ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8015/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4347/2004 la Judecătoria Timișoara, reclamanții R.I. și R.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul D.T., constatarea nulității absolute a Testamentului autentificat din 29 aprilie 2002, a Certificatului de legatar din 6 iunie 2003 și Rectificarea CF nr. X Timișoara, în sensul radierii pârâtului din cartea funciară, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 7376 din 14 septembrie 2004, prima instanță a respins pentru lipsa interesului procesual cererea formulată de reclamanți și a anulat ca netimbrată cererea intervenientei B.E. Apelurile declarate de reclamanți și intervenientă au fost respinse prin Decizia civilă nr. 584/A din 11 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. 257/2005.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, recurs înregistrat sub nr. Dosar 9097/2005, iar, în cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților intervenientul E.B., fratele testatorului. Prin Decizia civilă nr. 4323 din 22 decembrie 2005, instanța a admis recursul și cererea de intervenție accesorie, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza la Judecătoria Timișoara pentru rejudecarea fondului cauzei. Prin Sentința civilă nr. 8652 din 2 octombrie 2006, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea reclamanților și cererea de intervenție accesorie și în interes propriu formulată de intimatul E.B.; a constatat nulitatea absolută parțială a testamentului întocmit de defunctul B.I.

și autentificat în 29 aprilie 2002 la B.N.P. P.G. în ceea ce privește apartamentul din Timișoara, înscris în CF ind. X Timișoara, nr. top… și a Certificatului de legatar din 6 iunie 2002 emis de B.N.P. L.D. cu privire la același imobil, menținând în rest dispozițiile actelor atacate; a dispus rectificarea CF X Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra apartamentului; a respins în rest acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul E.B.; a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta B.E. Prin Decizia civilă nr. 362/A din 7 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6315/30/2006, a fost admis apelul pârâtului și a respins cel declarat de intervenient; hotărârea atacată a fost schimbată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție.

Recursurile declarate de reclamanții R.I. și R.F. și intervenientul E.B., au fost admise prin Decizia civilă nr. 130/R din 13 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în Dosarul nr. 6315.1/30/2006, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza la Tribunalul Timiș pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâtul D.T. și intervenientul E.B. împotriva Sentinței civile nr. 8652 din 2 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 1490/RJ/2006. După casarea cu trimitere, pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub Dosarul nr. 6315.1/30/2006 la data de 6 martie 2008, iar, la termenul de judecată din 24 iunie 2008, în rejudecarea apelurilor, instanța a primit cererea de aderare a reclamanților la apelul declarat de intervenientul principal, considerând că sunt întrunite exigențele art. 293 alin. (1) C. proc.

civ. Prin Decizia civilă nr. 759/A din 11 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 6315.1/30/2006, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de pârâtul D.T. împotriva Sentinței civile nr. 8562 din 02 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. 1490/2006, în contradictoriu cu reclamanții R.I., R.F., intervenienta B.E. și intervenientul E.B., decedat pendinte de proces și a cărui poziție procesuală a fost continuată de moștenitorii B.Z.G., B.A.L., B.C.L. și E.B.; a respins apelul declarat de intervenientul principal E.B., decedat pendinte de proces și a cărui poziție procesuală a fost continuată de moștenitorii B.Z.G., B.A.L., B.C.L. și E.B., contra aceleiași sentinței; a respins aderarea la apelul intervenientului E.B., a reclamanților R.I.

și R.F.; a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins în tot acțiunea reclamanților; a menținut în rest sentința atacată, și a dispus obligarea reclamanților, a moștenitorilor intervenientului E.B. și a intervenientei B.E. la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON. Împotriva acestei decizii reclamanții R.I. și R.F., precum și intervenienții B.A.L., B.C.L., E.B. și B.Z.G. au declarat recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la 12 aprilie 2011. Prin încheierea din ședința publică de la 14 iunie 2011 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate art. 318 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 53 din Legea nr. 219/2005, invocată de reclamanții R.I.

și R.F., precum și a art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, privitor la abrogarea alin. (5) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. Față de soluția pronunțată de instanța de judecată, reclamantul R.I. a arătat că înțelege să declare recurs împotriva soluțiilor de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 14 iulie 2011, dar nu a fost motivat. La termenul de la data de 15 septembrie 2011 recurentul reclamant cu ocazia invocării, din oficiu, a nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat repunerea în termenul de recurs, invocând vârsta înaintată și starea precară de sănătate.

Urmare a amânării cauzei pentru ca instanța de apel să comunice dovezile de comunicare ale încheierii recurate, se constată că s-a făcut dovada comunicării Încheierii recurate la 11 iulie 2011, către reclamant, potrivit proceselor-verbale de comunicare existente la dosarul de recurs. Prin urmare, se constată că cererea recurentului reclamant de repunere în termenul de declarare a recursului este nefondată, întrucât declarația de recurs a fost făcută în termen, respectiv, chiar în ședința publică de la 14 iunie 2011, așa cum rezultă din conținutul încheierii atacate. În ceea ce privește motivarea recursului, aceasta se face potrivit art. 301 C. prov. civ. raportat la art. 303 C. proc. civ., în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii recurate.

Or, în speță, se constată că recurentului i-a fost comunicată încheierea recurată la 11 iulie 2011, însă acesta nu a motivat recursul în termenul procedural potrivit dispozițiilor legale menționate. De asemenea, se constată că nu s-au invocat de către părți sau de instanță din oficiu motive de ordine publică care ar fi impus analizarea acestora de către instanță. În atare situație, recursul declarat de reclamantul R.I. este sancționat cu nulitatea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmând ca instanța să dispună asupra acesteia în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termen. Constată nul recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva Încheierii de ședință din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. 185/59/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.