ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2024

HOTĂRÂRE
23.05.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9 iulie 2019 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă sub nr. x/3/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., să se dispună lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie, a imobilelor din București, str. (...), identificate electronic astfel: (...).

În drept, au fost invocate, dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 563 C. civ.

Prin încheierea din 30 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019, instanța a admis excepția necompetenței funcționale a Secției a VI-a civile a Tribunalului București, invocată din oficiu, și a dispus trimiterea dosarului către una din Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile ale Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă la data de 27.08.2019 sub dosar nr. x/3/2019**.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 1833/25.11.2020, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1857A/16.12.2021, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. împotriva sentinței civile nr. 1833/25.11.2020; a schimbat, în tot, sentința; a admis acțiunea; a obligat pârâta B. S.R.L. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei imobilele situate în București, str. (...), intabulate în CF nr.  (...).

Prin decizia civilă nr. 30/18.01.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1857A din 16 decembrie 2021 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

În rejudecare, Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1048A din 7 iulie 2023 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. împotriva sentinței civile nr. 1833/25.11.2020, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. a declarat recurs înregistrat la data de 02 noiembrie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă.

Prin rezoluția administrativă din 07 noiembrie 2023, s-a dispus emiterea unei adrese către recurenta-reclamantă, cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14668 lei, conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării căii de atac ca netimbrată. Adresa a fost comunicată recurentei-reclamante la 13 noiembrie 2023, potrivit dovezii aflate la fila (...).

La data de 28 noiembrie 2023, recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, soluționate prin încheierea din 16 ianuarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/3/2019***/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă, în sensul respingerii acesteia, ca tardiv formulată.

Întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, la termenul din 23 mai 2024, Înalta Curte a invocat excepția netimbrării.

Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției netimbrării, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrată calea de atac, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, „acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”, iar, conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În cauză, până la termenul din 23 mai 2024, recurenta-reclamantă nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 14668 lei, încălcând dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) C. proc. civ.

Se reține că art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art. 21 din Constituția României garantează dreptul de acces la justiție, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiție și a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanțelor cazului, solvabilitatea solicitantului și faza procedurii sunt factori de care trebuie ținut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiție sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiție a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esența lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că în prezenta cauză recurenta-reclamantă a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru fixată prin rezoluția administrativă din 07 noiembrie 2023, însă această cerere a fost respinsă, prin încheierea din 16 ianuarie 2024, ca tardiv formulată.

Pe de altă parte, calea de atac a recursului este una extraordinară.

În raport cu aceste elemente specifice, nu se poate reține că, prin anularea ca netimbrat, a recursului, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiție.

Față de aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și ale art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă C. împotriva deciziei civile nr. 1048A din 7 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă C. împotriva deciziei civile nr. 1048A din 7 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-01-18
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 30/2023
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la data de 9 iulie 2019 pe rolul Tribunalului Bu
ÎCCJ 2024-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2669/2024
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București, astfel cum
ÎCCJ 2024-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1083/2024
Ședința publică din data de 17 aprilie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, în data de
ÎCCJ 2022-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1733/2022
Ședința publică din data de 04 octombrie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la da
ÎCCJ 2024-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1735/2024
Ședința publică din data de 20 iunie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios
Sursă