/aprobare/avizare a referatelor întocmite în cauză/confirmare a rezoluției de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare, se circumscrie unei nulități condiționate prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., care impune existența unei vătămări determinate de nerespectarea condițiilor legale ale actului de procedură.

La 2 martie 2022, intimatul A. a transmis la dosar, note scrise prin care solicită respingerea ca nefondat a recursului.

În ceea ce privește starea de incompatibilitate și lipsa de imparțialitate a inspectorului-șef C. ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 46 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul arată că aceasta a fost reținută în mod corect de către Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai arată că incompatibilitatea inspectorului-șef în raport cu intimatul A. își are izvorul în formularea plângerii penale împotriva acestuia. De asemenea, în altă lucrare, la 12 aprilie 2019, inspectorul-șef C. a întocmit un referat prin care a declarat că se abține de la soluționarea unei cereri „întrucât la 11 aprilie 2019 a formulat plângere penală împotriva numitului A.”

Având în vedere lipsa de imparțialitate a acestuia și recunoașterea explicită prin cererea de abținere formulată în dosare anterioare, inspectorul-șef B., în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (2) C. proc. civ., era obligat să se abțină și în prezenta cauză.

Intimatul face referire la decizia nr. 23 din 1 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/1/2020 și precizează că raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi luat în considerare în cauza pendinte, întrucât, în această cauză, inspectorul-șef a formulat plângere penală împotriva intimatului A. și nu intimatul a formulat plângere împotriva inspectorului-șef al Inspecției Judiciare. Arată că, în cauză, nu este vorba de situația în care, prin formularea unei plângeri penale de către o parte din dosar, se tinde spre nașterea unei stări de incompatibilitate a magistratului.

Mai arată intimatul că actele întocmite în procedura disciplinară cu încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt lovite de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 176 pct. 4 și 6 C. proc. civ., și nu de cea relativă, astfel cum greșit a indicat recurenta.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători:

Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători constată că recursul este fondat, pentru motivele și argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin hotărârea pronunțată la 21 septembrie 2022, în dosarul nr. x/P/2022, Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut că inspectorul-șef se afla în cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât între acesta și pârâtul procuror A. a existat un proces penal cu cel puțin 5 ani anterior confirmării rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare.

Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ. presupune existența unui proces penal între judecător, soțul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după caz, și una dintre părți, cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să judece pricina.

Ipoteza existenței unui „proces penal între judecător și una dintre părți” presupune că aceștia au o calitate procesuală în respectiva cauză, pe poziții de adversitate, ceea ce ar justifica prezumția de dușmănie care ar afecta imparțialitatea magistratului.

Potrivit art. 29 C. proc. pen., participanții în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părțile, subiecții procesuali principali, precum și alți subiecți procesuali.

Potrivit art. 32 alin. (2) C. proc. pen., părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, iar conform art. 33 alin. (1) din același cod, subiecții procesuali principali sunt suspectul și persoana vătămată.

Se reține că la 12 aprilie 2019, inspectorul-șef al Inspecției Judiciare a întocmit un referat în cuprinsul căruia a precizat că se abține de la soluționarea unei cereri formulate în lucrarea nr. x-1863, întrucât la 11 aprilie 2019 a formulat o plângere penală împotriva procurorului A. pe care a adresat-o Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel cum rezultă din Ordonanța de clasare din 11 iunie 2021, în cauza penală ce a făcut obiectul dosarului nr. x/P/2019 al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inspectorul-șef C. nu a avut calitatea de persoană vătămată sau parte civilă în sensul art. 79 și 84 C. proc. pen., fiind doar autorul sesizării cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, pârâtul procuror A. nu a dobândit calitatea de suspect sau inculpat în dosarul anterior menționat, întrucât prin Ordonanța din 23 aprilie 2019 a fost începută urmărirea penală doar „in rem”, conform art. 305 alin. (1) C. proc. pen., pentru ca ulterior, la 11 iunie 2021, să se dispună clasarea cauzei.

Cazul de incompatibilitate prevăzut de 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este de strictă interpretare, nefiind incident în situația sesizării prin denunț, atunci când nici autorul sesizării și nici persoana indicată ca autor al faptei nu dobândesc calitatea de părți sau subiecți procesuali principali.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că formularea unei declarații de abținere într-o lucrare anterioară nu instituie automat o obligație pentru inspectorul-șef de a se abține în alte lucrări privind aceeași persoană fără a se constata efectiv că acestuia îi este incidentă vreuna dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de lege.

În concluzie, cazul de incompatibilitate reglementat de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ. nu este aplicabil în prezenta cauză.

În ceea ce privește cazul de incompatibilitate prev. de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. care prevede că „Judecătorul este, asemenea, incompatibil de a judeca ... atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”.

Noțiunea de „imparțialitate” așa cum reiese din prevederile art. 6 din CEDO trebuie apreciată, pe de o parte, din perspectiva unui demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare (imparțialitate subiectivă), iar pe de altă parte, prin prisma unui demers obiectiv, ce urmărește să determine dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparțialitate obiectivă a instanței). În această materie, chiar și aparențele au un rol deosebit, generat de faptul că într-o societate democratică instanțele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere (cauza Piersack contra Belgiei).

Așadar, pentru a fi incident motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. trebuie să se stabilească, în concret, de ce motivul invocat de parte poate să prilejuiască îndoieli asupra imparțialității judecătorului.

Din argumentarea acestui motiv de incompatibilitate se observă, sub un prim aspect, că Secția pentru procurori în materie disciplinară a reținut aceeași situație de fapt, ca în cel prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că Înalta Curte va respinge aceste susțineri ca neîntemeiate față de considerentele subsumate acestui caz de incompatibilitate analizat mai sus.

În plus, deși dispozițiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 prevăd, în mod clar și expres, că inspectorii judiciari „își desfășoară activitatea în mod independent și imparțial”, fără a face distincție între diferitele etape ale activității lor, fiind aplicabile nu doar în etapa soluționării de către inspectorii judiciari a lucrărilor repartizate, ci și în ceea ce privește procedurile administrative, cum sunt cele de aprobare și avizare, de către inspectorul-șef a cererilor și rezoluțiilor dispuse în procedura cercetării disciplinare, confirmarea de către inspectorul-șef a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nu poate fi considerată o lipsă de imparțialitate, față de natura motivului invocat, identic cu cel analizat în precedenta critică, ce a vizat strict o circumstanță de ordin conjunctural și temporar. Nu se poate prezuma, astfel cum a considerat Secția pentru procurori, subzistența acestui motiv de incompatibilitate, în lipsa unei manifestări de voință a oricăreia dintre părțile implicate, concretizate prin formularea unei cereri de abținere, respectiv de recuzare, pentru a statua asupra posibilității existenței ,,altor elemente” care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea inspectorului șef .

Prin urmare, din această perspectivă nu poate fi reținută incidența cazului de incompatibilitate reglementat de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Raportat la aceste considerente, criticile referitoare la natura sancțiunii civile aplicabile, respectiv nulitatea absolută sau relativă a acțiunii disciplinare, nu vor mai fi analizate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, având în vedere și Decizia nr. 381/2018 a Curții Constituționale, Înalta Curte va admite recursul declarat de Inspecția Judiciară, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în vederea continuării judecării acțiunii disciplinare, în dosarul nr. x/P/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii nr. 4P din 21 septembrie 2022 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2022.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza Consiliului Superior al Magistraturii, Secția pentru procurori în materie disciplinară pentru soluționarea acțiunii disciplinare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2023.