ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8015/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 4347/2004

la Judecătoria Timișoara, reclamanții R.I. și R.F. au solicitat în

contradictoriu cu pârâtul D.T., constatarea nulității absolute a Testamentului

autentificat din 29 aprilie 2002, a Certificatului de legatar din 6 iunie 2003

și Rectificarea CF nr. X Timișoara, în sensul radierii pârâtului din cartea

funciară, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 7376 din 14 septembrie 2004, prima instanță a respins pentru lipsa

interesului procesual cererea formulată de reclamanți și a anulat ca netimbrată

cererea intervenientei B.E.

Apelurile declarate

de reclamanți și intervenientă au fost respinse prin Decizia civilă nr. 584/A

din 11 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr.

257/2005.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanții, recurs înregistrat sub nr. Dosar 9097/2005, iar,

în cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților

intervenientul E.B., fratele testatorului.

Prin Decizia civilă

nr. 4323 din 22 decembrie 2005, instanța a admis recursul și cererea de

intervenție accesorie, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza la Judecătoria

Timișoara pentru rejudecarea fondului cauzei.

Prin Sentința civilă

nr. 8652 din 2 octombrie 2006, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea

reclamanților și cererea de intervenție accesorie și în interes propriu

formulată de intimatul E.B.; a constatat nulitatea absolută parțială a

testamentului întocmit de defunctul B.I. și autentificat în 29 aprilie 2002 la

B.N.P. P.G. în ceea ce privește apartamentul din Timișoara, înscris în CF ind.

X Timișoara, nr. top. ... și a Certificatului de legatar din 6 iunie 2002 emis

de B.N.P. L.D. cu privire la același imobil, menținând în rest dispozițiile

actelor atacate; a dispus rectificarea CF X Timișoara în sensul radierii

dreptului de proprietate al pârâtului asupra apartamentului; a respins în rest

acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul E.B.; a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de

intervenienta B.E.

Prin Decizia civilă

nr. 362/A din 7 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

6315/30/2006, a fost admis apelul pârâtului și a respins cel declarat de

intervenient; hotărârea atacată a fost schimbată în sensul respingerii în

totalitate a acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție.

Recursurile declarate

de reclamanții R.I. și R.F. și intervenientul E.B., au fost admise prin Decizia

civilă nr. 130/R din 13 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

în Dosarul nr. 6315.1/30/2006, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza

la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâtul D.T. și

intervenientul E.B. împotriva Sentinței civile nr. 8652 din 2 octombrie 2006

pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 1490/RJ/2006.

După casarea cu

trimitere, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub Dosarul

nr. 6315.1/30/2006 la data de 6 martie 2008, iar, la termenul de judecată din

24 iunie 2008, în rejudecarea apelurilor, instanța a primit cererea de aderare

a reclamanților la apelul declarat de intervenientul principal, considerând că

sunt întrunite exigențele art. 293 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 759/A din 11 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 6315.1/30/2006,

Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de pârâtul D.T. împotriva Sentinței

civile nr. 8562 din 02 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în

Dosarul nr. 1490/2006, în contradictoriu cu reclamanții R.I., R.F.,

intervenienta B.E. și intervenientul E.B., decedat pendinte de proces și a

cărui poziție procesuală a fost continuată de moștenitorii B.Z.G., B.A.L.,

B.C.L. și E.B.; a respins apelul declarat de intervenientul principal E.B.,

decedat pendinte de proces și a cărui poziție procesuală a fost continuată de

moștenitorii B.Z.G., B.A.L., B.C.L. și E.B., contra aceleiași sentinței; a

respins aderarea la apelul intervenientului E.B., a reclamanților R.I. și R.F.;

a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins în tot acțiunea

reclamanților; a menținut în rest sentința atacată, și a dispus obligarea

reclamanților, a moștenitorilor intervenientului E.B. și a intervenientei B.E.

la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON.

Împotriva acestei

decizii reclamanții R.I. și R.F., precum și intervenienții B.A.L., B.C.L., E.B.

și B.Z.G. au declarat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la

12 aprilie 2011.

Prin încheierea din

ședința publică de la 14 iunie 2011 a fost respinsă cererea de sesizare a

Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate art. 318

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 53 din

Legea nr. 219/2005, invocată de reclamanții R.I. și R.F., precum și a art. I

pct. 3 din Legea nr. 177/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr.

47/1992, privitor la abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

republicată.

Față de soluția

pronunțată de instanța de judecată, reclamantul R.I. a arătat că înțelege să

declare recurs împotriva soluțiilor de respingere a cererilor de sesizare a

Curții Constituționale.

Recursul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 iulie 2011, dar

nu a fost motivat.

La termenul de la

data de 15 septembrie 2011 recurentul reclamant cu ocazia invocării, din

oficiu, a nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C.

proc. civ. a solicitat repunerea în termenul de recurs, invocând vârsta

înaintată și starea precară de sănătate.

Urmare a amânării

cauzei pentru ca instanța de apel să comunice dovezile de comunicare ale

încheierii recurate, se constată că s-a făcut dovada comunicării Încheierii

recurate la 11 iulie 2011, către reclamant, potrivit proceselor-verbale de

comunicare existente la dosarul de recurs.

Prin urmare, se

constată că cererea recurentului reclamant de repunere în termenul de declarare

a recursului este nefondată, întrucât declarația de recurs a fost făcută în

termen, respectiv, chiar în ședința publică de la 14 iunie 2011, așa cum

rezultă din conținutul încheierii atacate.

În ceea ce privește

motivarea recursului, aceasta se face potrivit art. 301 C. prov. civ. raportat

la art. 303 C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii

recurate.

Or, în speță, se

constată că recurentului i-a fost comunicată încheierea recurată la 11 iulie

2011, însă acesta nu a motivat recursul în termenul procedural potrivit

dispozițiilor legale menționate.

De asemenea, se

constată că nu s-au invocat de către părți sau de instanță din oficiu motive de

ordine publică care ar fi impus analizarea acestora de către instanță.

În atare situație,

recursul declarat de reclamantul R.I. este sancționat cu nulitatea, conform

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmând ca instanța să dispună

asupra acesteia în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

repunere în termen.

Constată nul recursul

declarat de reclamantul R.I. împotriva Încheierii de ședință din 14 iunie 2011

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr.

185/59/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2011.